Insufficient judicial reasoning as a casation ground for salary equalization claims of auxiliary judicial personnel

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 4.04.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş:

I. În principal:

1. Să fie obligată pârâta Curtea de Apel Timişoara să emită decizii de salarizare pentru fiecare reclamant, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 79 din data de 27.05.2008, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă prin Decizia nr. 569/24.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara, respectiv să emită deciziile cu data de 24.03.2009, data rămânerii irevocabile a hotărârii şi să opereze în cărţile de muncă modificările efectuate.

2. Obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit dispoziţiilor sentinţei civile nr. 79 din data de 27.05.2008 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin Decizia nr. 569/24.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii.

II. În subsidiar:

- anularea în parte a Deciziei nr. 32/A/03.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, în ceea ce priveşte valoare de referinţă sectorială de 405 şi a datei de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată în ceea ce priveşte cuantumul acesteia;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul judecătoriei N., cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015;

1. Să fie obligată pârâta Curtea de Apel Timişoara, să emită, pe numele reclamanţilor, decizii de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea de către Curtea de Apel Timişoara a deciziei nr. 32/A/03.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, şi personalului prevăzut în Anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

2. Obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, până la data de 30.09.2016, când i-au recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea de către Curtea de Apel Timişoara a deciziei nr. 32/A/03.02.2017, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii.

III. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3386 din 29 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi a respins acţiunea împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis excepţia prescripţiei acţiunii şi a respins acţiunea referitoare la perioada 24.03.2009-30.03.2014, ca prescrisă; a admis excepţia lipsei de obiect şi a respins acţiunea referitoare la perioada 1.10.2016 până în prezent ca lipsită de obiect; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş; a anulat în parte Decizia nr. 32A/3.02.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Timişoara; a obligat pârâta Curtea de Apel Timişoara, prin Preşedinte, să emită noi decizii de încadrare pentru reclamanţi cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON de la 9.04.2015 şi de 445,5 RON de la 1 decembrie 2015; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţa dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială precizată anterior şi venitul efectiv încasat, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3386 din 29 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., E., I., M., C., G., K., D., H., L., B., F. şi J. şi pârâta Curtea de Apel Timişoara.

3.1. Prin recursul declarat şi întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta Curtea de Apel Timişoara solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, şi în rejudecare, respingerea acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei. Motivele străine de natura cauzei reies din faptul că reclamanţii sunt personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei N., iar motivarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte fondul cauzei se referă la magistraţi şi personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Motivele contradictorii reies din aceea că instanţa de fond a reţinut Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, prin care s-a constatat că potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim, iar ulterior, fără a explica în concret motivele pentru care a apreciat în acest mod, instanţa a reţinut că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamanţi trebuie stabilit începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale justiţie, fără a motiva de ce prevederile legale se aplică şi personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, arată că Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a constatat neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică. Ca efect al neconstitutionalităţii acestor texte de lege, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale rezultă că aceasta produce efecte numai pentru viitor, astfel că interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 nu poate fi invocată pentru obţinerea retroactivă a unor drepturi salariale pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a acesteia.

Consideră că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată, întemeiată pe efectele pretins retroactive ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi că normele legale în vigoare şi antemenţionata decizie a Curţii Constituţionale nu au prevăzut că salariul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 a fost calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar de la data de 01.12.2015 în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 445 RON.

3.2. Prin recursul formulat, reclamanţii A., B., C., D.-grefier, E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi admiterea acţiunii precizate.

În motivarea recursului arată că în baza Legii nr. 330/2009 şi a Legii nr. 284/2010, le-a fost recalculată indemnizaţia de încadrare brută lunară, fiind calculată corespunzător funcţiei şi încadrării din luna decembrie 2009, fără a fi incluse şi tranşele de indexare, conform celor dispuse prin sentinţa civilă nr. 79/27.05.2008 pronunţată de Tribunalul Arad, întrucât Curtea de Apel Timişoara nu a emis deciziile de reîncadrare dispuse prin sentinţă, care trebuiau să se regăsească în indemnizaţia de încadrare din luna decembrie 2009.

Consideră că motivarea instanţei potrivit căreia executarea parţială de la data de 17.11.2015, prin plata ultimei tranşe de bani cuvenită în baza sentinţei civile nr. 79/27.05.2008, consituie o recunoaştere a dreptului reclamanţilor la acordarea creşterilor salariale solicitate, nu poate fi reţinută, întrucât dacă s-ar fi aplicat indexările dispuse prin sentinţă şi s-ar fi indexat salariul de încadrare conform celor dispuse, valoarea de referinţă sectorială ar fi fost de 405 RON, astfel cum au solicitat prin cererea de chemare în judecată. Mai arată că nu le-au fost acordate indexările dispuse prin sentinţă decât pentru perioada 2007-2009.

Prin urmare, indexările menţionate în sentinţă au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară şi trebuiau să se regăsească în indemnizaţia de încadrarea din decembrie 2009. Astfel, O.G. nr. 10/2007 a avut ca efect majorarea corelativă a indemnizaţiei lunare brute de încadrare, stabilite prin O.U.G. nr. 27/2006, majorare care s-a perpetuat şi trebuia păstrată şi după data de 01.01.2010, când s-a trecut la sistemul de salarizare prevăzut de Legea nr. 330/2009, precum şi după data de 01.01.2011, când s-a trecut la sistemul de salarizare prevăzut de Legea nr. 284/2010 şi de Legea nr. 285/2010.

Consideră că aceste majorări salariale fac parte din idemnizaţia de încadrare, iar interpretarea contrară este eronată şi contravine inclusiv interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 23 din 29.06.2015 şi, chiar dacă aceasta se referă la pensionarii magistraţi, principiul avut în vedere de instanţa supremă este acelaşi şi în privinţa magistraţilor, a personalului auxiliar şi conex aflat în funcţie. După cum s-a reţinut şi în decizia menţionată, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a dispus majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară cu 5%, 2% şi 11 % trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, independent de împrejurarea că angajatorul a modificat sau nu ordinele de salarizare aflate în plată la momenul respectiv.

În acelaşi sens, invocă Decizia nr. 23/29.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a stabilit în paragrafele 55-58 că de la data pronunţării hotărârii constitutive de drepturi salariale, angajatorul trebuie să înscrie aceste drepturi salariale în carnetele de muncă, iar înscrisul care atestă în speţă majorările salariale este hotărârea judecătorească.

De asemenea, invocă rspectarea întocmai şi necondiţionată a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, precum şi principiul predictibilităţii, statuat de CEDO.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei cererii, arată că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că potrivit adeverinţei nr. x/24.07.2017 emisă de Tribunalul Timiş, prima tranşă a fost achitată la data de 23.04.2012, iar ultima tranşă în data de 17.11.2015, astfel că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin executarea în parte a sentinţei şi, prin urmare, de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie.

Critică faptul că prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a eşalonat executarea obligaţiilor reprezentând drepturile salariale datorate reclamanţilor, aflându-se în prezenţa unei executări voluntare parţiale, care este eşalonată în timp şi care întrerupe cursul prescripţiei.

Precizează că sentinţa civilă nr. 79 din data de 27.05.2008, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă prin Decizia nr. 569/24.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara, a fost executată doar parţial, prin plata diferenţelor de salarizare doar pentru perioada 2007-2009 şi nu au fost incluse în indemnizaţia de încadrare indexările, conform dispoziţiilor sentinţei, motiv pentru care nu se poate constata că pentru perioada 24.03.2009-24.03.2014 acţiunea este prescrisă, în raport cu faptul că o hotărâre judecătorească irevocabilă se execută în totalitate şi nu doar parţial, pe anumite perioade de timp.

În ceea ce priveşte respingerea acţiunii ca lipsită de obiect pentru perioada 01.10.2016 până în prezent, solicită admiterea acţiunii şi pentru această perioadă şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale conform grilelor de la parchete, întrucât drepturile salariale pentru această perioadă nu sunt identice cu cele ale personalului auxiliar de la parchete, doar începând cu data de 01.06.2017 fiind majorate conform celor de la parchete prin Decizia nr. 102/A/16.06.2017 a Curţii de Apel Timişoara. Susţine că însăşi esenţa Legii nr. 71/2015 a fost uniformizarea salariilor raportat la aceeaşi funcţie.

4. Apărările formulate

4.1. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timişoara a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamanţi, apreciind că hotărârea instanţei de fond este întemeiată în ceea ce priveşte respingerea cererii recurenţilor-reclamanţi cu privire la perioada 01.10.2016-prezent, deoarece prin art. 1 din Decizia nr. 32/A din 03.02.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Timişoara le-au fost acordate recurenţilor-reclamanţi drepturile salariale raportate la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, începând cu 01.10.2016.

4.2. Recurenţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtei Curtea de Apel Timişoara, arătând că acţiunea nu a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, aşa cum a invocat pârâta.

Invocă faptul că în cauza Pilot Service contra României, CEDO a statuat că obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din Convenţie nu face nicio diferenţiere între cauzele prin care s-a admis acţiunea şi cele prin care s-a respins acţiunea, hotărârea trebuind să fie respectată şi aplicată indiferent de rezultatul procesului, aspect relevat şi în cauza Zazanis şi alţii contra Greciei. Mai arată că în cauza Amurăriţei contra României, CEDO a stabilit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6.1 trebuie interpretat prin prisma preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate.

Precizează că înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea de aprobare nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, cea a egalizării indemnizaţiilor la nivelul maxim existent în plată, or în speţă, arată că angajatorul a refuzat să le emită grilele de salarizare la nivelul maxim aflat în plată începând cu data de 09.04.2015.

În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei cu privire la aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi pentru personalul auxiliar de specialitate, arată că Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, presupunea stabilirea celei mai înalte indemnizaţii prin luarea în considerare inclusiv a indemnizaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti emise în temeiul unei legislaţii cu aplicabilitate generală, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, respectiv de 405 RON. Legea nr. 71/2015 a produs efecte, fiind în vigoare din data de 9 aprilie 2015.

În şedinţa din 23 august 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016 sunt aplicabile şi familiei ocupaţionale "Justiţie", sens în care a recomandat ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziţii legale, să aibă în vedere principiul de drept menţionat în Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 şi în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, modificată şi completată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării discrepanţelor salariale existente în sistemul judiciar.

Precizează că potrivit adresei nr. x/2017 a Consiliului Superior al Magistraturii, întreg personalul din familia ocupaţională "Justiţie", deci şi parsonalul auxiliar de specialitate trebuie plătit conform prevederilor Anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010 şi conform prevederilor Legii nr. 71/2015.

Astfel, Parchetul General a interpretat O.U.G. nr. 20/2016 în sensul celor arătate mai sus, prin luarea în considerare a nivelului cel mai ridicat al indemnizaţiilor, Procurorul General al României emiţând ordinele de punere în aplicare a dispoziţiilor introduse prin O.U.G. nr. 20/2016, având nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016, la fel procedând şi Inspecţia Judiciară, unde inspectorul-şef a emis Decizia nr. 37/2016. Precizează că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Plenul CSM, conform adreselor nr. x/2017 şi y/2017 emise de Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai arată că din adresa Ministerului Justiţiei nr. 18/43067/14.06.2017 reiese că sensul Deciziei nr. 874/2015 a Curţii Constituţionale este acela de a elimina diferenţele salariale, or, prin Decizia nr. 102/A/din 16.06.2017 a Curţii de Apel Timişoara, se prevede că diferenţele salariale se recalculează doar începând cu data de 01.06.2017, astfel că pentru perioada 01.10.2016 (dată de la care îşi produce efectele Decizia nr. 32/A/03.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara) şi până la data de 01.06.2017 recurenţii-reclamanţi sunt în imposibilitatea de a beneficia de prevederile legale învederate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. Reclamanta au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş:

I. În principal:

1. obligarea Curţii de Apel Timişoara la emiterea cu data de 24.03.2009 a deciziilor de salarizare pentru fiecare reclamant, conform sentinţei civile nr. 79 din data de 27.05.2008, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă prin Decizia nr. 569/24.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara şi operarea acestora în cărţile de muncă;

2. obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate în raport cu venitul calculat potrivit sentinţei civile nr. 79 din data de 27.05.2008 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin Decizia nr. 569/24.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara, actualizate cu indicele de inflaţie sub formă de daune compensatorii, la care se aplică dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii.

II. În subsidiar:

- anularea în parte a Deciziei nr. 32/A/03.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, în ceea ce priveşte valoare de referinţă sectorială de 405 şi a datei de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată;

- emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015;

1. Să fie obligată pârâta Curtea de Apel Timişoara, să emită, pe numele reclamanţilor, decizii de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30.09.2016, când s-a emis de către Curtea de Apel Timişoara Decizia nr. 32/A/03.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 1 decembrie 2015, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014.

2. Obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut dreptul reclamat, prin emiterea de către Curtea de Apel Timişoara a Deciziei nr. 32/A/03.02.2017, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timişoara a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că apreciază că se impune analiza hotărârii recurate prin prima acestui caz de nelegalitate, pe care instanţa de recurs îl apreciază a fi fondat.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în speţă, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, acestea fiind preluate selectiv, începând cu pagina 3 şi până la pagina 9 din acţiunea introductivă a reclamanţilor.

Mai mult, inclusiv paragrafele care conţin sintagmele "Curtea consideră" ori "Curtea observă" au fost plasate anterior unor paragrafe preluate din aceeaşi cerere de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei recurate nu se regăsesc argumente care să susţină soluţia pronunţată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanţa la soluţia pronunţată şi care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea aproape integrală în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din cererea de chemare în judecată, nu poate fi considerată că răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile în care paragrafele ce nu au fost copiate nu pot răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei acţiunii, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a lămurit dacă această excepţie a fost invocată cu privire la capătul principal de cerere privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Timişoara la emiterea deciziilor de salarizare pentru fiecare reclamant conform sentinţei civile nr. 79 din data de 27.05.2008 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin Decizia nr. 569/24.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi la plata diferenţelor salariale astfel rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, ori la capătul subsidiar de cerere privind anularea în parte a Deciziei nr. 32/A/03.02.2017 a Curţii de Apel Timişoara, în ceea ce priveşte valoare de referinţă sectorială de 405 şi a datei de la care se aplică această valoare de referinţă sectorială, emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON şi obligarea pârâtei Curtea de Apel Timişoara la emiterea unor noi decizii de salarizare pe numele reclamanţilor, cu aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 1 decembrie 2015, precum şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015.

De asemenea, prima instanţă a analizat susţinerile reclamanţilor din răspunsul la întâmpinare, prin care este invocat cazul de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, dat find faptul că ultima tranşă de bani din sentinţă a fost acordată reclamanţilor la data de 17.11.2015 şi că aceasta ar fi data de la care prescripţia ar începe să curgă, dar considerentele instanţei de fond sunt confuze şi nu lămuresc dacă această împrejurare constituie sau nu un caz de întrerupere a prescripţiei.

În consecinţă, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamanţi, conform celor mai sus expuse.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor din ambele recursuri care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Curtea de Apel Timişoara, A., E., I., M., C., G., K., D., H., L., B., F. şi J. împotriva sentinţei civile nr. 3386 din 29 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Curtea de Apel Timişoara, A., E., I., M., C., G., K., D., H., L., B., F. şi J. împotriva sentinţei civile nr. 3386 din 29 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.