Competence for annulment of arbitral award in public procurement: civil vs. administrative jurisdiction under post-execution contract disputes

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020

Asupra conflictului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 19.08.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta JUDEŢUL MARAMUREŞ a solicitat, în temeiul art. 608 C. proc. civ., anularea sentinţei arbitrale nr. 48/11.07.2019 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017.

Prin încheierea de şedinţă nr. 15 din data de 13 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declinat competenta de soluţionare a cauzei privind acţiunea în anulare formulată de reclamanta A., prin administrator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş prin Preşedintele Consiliul Judeţean Maramureş, împotriva sentinţei arbitrale nr. 48/11.07.2019 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în favoarea uneia din Secţiile a VIII-a/a IX-a a Curţii de Apel Bucureşti (secţii de contencios administrativ).

Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a reţinut că potrivit art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 136 alin. (1) C. proc. civ. necompetenţa funcţională de ordine publică poate fi invocată la primul termen de judecată (independent de data şi existenţa unei întâmpinări care să includă această excepţie). Pe lângă aserţiunea că necompetenţa funcţională (sau competenţa material procesuală cum este denumită de ÎCCJ în decizia RIL nr. 18/2016) este ca principiu de ordine publică, în cauza de faţă trebuie remarcat că suntem şi în prezenţa unei competenţe de ordine publică specifică materiei achiziţiilor publice.

Cauza de faţă este de competenţa unei Secţii de contencios administrativ şi fiscal a CAB dat fiind că normele procedurale aplicabile trebuie raportate la data sesizării tribunalului arbitral. Această concluzie este dată de art. 457 alin. (1) raportat la art. 27 noul C. proc. civ. care statuează că legea procedurală aplicabilă unui litigiu inclusiv cu privire la căile de atac este cea sub care a început procesul. Este vădit că procesul, în cauza de faţă, a început la data sesizării tribunalului arbitral pentru că atunci a început procedura de judecată (chiar dacă este vorba de o judecată arbitrală) şi pentru că cererea în anulare prevăzută de art. 608 noul C. proc. civ. apare ca un remediu al hotărârilor arbitrale, iar nu ca o judecată de fond (aspect extrem de clar şi raportat la soluţiile dintr-o astfel de cerere menţionate de art. 613 alin. (3) noul C. proc. civ.). Litigiul a început astfel în 2017, deci anterior Legii nr. 212/2018.

Pe de altă parte art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 aşa cum a fost modificat de Legea nr. 212/2018 se referă la judecata de primă instanţă (or, aşa cum s-a arătat mai sus cererea în anulare are şi puternice elemente de cale de atac), o judecată care se finalizează cu o hotărâre recurabilă la Curtea de Apel (din punct de vedere al competenţei materiale) secţia de contencios administrativ (din punct de vedere al competenţei "funcţionale") conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Rezultă că art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 aşa cum a fost modificat de Legea nr. 212/2018 nu poate să aibă în vedere cererile în anulare a hotărârilor arbitrale care conform art. 610 C. proc. civ. (text special de atribuire de competenţă) sunt de competenţa Curţilor de Apel pentru că în urma aplicării acestuia ar rezulta hotărâri recurabile tot la Curţile de Apel, aspect evident absurd. Această concluzie este în convergenţă cu principiul generalia specialibus non derogant deoarece norma generală în materia achiziţiilor publice pentru judecata de primă instanţă (art. 53 alin. (1)1) nu poate deroga de la o normă specială chiar şi pentru această materie (anume art. 610 C. proc. civ.).

În atare condiţii sunt incidente prevederile art. 136 raportat la art. 133, precum şi cele ale art. 134 C. proc. civ.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.01.2020, sub nr. x/2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., prin administrator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş prin Preşedintele Consiliul Judeţean Maramureş, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a pronunţa această încheiere, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, potrivit art. 200 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.,,(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa (…) (2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate (…),,.

Potrivit art. 24 C. proc. civ. "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute (…) după intrarea acesteia în vigoare, (subl. Curţii).

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. civ. "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii".

În cauză, acţiunea în anulare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă (litigii cu profesionişti) la data de 19.08.2019. La acea dată, în vigoare, erau dispoziţiile art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante".

Faptul că la data sesizării tribunalului arbitral era în vigoare o altă normă care atrăgea competenţa instanţelor de contencios administrativ este lipsit de relevanţă, dispoziţiile coroborate ale art. 192 alin. (2) şi 24 C. proc. civ., fiind elocvente în stabilirea momentului de referinţă pentru determinarea legii procesuale aplicabile în timp, prin raportare la data înregistrării cererii la instanţă. De altfel, Curtea reaminteşte că arbitrajul reprezintă o jurisdicţie alternativă cu caracter privat, în administrarea căreia părţile pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun (art. 541 C. proc. civ.), deci care nu marchează debutul procesului civil văzut ca serviciu public, ca activitate de înfăptuire a justiţiei de către instanţele judecătoreşti (art. 1 alin. (2) C. proc. civ.).

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civil.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare deduse judecăţii constă în anularea sentinţei arbitrale nr. 48/11.07.2019 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe se referă la stabilirea competenţei materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În ceea ce priveşte normele de drept incidente, la data de 02.08.2018 a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, aducând noutăţi substanţiale şi în materia competenţei materiale prin modificările aduse art. 8 alin. (2) potrivit cărora "Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Totodată, prin art. II al Legii nr. 212/2018 a fost modificat şi completat art. 53 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:,,(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice."

(11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

(12) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante."

Aşadar, prin modificările operate, s-a urmărit segregarea litigiilor decurgând din contractele administrative, legiuitorul menţinând în competenţa instanţei de contencios administrativ doar litigiile din faza premergătoare încheierii unui contract administrativ şi cele legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv cele având ca obiect anularea unui contract administrativ, în vreme ce litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competenţa instanţei de drept comun.

Conform art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti "În cadrul instanţelor, în raport cu competenţa acestora, funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate (...)".

Înalta Curte constată că, prin sentinţa arbitrală nr. 48 din data de 11.07.2019 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a soluţionat cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând contravaloare costuri suplimentare contractuale şi având în vedere că cererea de anulare a acestei sentinţe a fost înregistrată pe rolul instanţei (C.A.B.) la data de 19.08.2019, aşa cum rezultă din rezoluţia de primire a cererii, devin incidente dispoziţiile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, potrivit cărora "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante".

Referitor la noţiunea de instanţă de drept comun, aceasta ar fi instanţa civilă şi, în funcţie de calitatea părţilor şi de obiectul contractului administrativ, completurile specializate în litigii între profesionişti, cum este cazul în speţă, reclamanta încadrându-se în această categorie.

În raport de situaţia de fapt existentă în cauză şi prevederile legale aplicabile, soluţionarea litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă (litigii cu profesionişti), potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, şi nu instanţei de contencios administrativ.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020.