Retribution for religious property: procedural error of introducing new grounds without evidentiary basis in administrative appeal

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteuşul Mic a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România anularea deciziei 6602 din 26.01.2017 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul înscris în CF x Finteuşul Mic cu nr. top xB având în vedere că pentru această suprafaţă nu este posibilă restituirea în natură.

Prin decizia nr. 6602 din 26.01.2017 Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea cu nr. x/19.01.2006 depusă de către Parohia Greco Catolică Finteuşul Mic, întrucât această cerere nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, iar pentru imobilul solicitat i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament în temeiul legislaţiei din domeniul fondului funciar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 271/2017 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteuşu Mic, împotriva deciziei 6602/26.01.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

A arătat recurenta că în mod greşit instanţa fondului a făcut aplicarea textului de lege incident, reţinând că, deşi imobilul a aparţinut reclamantei, a fost preluat abuziv, dar în prezent nu se mai află în proprietatea statului şi nu este ocupat de stat sau de o persoană juridică de drept public, astfel încât nu se pot acorda despăgubiri în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Susţine recurenta că sunt ignorate dispoziţiile art. 6 (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în temeiul cărora are dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv şi atribuit ulterior anului 1989 Bisericii Ortodoxe din Finteuşul Mic.

S-a mai invocat faptul că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea de acordare a despăgubirilor din alte motive decât cele reţinute de instanţa de fond.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 488 din C. proc. civ., anularea deciziei comisiei şi obligarea la emiterea unei decizii de propunere de acordare a despăgubirilor.

Recurenta- reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat cazurile de casare prevăzute la pct. 6 şi 8 ale art. 488. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum s-a arătat, prin decizia 6602 din 26.01.2017 Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea cu nr. x/19.01.2006 depusă de către Parohia Greco Catolică Finteuşul Mic, întrucât această cerere nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000; iar pentru imobilul solicitat i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament în temeiul legislaţiei din domeniul fondului funciar.

În motivarea deciziei recurate, curtea de apel, verificând adresa x din 2008 a Primăriei comunei Satulung, a înlăturat cele stabilite prin decizia atacată, constatând că în baza Legii 18/1991 reclamanta nu putea primi teren pe un alt amplasament în condiţiile în care terenul ce face obiectul cauzei nu era un teren cooperativizat.

Cu toate acestea, însă, judecătorul fondului fără a anula actul administrativ, introduce un argument nou, respectiv împrejurarea că imobilul nu se mai află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public, sau a unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 alin. (1), condiţia prevăzută de art. 1 alin. (4) fiind circumscrisă acestei condiţii ca imobilul să fie ocupat de una de stat sau de una din persoanele juridice de drept public.

Potrivit art. 3 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Rezulta din interpretarea dispoziţiei legale anterior menţionate, că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă analiza legalităţii deciziei comisiei, iar limitele învestirii instanţei sunt stabilite în raport de soluţia pronunţată de organul administrativ.

Judecătorul fondului, deşi a considerat neîntemeiat argumentul reţinut privind acordarea unei compensări în baza Legii nr. 18/1991, a analizat cererea reclamantei prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 94/2000, respingând contestaţia reclamantei, pentru un motiv care nu a făcut obiectul analizei deciziei nr. 6602 din 26.01.2017 pronunţată de Comisia Specială de Retrocedare.

In mod greşit instanţa de fond a pornit de la premisa că la baza emiterii deciziei atacate a stat şi argumentul că cererea nu se circumscrie O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în care in fapt, prin decizia atacată s-a reţinuta că nu intră sub incidenţa acestei ordonanţe imobilele care au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator.

Este adevărat că nu este exclusă de plano, posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, însă pentru a se putea ajunge la o asemenea soluţie era necesar, ca împrejurările noi să fie puse în discuţia părţilor şi să fie susţinute de un probatoriu, care să stabilească pe deplin situaţia de fapt.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se şi cele care vizează respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi alin. (6) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Finteuşul Mic împotriva sentinţei civile nr. 271/2017 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.