Extinction of personal rights upon death and dismissal of appeal for lack of procedural capacity

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013 şi, ca urmare a casării sentinţei civile nr. 3362/04.11.2013 şi trimiterii spre rejudecare aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2013*, reclamanta A. a contestat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, Rezoluţia de clasare a sesizării nr. x/2013 din data de 12.06.2013.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 936 din 21 martie 2016 şi a sentinţei nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu pentru lipsa cadrului procesual pasiv complet şi s-a respins în consecinţă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca fiind inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 936 din 21 martie 2016 şi a sentinţei nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, reclamanta a formulat cereri de recurs reclamanta A., criticând hotărârile pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinţelor atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a ignorat în totalitate solicitările acesteia, refuzând astfel să soluţioneze cauza.

Astfel, hotărârea nr. 936/201 s-a dat fără citarea CSM, instanţa contestând dispoziţiile legislaţiei specifice, nesocotind, totodată şi principiul contradictorialităţii, al publicităţii pronunţării hotărârii în şedinţă publică, al dreptului la apărare, iar aplicarea greşită a textelor de lege, în opinia sa, atrage nulitatea absolute a sentinţei recurate, critici care au fost formulate şi cu privier la sentinţa nr. 1606/16.505.2016 privind lămurirea/completarea dispozitivului sentinţei nr. 936/2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7, 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

Prin încheierea din data de 20 februarie 2019 s-a dispus suspendarea judecăţii, ca urmare a intervenirii decesului recurentei-reclamante, cauza fiind repusă pe rol la cererea moştenitorului recurentei-reclamante decedate.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentului-reclamant invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Aminteşte Înalta Curte că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate să fie invocată atât în primă instanţă, cât şi direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepţie procesuală, iar în recurs, în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanţa poate să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă din oficiu, oricând, pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecăţii în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existenţa folosinţei drepturilor civile, respectiv a capacităţii de folosinţă.

Aşadar, capacitatea procesuală de folosinţă este acea condiţie de exerciţiu a acţiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă, aşa cum se statuează de art. 35 din C. civ., începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură, dispoziţii aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că recurenta-reclamantă a decedat la data de 28 mai 2018, conform certificatului de deces aflat la fila x, astfel încât la data judecării recursului era decedată.

Prin urmare, la data judecării recursului, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, respectiv de aptitudindea de a avea drepturi şi obligaţii, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 C. proc. civ.

Faptul că în cauză, în stadiul procesual al recursului, a fost introdus soţul reclamantei, în calitate de moştenitor legal nu poate acoperi lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei decedate, în condiţiile în care, având în vedere obiectul prezentului demers judiciar, respectiv contestarea Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare, de clasare a sesizării nr. x/2013 din data de 12.06.2013, dreptul pretins de reclamantă este un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moştenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacităţii de folosinţă a titularului, respectiv la moartea acestuia.

Având în vedere că una dintre condiţiile de exercitare ale acţiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va respinge recursul.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. pentru lipsa capacitatii procesuale de folosinţă survenită pe parcursul judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 936 din 21 martie 2016 şi a sentinţei nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru lipsa capacitatii procesuale de folosinţă survenită pe parcursul judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.