Legality of fiscal inspection measures for exceeding approved wage budgets and recovery obligations under O.G. 26/2013

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională "A." în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiara, a solicitat instanţei anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 231604/01.07.2016 întocmită de Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară, structură din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în urma inspecţiei economico-financiare desfăşurate cu intermitenţe în perioada 17.02.2016-23.04.2016 şi 07.06.2016-28.06.2016 şi a măsurilor instituite prin acest act administrativ precum şi a Raportului de inspecţie economico-financiara nr. 5052/01.07.2016 încheiat de inspectori din cadrul Direcţiei Generale de Inspecţie Economico -Financiară cu ocazia unei acţiuni de inspecţie economico-financiara la Compania Naţională "A." S.A., act ce a stat la baza întocmirii Dispoziţiei obligatorii nr. 231604/01.07.2016, şi a Deciziei nr. 78/P/08.11.2016 emisă în soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva actelor administrative atacate prin prezenta acţiune.

Reclamanta a solicitat instanţei să dispună anularea în tot a actelor administrative contestate şi pe cale de consecinţă a măsurilor instituite prin acestea.

Prin sentinţa civilă nr. 2321 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională A. S.A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară.

Împotriva sentinţei civile nr. 2321 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Compania Naţională A. S.A. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul vizează soluţia de respingere a acţiunii formulată de reclamanta-recurentă Compania Naţională A. S.A. şi de menţinere a actelor contestate, respectiv a raportului de inspecţie economico-financiară nr. 5052 din 1 iulie 2017 a dispoziţiei obligatorii nr. 231604/1.07.2016 şi a Deciziei nr. 78/P/8.11.2016 emise în soluţionarea plângerii prealabile împotriva actelor administrative contestate.

După expunerea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă invocă în cadrul recursului motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă faptul că sentinţa atacată prin care s-a respins ca nefondată acţiunea cuprinde motive contradictorii pe situaţia de fapt şi în ceea ce priveşte consecinţele juridice ale raportului de inspecţie economico-financiară.

În cadrul acestui motiv de casare se susţine că prima instanţă nu a analizat corect condiţiile existenţei unei fapte prejudiciabile de natură a produce un prejudiciu material în condiţiile în care recurenta-reclamantă arată că depăşirea plafonului de cheltuieli a fost determinată de împrejurări obiective şi de executarea unor dispoziţii din contractul de mandat.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte analiza legalităţii actelor financiare contestate atât în ceea ce priveşte condiţiile de formă, cât şi în ceea ce priveşte contestările pe fond, inclusiv poziţia exprimată de recurenta-reclamantă în calitate de societate contestată.

În raport de dispoziţiile art. 19 alin. 4 coroborat cu art. 21 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare se invocă faptul că raportul de inspecţie economico-financiară nu cuprinde şi opinia motivată în fapt şi în drept cu privire la punctul de vedere al operatorului economic vizat.

În ceea ce priveşte aspectele de fond reţinute se arată că prima instanţă a plecat de la o premisă eronată inclusiv în ceea ce priveşte aprecierea consecinţelor patrimoniale ale faptelor reţinute în sarcina reclamantei.

Recurenta-reclamantă arată faptul că prima instanţă a plecat de la premisa greşită a existenţei unui prejudiciu prin faptul că au fost depăşite bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate. Aceasta în condiţiile în care prima instanţă nu a verificat dacă aceste cheltuieli au adus un prejudiciu sau dacă au fost necesare şi utile fiind deductibile fiscal conform art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003.

În cadrul acestui motiv se invocă faptul că prima instanţă nu a analizat condiţiile existenţei unui prejudiciu în cauză în lipsa unui prejudiciu cert nefiind aplicabile dispoziţiilor art. 21 alin. 5 din O.U.G. nr. 94/2011.

În cadrul acestui motiv de recurs se arată pe fiecare categorie de cheltuieli faptul că acestea au fost necesare, iar în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale a salariaţilor în ceea ce priveşte amenzile aplicate în data de 24.06.2016 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 26/2013.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea ca nelegale a actelor contestate.

La dosar, intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs invocate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reţine existenţa unor motive contradictorii de natură a invalida legalitatea sentinţei atacate prin care a fost apreciată ca neîntemeiată şi respinsă ca atare acţiunea reclamantei.

Curtea constată că sentinţa atacată cuprinde o motivare legală, clară în fapt şi în drept atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt cât şi în ceea ce priveşte apărările formulate de ambele părţi pe litigiul dedus judecăţii, atât în ceea ce priveşte calificarea juridică a faptelor cât şi aprecierea existenţei unui prejudiciu faţă de constatările sentinţei atacate corespunde exigenţelor prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind posibilă exercitarea controlului de legalitate pe calea recursului declarat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material incidente în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, a situaţiei premisă care a determinat încheierea actelor de control respectiv depăşirea cheltuielilor bugetare aprobate şi a existenţei sau nu a unui prejudiciu care a respins măsurile de recuperare dispuse.

Curtea constată că prima instanţă a analizat aspectele de nelegalitate de formă şi de fond invocate cu privire la dispoziţia obligatorie nr. 231604/1.07.2016 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei cele 5 măsuri contestate.

Recurenta-reclamantă reia în recurs toate criticile de nelegalitate pe dispoziţia obligatorie din 1.07.2016, Curtea apreciind că dispoziţiile de drept material incidente au fost corect interpretate şi aplicate de prima instanţă.

În ceea ce priveşte lipsa unui punct de vedere al organului de inspecţie în raport de dispoziţiile art. 19 alin. 4 coroborat cu dispoziţiile art. 21 alin. 2 din O.U.G. nr. 94/2011, Curtea apreciază că acest aspect nu este un motiv de nulitate din punct de vedere formal. Aceasta în condiţiile în care dispoziţia obligatorie şi raportul de inspecţie economico-financiară cuprind constatările echipei de control şi punctul de vedere al reclamantei.

Iar în cauză recurenta a contestat Dispoziţia obligatorie nr. 231604/1.07.2016 fiind emisă Decizia nr. 78/P/8.11.2016 privind soluţionarea plângerii prealabile, acte contestate în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate privind reţinerea unei premise greşite de către prima instanţă în ceea ce priveşte obiectul actelor contestate. Curtea apreciază că prima instanţă a stabilit corect în sensul că plecând de la o realitate necontestată şi anume depăşirea bugetului de cheltuieli aprobate companiei pentru perioadele menţionate în actele de control şi în consecinţă legalitatea motivelor de remediere dispuse în sarcina reclamantei.

În mod corect prima instanţă a constatat că prin dispoziţia obligatorie nu s-au stabilit persoane vinovate concrete pentru recuperarea prejudiciului constatat ci s-a stabilit că reclamanta are obligaţia de a efectua demersuri de recuperare a sumelor care reprezintă depăşirea cheltuielilor bugetare aprobate.

În cauză nu poate fi reţinut aspectul de nelegalitate privind neanalizarea cauzelor obiective invocate de reclamantă ca motive ale depăşirii bugetului aprobat şi aspectul privind inexistenţa vinovăţiei persoanelor şi a lipsei unui prejudiciu material cauzat societăţii.

Aceste aspecte au fost analizate de instanţă şi înlăturate în parte motivat, în sensul că starea de necesitate invocată cu privire la incendiul de la Clubul "Colectiv" din noiembrie 2015 nu poate forma obiectul verificării în prezenta cauză care are ca obiect legalitatea celor 5 măsuri cuprinse în Dispoziţia obligatorie nr. 231604/1.07.2016.

Legalitatea celor 5 măsuri cuprinse în Dispoziţia obligatorie nr. 231604/1.07.2016 a fost verificată în concret de prima instanţă plecând e la situaţia de fapt necontestată.

În cauză au fost încălcate de recurenta-reclamantă dispoziţiile art. 10 (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 26/2013 deoarece din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli aferente anului 2015 rezultă că reclamanta-recurentă a înregistrat cheltuieli de natură salarială cu 16,85 mii mai mari decât nivelul cheltuielilor de natură salarială aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli.

În recurs recurenta-reclamantă nu invocă critici noi privind măsurile de la pct. 1-5 contestate ci solicită reaprecierea situaţiei de fapt, corect constatate de prima instanţă, de către instanţa de recurs. Dar în cauză analiza primei instanţe a fost corectă şi incidenţa prevederilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 26/2013 legal constatate, recurenta având obligaţia să întreprindă demersuri de identificare a tuturor persoanelor responsabile, a gradului de vinovăţie, precum şi a modalităţilor de recuperare a sumelor ce depăşesc prevederile bugetare aprobate în vederea reîntregirii bugetului societăţii.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Compania Naţională A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2321 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.