Prescription of action for annulment of administrative decision and validity of service of process

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat repunerea în termenul de formulare a cererii de chemare în judecată şi anularea deciziei nr. 16146/04.05.2015 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.02.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2639 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantei de repunere în termenul de chemare în judecată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a formulat recurs reclamantul A. Întreprindere Individuală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a acţiunii, anularea deciziei nr. 16146/4.05.2015 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.02.2015, anularea acestui proces-verbal, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt şi argumentele formulate prin cererea de chemare în judecată, a susţinut recurentul-reclamant că soluţia instanţei de fond vizând admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este eronată.

Contrar susţinerii primei instanţe, recurentul-reclamant arată că recipisa care poartă data de 8.05.2015, depusă de către pârâtă la dosarul de fond, nu poate face dovada comunicării deciziei atacate, "din cauza unor vicii de formă care afectează în mod grav credibilitatea actului". Arată în acest sens că la datele de identificare ale persoanei care ar fi primit decizia nu se consemnează numele şi prenumele respectivei persoane, menţionându-se doar faptul că ar fi vorba despre destinatar. De asemenea, nu există o ştampilă a societăţii, iar la rubrica privind semnătura "este schiţată o mâzgălitură ce cu greu poate fi asimilată unei semnături".

Recurentul-reclamant susţine că a luat cunoştinţă de decizia contestată la data de 23.03.2016, când i-a fost comunicată de către ANAF Craiova, odată cu întâmpinarea formulată de această parte în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că se impunea să fie repus în termenul de contestare a deciziei atacate, având în vedere că termenul de 6 luni de la care putea să contestate decizia a început să curgă de la data de 23.03.2016.

În raport de data de 23.03.2016, de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 6 luni impus de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea introdusă la data de 11.04.2016 a fost formulată în termen, motiv pentru care excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost în mod greşit admisă.

Totodată, urmare admiterii eronate a acestei excepţii, instanţa nu a cercetat motivele cererii de anulare a deciziei atacate. În continuare, reiterând criticile de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant susţine că actele administrative atacate au fost emise de către autoritatea pârâtă cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material aplicabile, respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 şi ale O.U.G. nr. 66/2011.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, susţine că soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a fost admisă în mod corect, constatând instanţa că reclamantul nu a formulat acţiunea cu respectarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 lit. a) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că decizia de soluţionare a contestaţiei a fost comunicată reclamantului la 8.05.2015, iar acesta a înţeles să introducă acţiunea pe rolul instanţei de judecată abia la 8.04.2016.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Obiectul acţiunii judiciare formulate de reclamantul A. Întreprinderea Individuală priveşte anularea deciziei nr. 16146 din 4.05.2015, prin care pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.02.2015, precum şi anularea acestui proces-verbal, emis de aceeaşi pârâtă. Totodată, reclamanta a formulat şi o cerere de repunere în termenul de formulare a acţiunii.

Prin sentinţa recurată, a fost respinsă cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a acţiunii, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi respinsă, în consecinţă, acţiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că termenul de prescripţie a început să curgă la data de 8.05.2015, dată la care a fost comunicată reclamantului decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de creanţă contestat, acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prin poştă, la data de 8.04.2016, fiind introdusă după împlinirea termenului de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă (contestaţia administrativă).

Referitor la cererea de repunere în termen se constată că au fost interpretate corect prevederile art. 186 din C. proc. civ., reţinându-se faptul că nu s-a făcut dovada existenţei unor motive temeinice de împiedicare a promovării acţiunii în termenul legal, aşa încât criticile recurentului nu au suport.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de control constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză a fost depăşit termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Recurentul-reclamant A. Î.I. a încheiat cu A.F.I.R. contractul de finanţare nr. x/24.06.2010 - "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea producţiei agricole", în baza căruia a beneficiat de finaţare nerambursabilă în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare.

În urma controlului ex-post efectuat de A.F.I.R. în perioada 8.01.2015 - 23.02.2015, asupra proiectului "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea producţiei agricole" al cărui beneficiar este recurentul-reclamant, au fost identificate o serie de elemente a căror interpretare unitară conduce la neeligibilitatea cheltuielilor în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, motiv pentru care a fost încheiat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.02.2015.

Împotriva măsurilor dispuse prin titlul de creanţă, beneficiarul (reclamantul) a formulat contestaţie, înregistrată la A.F.I.R. sub nr. x/06.04.2015 şi soluţionată prin decizia nr. 16146/4.05.2015.

În acord cu cele reţinute de instanţa fondului, Înalta Curte apreciază că în cauză a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, raportat la data la care a fost comunicată reclamantului decizia de soluţionare a contestaţiei.

Recurentul-reclamant susţine fără temei că data luării la cunoştinţă asupra actului administrativ individual atacat ar fi data de 23.03.2016, dată la care ANAF Craiova i-ar fi comunicat decizia contestată prin întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Craiova şi că termenul de introducere a acţiunii ar curge de la această dată.

În cauză, instanţa de control reţine că actul a cărui anulare se solicită (decizia nr. 16146/4.05.2015 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia administrativă formulată de reclamantul A. Î.I.) a fost comunicat reclamantului, la data de 8.05.2015, prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, depusă în faţa instanţei de fond atât de către reclamant (verso dosar fond), cât şi de către pârâtă .

Analizând conţinutul înscrisului existent la filele anterior menţionate din dosarul instanţei de fond, Înalta Curte constată că, la rubrica ce se completează de către destinatarul primirii, aflată pe fila a doua a acestui înscris, este specificată calitatea primitorului, respectiv "destinatar", purtând, totodată, şi semnătura destinatarului actului. Această semnătură este aceeaşi cu cea a persoanei care a semnat din partea beneficiarului contractul de finanţare nr. x/24.06.2010, şi care nu poate fi alta decât a reprezentantului legal al recurentului-reclamant, respectiv A..

Susţinerile recurentului în sensul contestării calităţii primitorului, cât şi a semnăturii de primire de pe confirmarea de primire în discuţie nu pot fi primite, întrucât, deşi aceste aspecte au fost invocate şi în faţa instanţei de fond, iar recurentul-reclamant avea posibilitatea să formuleze o cerere pentru înscrierea în fals în faţa primei instanţe, acesta nu a înţeles să solicite acest mijloc de probă. Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 164 alin. (4) din C. proc. civ., menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.

În contextul expus, având în vedere cele două menţiuni înscrise pe confirmarea de primire, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, procedura de comunicare a deciziei de soluţionare a contestaţiei nu a fost viciată, astfel încât, Înalta Curte constată că decizia nr. 16146/4.05.2015 a fost comunicată în mod legal reclamantului A. la data de 8.05.2015, fără a se putea reţine o altă dată a luării la cunoştinţă asupra actului administrativ individual atacat, respectiv 23.03.2016, data propusă de către recurentul-reclamant.

Prin urmare, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a dovedit că se află în termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 pentru formularea acţiunii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod just a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a cererii de chemare în judecată, respingând acţiunea în contencios administrativ, ca fiind prescris dreptul la acţiune.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, criticile formulate în recurs apărând ca fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Individuală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Individuală împotriva sentinţei civile nr. 2639 din 19 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2019.