Administrative acts reinstated; partial annulment quashed and remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 02.11.2016, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA- IFN, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea deciziei nr. 20/10.08.2016 şi a încheierii nr. 27/10.10.2016, emise de Curtea de Conturi a României şi suspendarea efectelor celor două acte administrative, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1486 din 25 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea în anulare formulată de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA- IFN, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi a anulat, în parte, decizia nr. 20/10.08.2016 şi încheierea nr. 27/10.10.2016, respectiv în ce priveşte măsurile dispuse cu privire la serviciile medicale contractate cu A. S.A..

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA- IFN, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României.

3.1. Prin recursul său, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN solicită casarea în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond, invocând motivele de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce priveşte respingerea punctelor II şi III ale cererii introductive. Or, nemotivarea hotărârii echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Punctul II al cererii de chemare în judecată s-a referit la nelegalitatea constatării auditorilor publici, consemnate la pagina 28 a raportului de control, potrivit căreia valoarea estimată a abaterilor reţinute este în sumă de 76.284 RON. Or, reclamantul a arătat că valoarea de 30.697 RON a serviciilor medicale şi de asigurări medicale stabilită de auditori include şi contravaloarea serviciilor de medicina muncii, care sunt obligatorii indiferent dacă sunt sau nu prevăzute în contractul colectiv de muncă. Astfel, valoarea estimată a abaterilor constatate ar fi trebuit să fie de 58.679 RON.

Mai mult de atât, faţă de admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că din valoarea estimată a abaterilor trebuia eliminată în totalitate suma de 30.697 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de medicina muncii şi a serviciilor de asigurări medicale, aferente celor două contracte încheiate cu A. S.A..

Cât priveşte pct. III al cererii introductive, acesta conţine critici de nelegalitate referitoare la pct. 3 din decizia nr. 20/10.08.2016, prin care s-a constatat neîncasarea de la clienţi a contravalorii facturilor emise de reclamant şi neîncasate la data de 31.12.2015 conform prevederilor legale, ceea ce a condus la înregistrarea şi menţinerea de sume prescrise în contul 381 "Creanţe restante".

Instanţa de fond nu a analizat deloc argumentele reclamantului referitoare la pct. 3 al deciziei nr. 20/2016.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că "tichetele de masă puteau fi acordate de reclamant în calitate de angajator, doar în perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă la care se face trimitere în contractele individuale de muncă.

Acordarea acestor tichete de masă reprezintă un beneficiu reglementat prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, iar pentru lunile martie şi aprilie 2015 acordarea lor a avut loc în condiţii de deplină legalitate întrucât CCM 2014-2015 era în vigoare. În luna mai (noul CCM intrând în vigoare la 15 mai 2015) numai salariaţii care au avut acest drept în contractul individual de muncă au primit tichete de masă.

Oricum, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 142/1998, angajatorul are libertatea de a decide dacă acordă tichete de masă, iar reclamantul a fost de acord cu acordarea lor. Legea nu condiţionează acordarea tichetelor de încheierea CCM.

În altă ordine de idei, instanţa de fond a reţinut greşit că "în ceea ce priveşte contribuţiile la pensiile facultative şi primele de Paşte, soluţia este similară celei referitoare la tichetele de masă, argumentele fiind aplicabile mutatis mutandis".

Decizia reclamantului de a continua plata contribuţiilor la fondul de pensii facultative chiar şi în perioada în care nu a existat CCM a avut în vedere că are o obligaţie în acest sens, în temeiul art. 76 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 204/2006 şi art. 10 alin. (1) şi (2) din Norma nr. 2/2011 a Comisiei de supraveghere a sistemului de pensii privat. Reclamantul, în calitate de angajator nu avea posibilitatea să notifice administratorului fondului de pensii suspendarea/încetarea plăţii contribuţiei, câtă vreme niciun salariat nu a notificat angajatorul despre intenţia de a suspenda/înceta plata contribuţiei. Încetarea plăţii ar fi adus prejudicii reclamantului întrucât deveneau aplicabile sancţiunile prevăzute la art. 76 alin. (10) din Legea nr. 204/2006.

Cât priveşte primele de Paşte, reclamantul avea libertatea de a le acorda în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat. Încetarea CCM la data de 01.04.2015 nu echivalează cu încetarea posibilităţii angajatorului de a acorda astfel de daruri pentru stimularea salariaţilor. Ele nu mai sunt obligaţii contractuale în relaţia cu salariatul, dar rămâne la aprecierea angajatorului dacă le acordă sau nu.

3.2. Prin recursul său, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României solicită casarea în parte a hotărârii şi, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii în anulare ca neîntemeiate, invocând motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, arată că instanţa a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 186 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii coroborate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi pct. 174-227 din RODAS.

Instanţa nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii că obiectul contractului nr. x/2008 încheiat de reclamant cu A. S.A. îl reprezintă prestarea de servicii de asigurări de sănătate private, care nu intră în sfera serviciilor de medicina muncii stabilite în sarcina angajatorului, conform art. 186 din Codul muncii.

Având în vedere că, în baza acestui contract, salariaţii reclamantului au beneficiat de asigurări de sănătate private care nu intră în categoria serviciilor de medicina muncii rezultă că instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 186 din Codul muncii.

De altfel, chiar reclamantul recunoaşte că a contractat şi alte servicii decât cele de medicina muncii, când se referă la valoarea prejudiciului, pe care o apreciază eronat estimată, arătând că din suma de 30.697 RON reprezentând contravaloarea contractului de servicii medicale şi asigurări medicale trebuia scăzută suma de 16.372 RON aferentă contractului de servicii medicale de medicina muncii nr. 30001/03.01.2008.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că toate constatările şi măsurile dispuse prin actele administrative atacate respectă cadrul normativ incident.

Astfel, în ceea ce priveşte abaterea referitoare la neîncasarea de la clienţi a contravalorii facturilor rămase neîncasate la data de 31.12.2015 care a condus la înregistrarea şi menţinerea de sume prescrise în contul 381 "Creanţe restante", arată că din verificarea contului a rezultat că reclamantul are înregistrate facturi neîncasate mai vechi de 3 ani (în valoare de 203.600 RON). De semenea, recurentul-reclamant a recunoscut că nu a analizat valoarea creanţelor înregistrate la data întocmirii situaţiilor financiare anuale, evidenţa contabilă a acestor creanţe nefiind detaliată pe analitic şi în funcţie de termenul de încasare.

Cât priveşte beneficiul tichetelor de masă acordat şi după încetarea CCM, această acordare fără temei contractual în perioada 01.04-15.05.2015 încalcă cadrul normativ compus din Legea nr. 142/1998 şi H.G. nr. 23/2015.

Cât priveşte primele de Paşte, Codul fiscal nu poate reprezenta cadrul legal pentru acordarea unor astfel de beneficii.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. Recursul declarat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA- IFN este fondat, din perspectiva motivului de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu menţiunea că argumentele subsumate acestui motiv de casare se încadrează deopotrivă şi în motivul de casare prevăzut de pct. 5 al aceluiaşi alineat al art. 488, întrucât se invocă nemotivarea hotârârii, în sensul netratării unora dintre motivele de nelegalitate distinct susţinute prin cererea introductivă, echivalentă cu nepronunţarea asupra lor.

Astfel, se constată că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 20/2016, respectiv a încheierii de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 27/10.10.2016 emise de Curtea de Conturi.

Decizia nr. 20/10.08.2016 cuprinde o seamă de constatări printre care se numără: evidenţierea în contabilitate a contravalorii tichetelor de masă acordate, în conturile de creanţe şi provizioane, fără respectarea prevederilor legale; nerecuperarea contravalorii tichetelor de masă acordate (aşa cum s-a stabilit prin deciziile Comitetului executiv şi Comitetului de nominalizare şi remunerare din cadrul Fondului); asigurarea de servicii de asigurări medicale (contract nr. x/2008) şi de servicii medicale (contract x/2008) contractate de la A. S.A., dar şi plata primelor pentru pensii private facultative în limita a 200 euro/an, precum şi acordarea de daruri cu ocazia sărbătorilor de Paşte angajaţilor Fondului, toate acestea în lipsa unui contract colectiv de muncă în vigoare care să le prevadă sau a unor clauze în contractele individuale de muncă în acest sens; nerespectarea prevederilor legale la efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv la nivelul Fondului; neîncasarea de la clienţi a contravalorii facturilor emise de Fond şi neîncasate la data de 31.12.2015, ceea ce a condus la înregistrarea şi menţinerea de sume prescrise în contul 381 "Creanţe restante".

Prin decizia atacată s-a dispus: luarea măsurilor necesare de către conducerea Fondului pentru operaţiunile de inventariere astfel încât situaţiile financiare anuale să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei entităţii pentru respectivul exerciţiu financiar, stabilirea sumelor acordate necuvenit şi recuperarea acestora, precum şi a beneficiilor nerealizate până la data încasării lor; efectuarea operaţiunilor contabile referitoare la înregistrarea creanţelor, a ajustărilor pentru depreciere şi stabilirea influenţelor asupra rezultatului exerciţiului financiar; stabilirea unei proceduri operaţionale de actualizare a contractelor individuale de muncă; încasarea creanţelor existente în soldul contului 381 după efectuarea unei analize a cauzelor care au generat menţinerea lor în sold şi demararea procedurilor de recuperare în cazul celor neachitate la termen; actualizarea unor instrucţiuni de lucru şi a fişelor de post ale personalului.

Prin cererea introductivă, reclamantul s-a referit în concret la nelegalitatea constatărilor şi, respectiv, a măsurilor referitoare la: acordarea tichetelor de masă, asigurarea de servicii de asigurări de sănătate şi de servicii medicale contractate cu A. S.A.; plata primelor pentru pensiile private facultative în limita a 200 euro/an; darurile acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşte precum şi neîncasarea de la clienţi a contravalorii facturilor emise de Fond şi neîncasate la data de 31.12.2015, ceea ce a condus la înregistrarea şi menţinerea de sume prescrise în contul 381 "Creanţe restante".

Instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la chestiunile litigioase referitoare la: acordarea tichetelor de masă, plata primelor pentru pensiile private facultative, acordarea darurilor de Paşte, toate în lipsa stabilirii lor prin contractul colectiv de muncă, în privinţa cărora a respins ca neîntemeiate susţinerile reclamantului, precum şi cu privire la serviciile medicale contractate cu A. S.A., în privinţa cărora a admis cererea, anulând în parte decizia nr. 20/2016 şi încheierea nr. 27/2016.

Rezultă în mod explicit că instanţa de fond a omis să analizeze şi să se pronunţe cu privire la motivele de nelegalitate referitoare la pct. 3 din decizia nr. 20/2016 - neîncasarea de la clienţi a contravalorii facturilor emise de Fond şi neîncasate la data de 31.12.2015, care a condus la înregistrarea şi menţinerea de sume prescrise în contul 381 "Creanţe restante", ceea ce echivalează cu încălcarea regulilor de procedură care impun efectivitatea dreptului de acces la instanţă - art. 6 C. proc. civ. şi caracterul complet al motivării hotărârii - art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atrăgând deopotrivă incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Deşi recurentul-reclamant se referă şi la nepronunţarea asupra criticilor referitoare la valoarea estimată a abaterilor constatate, aceasta nu poate fi apreciată ca fiind o propriu-zisă omisiune de pronunţare asupra unor motive de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată întrucât estimarea prejudiciului în cadrul controlului de audit exercitat de Curtea de Conturi se găseşte în strânsă legătură cu aspectele de nelegalitate constatate cu ocazia auditului, care au condus la dispunerea anumitor măsuri de remediere. Prin urmare, pronunţându-se asupra constatărilor şi măsurilor dispuse cu privire la servicii medicale contractate cu A. S.A., instanţa de fond s-a pronunţat implicit şi cu privire la valoarea estimată a prejudiciului, înţelegându-se că valoarea respectivelor servicii nu poate fi inclusă în valoarea prejudiciului estimat.

Cu toate acestea, nepronunţarea, respectiv nemotivarea hotărârii în privinţa motivelor de nelegalitate anterior referite va conduce, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fără ca Înalta Curte să mai analizeze motivele de casare subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de indivizibilitatea obiectului cererii.

5.2. Recursul declarat de pârâta CCR este de asemenea fondat.

Având în vedere soluţia adoptată cu privire la recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat în sensul anulării deciziei nr. 20/2016 în ceea ce priveşte măsurile dispuse cu privire la serviciile medicale contractate cu A. S.A. fără a distinge între cele două categorii de servicii analizate prin raportul de control al CCR, şi anume, servicii de asigurări de sănătate private (pentru care reclamantul a încheiat cu A. S.A. contractul nr. x/2008) şi servicii de medicina muncii (pentru care reclamantul a încheiat cu A. S.A. contractul nr. x/2008). Instanţa a anulat decizia şi încheierea, tratând cele două contracte ca având acelaşi obiect: servicii de medicina muncii.

Prin urmare, această cuvenită distincţie, care se impune din perspectiva obiectului diferit al contractelor urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond în cadrul rejudecării pricinii.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1486 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2020.