Tax litigation costs inapplicable to partial cassation with remand under Art. 444 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 02 iulie 2020

Asupra prezentei cereri de completare a dispozitivului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2020 în dosarul nr. x/2014 petenta S.C. A. S.A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 884 din data de 13.02.2020, pronunţată în cauză, cu soluţia dată asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea cererii, petenta a arătat că la ultimul termen de judecată reprezentanta societăţii intimate a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată aferente căii de atac, a depus dovada efectuării acestora, însă instanţa a omis a se pronunţa asupra acestora.

Intimata Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a depus întâmpinare asupra cererii formulate, invocând excepţia inadmisibilităţii acesteia, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei instanţei de recurs.

Examinând cererea de completare a dispozitivului hotărârii, în raport cu motivele expuse şi cu normele de drept incidente, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., indicat drept temei al cererii formulate,: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.", iar potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un capăt de cerere accesoriu, iar în măsura în care instanţa a omis a-l soluţiona, partea interesată are posibilitatea formulării unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii astfel pronunţate.

Pe de altă parte, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat, cheltuielile de judecată se acordă la cererea părţii care a câştigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Pe cale de consecinţă, aceste dispoziţii sunt aplicabile doar în acele situaţii în care instanţa de recurs statuează definitiv asupra pretenţiilor deduse judecăţii, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenţii, precum şi eventuala culpă a acesteia.

În cauza de faţă, prin decizia nr. 884 din data de 13 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014, instanţa de control judiciar a admis recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, împotriva sentinţei nr. 103 din 3 august 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a respins excepţia prescripţiei invocată de reclamanta S.C. A. S.A. şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare aferente anului 2007, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

În acest context, deşi rejudecarea va presupune reanalizarea doar în parte a acţiunii şi a argumentelor aferente, Înalta Curte reţine, despre cheltuielile de judecată suportate de către intimată în recurs, că acestea nu pot fi cuantificate şi stabilite proporţional criticilor recurentelor apreciate ca nefondate, acordarea cheltuielilor de judecată depinzând de soluţia ce va fi pronunţată, în final, asupra fondului cauzei.

În concluzie, întrucât prin hotărârea dată în recurs nu a fost tranşat litigiul dintre părţi, instanţa de control judiciar nu se putea pronunţa asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 444 C. proc. civ., referitoare la omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere accesoriu.

Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept menţionate, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 884 din 13 februarie 2020 formulată de S.C. A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea petentei S.C. A. S.A. de completare a dispozitivului deciziei nr. 884 din 13 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iulie 2020.