Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3125/2020 AI generated

Revision petition for customs and tax control measures declared time-barred and dismissed as inadmissible

Case Number Decizia nr. 3125/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as time-barred, thereby upholding the lower appellate decision that had rejected the taxpayer's challenge to the customs control measures. The dispute involved a limited liability company seeking the annulment of a customs decision and the corresponding administrative appeal decision, initiating a revision procedure grounded in the alleged violation of the principle of the priority of European Union law. The court ruled that the revision petition was inadmissible because it was filed on November 28, 2019, exceeding the mandatory one-month deadline of October 30, 2019, which began upon the valid service of the final decision on September 30, 2019. The court rejected the petitioner's argument that service was defective, holding that delivery to the reception staff at the designated legal representative's address complied with procedural rules, making the late filing decisive. The decision rests on Article 21(3) of Law no. 554/2004, which sets the strict one-month time limit for filing a revision based on EU law priorities, read in conjunction with Articles 158 and 162 of the Code of Civil Procedure regarding the validity of service.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din Legea nr. 554/2004, art. 248 C. proc. civ, art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 158 din C. proc. civ, art. 158 alin. (1) din C. proc. civ; Revision petition for customs and tax control measures declared time-barred and dismissed as inadmissible: Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. indicând ca temei în drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
customs Code time limit for revision time of filing Civil Procedure Code violation of procedural rules civil annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 21 din Legea nr. 554/2004
S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii recursului şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei civile nr.
art. 248 C. proc. civ
Examinând cu prioritate excepţia de tardivitate a cererii de revizuire deduse judecăţii în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, cererea de revizuire fiind tardiv formulată, raportat la considerentele ce urmează:
art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Termenul în care cererea de revizuire circumscrisă acestui temei de drept putea fi formulată este cel prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ
În raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 30 octombrie 2019.
art. 158 din C. proc. civ
Revizuenta a mai arătat că prin cererea de recurs a solicitat în mod expres, conform art. 158 din C. proc. civ., să fie făcută comunicarea actelor de procedură către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, aceasta fiind av.
art. 158 alin. (1) din C. proc. civ
Analizând aceste susţineri ale revizuentei, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 158 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 162 din C. proc. civ
Înalta Curte reţine şi prevederile art. 162 din C. proc. civ., potrivit cărora:
art. 162 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte reţine şi prevederile art. 162 din C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Direcţia Regională Vamală Braşov şi Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 386/14.10.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5730/30.06.2015, emisă de Biroul Vamal de Interior Sibiu cât şi a Procesului Verbal de Control nr. 5729/30.06.2015 emis de Biroul Vamal Sibiu;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 268 din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Direcţia Regională Vamală Braşov şi Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. indicând ca temei în drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Hotărârea instanţei de recurs a cărei revizuire se solicită

Prin decizia nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinţei nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia - contencios administrativ şi fiscal.

5. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 a formulat cerere de revizuire reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii recursului şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei civile nr. 268/17.11.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia. Pentru soluţionarea acestei cereri s-a format pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul nr. x/2019.

În motivare, a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită s-a întemeiat pe raţionamente incompatibile cu preeminenţa dreptului Uniunii Europene.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, arătând că revizuenta nu a indicat în mod concret motivul expres şi limitat prevăzut de către legiuitor pentru formularea cererii.

Totodată, a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, motivat de faptul că decizia civilă 3059/05.06.2019 a fost comunicată revizuentei la 03.10.2019, astfel încât termenul de o lună s-ar fi împlinit la 03.11.2019, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la 28.11.2019.

Pe fondul cererii, a solicitat respingerea cererii ca fiind netemeinică şi nefondată.

II. Cu privire la cererea de revizuire

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Examinând cu prioritate excepţia de tardivitate a cererii de revizuire deduse judecăţii în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, cererea de revizuire fiind tardiv formulată, raportat la considerentele ce urmează:

Revizuirea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul.

Termenul în care cererea de revizuire circumscrisă acestui temei de drept putea fi formulată este cel prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere."

În cauză, Înalta Curte constată că decizia nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 a fost comunicată revizuentei S.C. A. S.R.L. la 30 septembrie 2019, potrivit dovezii existente la dosar x/2015 recurs.

În raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 30 octombrie 2019.

Or, în speţă revizuenta S.C. A. S.R.L. a înregistrat cererea de revizuire pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 noiembrie 2019, cu nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În apărare, revizuenta a invocat faptul că hotărârea nr. 3059/2019 a fost depusă la recepţia clădirii în care îşi au sediul mai multe entităţi juridice, printre care şi societatea B., nefiind comunicată unei persoane însărcinate cu primirea acesteia sau la orice avocat sau asistent administrativ care să facă parte din societatea de avocatură. Dovada de înmânare a fost semnată de către C., persoană angajată la recepţia clădirii, aceasta nefiind angajata societăţii de avocatură.

Revizuenta a mai arătat că prin cererea de recurs a solicitat în mod expres, conform art. 158 din C. proc. civ., să fie făcută comunicarea actelor de procedură către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, aceasta fiind av. D..

Revizuenta a apreciat că procedura de comunicare nu a fost legal efectuată, având în vedere că dovada de îndeplinire a comunicării nu a fost semnată de către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei din cadrul societăţii de avocatură, conform art. 158 din C. proc. civ., sau de altă persoană desemnată de către societatea de avocatură.

Analizând aceste susţineri ale revizuentei, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 158 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156."

Înalta Curte reţine şi prevederile art. 162 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1 - 5 şi pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citaţiei sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa."

Astfel, partea are dreptul să-şi aleagă un domiciliu sau sediu procesual pentru comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură pe parcursul litigiului. Persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură poate fi atât o persoană fizică, cât şi una juridică, în acest ultim caz fiind legal îndeplinită procedura de citare dacă citaţia a fost semnată de funcţionarul sau de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei la sediul persoanei juridice desemnate în acest scop de parte ori, în lipsa acestora, de administratorul clădirii, paznicul sau agentul de pază, prin raportare la art. 162 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză se constată că, prin cererea de recurs a fost indicat faptul că reclamanta este reprezentată convenţional de E., cu sediul în Bucureşti, la care a solicitat şi comunicarea actelor de procedură, precizând că persoanele însărcinate cu primirea corespondenţei sunt av. D. şi F..

Înalta Curte constată că partea, respectiv A. S.R.L., a indicat în cererea de recurs atât persoana însărcinată cu primirea actelor, respectiv E., cât şi sediul acesteia, respectiv Bucureşti.

În continuare, persoana însărcinată cu primirea actelor fiind o casă de avocatură, Înalta Curte observă că devin incidente prevederile art. 162 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora comunicarea, "atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada".

Potrivit dovezii aflate la dosar recurs, comunicarea deciziei s-a făcut la adresa indicată, fiind primită de C., funcţionar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenţei, conform bifei aplicate de factorul poştal. În cazul în care ar fi fost contestat acest aspect, revizuenta ar fi avut la îndemână calea reglementată de prevederile art. 164 alin. (4) din C. proc. civ., respectiv:

"menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals".

Susţinerile revizuentei în sensul că nu a fost semnată comunicarea de către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei din cadrul societăţii de avocatură, respectiv av. D. indicat în cererea de recurs, nu pot fi primite, având în vedere că factorul poştal s-a prezentat la recepţia clădirii indicate de parte şi a înmânat actul funcţionarului/persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei pentru adresa respectivă, şi anume C..

Înalta Curte reţine că modalitatea în care societăţile din cadrul clădirii/clădirilor respective înţeleg să administreze preluarea corespondenţei de la recepţie reprezintă o chestiune internă a acestora, neputând fi imputată factorului poştal, având în vedere modalitatea de indicare a adresei: nr. 69-71 urmat de numele clădirii/clădirilor.

Având în vedere aceste aspecte, se constată că cererea de revizuire de faţă a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate şi în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2020.