Former mayor wins remand: lower court must rule on prescription before incompatibility merits

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/18.10.2016, întocmit de autoritatea pârâtă.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 184 din 17 februarie 2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24 februarie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 89 din 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Cât priveşte incidenţa primului caz de casare a hotărârii recurate, recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra motivului de nelegalitate invocat prin cererea introductivă referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii sale pentru faptele la care se referă raportul de evaluare.

Aşa cum indică şi raportul de evaluare, s-a imputat recurentului-reclamant încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor prin deţinerea simultană a funcţiei de primar şi a calităţii de comerciant persoană fizică, în perioada 12.06.2012-19.02.2013 (data radierii din ONRC a întreprinderii individuale A.) şi prin deţinerea simultană a funcţiei de primar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al şcolii gimnaziale "Radu cel Mare" din Bogaţi în perioada iunie 2012-15 februarie 2013.

Raportat la epuizarea faptelor, cel mai târziu la 19.02.2013, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii de 3 ani, iar constatarea intervenirii prescripţiei lasă fără efecte orice act emis în regim de putere publică de către Agenţia Naţională de Integritate, ulterior împlinirii acestui termen.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) oct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă nerespectarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, care în paragrafele 27-29 arată că intervenirea prescripţiei răspunderii civile sau administrative este un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare. Nepunând în aplicare această decizie, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În altă ordine de idei, recurentul arată că hotărârea pronunţată nu se raportează la ultima definiţie dată de legiuitor abaterii disciplinare constând în încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate din art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, afirmând că este de ajuns ca cele două funcţii să fi fost deţinute, iar nu exercitate simultan, aspect care contravine art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în forma de la data întocmiri raportului de evaluare deciziei Curţii Constituţionale nr. 326/2004, precum şi pct. 4 din Legea nr. 87/2017 intrată în vigoare ulterior pronunţării hotărârii atacate, dar pe care recurentul înţelege să o invoce în recurs, ca lege mai favorabilă.

Normele arătate impun, pentru reţinerea stării de incompatibilitate, ca funcţiile/calităţile apreciate a fi incompatibile să fie exercitate simultan, iar nu numai deţinute simultan, aşa cum a motivat instanţa de fond.

Or, în ceea ce priveşte calitatea recurentului-reclamant de membru în consiliul de administraţie al şcolii, nu există nicio dovadă a exercitării acestei calităţi. În plus, la data întocmirii raportului, starea de incompatibilitate deja nu mai era prevăzută de lege, iar instanţa de fond a ignorat legea mai favorabilă în domeniul răspunderii disciplinare, respectiv prevederile O.G. nr. 49/2014.

În mod greşit judecătorul fondului a interpretat şi aplicat exclusiv prevederile art. 87 din Legea nr. 161/2003 şi nu s-a referit deloc la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la deciziile Curţii Constituţionale în materie şi la practica ÎCCJ.

Recurentul trimite şi la decizia nr. 739/2014 a Curţii Constituţionale, în lumina căreia apreciază că şi incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 trebuie analizată prin prisma exercitării efective a calităţii de comerciant, arătând că Agenţia Naţională de Integritate nu a contestat probele din care rezultă că recurentul-reclamant nu a exercitat această activitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cât priveşte încălcarea regulilor de procedură, arată că reclamantul nu a invocat în faţa instanţei de fond intervenirea prescripţiei răspunderii sale administrative, disciplinare, impunându-se din aceste considerente, înlăturarea motivului de casare prim invocat, ca nefondat, dar şi a motivului referitor la intervenirea prescripţiei răspunderii, ca inadmisibil, fiind formulat direct în calea de atac.

Pe fondul argumentului referitor la prescripţie, intimata-pârâtă arată că acest argument vizează consecinţele rămânerii definitive a raportului de evaluare contestat şi, din această cauză excede analizei care se impune în prezenta cauză, prin raportul de evaluare reţinându-se numai existenţa situaţiilor de incompatibilitate, fără a se stabili răspunderea administrativă a persoanei evaluate.

Cât priveşte invocarea considerentelor deciziei nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale, arată că în contencios administrativ se analizează legalitatea raportului de evaluare din perspectiva respectării termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, înlăuntrul căruia Agenţia Naţională de Integritate are dreptul de a efectua activitatea de evaluare, fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat.

Nu se poate referi la o lipsă de obiect şi de finalitate a raportului întrucât, după rămânerea sa definitivă, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 referitoare la interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică pentru o perioadă de 3 ani.

Cât priveşte celelalte critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că situaţiile de incompatibilitate au fost conformate de instanţa de fond cu aplicarea corectă a legii. Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 reglementează situaţia de incompatibilitate referindu-se la simpla deţinere concomitentă a funcţiilor/calităţilor. Starea de incompatibilitate nu este condiţionată de exercitarea efectivă a unor acte sau fapte de comerţ. În acest sens, este citată şi practica Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal .

Cât priveşte starea de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 instanţa a reţinut în mod temeinic că recurentul a participat la şedinţele consiliul de administraţie al şcolii în calitate de membru, în vreme ce art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 (în forma în vigoare în perioada controlată) îl obliga la desemnarea unui reprezentant al său în acest consiliu.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

5.1. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 februarie 2020, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010.

5.2. Prin notele de şedinţă înregistrate la dosarul cauzei la data de 12 iunie 2020, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă.

5.3. În vederea soluţionării incidentului procedural, s-a format dosarul asociat nr. x/2016

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente:

Primul caz de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant referindu-se la neanalizarea de către instanţa de fond a motivului de nelegalitate a raportului de evaluare invocat prin cererea de chemare în judecată referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare.

Intervenirea prescripţiei răspunderii a fost invocată ca şi cauză de anulare a raportului de evaluare, reclamantul apreciind că împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare prevăzut de art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010 este cauză de anulare a raportului de evaluare, care a fost emis cu ignorarea acestor dispoziţii.

În recurs, reclamantul a adăugat ca argument în susţinerea motivului de nelegalitate a raportului anterior enunţat, considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, care s-a referit la prescripţia răspunderii civile sau administrative, inclusiv în forma răspunderii disciplinare.

Pe baza considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat defel motivul de nelegalitate distinct anterior arătat, invocat de reclamant prin cererea introductivă, analizând exclusiv existenţa stărilor de incompatibilitate întemeiate pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003.

Netratând motivul de nelegalizate referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare prevăzute de art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, instanţa de fond a încălcat obligaţia prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de a arătat motivele pe care se întemeiază hotărârea.

Netratarea acestui motiv de nelegalitate a raportului de evaluare, explicit invocat prin cererea introductivă, este de natură a încălca dreptul recurentului-reclamant la un proces echitabil.

Reflectând un principiu legat de buna administrare a justiţiei, hotărârile judecătoreşti trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază. Scopul motivării este de a demonstra părţilor că au fost ascultate, contribuind astfel la o mai bună acceptare de către acestea a deciziei. În plus, îl obligă pe judecător să-şi întemeieze motivarea pe argumente obiective şi să prezerve drepturile apărării. Este adevărat că întinderea obligaţiei de motivare poate varia în funcţie de natura hotărârii şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei, instanţa nefiind obligată să furnizeze un răspuns detaliat fiecărui argument invocat, însă, din hotărâre trebuie să reiasă cu claritate că problemele invocate în speţă au fost abordate (a se vedea Hotărârea Curţii EDO în cauza Boldea împotriva României, pct. 30).

În acelaşi sens, sunt de citat considerentele Curţii EDO în cauzele Hadjianastassiou împotriva Greciei şi Boldea împotriva României, conform cărora instanţele naţionale trebuie să indice suficient de clar motivele pe care se întemeiază, astfel încât justiţiabilul să-şi poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune.

Aplicat la cauza dedusă judecăţii, sunt de reţinut şi considerentele deciziei nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale, potrivit cărora:

"(...) revine instanţei de contencios administrativ chemată să se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valenţe penale, sau celei care judecă procesului penal declanşat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanţei şi trimitere în judecată a persoanei evaluate obligaţia de a se pronunţa, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă" (par. 29).

Constatând că instanţa de fond nu arătat motivele pe care se sprijină hotărârea sa cât priveşte înlăturarea motivului de nelegalitate a raportului de evaluare întemeiat pe intervenirea prescripţiei răspunderii disciplinare, Înalta Curte constată că este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Faţă de cele arătate, constată că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020.