Late insurance claim reinstatement omitted by lower court; appeal allowed and case remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând admiterea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 8466/08.08.2017, prin care s-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.03.2017 şi cererea de repunere în termenul de depunere a cererii de plată şi a documentelor justificative.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 30 din 9 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 30 din 9 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

A solicitat recurenta-reclamantă admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre soluţionarea cererii de repunere în termenul de depunere a cererii de plată şi a documentelor justificative către Fondul de Garantare a Asiguraţilor ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de apel Bucureşti.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că deşi în cuprinsul contestaţiei formulată împotriva Decizie nr. 8446/2017 prin care FGA a respins ca tardivă cererea de plată a reclamantei, aceasta a formulat şi cerere de repunere în termenul de depunere a cererii de plată, aceste capete de cerere au fost disjunse în două dosare, respectiv dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anulare act administrativ - cerere de repunere în termen, şi dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anulare act administrativ.

Recurenta-reclamantă a considerat că sentinţa instanţei de fond este nelegală, întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termen, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 123 alin. (1) şi art. 186 alin. (3) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, în opinia sa, reclamanta având posibilitatea să se adreseze Fondului cu o cerere de plată formulată înăuntrul termenului legal expres şi imperativ stabilit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, criticile formulate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurenta-reclamantă a criticat nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de repunere în termen formulată de aceasta în cuprinsul contestaţiei ce formează obiectul prezentului dosar.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plată nr. x/13.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor plata sumei de 54.478,77 de RON, reprezentând cuantumul despăgubirii aferente reparaţiei autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în urma evenimentului din data de 13.05.2015.

Prin Decizia nr. 8466/08.08.2017 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a fost respinsă cererea de plată, ca tardivă.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat admiterea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 8466/08.08.2017, prin care s-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.03.2017 şi repunerea în termenul de depunere a cererii de plată şi a documentelor justificative.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a înregistrat la data de 6 septembrie 2017, dosarul nr. x/2017, având ca obiect anulare act administrativ - Decizia nr. 8466/08.08.2017, iar, la data de 8 septembrie 2017, dosarul nr. x/2017, având ca obiect anulare act administrativ - Decizia nr. 8466/08.08.2017, ambele dosare având aceleaşi părţi litigante, respectiv S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în calitate de reclamantă, şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în calitate de pârât.

Prin încheierea din data de 6 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 138 alin. (6) C. proc. civ., s-a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea recursului declarat în dosarul nr. x/2017, reţinându-se identitatea de părţi, obiect şi cauză dintre cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2017 şi cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2017

În motivarea sentinţei recurate în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă, s-a reţinut de către prima instanţă, în ceea ce priveşte tardivitatea formulării cererii, că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, cererea de plată se poate depune la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în maxim 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, şi, în contextul în care în privinţa C. S.A. hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a rămas definitivă la data de 28.04.2016, rezultă că la data de 13.03.2017, reclamanta era decăzută din dreptul de recuperare a creanţei de asigurare din disponibilităţile pârâtului, susţinerile reclamantei potrivit cărora, în realitate, cererea de plată a fost depusă în termen, prin raportare la data de 07.02.2017, la care a luat cunoştinţă despre producerea accidentului şi despre formarea dosarului de daună fiind lipsite de relevanţă.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond a respins contestaţia formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reţinând ca fiind corectă soluţia dată de FGA, motivată de tardivitatea formulării cererii de plată, fără a analiza cererea de repunere în termen formulată de reclamantă odată cu contestaţia.

Astfel, constată instanţa de control judiciar că la dosarul de fond se află cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti intitulată "contestaţie împotriva Deciziei nr. 8466/08.08.2017 dată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.03.2017 şi cerere de repunere în termenul de plată şi a documentelor justificative care stau la baza acestei cereri", la dosar recurenta-reclamantă arătând motivele cererii de repunere în termen.

Instanţa de control judiciar constată că hotărârea primei instanţe este nelegală, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor litigante cererea de repunere în termen formulată de reclamantă în cuprinsul contestaţiei ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nepronunţându-se asupra acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (3) din C. proc. civ. "Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen", această cerere reprezentând în sine un incident procedural, asupra căruia instanţa învestită să soluţioneze litigul trebuie să se pronunţe anterior analizării altor aspecte privind fondul cauzei.

Instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (...), (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, iar, în vederea asigurării respectării principiului contradictorialităţii, art. 14 alin. (5) din acelaşi Cod prevede că "instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate", aceste din urmă dispoziţii fiind dezvoltate şi în cuprinsul art. 224 privitoare la discutarea cererilor şi excepţiilor din C. proc. civ., Capitolul II care reglementează "Judecata", precum şi în secţiunea a 4-a aceluiaşi capitol privind deliberarea şi pronunţarea hotărârii în cuprinsul art. 397 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că "instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii (...)."

Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de fond a încălcat normele de procedură anterefrite, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, producând astfel o vătămare reclamantei, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, nesoluţionând cererea formulată de reclamantă privind repunerea în termenul de depunere a cererii de plată şi a documentelor justificative care stau la baza acestei cereri, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa să se pronunţe, după punerea în discuţia părţilor litigante, asupra cererii de repunere în termen formulată de reclamantă.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 30 din 9 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.