Scope of public service concession and regulatory license modification where waste sorting falls outside contractual object

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), a solicitat anularea adresei nr. x/28.12.2015 emise de Preşedintele ANRSC (prin care autoritatea pârâtă a exprimat refuzul de a modifica, la cererea reclamantei, condiţiile asociate licenţei, ca urmare a prelungirii prestării serviciului în municipiul Buzău) şi obligarea pârâtei la emiterea ordinului de modificare a condiţiilor asociate licenţei nr. x/04.11.2015, clasa 1, aparţinând reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 530 din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea pârâtei la emiterea ordinului de modificare a condiţiilor asociate licenţei nr. x/04.11.2015, clasa 1ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei A. S.A., privind obligarea pârâtei ANRSC la emiterea ordinului de modificare a condiţiilor asociate licenţei nr. x/04.11.2015, clasa 1, ca neîntemeiată şi a respins cererea de anulare a adresei nr. x/28.12.2015 emise de ANRSC, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. solicitând casarea în parte a sentinţei şi, în urma rejudecării în fond a cauzei, admiterea capătului 2 al cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea intimatei-pârâte ANRSC la emiterea ordinului de modificare a condiţiilor asociate licenţei nr. x/4.11.2015 clasa 1 aparţinând recurentei-reclamante.

Recursul este întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea lui, recurenta-reclamantă arată că, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului 2 al cererii de chemare în judecată (anterior enunţat) instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material invocate în susţinerea cererii.

Cererea de modificare a condiţiilor asociate licenţei nr. x/4.11.2015 trebuia admisă de autoritatea de reglementare. Această cerere s-a bazat pe art. 50 lit. b) din Regulament, potrivit căruia ANRSC poate decide modificarea condiţiilor asociate licenţei, la cererea titularului, în cazul prelungirii termenului de valabilitate a unui contract de delegare a serviciului/activităţii licenţiate.

Greşeala pe care instanţa de fond a săvârşit-o în stabilirea obiectului contractului de concesiune porneşte de la împrejurarea că, anterior Legii nr. 101/2006, sortarea deşeurilor nu era prevăzută ca activitate separată în cadrul serviciului de salubrizare, ci era considerată accesorie acestui serviciu.

Legislaţia secundară invocată de intimata-pârâtă, privitoarea la reglementarea detaliată a acestei activităţi, a intrat în vigoare după încheierea contractului de concesiune, astfel încât nu este incidentă în cauza de faţă.

Ulterior modificării sale prin Legea nr. 99/2014, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 prevede că activitatea de sortare a deşeurilor are loc în staţiile de sortare, iar alin. (32) prevede că autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să implementeze un sistem de colectare separată pe minimum 4 fracţii (hârtie, mase plastice, metale şi sticlă).

Luând în considerare prevederile O.U.G. nr. 39/2016, care a impus anumite obligaţii autorităţilor publice locale în materie de gestionare a deşeurilor, concedentul Municipiul Buzău a solicitat efectuarea unor investiţii corespunzătoare de către recurenta-reclamantă în scopul prestării activităţii concesionate la nivelul noilor cerinţe legale, astfel cum reiese şi din adresa nr. x/2011 a Consiliului Local al Municipiului Buzău, care a fost ignorată complet de prima instanţă.

Din această perspectivă, este eronată concluzia instanţei de fond potrivit căreia reclamanta ar fi efectuat investiţia în staţia de sortare în mod benevol, întrucât, în lipsa acestei investiţii, concedentul Municipiul Buzău s-ar fi expus consecinţelor patrimoniale nefaste prevăzute de noua legislaţie în domeniu.

Staţia de sortare deşeuri menajere Vadu Paşii s-a construit din fonduri proprii ale recurentei-reclamante, reprezentând o investiţie de 2.3 milioane euro.

Recurenta-reclamantă îndeplineşte cerinţele ANRSC arătate în cuprinsul întâmpinării de la fond, potrivit căreia sortarea deşeurilor este o operaţiune pe care o face prestatorul serviciului (în speţă, A.) după ce a colectat deşeurile municipale şi similare în amestec şi care presupune existenţa unei baze de sortare care necesită nu numai utilaje pentru sortare, dar şi un spaţiu adecvat.

Conform art. 26 din secţiunea 3 a caietului de sarcini aferent contractului de concesiune, precolectarea, colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor solide presupunea un ciclu de operaţii în care era inclusă activitatea de sortare a deşeurilor la depozit. Din ordinea operaţiunilor prevăzute în caietul de sarcini rezultă că activitatea de sortare nu este ulterioară colectării şi depozitării deşeurilor, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Este greşită interpretarea dată de aceasta art. 28 din Legea nr. 219/1998, care la alin. (4) prevedea următoarele:

"Contractul de concesiune va cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele convenite de părţile contractante în completarea celor din caietul de sarcini şi fără a contraveni obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini".

Instanţa de fond a apreciat că textul de lege ar avea caracter supletiv, iar nu imperativ, or verbul "va cuprinde" descrie o acţiune obligatorie, denotând că prevederile caietului de sarcini sunt obligatorii, iar nu facultative în configuraţia finală a contractului de concesiune.

Mai mult, la art. 4 din contract, părţile au convenit că este o anexă obligatorie a contractului caietul de sarcini, în vreme ce acesta stipulează expres că "se vor depune oferte pentru întreg pachetul de activităţi, nefiind acceptate oferte parţiale".

Prin urmare, procedura de achiziţie care a condus la încheierea contractului de concesiune a avut în vedere expres serviciul public de sortare a deşeurilor, ceea ce face ca poziţia ANRSC să apară a fi în sensul contestării a însăşi acestei proceduri de achiziţie.

Prin actul adiţional nr. x/2015 la contractul de concesiune s-a implementat textul actual al art. 32 din Legea nr. 51/2006 potrivit căruia durata contractului poate fi prelungită ori de câte ori autoritatea administraţiei publice locale solicită operatorului, pentru buna executare a serviciului, realizarea unor investiţii ce nu ar putea fi armonizate în termenul rămas până la finalizarea contractului, decât printr-o creştere excesivă a tarifelor şi taxelor.

În acest context, concedentul a fost de acord cu prelungirea contractului de concesiune, iniţial cu o perioadă de 4 ani şi, în a doua etapă, cu încă 8 ani, până în anul 2026, în vederea amortizării staţiei de sortare din Vadul Paşii.

Prin intermediul actului adiţional nr. x/2015 s-a modificat titulatura serviciilor incluse în contract, fără însă a se schimba felul serviciilor anterior prevăzute. Modificarea obiectului contractului a fost impusă de ANRSC în baza art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014.

Însă, indiferent de evoluţia semantică a termenului "sortare" este evident că această activitate a fost inclusă în obiectul contractului încă din anul 2006 şi nu este o activitate nouă care să fi fost atribuită societăţii de către concedent în anul 2015, în baza unei proceduri necompetitive, aşa cum a susţinut pârâta.

În altă ordine de idei, recurenta arată că instanţa de fond a acordat în mod eronat relevanţă aspectului că depozitul menţionat în caietul de sarcini (Gălbinaşi) nu aparţine reclamantei şi că aceasta nu a indicat numele şi locaţia depozitului propriu în care ar fi realizat sortarea deşeurilor.

Acest aspect este total irelevant în soluţionarea cauzei întrucât obiectul disputei este dacă obiectul contractului de concesiune include sau nu întreaga activitate de salubrizare pentru care reclamanta a solicitat prelungirea licenţei. Faptul de a deţine sau nu un depozit nici nu permite dar nici nu împiedică pe reclamantă să desfăşoare activitatea de salubrizare. De altfel, depozitul Gălbinaşi este deţinut în fapt de o altă societate din acelaşi grup - A. S.R.L..

Instanţa de fond s-a referit exclusiv la Regulamentul din 11.07.2007 privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007. Însă, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 51/2006, care are forţă juridică superioară, şi pe cele ale Regulamentului elaborat "în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006".

Or, în conformitate cu art. 13-21 din legea amintită, ANRSC este o autoritate de reglementare care nu este învestită cu atributul de a se pronunţa asupra legalităţii contractelor încheiate între autorităţile contractante şi operatorii economici. ANRSC poate numai să sesizeze Consiliul Concurenţei când constată anumite nerespectări ale legii, fără posibilitatea de a cere anularea contractului. Autoritatea de reglementare nu poate bloca prestarea unui serviciu de utilitate publică care se organizează şi funcţionează în baza principiului continuităţii (art. 3 lit. e) din Legea nr. 101/2006).

În situaţia ad absurdum în care s-ar aprecia că activitatea de sortare a deşeurilor nu este inclusă în obiectul iniţial al contractului de concesiune, aceasta fiind atribuită reclamantei abia prin actul adiţional din 2015, recurenta-reclamantă apreciază a fi incidente prevederile europene şi naţionale în materia achiziţiilor publice, referindu-se expres la art. 2 lit. e) teza finală din Directiva 2007/66/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului, transpusă prin art. 28710 din O.U.G. nr. 34/2006, în raport de care ANRSC nu are competenţa de a declara absenţa efectelor unui contract de achiziţie publică (şi, prin extensie, a actelor adiţionale la acesta) şi nici de a aprecia asupra oportunităţii aplicării unor sancţiuni alternative întrucât ea este o simplă autoritate de reglementare.

Oricum, subliniază recurenta, singura autoritate competentă să decidă cu privire la lipsirea de efecte a unui contract de delegare a serviciului public comunitar de salubrizare este instanţa de judecată, nicidecum ANRSC.

În prezent, contractul de concesiune şi actele adiţionale la acesta se bucură de efecte depline, instanţa nefiind învestită în prezenta cauză cu o cerere prin care să se tindă la o lipsire de efecte a acestui contract.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă ANRSC solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanţa de fond a reţinut corect că activitatea de sortare a deşeurilor municipale nu a făcut niciodată obiectul contractului de concesiune nr. x/2006 şi nu a fost prestată de către recurenta-reclamantă, iar potrivit legii, atribuirea ei trebuia să facă obiectul unei proceduri de delegare a gestiunii pe criterii competitive, organizată în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 101/2006.

În sprijinul acestei teze - sortarea deşeurilor municipale nu a făcut şi nu face obiectul contractului de concesiune -, intimata-pârâtă de referă la HCL al Municipiului Buzău nr. 165/2015, în raport de care rezultă că autoritatea administraţiei publice locale nu a avut intenţia de a organiza şi realiza activitatea de sortare a deşeurilor în cadrul contractului de concesiune încheiat cu recurenta-reclamantă, nici măcar ca o activitate "accesorie serviciului de salubrizare care făcea obiectul concesiunii", caietul de sarcini neprevăzând nicio obligaţie în sarcina concesionarului şi nici investiţii în acest sens.

Afirmaţia recurentei potrivit căreia "anterior Legii nr. 101/2006 sortarea deşeurilor nici nu era prevăzută ca şi activitate separată, deoarece era considerată accesorie serviciului de salubrizare" devine pe deplin valabilă cu o singură observaţie şi anume că nu este o activitate accesorie activităţii de precolectare, colectare şi transport a deşeurilor, ci activităţii de depozitare a deşeurilor prestată nu în baza contractului de concesiune invocat de recurentă, ci de către societatea A. S.R.L. Gălbinaşi.

Recurenta susţine fără temei că din clauzele caietului de sarcini ar rezulta că intra în atribuţiile sale sortarea deşeurilor în condiţiile în care aceste clauze arată în concret modul, locul şi prestatorul care realiza deja această activitate, înainte chiar de atribuirea contractului de concesiune.

Chiar art. 26 lit. e) din caietul de sarcini stipulează clar că sortarea deşeurilor este legată de depozitul de deşeuri.

Împrejurarea că instanţa s-a referit în mod "exclusiv" la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007 este pe deplin îndreptăţită, acesta fiind legea specială în domeniul licenţierii serviciilor comunitare de utilităţi publice, ANRSC fiind abilitată ca autoritate competentă să acorde, să modifice, să suspende, să retragă licenţele.

Atribuţiile autorităţii sunt în sensul monitorizării aplicării şi respectării de către operatori şi autorităţile administraţiei publice locale a prevederilor legislaţiei specifice serviciilor de utilităţi publice, inclusiv cele referitoare la delegarea gestiunii serviciilor, conform art. 20 alin. (1) lit. j) şi k) din Legea nr. 51/2006.

5. Aspecte procesuale

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părţi, ANRSC atrăgând atenţia asupra împrejurării că licenţa nr. x/2015 (ale cărei condiţii asociate se cer a fi modificate) a expirat şi că a fost emisă pe numele societăţii recurente-reclamante o nouă licenţă nr. x/14.05.2019 pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor, în care, conform condiţiilor asociate licenţei, titularei acesteia nu i s-a recunoscut şi dreptul de a presta activităţile specifice serviciului public de salubrizare a localităţilor în aria municipiului Buzău, din aceleaşi motive care au susţinut refuzul de modificare a condiţiilor asociate licenţei nr. x/2015.

Faţă de această împrejurare nouă, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor interesul recurentei-reclamante în susţinerea recursului.

6 Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului. Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Având în vedere că intimata-pârâtă ANRSC a învederat că a expirat valabilitatea licenţei nr. x/4.11.2015, ale cărei condiţii asociate s-a solicitat a fi modificate (prin cererea introductivă fiind invocată nelegalitatea refuzului ANRSC de modificare a acestor condiţii), a fost pus în discuţia părţilor caracterul actual al interesului recurentei-reclamante în susţinerea cererii de recurs.

În sensul că acest interes nu ar mai fi actual pledează împrejurarea că licenţa nr. x/4.11.2015 a expirat, iar obiectul cererii introductive, susţinut şi în recurs, îl constituie obligarea ANRSC la emiterea ordinului de modificare a condiţiilor asociate acestei licenţe. De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat, la solicitarea instanţei de recurs, că nu a atacat în contencios administrativ refuzul ANRSC de a include în condiţiile asociate noii licenţe, emise sub nr. x/14.05.2019, permisiunea de a presta activităţile specifice serviciului de salubrizare în aria municipiului Buzău.

Recurenta-reclamantă a arătat, însă, că interesul său subzistă câtă vreme la data declanşării litigiului era valabilă licenţa la care s-a referit cererea introductivă, iar cererea de modificare a condiţiilor asociate licenţei s-a bazat pe prelungirea contractului de concesiune a serviciului public de salubritate încheiat cu Municipiul Buzău sub nr. x/2.03.2006, contract valabil şi în prezent, conform actelor adiţionale care au prelungit termenul contractual până în 2026. A mai arătat recurenta-reclamantă că nu poate modifica obiectul cererii în recurs, însă, se impune pronunţarea unei hotărâri pe baza căreia să se poată cere autorităţii publice să elibereze o nouă licenţă pentru serviciul public de salubrizare în aria municipiului Buzău, cu respectarea actelor adiţionale la contractul de concesiune.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte apreciază că interesul recurentei-reclamante în soluţionarea recursului rămâne actual, chiar şi în situaţia expirării licenţei ale cărei condiţii asociate se cer a fi modificate, întrucât durata de soluţionare a litigiului nu trebuie să aducă atingere dreptului recurentei-reclamante de a primi o soluţie pe fond în calea de atac dedusă judecăţii, în condiţiile în care, şi sub imperiul noii licenţe emise, chestiunea litigioasă subzistă, iar recurenta apreciază că, şi în situaţia în care nu a declanşat un litigiu referitor la condiţiile asociate ale noii licenţe, are la îndemână calea de a solicita emiterea unei noi licenţe pentru prestarea serviciului de salubrizare în municipiul Buzău.

Prin urmare, Înalta Curte constată că se impune analizarea propriu-zisă a motivelor de recurs, în cazul aprecierii lor ca fiind fondate, urmând se acorda recurentei-reclamante mai puţin decât a cerut, respectiv în loc de obligarea la emiterea ordinului de modificare a condiţiilor asociate licenţei, să se constate că recurenta-reclamantă era îndreptăţită la emiterea unui astfel de ordin.

Pentru aceste motive, în raport de prevederile art. 32 şi 33 din C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, excepţie invocată din oficiu.

6.2. Analizând pe fond recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunţată de instanţa de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa ar fi făcut o greşită aplicare a normelor de drept substanţial incidente, raportat la clauzele contractului de concesiune nr. x/2.03.2006.

Aceste susţineri sunt nefondate întrucât, aşa cum a reţinut instanţa de fond, nici prevederile caietului de sarcini care a stat la baza contractului de concesiune şi nici clauzele acestui contract nu îndrituiesc aserţiunea recurentei-reclamante conform căreia activitatea de sortare a deşeurilor ar face parte din obiectul contractului de concesiune.

Acest contract a fost încheiat în anul 2006, sub imperiul O.G. nr. 87/2001 şi cuprinde, aşa cum arată recurenta-reclamantă, clauzele caietului de sarcini, în raport de care obiectul contractului este circumscris la următoarele activităţi: precolectarea, colectarea, transportul şi depozitarea reziduurilor solide (cu excepţia deşeurilor toxice, periculoase şi a celor cu regim special); măturatul, spălatul căilor publice şi întreţinerea spaţiilor verzi; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei, îngheţ sau ninsoare; preselectarea şi organizarea reciclării deşeurilor; dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare; activităţi auxiliare aflate în obiectul de activitate al concesionarului, executate în urma comenzii ferme emise de concedent (art. 2 din contract).

Conform caietului de sarcini, activităţile din cadrul serviciului public de salubrizare care fac obiectul concesiunii sunt: măturatul şi spălatul căilor publice; curăţirea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei, îngheţ sau ninsoare; precolectarea, colectarea, transportul şi depozitarea reziduurilor solide (cu excepţia deşeurilor toxice, periculoase şi a celor cu regim special); preselectarea, organizarea reciclării deşeurilor şi valorificarea deşeurilor refolosibile; dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.

Art. 4 alin. (7) şi art. 30 din caietul de sarcini stabilesc că transportul şi depozitarea deşeurilor se efectuează exclusiv la depozitul ecologic autorizat Gălbinaşi (a cărui funcţionare nu are legătură cu contractul de concesiune), iar art. 26, care descrie activităţile din ciclul precolectarea, colectarea, transportul şi depozitarea reziduurilor solide, se referă şi la sortarea deşeurilor, care are loc la depozit.

Rezultă din datele expuse că sortarea deşeurilor este amintită prin caietul de sarcini al concesiunii ca activitate care are loc la depozitul Gălbinaşi, neintrând în obiectul propriu-zis al contractului, aspect ce rezultă cu claritate din coroborarea art. 3, art. 4 alin. (7), (26) şi art. 30 alin. (1) din caietul de sarcini.

Sortarea deşeurilor nu este o activitate care intră în obiectul concesiunii, aceasta arătându-se că ar avea loc la depozitul de deşeuri Gălbinaşi, care nu aparţinea şi nu aparţine recurentei-reclamante.

Recurenta susţine greşit că această împrejurare este nerelevantă în soluţionarea raportului juridic litigios întrucât ea este un argument în interpretarea clauzelor caietului de sarcini şi, respectiv, ale contractului de concesiune, care a condus, coroborat cu celelalte relevante în definirea obiectului contractului, la concluzia că activitatea de sortare a deşeurilor nu face parte din obiectul contractului de concesionare a serviciului public de salubrizare în municipiul Buzău.

Nici prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 165/2015 şi nici prin actele adiţionale la contract nu s-a extins obiectul contractului. A avut loc o modificare a definirii obiectului contractului în raport de dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014, care a modificat Legea nr. 101/2006, prin actul adiţional nr. x/04.11.2015. Această modificare arată, încă o dată, că serviciul public de salubrizare la care se referă contractul nu cuprinde activitatea de sortare a deşeurilor.

Prin actul adiţional nr. x/2015, activităţile circumscrise serviciului de salubrizare prestat în baza contractului de concesiune au fost redenumite, în considerarea dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014, după cum urmează: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenite din activităţi comerciale, din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; măturatul, spălatul şi întreţinerea căilor publice; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ; dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.

Această redenumire a activităţilor trebuie analizată în lumina dispoziţiilor Legii nr. 101/2006, care în art. 2 alin. (3) enumeră activităţile serviciului de salubrizare, între care este distinctă activitatea de sortare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare (lit. e).

Având în vedere că prin Legea nr. 101/2006 (survenită în timpul executării contractului de concesiune) în domeniul serviciilor publice de salubrizare a fost enumerată distinct activitatea de sortare a deşeurilor, iar actul adiţional la contract preia enumerarea legală fără să se refere şi la activitatea de sortare a deşeurilor, se confirmă că în obiectul contractului de concesiune nu a intrat această activitate nici înainte de încheierea actului adiţional şi nici după.

Ca o consecinţă, autoritatea de reglementare ANRSC, cu aplicarea corectă a legii, a refuzat modificarea condiţiilor asociate licenţei tocmai pentru că această modificare era cerută în temeiul art. 50 lit. b) din Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007, care presupune o prelungire a termenului de valabilitate a contractului de delegare a serviciului, conformă cu legea aplicabilă.

Or, temeiul de drept pentru prelungire se arată de către recurentă că a fost art. 32 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, potrivit căruia durata contractului poate fi prelungită, în aceleaşi condiţii contractuale, ori de câte ori autoritatea administraţiei publice locale solicită operatorului, pentru buna executare a serviciului, realizarea unor investiţii ce nu ar putea fi amortizate în termenul rămas până la finalizarea contractului decât printr-o creştere excesivă a tarifelor şi taxelor.

ANRSC a constatat că realizarea investiţiei la care se referă recurenta nu era necesară pentru buna executare a serviciului, de vreme ce în serviciu nu intra activitatea de sortare a deşeurilor.

Recurenta-reclamantă susţine fără temei că ANRSC, în calitate de autoritate de reglementare nu are dreptul să-şi întemeieze refuzul pe o analiză a conformităţii cu legea a actului de voinţă al părţilor (concedent şi concesionar) de a prelungi termenul contractului.

În conformitate cu art. 20 alin. (1) şi k) din Legea nr. 51/2006, ANRSC are competenţe şi atribuţii privind serviciile de utilităţi publice din sfera sa de reglementare care includ monitorizarea aplicării şi respectării de către operatori şi de către autorităţile administraţiei publice locale a legislaţiei în domeniu, aceste atribuţii fiind îndeplinite inclusiv în cadrul activităţii de acordare a licenţelor, care intră în atribuţiile ANRSC conform art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006.

Pe tărâmul dreptului public, autoritatea de reglementare care soluţionează o cerere ce intră în domeniul său de activitate, are dreptul şi obligaţia de a-şi fundamenta soluţia pe o analiză de legalitate a actelor şi faptelor relevante.

Concluzionând, într-adevăr, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2006 sortarea deşeurilor nu era prevăzută ca activitate separată, fiind considerată accesorie serviciului de salubrizare, însă aceasta nu înseamnă că poate fi în speţă considerată accesorie serviciilor prestate în baza contractului de concesiune nr. x/2.03.2006, întrucât clauzele concrete ale contractului contrazic această teză.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei potrivit cărora, într-un subsidiar, ar trebui să se considere că obiectul contractului include şi activitatea de sortare, conform actelor adiţionale la contract, acestea nu pot fi primite întrucât nici actele adiţionale nu se referă la o extindere a obiectului contractului care să includă activitatea de sortare a deşeurilor.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă şi-a asumat realizarea unei investiţii care nu rezultă a fi necesară în scopul prestării activităţii concesionate, aşa cum pretinde şi cum era nevoie pentru ca părţile contractului de concesiune să poată extinde termenul contractului în temeiul invocat, al prevederilor art. 32 din Legea nr. 51/2006. Pe cale de consecinţă, ANRSC şi, respectiv, instanţa de fond au făcut o analiză conformă cu legea a îndeplinirii cerinţelor din art. 50 lit. b) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, care permit modificarea condiţiilor asociate licenţei reţinând că acestea nu sunt întrunite câtă vreme prelungirea contractului de concesiune nu s-a făcut cu respectarea art. 32 din Legea nr. 51/2006.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în soluţionarea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 530 din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2020.