Challenging government decision on police rewards and discipline: validity of public debate request timing and distinction between consultation and approval under decisional transparency law

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 septembrie 2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Primul-ministru al României, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministrul Afacerilor Interne, a solicitat:

(i) obligarea pârâţilor să anuleze H.G. nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor;

(ii) obligarea pârâţilor la reluarea procedurii privind transparenţa decizională în elaborarea unei noi hotărâri de guvern pentru recompensarea şi cercetarea disciplinară a poliţiştilor, care să respecte fiecare prevedere a Legii nr. 52/2003;

(iii) obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de 2000 de RON;

(iv) obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii judecătoreşti într-un ziar central şi pe pagina de internet, ca despăgubire nepatrimonială pentru încălcarea dreptului reclamantului la informaţie;

(v) obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 4774 din 09 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 1 noiembrie 2016.

1.4. Prin încheierea din 31 ianuarie 2017, instanţa de fond a dispus rectificarea citativului, constatând că au calitatea de pârâţi în cauză Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1773 din 16 mai 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale;

(ii) a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, ca neîntemeiată;

(iii) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată;

(iv) a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată;

(v) a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1773 din 16 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea următoarelor texte de lege, a căror nesocotire atrage consecinţa nulităţii hotărârii:

- art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (3), art. 151 alin. (3) şi (5), art. 176 pct. 1 şi 2, art. 179 alin. (1) şi (3), art. 219 alin. (1), art. 271 alin. (1) din C. proc. civ.

- art. 3 alin. (1), art. 10 lit. c) şi f) şi art. 21 din Legea nr. 514/2003;

- art. 1-7, art. 19 lit. c) şi f), art. 52, art. 54 şi art. 90 din Statutul profesiei de consilier juridic;

- art. 2 alin. (3) lit. d), art. 5 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. a), art. 13, art. 14 alin. (1), art. 49 şi Anexa lit. C) pct. 1 din Legea nr. 188/1999;

- art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002;

- art. 80, art. 94 alin. (2) lit. a) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003;

- art. 26 din Legea nr. 51/1995;

- Anexa nr. 3 lit. A) pct. 20 şi Anexa nr. 4 pct. 5 din Legea nr. 200/2004;

- art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 991/2005;

- art. 58 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de fond nu a fost semnată de B., persoana indicată drept semnatară.

Totodată, a arătat reclamantul că, întrucât prin decizia Curţii Constituţionale nr. 172/2016 s-a constatat caracterul neconstituţional al art. 18 din Legea nr. 360/2002, toate persoanele care ocupă funcţii de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în temeiul acestui act normativ, inclusiv semnatarul întâmpinării, B., se află în ilegalitate şi nu pot reprezenta pârâtul în instanţă.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că persoana care a reprezentat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în şedinţa publică din 16.05.2017 a depus, în dovedirea calităţii sale de consilier juridic, o copie a unei adeverinţe emise de structura de resurse umane a ministerului, iar delegaţia sa este semnată de o persoană aflată sub incidenţa deciziei Curţii Constituţionale anterior indicată. A arătat reclamantul că semnatarul actelor procedurale depuse de Ministerul Afacerilor Interne este C., procuror militar detaşat de la PCAB, ceea ce reprezintă o cauză de nulitate a acestor acte.

Recurentul a invocat dispoziţiile legale care, în opinia sa, reglementează regimul incompatibilităţilor dintre funcţiile de poliţist şi consilier juridic şi a arătat că persoana care s-a prezentat drept consilier juridic nu este avizată de organizaţia profesională a consilierilor juridici sau de Ministerul Justiţiei, fiind încălcate dispoziţiile art. 348 C. pen. şi cele ale statutului profesiei de consilier juridic.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a contestat considerentul instanţei de fond, potrivit căruia termenul de 30 de zile pentru asigurarea transparenţei decizionale ar fi fost respectat întrucât proiectul H.G. nr. 725/2015 a fost trimis spre avizare Ministerului Justiţiei în interiorul acestei perioade de timp, deşi art. 7 alin. (2) teza I din Legea nr. 52/2003 impune ca anunţul privind dezbaterea publică să fie publicat anterior avizării. Prin urmare, reclamantul a apreciat că opinia instanţei de fond este în contradicţie cu cea a legiuitorului.

Un alt motiv de contradictorialitate al sentinţei recurate, în opinia reclamantului, îl reprezintă reţinerea de către instanţa de fond a împrejurării că reclamantul nu a solicitat dezbateri publice, deşi acesta a solicitat Guvernului României, prin adresa din 10.09.2015, reluarea dezbaterilor publice, în condiţiile în care proiectul de hotărâre de guvern a fost postat pe site-ul de internet doar pentru 10 zile. Totodată, judecătorul fondului nu face nicio referire la intervalele mari de timp la care pârâţii au transmis refuzul de a supune proiectul hotărârii de guvern dezbaterii publice şi nici la adresa trimisă de reclamant pârâţilor la data de 21.08.2015.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a apreciat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 6 şi art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 10 pct. 1 şi art. 11 din CEDO, a art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 şi Legii nr. 544/2001. În motivarea acestei critici, reclamantul a prezentat, cu caracter exemplificativ, nemulţumirile sale referitoare la modalitatea în care, prin Legea nr. 360/2002 şi H.G. nr. 725/2015, a fost reglementată contestarea avizului negativ al psihologului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 februarie 2018, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar în şedinţa publică din 17 iunie 2020, a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

5. Alte aspecte procesuale

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2018, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 30/2007, ale Legii nr. 218/2002, ale Legii nr. 360/2002 şi ale O.U.G. nr. 104/2001.

În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2015, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne

În motivarea excepţiei nulităţii recursului, intimatul-pârât a susţinut că motivele de nelegalitate expuse de reclamant nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamantul s-a rezumat la a prezenta simple nemulţumiri şi aspecte de ordin faptic, fără a indica elemente de nelegalitate ale sentinţei recurate.

Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată, apreciind că, din cuprinsul recursului pot fi decelate critici care se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încadrarea efectivă a recursului în cazurile de casare prevăzute de lege, deşi reclamantul a subsumat motivele sale de recurs punctelor 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar are posibilitatea să procedeze, după caz, la reîncadrarea criticilor în cazurile de casare corespunzătoare, cu ocazia analizării pe fond a recursului.

Pentru aceste motive, apreciind că nu este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia invocată de intimatul-pârât.

II.2. Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne

Excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului a fost invocată de intimatul-pârât în raport de împrejurarea că reclamantul nu mai deţine calitatea de membru al Sindicatului Poliţiştilor din România Diamantul, ca urmare a excluderii sale din organizaţia sindicală, dispusă la data de 30.06.2018 de către Adunarea Generală a Delegaţilor Sindicatului Poliţiştilor din România Diamantul.

Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată, reţinând că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi privitoare la excluderea reclamantului din cadrul organizaţiei sindicale, singurul înscris prezentat de intimatul-pârât fiind un mesaj comunicat prin poşta electronică, nesemnat, pretins provenit de la Sindicatul Poliţiştilor din România Diamantul, adresat Secretariatului General al Ministerului Afacerilor Interne.

Prin urmare, la dosarul cauzei nu s-a depus un act emis de organizaţia sindicală, care să ateste excluderea reclamantului, respectiv un extras al hotărârii adunării generale din 30.06.2018, motiv pentru care Înalta Curte nu poate lua act de susţinerile intimatului-pârât privind pierderea de către reclamant a calităţii de membru de sindicat şi de preşedinte al organizaţiei Sindicatul Poliţiştilor din România Diamantul la nivelul DGPMB-Poliţia sectorului 6, calităţi avute în vedere de instanţa de fond la respingerea unei excepţii similare.

Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care recurentul-reclamant nu mai deţine calitatea de membru al organizaţiei sindicale, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant atât în calitate de preşedinte al organizaţiei Sindicatul Poliţiştilor din România Diamantul la nivelul DGPMB-Poliţia sectorului 6, cât şi în calitate de poliţist angajat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, calitate pe care reclamantul o are şi la data soluţionării prezentului recurs, justificând, astfel, interesul procesual al atacării actului administrativ care reglementează procedura de acordare a recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimatul-pârât.

II.3. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.3.1. Criticile întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vor fi respinse, ca nefondate.

Subsumat acestor critici, reclamantul a invocat două aspecte de nelegalitate, ambele vizând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, unul privitor la persoana semnatară a întâmpinării depuse la dosarul instanţei de fond şi unul privitor la consilierul juridic care a asigurat reprezentarea ministerului în faţa primei instanţe.

Înalta Curte constată că, în faţa instanţei de fond, reclamantul a invocat doar excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării depuse de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, pe care prima instanţă a respins-o prin încheierea din 14 martie 2017. Reclamantul nu a invocat şi susţinut o excepţie vizând lipsa dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic prezent în şedinţa publică din 16 mai 2017, D., care a depus delegaţia nr. 340995/PD/10.05.2017.

Având în vedere că excepţia lipsei calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac, conform art. 82 alin. (2) C. proc. civ., precum şi împrejurarea că obiectul căii de atac a recursului îl reprezintă examinarea legalităţii hotărârii de fond, conform art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte constată că această excepţie nu poate fi dezlegată direct de către instanţa de control judiciar, fără a fi fost în prealabil analizată de instanţa de fond.

Ca urmare, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurent cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant doar în referire la semnatarul întâmpinării depuse de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamantul a invocat aspecte referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale privitoare la numirea în funcţii de conducere a personalului MAI, precum şi la pretinse incompatibilităţii între funcţia de poliţist şi cea de consilier juridic, argumente pe care Înalta Curte le consideră a fi nerelevante pentru legala reprezentare a ministerului pârât în faţa instanţei de judecată.

Instanţa învestită cu prezenta cauză nu este chemată să analizeze legalitatea procedurilor de selecţie/numire în funcţie a organelor de conducere ale autorităţii ministeriale şi nici existenţa sau nu a unei incompatibilităţi între funcţiile deţinute de o anumită persoană, chiar dacă această persoană a acţionat în calitate de reprezentant al unei părţi în proces. Pentru a dezlega problema reprezentării judiciare a unei părţi, instanţa verifică dovada calităţii de reprezentant printr-o analiză a raportului juridic dintre mandatar şi mandant, fără a face o analiză de fond a însăşi legalităţii numirii în funcţie a mandatarului sau a organului de conducere al mandantului.

Astfel, la dosarul instanţei de fond au fost depuse înscrisuri din care rezultă că dreptul de reprezentare şi de semnare a actelor procesuale întocmite în numele Ministerului Afacerilor Interne revine directorului general şi directorilor generali adjuncţi ai Direcţiei generale juridice, conform Ordinului MAI nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale juridice şi ordinelor individuale de numire în funcţie a persoanelor care ocupă aceste posturi. Or, în cauză întâmpinarea depusă la dosarul Tribunalului Bucureşti a fost semnată de directorul general al Direcţiei generale juridice B., ulterior înlocuit în această funcţie de E., iar restul adreselor şi concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei poartă semnătura Locţiitorului Şefului Direcţiei generale juridice, C., fiind, astfel respectate dispoziţiile Ordinului MAI nr. 100/2011.

Recurentul-pârât a mai susţinut că întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond nu este semnată de reprezentantul B., ci de către o altă persoană. Nici acest argument nu poate fi primit, având în vedere că, în faza procesuală a fondului, recurentul-reclamant nu a invocat un astfel de viciu al întâmpinării, ci a susţinut doar că semnatarul B. nu are calitate de reprezentant al ministerului. Pe de altă parte, recurentul-reclamant nu a dezvoltat acest motiv de recurs, rezumându-se la a susţine că "întâmpinarea a fost semnată în fals, "cu beţişor de o altă persoană", aspect care, la verificarea ultimii pagini a întâmpinării nu se confirmă.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării formulate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât criticile recurentului-reclamant sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.

II.3.2. În ceea ce priveşte criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele aspecte:

Printr-o primă critică, reclamantul a susţinut că argumentele instanţei sunt în contradicţie cu voinţa legiuitorului, în privinţa termenelor stabilite prin Legea nr. 52/2003 pentru respectarea procedurii dezbaterii publice şi asigurarea transparenţei decizionale. Or, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care sancţionează existenţa în cuprinsul hotărârii recurate a unor motive contradictorii, au în vedere existenţa unei contradicţii între considerentele hotărârii şi nu între considerente şi legea aplicabilă cauzei. Prin urmare, critica referitoare la aplicarea ori interpretarea dispoziţiilor legale într-o manieră contrară celei stabilite de legiuitor se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizată de instanţa de control judiciar prin raportare la acest text de lege.

Aceeaşi situaţie se constată şi în privinţa celei de-a doua critici subsumate acestui caz de casare, prin care reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu a luat în considerare o serie de înscrisuri şi demersuri pe care le-a realizat în vederea reluării procedurii dezbaterii publice asupra proiectului de hotărâre de guvern. Înalta Curte apreciază că aceste critici se supun motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât susţin greşita aplicare a legii incidente în speţă, în raport de materialul probator administrat la dosarul cauzei, iar nu o chestiune de omisiune a motivării sau de contradicţie între argumentele sentinţei recurate.

II.3.3. Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Instanţa de control judiciar reţine că motivele expuse de reclamant în susţinerea acestui caz de casare exced obiectului litigiului, astfel cum a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.

Mai exact, recurentul-reclamant a solicitat anularea H.G. nr. 725/2015, motivat de nerespectarea procedurii privind transparenţa decizională, respectiv de neaducerea la cunoştinţa publicului a actelor ce stau la baza emiterii hotărârii de guvern (nota de fundamentare, studiu de impact, etc.) şi neurmarea procedurii de dezbatere publică. Or, prin cererea de recurs, reclamantul a invocat o pretinsă nelegalitate a procedurii de examinare psihologică a poliţiştilor şi de contestare a rezultatului acestei examinări prevăzute în hotărârea de guvern contestată (fără a indica norma sau normele la care face referire), ceea ce reprezintă o pretenţie nouă, nesupusă analizei instanţei de fond.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analiza legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Însă, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate de acesta cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi reîncadrate de instanţa de control judiciar în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aducerea la cunoştinţa publicului a proiectului de hotărâre de guvern, Înalta Curte constată că anunţul a fost publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne la data de 04.08.2015, împreună cu proiectul actului normativ şi nota de fundamentare, dar şi cu menţiunea că propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de mail indicată, în termen de 10 zile, menţiune corespunzătoare dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003.

Prin urmare, este neîntemeiată critica reclamantului, referitoare la postarea proiectului hotărârii de guvern pentru o perioadă prea scurtă, în condiţiile în care textul de lege anterior menţionat prevede posibilitatea autorităţii de a stabili o perioadă minimă de 10 zile pentru ca orice persoană interesată să formuleze în scris propuneri, sugestii ori opinii.

În ceea ce priveşte procedura dezbaterii publice, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 7 alin. (9) din legea nr. 52/2003, autoritatea publică este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică. Or, din actele dosarului nu rezultă că Sindicatul Poliţiştilor din România Diamantul ar fi solicitat, în scris, dezbaterea publică a proiectului de act normativ în discuţie, în interiorul perioadei de 10 zile calculate de la publicarea anunţului, în care trebuiau transmise în scris propuneri, sugestii ori opinii.

O solicitare de "reluare" a procedurii de dezbatere publică a fost trimisă de reclamant, în numele organizaţiei sindicale, pe adresa de e-mail a autorităţii ministeriale la data de 21 august 2015, cerere care a fost reiterată la data de 10 septembrie 2015 . Însă ambele adrese au fost depuse în afara termenului de 10 zile, calculat de la data publicării proiectului de act normativ, astfel încât nu sunt relevante în stabilirea de către instanţa de judecată a respectării procedurilor de transparenţă decizională. Ceea ce interesează în cauză este depunerea în interiorul termenului legal a unei cereri de dezbatere publică a proiectului de act normativ, de care autoritatea trebuia să ţină seama, aspect pe care instanţa de fond l-a verificat, concluzionând în sensul că organizaţia sindicală pe care o reprezenta reclamantul nu a formulat o astfel de cerere.

Prin urmare, Înalta Curte constată a fi neîntemeiată critica reclamantului referitoare la faptul că instanţa de fond nu a făcut trimitere, în motivarea hotărârii, la aceste înscrisuri, atât timp cât adresele în discuţie nu reprezentau un material probator concludent şi util în soluţionarea cauzei.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant a privit nerespectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, care dispun că publicarea anunţului privind elaborarea unui proiect de act normativ se face cu cel puţin 30 de zile anterior supunerii spre avizare de către autorităţii publice, recurentul susţinând că avizarea proiectului de către Ministerul Justiţiei s-a realizat înainte de expirarea termenului de 30 de zile calculat de la data publicării anunţului.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că proiectul de hotărâre de guvern a fost înaintat Ministerului Justiţiei la data de 08.08.2015, în vederea consultării şi nu a avizării, cum în mod greşit a susţinut recurentul-reclamant. Argumentaţia cererii de recurs pleacă de la premisa eronată că proiectul a fost trimis Ministerului Justiţiei în vederea avizării, reclamantul făcând o confuzie între procedura de "consultare" şi cea de "avizare", ceea ce determină şi lipsa de fundament a criticilor de nelegalitate formulate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1773 din 16 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020.