Challenge to Methodological Norms on Pensions: Violation of the Contradiction Principle via Unraised Admissibility Defense in Administrative Litigation

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, data de 08.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând anularea art. 4 din Normele metodologice la Legea 567/2004 publicate în Monitorul Oficial Partea I nr. 670 din 03.09.2015 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 24.07.2017, Ministerul Justiţiei a depus cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României solicitând încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 07.11.2017, Curtea de apel a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de Ministerul Justiţiei în interesul pârâtului Guvernul României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4712 din 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul în numele altei persoane Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4712 din 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi aplicarea dispoziţiilor art. 498 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. civ.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, arătând că, având în vedere că a fost discriminată prin încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 12/2000 la CEDO, introdus în legislaţia românească prin Legea nr. 103/2006, intrat în vigoare pentru România la data de 05.05.2006, în speţă devenea aplicabil art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 care prevede judecarea cauzei cu citarea obligatorie a Consiliului, şi, întrucât instanţa nu a citat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, se impune casarea cauzei şi trimiterea acesteia spre rejudecare potrivit art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, în opinia sa, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât excepţia inadmisibilităţii acţiunii trebuia să fie pusă în discuţia părţilor, cu atât mai mult cu cât nu a fost invocată nici prin întâmpinare, nici prin cererea de intervenţei a Ministerului Justiţiei, în proces discutându-se în contradictoriu, în mod exclusiv, chestiuni de fond.

În fine, a susţinut recurenta-reclamantă că declararea ca inadmisibilă a acţiunii încalcă în mod direct Protocolul nr. 12/2000, întrucât art. 81 din Legea nr. 554/2004 pe care îşi fundamentează judecătorul fondului motivarea soluţiei reglementează un acces sub condiţie la anularea actelor normative nelegale, care încalcă în mod flagrant tratatul internaţional la care România este parte, respectiv Protocolul nr. 12/2000, fiind încălcat totodată si art. 31 alin. (2) din Legea nr. 590/2003, de altfel, art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului administrativ, în modul aplicat de instanţa de fond, producând efecte neconstituţionale.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-pârât Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia nulităţii pentru lipsa dovezii de achitare a timbrajului aferent cererii de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-intervenient Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din data de 1 iulie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului ca rămasă fără obiect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cererea prin care reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la anularea art. 4 din Normele metodologice la Legea 567/2004 publicate în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 260/03.09.2015.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă că "una din condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ o reprezintă calitatea conferită, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în aplicarea art. 52 din Constituţie, oricărei "persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri". (...)

În contextul particular al cauzei de faţă, pentru a-şi justifica în condiţiile legii interesul material şi procesual în ce priveşte introducerea cererii de chemare în judecată reclamanta trebuia să facă dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului nr. 554/2004 potrivit căruia persoanele fizice pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Or, în cauza de faţă, obiectul acţiunii formulate de către reclamanta-intimată îl formează anularea art. 4 din Normele metodologice la Legea 567/2004 publicate în Monitorul Oficial Partea I nr. 670 din 03.09.2015 prin invocarea unui interes legitim public, fără ca reclamanta să fi cerut, în principal, anularea Deciziei Casei de pensii prin care nu i-a fost acordată pensia de serviciu, în legătură cu se poate reţine că ar fi vătămat acesteia un interes privat prin faptul că nu a fost luată în considerare perioada de 9 luni şi 26 de zile la calcularea acestei pensii.(...)

Pentru aceste motive curtea va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată."

Instanţa de control judiciar constată că hotărârea primei instanţe este nelegală, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor litigante excepţia lipsei de interes a acţiunii, în motivarea soluţiei de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, analizând interesul material şi procesual în ce priveşte promovarea acţiunii formulată de reclamantă exclusiv din perspectiva îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului administrativ, pronunţând, totodată, o hotărâre în care motivarea este contradictorie cu dispozitivul.

Or, instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (...), (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, iar, în vederea asigurării respectării principiului contradictorialităţii, art. 14 alin. (5) din acelaşi Cod prevede că "instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate", aceste din urmă dispoziţii fiind dezvoltate şi în cuprinsul art. 224 privitoare la discutarea cererilor şi excepţiilor din C. proc. civ., Capitolul II care reglementează "Judecata."

Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de fond, a încălcat normele de procedură anterefrite, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, producând astfel o vătămare reclamantei, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin motivarea soluţiei de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, prin analizarea interesului reclamantei în promovarea acţiunii, chestiune pe care nu a pus-o în discuţia părţilor litigante, necercetând fondul, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinţei de fond, instanţa urmând să cerceteze cauza pe fond, analizând toate argumentele şi apărările formulate de părţile raportului juridic, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât şi prin cererea de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 4712 din 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.