RCA insurance guarantee fund liability: sufficiency of extrajudicial expert report to prove damage extent versus mandatory use of internal damage calculation systems

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de la data de 07.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea art. 2 din decizia nr. 7178/03.07.2017 şi obligarea pârâtului să emită decizie de restituire a sumei de 6714 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire pentru reparaţiile autoturismului proprietatea sa, marca x, cu nr. de înmatriculare x, consecinţa a accidentului de circulaţie din data de 27.08.2013, precum şi penalităţile de întârziere de 0.2%pentru suma de 5816 RON incepand cu data de 27.11.2013 si pana la data plaţii efective (20 06 2017), iar pentru suma de 6714 RON de la data de 27.08.2013 până la data plăţii efective, respectiv suma de 1608 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (708 RON taxa judiciara de timbru, 900 RON onorariu expertiza).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 343 din 2 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulat art. 2 din Decizia nr. 7178/3.07.2015, emisă de pârât, a fost obligat pârâtul să emită o decizie de plată a sumei de 6714 RON reprezentând diferenţă despăgubire şi au fost respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 343 din 2 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a încheierii de amânare a pronunţării din data de 12 ianuarie 2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, precum şi a unor aspecte cu privire la atribuţiile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, potrivit Legii nr. 213/2015, a enunţării dispoziţiilor din Norma RCA pusă în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011, respectiv art. 1 alin. (1) teza I şi alin. (2), art. 18, art. 26 alin. (1), art. 39, art. 40, art. 41 şi a prezentării sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto B., C. şi D., recurentul-pârât a susţinut că, în mod greşit, prima instanţa a nesocotit prevederile art. 12 şi 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, întrucât FGA nu are încheiate convenţii de colaborare cu unităţile service nici pentru dosarele de daună deschide de Fond, acesta necomportându-se ca un asigurator şi nepreluând de la asigurator o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aspecte invocate şi în cadrul instanţei de fond.

De asemenea, arată că prima instanţă a considerat că reclamantul a făcut dovada întinderii prejudiciului prin depunerea la dosar a unui raport de expertiză tehnică încuviinţată a fi administrată într-un proces distinct, având ca obiect acţiunea în pretenţii a reclamantului împotriva asigurătorului E., ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu, raport neomologat de instanţa care a dispus efectuarea expertizei, judecarea acţiunii fiind suspendată în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Or, în opinia recurentului, concluziile expertului tehnic desemnat în acţiunea civilă aflată pe rolul Judecătoriei Sibiu nu sunt obligatorii nici pentru instanţa civilă, nici cea de contencios administrativ şi nici pentru Fondul de garantare a Asiguraţilor fiind necesar a se corobora cu toate celelalte înscrisuri din dosar şi cu calculul B. efectuat de FGA.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea apărărilor intimatului, reiterând, în esenţă, argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

La data de 27.08.2013 a avut loc un accident de circulaţie din culpa altui conducător auto, care, în timp de conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, având poliţa de asigurare RCA nr. x, valabilă, emisă de Societatea E. S.A., a avariat autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, aflat în proprietatea reclamantului.

După avizarea daunei a fost constituit dosarul de daune nr. x.

Ulterior avizării daunei la asigurătorul E. S.A., prin Decizia A.S.F. nr. 2034/27.08.2015 s-a decis închiderea procedurii de redresare a Societăţii E. S.A. şi s-a constatat starea de insolvenţă a acestei societăţi de asigurare. Prin încheierea de şedinţă din data de 03.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului Societăţii E. S.A. şi desemnarea lichidatorului judiciar F.. La data de 28.04.2016 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a Societăţii E. S.A.

În aceste condiţii, urmare a depunerii cererii de plată nr. x/30.03.2016 de către reclamant, prin împuternicit Societatea G. S.R.L., pârâtul a analizat dosarul de daună şi a emis Decizia nr. 7178/03.07.2017, prin care a admis la plată suma de 5816 RON şi a respins ca nejustificată suma de 6714 RON.

În cuprinsul deciziei contestate, se menţionează că pârâtul a procedat la întocmirea calculului în sistemul de specialitate pentru stabilirea despăgubirilor B., rezultând o sumă totală de 5815,76 RON (total manoperă - 558 RON, total vopsitorie - 1402,95 RON, total piese - 3854,81 RON), care se poate acorda din disponibilităţile Fondului.

Prin sentinţa recurată a fost s-a admis cererea formulată de reclamantul A. numai în privinţa anulării art. 2 din Decizia nr. 7178/3.07.2015, emisă de pârâtul FGA, fiind obligat pârâtul să emită o decizie de plată a sumei de 6714 RON reprezentând diferenţa de despăgubire.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

2.1 În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal de către recurentul-pârât, nefiind aduse sentinţei de fond critici concrete care să se circumscrie acestui motiv, astfel că este în imposibilitate de a efectua un control judiciar sub acest aspect.

2.2 În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat contraargumente de ordin critic faţă de considerentele sentinţei, cu referire la modul în care prima instanţă a interpretat condiţiile legale de aplicare a prevederilor art. 9, art. 17 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 1 alin. (1) teza 1 şi alin. (2), art. 9, art. 17 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 39, art. 40, art. 41 din Norma ASF pusă în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 14 alin. (1) şi art. 13 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015.

Aşadar, prin criticile formulate, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiilor legale antereferite, cărora acesta le-a C. o interpretare proprie, centrate pe ideea că FGA nu execută contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care se deschide procedura falimentului şi nu preia riscul executării contractului de asigurare, acesta instrumentând în mod disctinct dosarele de daună, neefectuând plăţile dosar pe baza unor devize, ci efectuând calculele sumelor reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismelor implicate în evenimente rutiere prin folosirea unuia din cele trei sisteme de specialitate pentru evaluarea daunelor auto B., C. şi D., critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, chestiunea litigioasă dezlegată de instanţa de fond a fost aceea a neacordării sumei de a sumei de 6714 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire pentru reparaţiile autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, proprietatea reclamantului.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantului, concluzionând, în mod corect, pe baza probatoriului cu înscrisuri şi a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea autovehicule/circulaţie rutieră efectuat în dosarul nr. x/2015, că piesele de schimb respective au fost avariate în accidentul produs şi a fost necesară schimbarea lor. Prin urmare, contravaloarea lor reprezintă prejudiciul care trebuia reparat în baza poliţei RCA eliberate de asigurătorul C.S.A., intrat în faliment, pe principiul reparării integrale a acestui prejudiciu, reglementat de art. 1385 din C. civ.

Aminteşte Înalta Curte că art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor prevede că "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Totodată, potrivit art. 26 din Norma RCA pusă în aplicare prin Ordinul CAS nr. 14/2011 "Asigurătorul are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, (...)".

Or, pentru a face dovada întinderii prejudiciului suferit în urma accidentului, reclamantul a depus anexat cererii de plată înscrisuri şi o expertiza tehnică auto, efectuată de un expert judiciar desemnat în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Sibiu, din care reiese că valoarea totală a reparaţiilor necesare aducerii autoturismului reclamantului în starea tehnică anterioară accidentului rutier este 2822 euro sau de 12530 RON, rezultând o diferenţă de 6714 RON pe care pârâtul a refuzat să o plătească. Expertul a mai stabilit că piesele de schimb prevăzute în calculaţie se justifică din punct de vedere tehnic a fi înlocuite şi nu există, în calculaţie, piese de schimb şi manoperă care să nu se justifice din punct de vedere tehnic şi al tehnologiei de reparaţie.

În aceste condiţii, Înalta Curte consideră că reclamantul a făcut proba întinderii prejudiciului suferit în urma accidentului, contrar susţinerilor critice ale recurentului-pârât, astfel că pârâtul nu mai putea proceda la întocmirea calculului în sistemul de specialitate B., cu atât mai mult cu cât folosirea unui asemenea sistem nu este obligatorie în baza unui act normativ.

În concluzie, constată instanţa de control judiciar că recurentul-pârât, deşi contestă contravaloarea manoperei şi a pieselor astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică extrajudiciară, respectiv calculaţia efectuată în sistemul de specialitate C., pe care de altfel îl menţionează în motivele de recurs ca fiind utilizat de experţii pe care instanţele îi desemnează în dosare (devize de lucrări), alături de B. în care recurentul a efectuat propria calculaţie, nu aduce niciun argument relevant şi nu indică nicio dispoziţie legală în temeiul căreia, după deschiderea dosarului de daună, respectiv a sesizării instanţei de judecată cu acţiunea în pretenţii ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Sibiu, ar putea cenzura suma stabilită prin probele administrate din care rezultă întinderea reparaţiilor necesare aducerii autoturismului reclamantului în starea tehnică anterioară accidentului rutier.

Aşa fiind, în raport cu situaţia de fapt şi de drept, reţinute în mod corect de prima instanţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 343 din 2 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.