Ineligibility of EU-funded project expenses due to breach of salary caps, mandatory payment deadlines, and lack of contractual amendments

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016 la data de 21.12.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale solicitând:

1. Anularea parţială a Deciziei nr. x/27.06.2016, respectiv punctele 2, 3, 4 teza a II-a şi 5 din decizia contestată, prin care autoritatea pârâtă a admis în parte contestaţia împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/22.04.2016. Pe cale de consecinţă, solicită şi anularea punctelor corespunzătoare din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/22.04.2016. Solicită, de asemenea, constatarea ca eligibile a cheltuielilor ce fac obiectul prezentei contestaţii şi, ca urmare, obligarea autorităţii pârâte la plata sumelor de bani corespunzătoare.

2. Anularea parţială a Deciziei nr. x/08.08.2016, respectiv punctele 2, 4, 5, 8, 10, 13, 18 din contestaţia administrativă, pe care autoritatea pârâtă a admis-o în parte. Pe cale de consecinţă, solicită şi anularea punctelor corespunzătoare din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/17.05.2016. Solicită, de asemenea, constatarea ca eligibile a cheltuielilor ce fac obiectul prezentei contestaţii şi, ca urmare, obligarea autorităţii pârâte la plata sumelor de bani corespunzătoare.

3. Anularea în tot a Deciziei nr. x/06.09.2016, prin care autoritatea pârâtă respinge, ca neîntemeiată, contestaţia împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/05.08.2016. Pe cale de consecinţă, solicită şi anularea în tot a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/05.08.2016. Solicită, de asemenea, constatarea ca eligibile a cheltuielilor ce fac obiectul prezentei contestaţii şi, ca urmare, obligarea autorităţii pârâte la plata sumelor de bani corespunzătoare.

4. A solicitat obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4589 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă ca neîntemeiată; a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4589 din 27 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, faptul că instanţa de fond şi-ar fi însuşit raţionamentul autorităţii administrative, în ceea ce priveşte modul de interpretare a dispoziţiilor legale prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii, neluând însă în calcul si particularităţile speţei detaliate în prezentarea cauzelor ce au generat litigiul. Arată reclamanta şi că prima instanţă nu a continuat raţionamentul prin analiza efectivă a cauzelor pentru care s-a ajuns în respectiva situaţie şi anume, a întârzierilor cu care a fost aprobat proiectul, care ar fi generat dificultăţile de implementare datorate dispoziţiilor imperative ale normelor OMEC 5248/2011.

O altă critică pe care, în opinia recurentei, curtea de apel ar fi ignorat-o, se referă la faptul că actele administrative contestate exprimă aceeaşi atitudine a autorităţii administrative care, fără a menţiona care sunt temeiurile de fapt şi de drept, verifică la nesfârşit activitatea reclamantei pe proiectul ce face obiectul prezentului dosar; de fiecare dată când au fost contestate actele administrative emise de autoritatea pârâtă, aceasta a procedat la noi verificări şi a stabilit noi sancţiuni, reclamanta fiind în drept să considere că pârâta urmăreşte descurajarea sa în a îşi valorifica drepturile privind accesul la un proces echitabil, pentru contestarea actelor administrative.

Susţine recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs şi faptul că, în ceea ce priveşte Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/22.04.2016 instanţa ar fi reţinut în mod greşit faptul ca nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 17 din Codul Muncii, ca şi cauză de constatare a neeligibilităţii cheltuielilor cu salariile ce fac obiectul contestaţiei; potrivit dispoziţiilor art. 17 din Codul Muncii, persoana angajată trebuie să fie informată asupra duratei muncii, iar acest lucru trebuie să se regăsească in cuprinsul contractului de muncă. Din prevederile contractului de munca depus la dosar se poate observa că obiectul contractului face referire la activitatea ce va fi efectuată de către angajat în proiectul ce face obiectul prezentului dosar, astfel că obligaţia de informare a angajatului a fost îndeplinită şi este subsumată activităţilor proiectului, acest lucru regăsindu-se şi în contractul de muncă.

Pe de altă parte, în opinia recurentei, datorită modului în care a fost aprobat si modificat proiectul, toate activităţile au fost ordonate in sensul îndeplinirii obiectivului proiectului şi respectării condiţiilor impuse de OMEC 5248/31.08.2011, iar scopul respectivului proiect ar fi fost îndeplinit, reclamanta avansând toate cheltuielile necesare activităţilor din cadrul proiectului aşa cum fusese acesta aprobat; ca atare, în opinia reclamantei, este firesc ca intimata sa-şi onoreze îndatoririle, iar analiza interpretării dispoziţiilor privind modul în care recurenta ar fi respectat toate procedurile din Ghidul de Finanţare, trebuie sa fie subsumate faptului ca proiectul a fost planificat pentru anul şcolar 2013-2014, iar acesta a trebuit sa fie aplicat pentru anul şcolar următor.

În consecinţă, considerând că sentinţa curţii de apel este nelegală din perspectiva criticilor enunţate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale nu a formulat întâmpinare în termenul legal, dar a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei curţii de apel, ca fiind legală şi temeinică.

A susţinut intimata că, raportat la actele administrative a căror anulare se cere, faptul că acestea nu cuprind conţinutul conform doleanţelor reclamantei, nu are nicio legătură cu prevederile legale în domeniul anulării actelor administrative, în domeniul activităţilor de constatare a neregulilor şi de stabilire a eligibilităţii sumelor, fapt care se poate lesne constata raportat la prevederile contractului de finanţare semnat de reclamantă şi la legislaţia specifică implementării proiectelor cu finanţare europeana, legislaţia contabilă, a achiziţiilor publice etc. enunţate.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Având în vedere conţinutul criticilor ce fac obiectul celor două motive de casare invocate de către recurenta-reclamantă, se impune analiza cu prioritate a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. În cadrul aceleiaşi critici, recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, dar acest text de lege nu reglementează un motiv de casare distinct (ci prevede soluţiile instanţei de recurs în materia contenciosului administrativ, în caz de admitere a căii de atac), astfel că nu va fi analizat ca atare.

Trebuie precizat mai întâi faptul că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, judecătorul putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat susţineri de maximă generalitate sau care nu pot fi încadrate în motivul de casare analizat, fiind invocate un amalgam de aspecte care reclamă pretinsa nelegalitate a sentinţei analizate, fără a putea fi încadrate în mod tranşant în vreunul dintre motivele de casare invocate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanţa sau a unor motive străine de natura pricinii, recurenta era ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) şi să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Cu toate acestea, recurenta face trimitere doar la modalitatea de apreciere a situaţiei de fapt reieşită din probele administrate şi cum aceste probe trebuiau interpretate şi coroborate între ele, la modul în care judecătorul a reţinut situaţia de fapt, declarându-şi dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată; or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi, deci, temeinicia hotărârii recurate, nu pot constitui obiect al recursului, întrucât instanţa de recurs este ţinută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nemulţumirea recurentei, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi preluat raţionamentul şi susţinerile părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele şi probele administrate în cauză au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptată şi dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

În continuare, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către reclamantă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

Situaţia de fapt reţinută în mod corect de către prima instanţă din aprecierea probelor administrate constă în împrejurarea că, la data de 16.04.2014 a fost încheiat contractul de finanţare nr. x între reclamanta-recurentă Fundaţia A. şi pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în vederea implementării proiectului "Servicii integrate educaţionale pentru comunităţile de romi".

Titulara finanţării a depus cererile de rambursare nr. x, 10 şi 12 faţă de care pârâta a emis Scrisorile Standard de Informare a Beneficiarului nr. x/22.04.2016, x/17.05.2016 şi I/6882/SVFP/05.08.2016 prin care au fost invalidate cheltuielile cu salariile şi contribuţiile la bugetul de stat, contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat aferente personalului din categoria resurse umane şi pentru personalul din cadrul echipei de implementare a proiectului.

Reclamanta a formulat contestaţii administrative împotriva Scrisorilor Standard de Informare a Beneficiarului, acestea fiind soluţionate prin adresele nr. x/27.06.2016, y/08.08.2016 şi I/7771/SVPF/06.09.2016, fiind parţial admise primele două contestaţii şi respinsă ultima contestaţie, sens în care s-a menţinut caracterul neeligibil al cheltuielilor invalidate prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. x/05.08.2016. În aceste condiţii, reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

O primă critică împotriva actelor administrative contestate, reiterată de către titulara acţiunii şi în faţa instanţei de reformare este aceea că, deşi contractul de finanţare ar fi fost finalizat cu succes tocmai datorită unor aspecte considerate pretinse "abateri contractuale", iar în situaţia contrară, nu ar fi fost îndepliniţi indicatorii proiectului, s-ar fi reţinut în mod greşit de către pârâtă şi de către instanţa de fond existenţa unei culpe în sarcina recurentei; de exemplu, indiferent de faptul ca aceasta din urmă ar fi respectat programa de studiu şi s-ar fi încadrat în bugetul proiectului, i se impută că nu ar fi respectat tariful orar, motiv pentru care cheltuiala ar fi fost neeligibilă, dar, în opinia reclamantei, instanţa de fond nu a avut un raţionament corect realizat prin analiza efectivă a cauzelor pentru care s-a ajuns în respectiva situaţie si anume întârzierile cu care a fost aprobat proiectul care ar fi generat dificultăţile de implementare datorate dispoziţiilor imperative ale normelor OMEC nr. 5248/2011.

A mai arătat recurenta şi că actele administrative ce fac obiectul prezentei cauze, deşi au date de emitere diferite, au fost atacate împreună având în vedere şi atitudinea autorităţii administrative de a reveni în "controale" de fiecare dată când erau contestate, actele întocmite de aceasta autoritate si de a proceda la noi sancţiuni.

Aceste susţineri sunt nefondate, lipsite de suport real şi nu au capacitatea de a induce instanţei de reformare concluzia nelegalităţii sentinţei şi a necesităţii schimbării acesteia. Aceasta întrucât, aşa cum a reţinut în mod corect curtea de apel, indiferent de faptul că, în cadrul proiectului, reprezentanţii reclamantei au respectat programa de studiu şi că s-au încadrat în bugetul proiectului, este fără putere de tăgadă că nu a fost respectat tariful orar şi limita maximă de ore astfel cum a fost stabilit în cadrul proiectului prin cererea de finanţare şi nu s-a solicitat încheierea de acte adiţionale privind modificarea contractului de finanţare cu privire la modul de salarizare al experţilor şi profesorilor, în condiţiile în care se aprecia că au apărut situaţii de excepţie care impuneau abateri de la modul în care se derulează proiectul, cum ar fi fost cel privind imposibilitatea găsiri de cadre didactice care să îndeplinească criteriile de eligibilitate. În aceste condiţii, raţionamentul primului judecător în sensul că reclamanta îşi invocă propria culpă în executarea contractului de finanţare este corect; pe de altă parte, aceasta din urmă nu a administrat nicio probă care să dovedească într-o măsură acceptabilă faptul că abaterile contractuale nepermise ce i-au fost imputate ar fi fost inevitabile şi singura soluţie viabilă pentru realizarea proiectului în condiţii optime, după cum nu a făcut nici dovada faptului că încălcarea condiţiilor de finanţare respective ar fi avut vreo legătură cu pretinsele întârzieri în aprobarea proiectului.

Acelaşi caracter nefondat şi fără legătură cu legalitatea actelor contestate o are şi afirmaţia recurentei în sensul că autoritatea administrativă ar folosi aceleaşi temeiuri de drept pentru verificarea sa sine die, pe acelaşi proiect care s-a finalizat de aproape 3 ani, în scop pretins de intimidare. Aceasta deoarece nu s-a făcut în niciun fel dovada faptului că autoritatea ar fi săvârşit vreun abuz sau că scopul verificărilor pe care le-a întreprins ar fi fost altul decât evaluarea legalităţii modului în care sunt folosite fondurile şi sunt respectate prevederile contractului de finanţare.

În ceea ce priveşte aspectele invocate de către recurentă în legătură cu o pretins greşită apreciere de către instanţa de fond a situaţiei de fapt, ca efect al eronatei analize a probelor administrate de cele două părţi, acestea sunt în mod vădit aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs şi, în niciun caz, nu se încadrează în motivul de casare invocat, respectiv în art. 488 pct. 8 şi, de altfel, în niciunul dintre motivele de casare prevăzute limitativ de acest articol. Nici nemulţumirea recurentei faţă de faptul că instanţa de fond nu ar fi avut în vedere niciuna dintre apărările sale nu poate constitui un motiv de reformare a sentinţei, simpla nemulţumire a părţii în legătură cu modul în care a fost tranşată cauza în defavoarea sa, nesusţinută de argumente sau de probele dosarului, nefiind suficientă pentru a se admite calea de atac.

O altă critică încadrată în acelaşi motiv de recurs vizează considerentele instanţei de fond cu privire la critica nemotivării de către autoritatea pârâtă a deciziilor sale, susţinând recurenta că judecătorul ar fi aplicat dublul standard în aprecierea cauzei şi nu ar fi sancţionat lipsa motivării. Această susţinere este, în mod vădit, nefondată; dimpotrivă, curtea de apel a reţinut în mod expres că pârâta emitentă a deciziei contestate nu a argumentat pe larg soluţia dată, însă din toate elementele coroborate, se poate deduce motivul respingerii şi se poate exercita astfel, controlul de către instanţă. Aprecierea este corectă iar formalismul excesiv acuzat de către reclamantă s-ar fi materializat din partea curţii de apel tocmai în cazul în care s-ar fi anulat respectivele acte pentru nemotivarea lor, câtă vreme, pe baza motivării lor chiar şi sumară, se poate exercita controlul de către o instanţă.

Invocă recurenta-reclamantă şi faptul că, în mod greşit, prima instanţă ar fi menţinut ca fiind legale actele administrative contestate şi în perspectiva declarării ca neeligibile a unor cheltuieli. Înalta Curte constată că, în susţinerea acestei critici, titulara căii de atac reiterează aceleaşi argumente şi se prevalează de aceleaşi probe administrate în faţa instanţei de fond, fără a face dovada unei situaţii contrară celei reţinută de către aceasta din urmă sau de autoritatea pârâtă; dimpotrivă, raţionamentul curţii de apel este, şi din această perspectivă, corect.

Astfel, în ceea ce priveşte cheltuielile de deplasare cu privire la care s-a aplicat sancţiunea neeligibilităţii, nici în faţa instanţei de recurs nu au fost administrate înscrisurile justificative, respectiv nu a fost depusă decizia de deplasare a persoanei în cauză, iar ordinul de deplasare ataşat nu a fost ştampilat în conformitate cu legislaţia în vigoare, simplul fapt că s-a aflat în localitatea respectivă consultantul financiar în cauză nefiind suficient pentru a se reţine nerespectarea de către pârâtă a Instrucţiunii nr. 103/2015.

Referitor la suma de 5800 RON reprezentând cheltuieli salariale pentru experţii B., C. şi D. declarate ca neeligibile întrucât a fost depăşit salariul brut stabilit în contractul de muncă, pentru luna februarie 2015, Înalta Curte reţine că susţinerile reclamantei reiterate şi în faţa instanţei de recurs sunt neîntemeiate, întrucât pârâta a procedat corect invalidând respectivele cheltuieli pentru depăşirea salariului brut astfel cum a fost stabilit în contractele individuale de muncă ale celor trei experţi; aşa cum apreciat şi prima instanţă, sporul ce se acordă pentru contravaloarea orelor suplimentare nu reprezintă spor cu caracter permanent ci unul cu caracter temporar, astfel că, în mod justificat, au fost invalidate aceste cheltuieli nefiind întrunite condiţiile unei cheltuieli eligibile în înţelesul art. 3.1.3 din Ghidul solicitantului 2013 şi ale art. 3 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 1117/2010.

În sfârşit, nefondată este şi critica ce vizează pretinsa nelegalitate a sentinţei privind Scrisoarea de Informare a beneficiarului nr. 5063/SVPF/17.05.2016 pentru invalidarea cheltuielilor salariale (salariul net, impozit şi contribuţii) aferente lunii iunie 2015, pentru profesorii SEI/ADS ca efect al faptului că această cheltuială s-a efectuat după data de 31.12.2015, termen limită până la care beneficiarii puteau plăti cheltuielile efectuate; susţine recurenta că introducerea cu întârziere de o zi lucrătoare bancară s-a datorat unei erori a băncii, coroborată cu situaţia de fapt precizată anterior care, din prisma principiului proporţionalităţii, putea fi exceptată şi, astfel, sa fie onorată plata.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că, cheltuielile cu salariile aferente lunii iunie, s-au efectuat după data de 31.12.2015, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Astfel, din extrasul de cont emis la data de 04.01.2016, se constată că au fost evidenţiate cheltuielile pe care beneficiarul le-a solicitat la rambursare, iar din răspunsul emis de E. cu privire la respectivele împrejurări, se reţine că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că fişierele corecte au fost încărcate în aplicaţie de către beneficiar la data de 04.01.2016, ora 17:08. Ca atare, deşi recurenta a reiterat aceleaşi susţineri ca în faza judecăţii de fond, nu s-a făcut dovada existenţei vreunei culpe a băncii şi nu a depus la dosar, nici în faţa instanţei de reformare, dovezi din care să poată fi reţinută o altă situaţie de fapt. În acest context, se constată încălcarea primului punct din Instrucţiunea nr. 109/2015, termenul limită până la care beneficiarii pot plăti cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor fiind 31 decembrie 2015, această dată reprezentând şi data limită a eligibilităţii cheltuielilor, iar prin încheierea contractului de finanţare, recurenta şi-a asumat întocmai respectarea obligaţiilor ce îi reveneau potrivit Instrucţiunilor, astfel că, aşa cum a subliniat şi instanţa de fond, invocarea unor împrejurări exterioare, respectiv întârzierile în virarea salariilor şi derularea cu dificultăţi a proiectului nu sunt opozabile pârâtei atât timp cât termenii folosiţi în cuprinsul Instrucţiunii nr. 109/2015 sunt imperativi cu privire la data limită până la care se pot plăti cheltuielile efectuate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În raport de motivele invocate, întrucât recursul nu atrage incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 4589 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.