Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3098/2020 AI generated

Peremption of administrative action following suspension pending constitutional review: non-imputability of delay and obligation of official resumption

Case Number Decizia nr. 3098/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appeal, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, effectively ruling in favor of the applicants and rejecting the defendants' exception regarding the nullity of the appeal. The dispute concerned an administrative claim seeking the annulment of Ministerial Orders, the issuance of salary determination acts based on Emergency Ordinance No. 47/2015, and the payment of salary differences with inflation updates and penalty interest. The Court of Appeal had previously dismissed the action based on the statute of limitations (perimare), arguing that the six-month period had expired after the Constitutional Court resolved a related unconstitutionality exception and published its decision. The Supreme Court held that because the suspension of proceedings was not attributable to the applicants and the resumption of the case was not initiated by a party request but fell under official duties, the conditions for perimare were not met under Article 416(3) of the Code of Civil Procedure; the Court also emphasized the court's obligation under the Internal Order Regulation to periodically verify the persistence of suspension causes.

Legislator headnote

AI generated

art. 416 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015, art. 417 din C. proc. civ, art. 415 din C. proc. civ; Peremption of administrative action following suspension pending constitutional review: non-imputability of delay and obligation of official resumption: În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că argumentele invocate prin cererea de recurs, deşi prezentate extrem de succint, vizează interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment pending proceedings challenge of administrative decisions suspension period non-administrative dispute obligations of officials

Cited Legislation

AI generated
art. 416 din C. proc. civ
În motivarea recursului, au arătat că apreciază că nu s-a împlinit termenul de perimare şi au invocat prevederile art. 416 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
civ., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din data de 25.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.
art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015
civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015 invocată în dosarul nr.
art. 417 din C. proc. civ
art. 415 din C. proc. civ
Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului o reprezintă interpretarea dispoziţiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanţa de judecată.
art. 413 alin. (1) din C. proc. civ
se dispune la cererea părţilor numai în cazurile menţionate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat şi cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 416 alin. (3) din C. proc. civ
În cauză se constată că suspendarea nu a operat din motive ce le sunt imputabile recurenţilor, astfel că, în speţă, se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 416 alin. (3) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamantul A. şi alţii, toţi prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat instanţei anularea ordinelor de ministru indicate în anexa la cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la emiterea actelor administrative prin care să se stabilească drepturile salariale în raport cu prevederile O.U.G. nr. 47/2015, începând cu data de 03.11.2015, şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1797 din data de 17.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia perimării acţiunii şi s-a constatat perimată acţiunea formulată de reclamanţi.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii, solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului, au arătat că apreciază că nu s-a împlinit termenul de perimare şi au invocat prevederile art. 416 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

II. Soluţia instanţei de recurs

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că argumentele invocate prin cererea de recurs, deşi prezentate extrem de succint, vizează interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul art. 248 raportat la art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., excepţia urmează a fi respinsă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea ordinelor de ministru indicate în anexa la cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la emiterea actelor administrative prin care să se stabilească drepturile salariale în raport cu prevederile O.U.G. nr. 47/2015, începând cu data de 03.11.2015, şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015 invocată în dosarul nr. x/2015 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2015, invocată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionată prin Decizia nr. 396/14.06.2016 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 657 din data de 26.08.2016. De la data la care excepţia de neconstituţionalitate a fost soluţionată prin Decizia nr. 396/14.06.2016 a Curţii Constituţionale, inclusiv de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei decizii (26.08.2016), şi până la momentul pronunţării instanţei, partea care justifică un interes nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării procesului, act care să întrerupă cursul perimării în condiţiile art. 417 din C. proc. civ., astfel că instanţa de fond a admis excepţia perimării.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului o reprezintă interpretarea dispoziţiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanţa de judecată.

Potrivit art. 415 din C. proc. civ., "judecata cauzei suspendate se reia:

1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor;

2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1 - 6;

3. în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;

4. prin alte modalităţi prevăzute de lege."

Deci reluarea judecării procesului în contextul dispoziţiilor art. 415 din C. proc. civ. se dispune la cererea părţilor numai în cazurile menţionate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat şi cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În cauză se constată că suspendarea nu a operat din motive ce le sunt imputabile recurenţilor, astfel că, în speţă, se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 416 alin. (3) din C. proc. civ. arătate anterior.

Instanţa de control judiciar reţine şi obligaţia impusă prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti Anexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 care la art. 84 pct. 29 prevede că "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni."

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. şi alţii, toţi prin mandatar B. împotriva sentinţei nr. 1797 din data de 17.05.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Guvernul României.

Admite recursul declarat de A. şi alţii, toţi prin mandatar B. împotriva sentinţei nr. 1797 din data de 17.05.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2020.