Binding effect of criminal annulment of fictitious documents on recovery of EU grant funds and interpretation of primary project objectives
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the Ministry of Public Works' appeal, reversed the lower court's decision, and dismissed the university's action as unfounded, thereby upholding the administrative authority's obligation to recover approximately 71,472 Euros in non-refundable PHARE funds. The dispute concerned the annulment of an administrative decision and a certification report regarding a grant-funded vocational training project for unemployed individuals, where the controller alleged fraud in the implementation of the project's objectives. The Supreme Court held that the lower court erroneously interpreted the primary project objective, which was the counseling of 312 unemployed persons with a secondary target of 15% job placement, rather than the placement itself. Crucially, relying on the binding effect of a final criminal judgment under Article 28 of the Civil Procedure Code and Article 304, paragraph 9, in conjunction with Article 3041, the Court determined that although the project director was acquitted for lack of bad faith, the criminal court had definitively established the existence of false documents and declarations. Because the criminal judgment annulled the fictitious attendance lists and evaluation reports used to justify the final payment, the university could no longer retain the funds, validating the administrative recovery measures.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 453 din C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 28 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 din Legea nr. 78/2000; Binding effect of criminal annulment of fictitious documents on recovery of EU grant funds and interpretation of primary project objectives: declarat, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greşita interpretare şi aplicare a legii şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. greşita aplicare şi interpretare a hotărârii instanţei penale în partea care are legătură cu situaţia litigioasă din prezenta cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24.07.2009, reclamanta Universitatea "Ştefan Cel Mare" Suceava a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor, solicitând anularea deciziei nr. x/24.05.2009 întocmite de Comisia de soluţionbare a contestaţiei numită prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 443 din 23.06.2009, precum şi a procesului-verbal de constatare încheiat la 25.02.2009 de către Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale Locuinţelor privind proiectul RO 2003/005-551.05.03.02.016 "CENTRUL DE TRAINING OCIPAŢIONAL PENTRU ŞOMERI - CENTROS SUCEAVA", exonerarea sa de la realizarea măsurilor dispuse prin procesul-verbal, cu cheltuieli de judecată.
Prin procesul-verbal s-a stabilit de către autoritatea de control faptul că Universitatea ar datora M.D.L.P.L. suma de 71.472, 21 EURO, echivalentul a 305.972,53 RON reprezentând întreaga asistenţă financiară nerambursabilă PHARE.
A arătat reclamanta că nu au fost luate în calcul obiecţiunile transmise de către Universitatea Ştefan cel Mare Suceava cu nr. 2401/20.02.2009.
Referitor la aprecierile Direcţiei Control si Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuinţelor potrivit căreia din analiza descrierii activităţilor proiectului de la pct. 1.2. până la punctul 7.2. ar rezulta clar obiectivul primordial al acestuia - "consilierea în vederea pregătirii şomerilor pentru relansarea lor pe piaţa muncii" a susţinut reclamanta că secţiunea reţinută este nerelevantă în ceea ce priveşte definirea obiectivului.
Astfel s-a susţinut că "angajarea" reprezintă obiectivul secundar, consilierea în vederea angajării fiind mijlocul prin care se atinge obiectivul primordial, existând două componente ale obiectivului, respectiv componenta 1 - obiectiv major/fundamental - Integrarea/reintegrarea pe piaţa forţei de muncă a cel puţin 15% din grupul ţintă, în speţă cel puţin 48 (s-a realizat pentru 56 de persoane, echivalentul îndeplinirii obiectivului propus fiind în procent de 116%; componenta 2 - Informarea şi consilierea psiho-socio-profesională a unui număr de 312 şomeri.
A arătat reclamanta că echipa de control nu a invocat baza legală a modului cum a fost efectuat controlul, chestiune ce este primordială pentru stabilirea corectitudinii concluziilor şi criteriile avute in vedere.
In aceste condiţii, s-a susţinut că au fost avute in vedere declaraţii subiective date de participanţii care nu şi-au văzut îndeplinite aşteptările, fiind de remarcat faptul că cele 11 persoane care nu îşi recunosc participarea în program sunt tocmai persoane pentru care nu s-a reuşit a se găsi un loc de muncă.
În ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la modul de constituire a grupului ţintă, s-a susţinut că D.C.V.U.F.C. se află în eroare, interpretând pasaje din declaraţia dată echipei de control de către domnul A. în mod eronat şi evident rău-voitor. Faptul că directorul de proiect a afirmat că "a fost dificil să contactăm şi să constituim grupul ţintă de 312 persoane" nu poate să ducă la concluzia că acesta "confirmă că nu s-a dispus de datele personale ale unui număr suficient de şomeri din municipiul Suceava".
Referitor la constatarea făcută de echipa de control, expusă în pagina a 6-a a proiectului de proces-verbal, prin care se concluzionează că "beneficiarul nu a dispus de datele personale ale unui număr suficient de şomeri din municipiul Suceava astfel încât să asigure îndeplinirea obiectivului prevăzut în cererea de finanţare" a susţinut reclamanta că din documentele proiectului, reiese că aceste date au fost completate, ulterior recepţionării studiului, prin eforturile susţinute ale beneficiarului şi ale furnizorului său.
De altfel, completarea succesivă a bazei de date a asigurat actualitatea acesteia şi posibilitatea unui contact mai strâns între echipa de proiect şi şomeri.
Consideră reclamanta că atât timp cât Direcţia Control si Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuinţelor a ignorat în mod deliberat conţinutul cererii de finanţare secţiunea "1.5. Obiective", prevăzută expres de finanţator în formularul cererii de finanţare ca secţiune distinctă alocată descrierii obiectivelor, procesul-verbal va conţine concluzii eronate.
Referitor la premisa eronată şi nesusţinută că Universitatea Ştefan cel Mare Suceava a obţinut suma prin "prezentarea de documente false" s-a arătat că însuşi organul de control susţine cu privire la Cheltuielile efectuate în proiect că îndeplinesc toate condiţiile impuse la art. 14.1 - Costuri Eligibile din Condiţii Generale:
"Aceste cheltuieli au fost necesare proiectului, înregistrate în contabilitate şi identificate pe bază de documente justificative
Astfel, din analiza prevederilor legale şi contractuale încălcate, corelate cu constatările Direcţiei Control si Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuinţelor nu reiese care parte din aceste prevederi a fost încălcată şi în ce mod.
In concluzie, s-a arătat că prin proiect s-a urmărit încadrarea a cel puţin 48 de şomeri (realizat pentru 56 de persoane, echivalentul îndeplinirii în procent de 116 % a obiectivului propus) precum şi consilierea unui număr de 312 şomeri.
Componenta financiară a proiectului a fost de 79.410 euro, din care 36.410 euro au fost utilizaţi pentru echipamente şi servicii necesare proiectului. Acestea au fost achiziţionate în mod legal de beneficiar şi asupra acestui fapt nu planează nicio suspiciune, neexistând obiecţiuni cu privire la aceasta. De altfel, la controlul efectuat, echipa de control a constatat existenta acestor bunuri la sediul proiectului, conform proceselor-verbale de recepţie si numerelor lor de inventar.
Doar asupra unei părţi din diferenţa de 43.000 euro utilizată pentru plata salariilor echipei de proiect ar putea să se discute o reducere proporţională cu gradul de neîndeplinire a obiectivului secundar al proiectului.
La 20.11.2009, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (M.D.R.L.), succesor în drepturile şi obligaţiile Ministerului Integrării Europene şi ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin încheierea de şedinţă din 22.10.2010, Curtea a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri şi doi martori, iar pârâtului, proba cu înscrisuri.
Prin încheierea de şedinţă din 3.12.2010, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului de urmărire penală nr. 56/P/2008 aflat pe rolul DNA- Serviciul Teritorial Suceava. La termenul de judecată din 11.10.2019, Curtea a admis cererea de repunere pe rol a cauzei formulate de reclamantă, ca urmare a pronunţării deciziei penale nr. 178/15.02.2019 de către Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2012.
Prin sentinţa civilă 2454 din 25 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta Universitatea "Ştefan Cel Mare" Suceava în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României- Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor).
S-a dispus anularea deciziei nr. x/24.06.2009 şi a procesului-verbal de constatare încheiat la 25.02.2009 de Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare privind proiectul RO 2003/005-551.05.03.2016 "Centrul de Training Ocupaţional pentru Şomeri - Centros".
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 8437,89 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă din care 1937,89 RON cheltuieli de deplasare şi 6500 RON onorariu avocat, redus.
Instanţa a reţinut că la data de 29.11.2005, între Ministerul Integrării Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate Contractantă), Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (în calitate de Autoritate de Implementare) şi Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava (în calitate de Beneficiar), a fost încheiat contractul de grant RO 2003/005- 551.05.03.02.016, având ca obiect implementarea proiectului "Centrul de training ocupaţional pentru şomeri - CENTROS Suceava".
Valoarea totală a contractului a fost de 79.410 Euro, din care Autoritatea Contractantă avea o contribuţie din fonduri nerambursabile de 75.000 Euro, echivalentul a 94,45% din valoarea totală a costurilor eligibile, restul de 4.410 Euro revenind în sarcina Beneficiarului ca şi contribuţie proprie.
Pentru implementarea proiectului, care avea o durată iniţială de 12 luni, reclamanta a primit avans în cuantum de 60.000 Euro şi plata finală în valoare de 11.422,37 Euro, sume ce urmau a fi întrebuinţate în scopul şi în condiţiile prevăzute în contract.
Urmare a Notei de Informare a Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF) nr. x/2008, înregistrată la sediul pârâtului cu nr. x/25.11.2008, s-a constatat că implementarea tehnică şi financiară a proiectului a fost realizată prin săvârşirea de către Beneficiar a unor abateri, ce constituie nereguli conform prevederilor O.G. nr. 79/2003.
În acest sens, pârâtul, prin Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare (DCVUFC), a procedat la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată în cadrul contractului de grant RO 2003/005-551.05.03.02.016, având la bază aspectele constatate de către DLAF în Nota de Informare susmenţionată.
Astfel, DCVUFC din cadrul MDRL, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare, a emis procesul-verbal de constatare nr. x/04.05.2009, care instituie în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unui debit total de 71.472,21 Euro, echivalentul a 305.972,53 RON, reprezentând sume neeligibile primite necuvenit de către Beneficiar.
Ulterior, reclamanta a depus contestaţia înregistrată cu nr. x/09.06.2009, care a fost respinsă.
A reţinut judecătorul fondului că, atât procesul-verbal atacat, cât şi decizia de respingere a contestaţiei pornesc de la o premisă greşită, aceea că obiectivul primordial al proiectului îl reprezintă "consilierea în vederea pregătirii şomerilor pentru relansarea lor pe piaţa muncii."
Curtea a constatat că există un obiectiv specific având două componente, respectiv componenta 1 - obiectiv major/fundamental - Integrarea/reintegrarea pe piaţa forţei de muncă a cel puţin 15% din grupul ţintă, în speţă cel puţin 48 (s-a realizat pentru 56 de persoane, echivalentul îndeplinirii obiectivului propus fiind în procent de 116% şi componenta 2 - Informarea şi consilierea psiho-socio-profesională a unui număr de 312 şomeri.
Obiectivul proiectului a fost întocmit în conformitate cu Ghidul Solicitantului, potrivit căruia obiectivul specific a fost "facilitarea accesului la ocupare a persoanelor care caută un loc de muncă (...) promovând egalitatea de şanse la angajare pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi şomerii tineri şi şomerii de lungă durată". Obiectivul general al licitaţiei a fost "În conformitate cu prevederile Planului Naţional de Dezvoltare (PND)". Obiectivul acestui PND (pag. 3 din Ghid) în domeniul resurselor umane a fost "promovarea adaptabilităţii şi ocupării forţei de muncă, precum şi promovarea incluziunii sociale a grupurilor sociale cu risc mare de excludere de pe piaţa muncii".
S-a constatat că Procesul-verbal atacat arată că reclamanta a obţinut sumele la rambursare prin prezentarea de documente false dar decizia penală nr. 178/15.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul penal x/2011 reţine în mod definitiv că "OIR Piatra Neamţ, în calitate de Autoritatea Contractantă, a cunoscut si acceptat aspectele care au fost aduse la cunoştinţă, constând în dificultăţile de implementare a proiectului la care s-a făcut referire mai sus, aşa încât nu se poate retine că a fost dusă în eroare prin prezentarea de date nereale."
Totodată s-a avut în vedere că în cuprinsul acestei decizii penale se reţine că "din punctul de vedere al celor 56 de contracte individuale de muncă şi adeverinţe de angajare, se confirmă susţinerea inculpatului în sensul că în cuprinsul actului de sesizare nu s-au indicat elemente false sau inexacte în cuprinsul acestor documente" astfel că este exclusă ipoteza unei fraudări a proiectului.
Raportat la această constatare a instanţei penale s-a considerat că scopul proiectului CENTROS conform Ghidului solicitantului a fost atins.
A fost avut in vedere şi raportul DLAF in care s-a arătat că au rezultat economii de circa 3.500 Euro din bugetul total de 75.000 Euro şi că instituţia beneficiară a fost extrem de corectă şi prudentă în cheltuirea fondurilor alocate
S-a mai menţionat că în baza celor 4 rapoarte de monitorizare semnate de B. şi C., Autoritatea Contractantă a stabilit cu întârziere întocmirea a 312 rapoarte de evaluare psiho-profesională pentru cei 312 membri ai grupului ţintă, ceea ce a permis ulterior pentru DLAF şi DNA Suceava să recurgă la diverse interpretări subiective şi fără temei
Au fost avute in vedere declaraţiile martorilor D. şi martorului C., ofiţer monitorizare.
A considerat curtea de apel că orice proiect finanţat pe linia PHARE are enunţat prin "Ghidul solicitantului" un criteriu principal şi un criteriu secundar în alocarea fondurilor. Aceasta întrucât, dacă proiectul are două sau mai multe obiective tehnice, instituţia beneficiară trebuie să ştie de la început care din acele obiective este fundamental deoarece în funcţie de acesta se va stabili alocarea finală a fondurilor. În situaţia proiectului CENTROS, conform "Ghidului solicitantului" se menţionează "În cazul în care rata de plasare obţinută este mai mică decât cea planificată, suma de bani acordată prin finanţarea nerambursabilă va fi diminuată în mod proporţional". Aşadar, dacă în loc de 15% rată de plasare propusă se realiza doar 7,5% (ca rată finală), atunci fondurile alocate se diminuau la jumătate în mod automat şi fără a se ajunge la un litigiu comercial între părţile semnatare ale contractului de grant. Este cert că finanţatorul principal al proiectului a conceput criteriul principal de acordare a finanţării în legătură cu scopul proiectului şi nu cu alte obiective subsidiare ca importanţă.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, Curtea observă că acestea sunt în sumă de 13.942,89 RON, din care 12.005 RON onorariul avocatului reclamantei şi 1.937,89 RON, contravaloarea deplasărilor consilierului juridic al reclamantei la termenele de judecată acordate.
În temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. curtea a considerat că onorariul avocatului reclamantei este vădit disproporţionat atât în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, cât şi în raport cu activitatea desfăşurată de avocat, motiv pentru a fost redusă parte de cheltuieli de judecată reprezentând acest onorariu la suma de 6.500 RON.
În temeiul art. 453 din C. proc. civ., ca urmare a pierderii procesului de către pârât, Curtea îl va obliga la plata sumei de 8.437,89 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă din care 1.937,89 RON cheltuieli de deplasare şi 6.500 RON onorariu avocat, redus.
Împotriva sentinţei civile nr. 2454 din 25 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat la data de 22.11.2019 a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor contestate, respectiv a procesului-verbal de constatare nr. CA/27636/4.05.2009 şi Decizia nr. x/24.06.2009.
Recurentul-pârât arată că soluţia de admitere este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a Ghidului Solicitantului, a contractului de finanţare şi a normelor de drept material şi a probelor administrate sub două aspecte de nelegalitate.
Primul vizează aprecierea privind obiectivele proiectului care a făcut obiectul finanţării. Se arată că obiectivul principal al proiectului a fost consilierea celor 312 şomeri dintre care, la sfârşitul programului de pregătire, cel puţin 15% dintre sursanţi să poată fi integraţi pe piaţa muncii.
Prima instanţă a apreciat nelegal în sensul că obiectivul principal al proiectului a fost angajarea persoanelor vizate şi nu pregătirea şomerilor în vederea reintegrării lor pe piaţa muncii.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte aplicarea nelegală a hotărârii instanţei penale în prezenta cauză în raport de dispoziţiile art. 28 alin. 1 C. proc. civ.. Aceasta în condiţiile în care deşi acţiunea civilă a fost respinsă în cadrul dosarului penal, în urma cercetării judecătoreşti s-a reţinut că în vederea obţinerii finanţării au fost prezentate documente ori declaraţii false.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de temeiurile de drept invocate, arătând că prezentei cauze introdusă pe rolul instanţelor din anul 2009 îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ.
În ceea ce priveşte soluţia de fond recurată se solicită respingerea recursului ca nefondat arătând că prima instanţă a interpretat corect normele de drept material incidente şi a făcut o aplicare corectă a soluţiei de respingere a acţiunii civile din cadrul dosarului penal.
Curtea asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului o va respinge apreciind ca admisibilă calea de atac a recursului în raport de dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Indicarea greşită a motivului de casare respectiv dispoziţiile din noul C. proc. civ. art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în loc de 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 3041 C. proc. civ. nu reprezintă temei pentru a aprecia că prezenta cale de atac este inadmisibilă.
Recursul este admisibil, fiind o cale de atac declarată în termen în raport de dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 motivul de recurs care urmează a fi analizat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ., având în vedere obiectul recursului şi aspectele de nelegalitate invocate.
Analizând recursul declarat, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greşita interpretare şi aplicare a legii şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. greşita aplicare şi interpretare a hotărârii instanţei penale în partea care are legătură cu situaţia litigioasă din prezenta cauză.
Curtea constată că prima instanţă a apreciat greşit dispoziţiile contractului de finanţare şi a Ghidului Solicitantului în ceea ce priveşte obiectivul principal al proiectului care în opinia instanţei de fond l-ar reprezenta angajarea celor 312 şomeri.
Din analiza contractului de finanţare coroborat cu situaţia de fapt din cauza penală rezultă că obiectivul principal al proiectului a fost consilierea celor 312 şomeri, care urmau ca la sfârşitul programului de pregătire, cel puţin 15% dintre cursanţi să poată fi relansaţi/reintegraţi pe piaţa muncii.
Acest fapt rezultă din cererea de finanţare- anexă la contract pct. 1.2-7.2 şi din constatările instanţei penale investită cu cercetarea infracţiunilor săvârşite de directorul de proiect.
Al doilea aspect de nelegalitate întemeiat în opinia Curţii este cel legat de incidenţa soluţiei din dosarul penal, prima instanţă apreciind în mod nelegal în sensul că achitarea inculpatului A. reprezintă temei pentru admiterea acţiunii.
În opinia Curţii această premisă este nelegală deoarece achitarea inculpatului nu este de natură a înlătura constatările şi legalitatea actelor contestate în condiţiile în care instanţa penală a reţinut cu titlu definitiv faptul că în cauză au fost prezentate documente ori declaraţii false ce au condus la obţinerea finanţării nerambursabile
În primul rând, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civila, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."
Se impune însă a clarifica care a fost, de fapt, soluţia instanţei penale sesizată cu cercetarea şi sancţionarea infracţiunii de "prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene" prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpatul A., directorul de proiect.
Astfel, prin decizia penală nr. 178/15.02.2019 a Curţii de Apel Suceava pronunţată, în apel, în dosarul penal nr. x/2012, a fost achitat inculpatul A. în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
Mai exact, instanţa penală a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de "prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene" prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de "folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene", prevăzută de noua formă a aceleiaşi legi.
Iar în urma cercetării judecătoreşti, instanţă penală a constatat ca inculpatul nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de leqe (rea-credinţă), şi, în consecinţă, acesta a fost achitat.
Din decizia penală nr. 178/15.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava rezultă faptul că achitarea managerului de proiect pe motiv că nu ar fi acţionat cu rea credinţă nu înlătură o altă situaţie prezentarea de documente sau declaraţii false, acte desfiinţate de instanţa penală.
Astfel, unele din persoanele audiate şi care au făcut parte din grupul ţintă au arătat că în perioada 2006-2007 un număr de 130 de persoane din cele 316 nu erau şomeri înscrişi la AJOFM Suceava.
Mai mulţi martori au confirmat că fişele de participare au fost întocmite astfel încât să corespundă cu curicula de instruire din dosarul de finanţare şi că dacă s-ar fi urmat strict condiţiile din ghidul de instruire nu s-ar fi reuşit nici măcar instruirea a 10 şomeri.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa penală vine să confirme constatările Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF) care, prin Nota de Informare nr. x/2008, a reţinut următoarele abateri de la legalitate:
"domnul A., în calitatea sa de director al proiectului, a depus la cererea de plată finală, în scopul justificării activităţilor didactice efectuate în cadrul proiectului şi a avansului primit, precum şi în vederea obţinerii plăţii finale, documente intitulate Lista participanţilor la sesiunea de instruire din cadrul proiectului pe care au fost aplicate menţiuni conţinând numele şi semnătura unor persoane care nu au participat la activităţile proiectului."
Aceste constatări au rezultat din verificările efectuate de DLAF pe un eşantion de 30 de persoane care au figurat în listele de prezenţă depuse la cererea de plată finală, ca fiind participante la cursurile organizate în cadrul proiectului. Din declaraţiile date echipei de control a rezultat că 11 persoane nu au avut cunoştinţă despre derularea proiectului, neparticipând la niciuna din activităţile aferente implementării proiectului, iar semnăturile aplicate pe documentul "Lista participanţilor la sesiunea de instruire din cadrul proiectului" nu le aparţineau. Celelalte 19 persoane intervievate de echipa de Control au declarat că au avut cunoştinţă despre derularea proiectului şi doar au efectuat testare psihologică, respectiv le-au fost prezentate noţiuni privind reorientarea profesională, redactarea unui CV şi a unei scrisori de intenţie.
De altfel, instanţa penală, prin decizia penală nr. 178/15.02.2019 a dispus, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. civ. penală, desfiinţarea următoarelor înscrisuri conţinând date fictive:
- un număr de 75 liste de prezenţă intitulate "Lista participanţilor la sesiunea de instruire din cadrul proiectului" conţinând nume/prenume a 316 şomeri;
- un număr de 33 fişe de evaluare şi centralizare săptămânală a activităţilor didactice, conţinând nr. de persoane care au frecventat cursurile/seminariile, au participat la orele de consultanţă, au susţinut probele psihologice, au frecventat orele de evaluare;
- un număr de 312 rapoarte de evaluare psiho-profesionale.
Ori, de vreme ce aceste înscrisuri au fost definitiv desfiinţate, fiind considerate a fi fost întocmite fictiv, este mai mult decât evident că intimata-pârâtă nu mai poate păstra finanţarea încasată şi justificată cu aceste documente ce practic, nu se mai află în fiinţă.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 3041 C. proc. civ. în ceea ce priveşte reaprecierea situaţiei de fapt de către instanţa de recurs.
În baza art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va modifica în tot sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta-intimată Universitatea Ştefan cel Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata Universitatea Ştefan cel Mare.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva sentinţei civile nr. 2454 din 25 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică in tot sentinţa atacată, şi rejudecând:
Respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.