Annulment of fiscal security measures for lack of concrete proof of risk of tax evasion and improper jurisdiction over enforcement acts
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the taxpayer's appeal, quashed the lower court’s judgment, and ordered the annulment of the tax authority's decision instituting security measures, while dismissing the claim to annul the enforcement of the sequestration due to inadmissibility in administrative litigation. The dispute concerned a corporate taxpayer’s challenge to a decision imposing preventive attachment and seizure of assets based on estimated tax liabilities of approximately 9.8 million RON identified during a fiscal inspection. The court found the appeal partially well-founded, holding that the tax authority failed to provide specific, concrete justification for the "exceptional" nature of the security measures, relying instead on generic statements and unproven allegations that the taxpayer’s insolvency petition was an attempt to evade tax, which did not meet the evidentiary requirements for proving a risk of dissipation. The decisive legal basis included Article 213(2) and (5) of the Fiscal Procedure Code, which mandates that security measures be justified by a concrete, objective risk of the debtor evading tax obligations, and Article 213(13)-(14), which establishes that judicial review of the decision instituting security measures falls under administrative litigation, whereas challenges to the acts of enforcement (such as the seizure process itself) must be brought through opposition to execution in common law courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, art. 7 din C. proc. civ; Annulment of fiscal security measures for lack of concrete proof of risk of tax evasion and improper jurisdiction over enforcement acts: Astfel, a arătat recurenta-reclamantă că nu a existat nicio audiere, în sensul art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală, anterior emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 23.06.2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatele ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău-Inspecţie Fiscală -Serviciul Inspecţie Fiscală persoane juridice 5 şi ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Inspecţie fiscala persoane juridice 5 şi a înfiinţării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.
Prin sentinţa civilă nr. 10231 din 23.08.2017 instanţa a disjuns capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de instituire sechestru asigurator asupra bunurilor imobile nr. x/06.06.2016 şi a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect contestaţie la executare.
De asemenea, a admis excepţia necompetenţei materiale privind capătul de cerere vizând Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AIF nr. 4701/31.05.2017, excepţie invocată de intimata ANAF-DGRPF Iasi, Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bacau şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe contestatoarea A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu intimaţii A.N.A.F.-D.G.R.F.P.IAŞI - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău-Inspecţie Fiscală Serviciul Inspecţie Fiscală şi A.N.A.F.-D.G.R.F.P.B.-Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 01.11.2017.
La termenul din data de 12 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F.-D.G.R.F.P.B.-Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 76 din 12 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău-Inspecţie Fiscală Serviciul Inspecţie Fiscală, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 76 din 12 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei DGRFP - Bucureşti, pe fond, invocând lipsa audierii în timpul inspecţiei fiscale şi lipsa motivării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Astfel, a arătat recurenta-reclamantă că nu a existat nicio audiere, în sensul art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală, anterior emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
De asemenea, a susţinut că în considerarea dispoziţiilor art. 213 Codul de procedură fiscală decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată, prin explicarea pericolului social concret pe care îl prezintă comportamentul contribuabilului, astfel încât să se justifice măsura excepţională luată.
În opinia sa, nu s-a probat in concreto niciun pericol ca societatea să se sustragă de la plata impozitelor şi taxelor fiscale ori să-şi ascundă/risipescă patrimoniul, societatea fiind cu toate plăţile taxelor la zi încă de la momentul înfiinţării.
În fine, a susţinut recurenta că nu este adevărată susţinerea intimatei în sensul că reclamanta şi-a declarat starea de insolvabilitate, urmare a acestui control, întrucât cererea a fost depusă la Tribunalul Bucureşti înainte ca aceasta să cunoască concluziile controlului.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483-490 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare la recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă se subscriu cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de contestatoarea A. S.R.L. cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu intimatele ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău-Inspecţie Fiscală -Serviciul Inspecţie Fiscală persoane juridice 5 şi ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul Executare Silită anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Inspecţie fiscala persoane juridice 5 şi a înfiinţării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.
Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Inspecţie fiscala persoane juridice 5, cu motivarea că dispunerea măsurilor asiguratorii are la bază sumele estimate la 9.822.425 RON (impozit pe profit - 3.870.111 RON, TVA - 5.952.314 RON) în urma verificărilor efectuate în cadrul inspecţiei fiscale, pericolul constând în intenţia contribuabilului de deschidere a procedurii insolvenţei, notificată organului fiscal prin adresa nr. x/24.05.2017, înregistrată la DGRFP Bucreşti sub nr. x/25.05.2017, societatea figurând ca parte în dosarul nr. x/2017 cu termen la 07.06.2017.
Acţiunea în contencios administrativ formulată de societatea reclamantă a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa pronunţată formând obiectul prezentului recurs.
Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei-reclamante privind lipsa calităţii procesuale pasive în cauza a DGRFP Bucureşti, întrucât aceasta nu este emitentul deciziei contestate, astfel cum în mod correct a reţinut instanţa de fond, A.N.A.F. - D.G.R.F.P.IAŞI fiind autoritatea care a emis decizia privind instituirea măsurilor asigurătorii a cărei anulare formează obiectul prezentului demers judiciar şi are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta fiind citata prin AJFP Bacău.
Totodată, nici critica privind lipsa audierii societăţii la emiterea deciziei privind instituirea măsurilor asigurătorii nu este fondată, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) cod procedură fiscal, astfel cum este menţionat în decizia contestată.
Înalta Curte reţine însă caracterul fondat al criticii privind nemotivarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii a cărei anulare se solicită.
Astfel, reţine instanţa de control judiciar că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 emisă de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Inspecţie fiscala persoane juridice 5, prin care, s-a dispus înfiinţarea popririi asigurătorii asupra conturilor reclamantei, respectiv, a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile ale societăţii a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 213 Codul de procedură fiscală, iar conform alin. (5) al acestui articol decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.
Înalta Curte, examinând conţinutul acestei decizii constată că nu îndeplineşte condiţia esenţială a unei motivări care să permită controlul legalităţii actului în procedura contenciosului administrativ.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se pot dispune în cazuri excepţionale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situaţii precum existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Înalta Curte reţine că legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la condiţiile de formă şi de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conţinutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conţinutul altor acte emise de autoritatea publică.
Astfel, aspectele evidenţiate în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamanta prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, motivarea că pericolul constă în intenţia contribuabilului de deschidere a procedurii insolvenţei neîndeplinind exigenţele unei motivări în sensul dispoziţiilor legale antereferite.
În acest context, nu pot fi primite nici susţinerile autorităţii publice din întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe şi reţinute în mod greşit de către instanţă ca venind în completarea motivării sumare a deciziei în sensul că intrarea în insolvenţă a fost solicitată pentru a nu plăti sumele datorate bugetului de stat, fără prezentarea vreunei dovezi concrete privind comportamentul fiscal al societăţii reclamante din care să rezulte intenţia de sustragere de la plata contribuţiilor datorate.
Aşa fiind, rezultă că pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societăţii, vânzarea activelor societăţii, antecedentele fiscale ale asociaţilor sau administratorilor societăţii, pericolul fiind unul extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului distincte de operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, aşadar din împrejurări exterioare operaţiunilor controlate, care, în speţă, nu au fost probate de către autoritatea pârâtă.
O interpretare contrară ar avea semnificaţia faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că anumite operaţiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi îndreptăţite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepţie, astfel cum au fost reglementate.
Prin urmare, Decizia contestată nu apare ca fiind suficient argumentată, în condiţiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a formulat concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispoziţiile cu caracter de excepţie ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a oferi instanţei posibilitatea sa verifice sub aspectul legalitaţii actul administrativ contestat.
Înalta Curte urmează să respingă capătul de cerere privind anularea înfiinţării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către ANAF - DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silită, constatând inadmisibilitatea acestuia în materia contenciosului administrative şi fiscal.
Astfel, reţine instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:
"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:
"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124, 126 din Constituţia României).
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.
Totodată, aminteşte Înalta Curte că potrivit prevederilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.(…) (13) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile.(14) Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi 261."
În conformitate cu dispoziţiile art. 260 alin. (4) din acelaşi Cod "Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă."
Analizând conţinutul textului de lege mai sus redat, Înalta Curte constată că alin. (13) al art. 213 din Codul de procedură fiscală are o sferă de aplicabilitate limitată, privind contestarea actelor administrative prin care s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii, acţiuni pentru care competenţa de soluţionare este stabilită în favoarea instanţei de contencios administrativ, actele prin care se pun în aplicare deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii contestându-se prin sesizarea instanţei de drept comun, astfel cum prevede în mod expres alin. (14) al aceluiaşi articol.
Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.
Aşa fiind, reţine Înalta Curte că, în cauză, doar Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 poate forma obiectul unui demers judiciar întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligarea pârâtei la anularea înfiinţării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017, putând fi solicitată doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile dreptului comun, astfel cum se prevede în mod expres de art. 213 alin. (14) din Codul de procedură fiscală, adresele de înfiinţare a popririi fiind acte emise de pârâtă pentru ducerea la îndeplinire a dipoziţiilor actului administrativ reprezentat de decizia de instituire a măsurii asiguratorii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând: va admite cererea formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAŞI - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău-Inspecţie Fiscală Serviciul Inspecţie Fiscală, va anula decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Inspecţie fiscala persoane juridice 5 şi va respinge capătul de cerere privind anularea înfiinţării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. şi prin administrator special C. împotriva sentinţei nr. 76 din 12 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite cererea formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAŞI - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău-Inspecţie Fiscală Serviciul Inspecţie Fiscală.
Anulează decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Inspecţie fiscala persoane juridice 5.
Respinge capătul de cerere privind anularea înfiinţării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.