Appeal for ruling on insurance indemnity dismissed as moot after compliance; compensation award upheld.

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.09.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns la cererea de despăgubire formulată, a unui act administrativ privind acordarea indemnizaţiei de asigurare şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 312 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantului de despăgubire.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 312 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, în esenţă, s-a susţinut de către recurentul-pârât că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei interpretări superficiale şi vădit eronate a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, precum şi a unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

Astfel, a arătat recurentul că, în opinia sa, din textul şi interpretarea Legii nr. 213/2015, rezultă că legiuitorul nu a prevăzut un termen legal pentru soluţionarea de către FGA a cererilor de plată depuse în condiţiile şi termenele stabilite prin acest act normativ, condiţii în care având în vedere că Legea nr. 213/2015 nu se completează cu Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantului este inadmisibilă, sub aspectul neîndeplinirii condiţiei speciale a "nesoluţionării în termenul legal" a cererii de plată.

A mai susţinut recurentul-pârât că cererea de plată formulată de reclamant şi înregistrată la FGA nu are caracterul unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004, invocând dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin notele scrise depuse la dosar, la data de 28 februarie 2020, respectiv 29 iunie 2020, atât recurentul-reclamant, cât şi intimatul-pârât au arătat că a fost soluţionată cererea de plată ce formează obiectul prezentului demers judiciar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns la cererea de despăgubire formulată, a unui act administrativ privind acordarea indemnizaţiei de asigurare.

Prin sentinţa nr. 312 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată şi a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de reclamantul A..

Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 31 ianuarie 2018, iar, după data de 12 martie 2018 la care autoritatea pârâtă a declarat calea de atac de faţă, aceasta a emis Decizia nr. 19994/29.05.2019, prin care a soluţionat cererea de plată a intimatului-reclamant .

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că emiterea deciziei de soluţionare a cererii de plată reprezintă o conformare a recurentului-pârât la dispoziţiile date prin sentinţa recurată, astfel că nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea hotărârii, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei interesului în susţinerea recursului exercitat în cauză.

Condiţia interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, care prevăd că împotriva hotărârilor judecătoreşti pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public şi părţile "interesate".

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Astfel, nu este suficient ca recurentul să aibă capacitate procesuală (de folosinţă şi de exerciţiu) şi legitimare procesuală, ci este necesar şi ca acesta să justifice un interes în exercitarea şi susţinerea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluţionării recursului, a hotărârii judecătoreşti atacate, care îi este defavorabilă.

Deşi C. proc. civ. nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic pe care îl poate obţine prin promovarea acţiunii, interes care trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, condiţie ce trebuie îndeplinită atât la promovarea acţiunii/căii de atac, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.

În contextul celor anterior arătate, instanţa de control judiciar constată că recurentul-pârât nu mai justifică un interes în soluţionarea recursului de faţă, atât timp cât, ulterior exercitării căii de atac, acesta a emis Decizia nr. 19994/29.05.2019, prin care a soluţionat cererea de plată a intimatului-reclamant, care formează obiectul litigiului de faţă.

Aşa fiind, Înalta Curte, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condiţiile legale astfel cum au fost analizate anterior, urmează să respingă, ca atare, prezenta cale de atac exercitată de autoritatea pârâtă.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii formulată de intimatul-reclamant, urmând a o încuviinţa, conform dovezii depusă de acesta la dosar, respectiv factura privind onorariul de avocat în cuantum de 1500 RON.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recursului şi va respinge recursul ca fiind lipsit de interes; va obliga recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 312 din 31 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.