Suspension of civil proceedings pending unrelated state aid recovery suit fails where rights derive from distinct legal bases and do not determine the subject matter

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la termenul de judecata din data de 22.10.2018 în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia având ca obiect obligaţia de a face, pârâta A. a solicitat suspendarea prezentului dosar până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, cu viitor termen de judecata fixat la data de 01.02.2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de pârâta A. şi a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiş.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. B. S.A. şi pârâtul SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A.

a) S.C. B. S.A. a solicitat prin cererea de recurs să se caseze încheierea pronunţată pe 10.12.2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015 (încheierea recurată), cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia pentru continuarea judecăţii.

În susţinerea cererii de recurs reclamanta S.C. B. S.A. a apreciat că instanţa a dispus nelegal suspendarea cauzei în baza art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Aceasta afirmă că instanţa a comis erori cu ocazia analizării şi aplicării ambelor condiţii pentru suspendare stabilite de textul de lege indicat mai sus (i.e. (1) condiţia ca dezlegarea cauzei să depindă de existenţa ori inexistenţa unui drept care formează obiectul altei judecăţi, erori care încalcă prevederile art. 413 (1) pct. 1, art. 413 (1) teza 1 şi Art. 235 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă în critica încheierii recurate apreciază că aceasta a fost emisă cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În baza Art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea cauzei, reţinând următoarele:

"este de necontestat faptul ca între cele două cauze există o strânsă legătură. Astfel, prezentul litigiu, are ca obiect obligaţie de a face, reclamanta, competitor direct al pârâtei A. a solicitat obligarea autorităţii Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. la a recupera ajutorul de stat acordat ne/egal. In dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a Ii-a Civilă, Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. a îndeplinit exact această obligaţie, solicitând obligarea pârâtei A. Ia restituirea ajutorului de stat nelegal de care a beneficiat."

Instanţa de judecată în interpretarea art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ. a reţinut eronat criteriul în funcţie de care se poate decide suspendarea şi, pe de altă parte, a aplicat eronat chiar criteriul confuz pe care -a reţinut drept relevant.

Cu privire la prima eroare săvârşită de instanţă potrivit Art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ., se poate decide suspendarea "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

Condiţiile pentru suspendare instituite de textul de lege citat trebuie să vizeze existenţa sau inexistenţa dreptului ce formează obiectul altui litigiu şi acesta să aibă o înrâurire asupra dezlegării cauzei.

Instanţa a deviat de la condiţiile textului de lege menţionat şi nu a verificat dacă existenţa sau inexistenţa dreptului ce formează obiectul altui litigiu are o înrâurire asupra dezlegării cauzei. Mai concret, nu s-a analizat:

(a) care este dreptul a cărui existenţă sau inexistenţă se decide în dosarul nr x/2015;

(b) care sunt aspectele ce trebuie dezlegate în acest dosar (nr. x/2015) şi, în fine;

(c) dacă existenţa sau inexistenţa dreptului menţionat la pct. (a) are vreo înrâurire asupra raţionamentului instanţei, ce urmează a fi întreprins cu ocazia dezlegării problemelor de drept din dosarul menţionat la pct. (b).

Recurenta-reclamantă a susţinut că dacă s-ar fi parcurs cu rigoare această triplă cercetare, rezultatul este ar fi fost negativ: dreptul Aeroportului Timişoara de a obţine despăgubiri de la A. nu are nicio implicaţie asupra dezlegărilor pe care instanţa ar trebui să le realizeze în dosarul de faţă (a) existenta ajutorului de stat, (b) calitatea B. de concurent fată de A. şi (c) întinderea ajutorului de stat).

În raport de aceste considerente, condiţiile suspendării reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speţa de faţă.

Sub aspectul celei de-a doua erori săvârşite de instanţă: aceasta a aplicat eronat chiar criteriul confuz (strânsa legătură între pricini) pe care 1-a reţinut drept relevant.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de casare, recurenta-reclamantă a susţinut că încheierea recurată a fost pronunţată cu nesocotirea art. 235 C. proc. civ.

Conform art. 235 C. proc. civ.:

"Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase."

Analizând dispoziţiile legale anterior citate, prima instanţă a conchis că chiar dacă încheierea din data de 05.09.2016 este interlocutorie, dat fiind faptul că s-a soluţionat un incident procedural, asupra acesteia se poate reveni dacă s-a schimbat situaţie de fapt. Or, motivul principal pentru care s-a respins cererea de suspendare a fost admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în dosarul nr. x/2015, soluţie care a fost modificată în căile de atac, astfel că acest motiv nu mai subzistă, şi nu se mai justifică respingerea acestei cereri. (para. 2 şi 3, pag. 4 din încheierea de suspendare recurată).

Recurenta-reclamantă afirmă că concluziile instanţei sunt însă eronate din cel puţin următoarele perspective:

Prin încheierea din data de 05.09.2016 (Anexa 4), instanţa a respins cererea de suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 având în vedere că stadiul procesual în care se află cauza, momentul înregistrării cererii de chemare în judecată a prezentei cauze şi momentul înregistrării cererii de chemare în judecată al dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Timiş, precum şi sotuţia adoptată în respectiva cauză, o respinge, considerând că prezentul litigiu a fost tergiversat suficient prin soluţionarea excepţiilor de necompetenţă, cât şi prin regulatorul de competenţă efectuat în cauză.

La acea dată instanţa a considerat că nu poate suspenda cauza, măsura nefiind oportună, pentru motivul reprezentat, strict, de necesitatea ca tergiversarea litigiului să nu se perpetueze, pentru că tergiversarea de până atunci era, deja, suficienta. La rândul său, tergiversarea rezulta, la vremea respectivă, dintr-o serie de circumstanţe: (i) stadiul procesual al cauzei, (ii) momentul înregistrării cererii de chemare în judecată din această cauză, (iii) momentul înregistrării cererii de chemare în judecată din dosarul nr. x/2015 şi (iv) soluţia adoptată în cel din urma dosar.

În critica încheierii recurate, recurenta apreciază că instanţa revine asupra concluziei că suspendarea este o formă de tergiversare a dosarului.

La momentul respingerii cererii de suspendare, s-a considerat că tergiversarea deja petrecută era suficientă. La momentul admiterii noii cereri de suspendare (doi ani mai târziu), instanţa, invers, consideră că tergiversarea deja petrecută nu mai este suficientă cât să dicteze respingerea suspendării, chiar dacă tergiversarea în cel de-al doilea moment este prin ipoteză mai amplă (cu doi ani) decât tergiversarea din primul moment.

Tergiversarea ca raţiune pentru lipsa oportunităţii suspendării s-a regăsit încă şi mai pregnant la momentul adoptării încheierii recurate, faţă de momentul încheierii de respingere a suspendării. Astfel, în momentul adoptării celei din urmă încheieri, cele două dosare aflate în discuţie se găseau în stadii întrucâtva comparabile. In schimb, în momentul emiterii încheierii recurate, dosarul nr. x/2015 se găseşte exact în acelaşi stadiu în care se găsea la momentul formării sale, în anul 2015 şi, deci, soluţionarea sa definitivă este facil de preconizat că va avea loc într-un viitor îndepărtat, în vreme ce prezentul dosar mai avea de parcurs doar etapa dezbaterilor în fond. Altfel spus, nu doar că nu au dispărut motivele care au justificat respingerea cererii de suspendare ci, de fapt, ele s-ar fi impus, la momentul emiterii încheierii recurate, cu încă şi mai puternic cuvânt.

În critica încheierii recurate, recurenta-reclamantă apreciază că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea art. 413 (1) teza întâi din C. proc. civ.

Art. 413 C. proc. civ. reglementează cazurile în care "Instanţa poate suspenda judecata". Analizând această dispoziţie legală, literatura juridică de specialitate a conchis că adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei depinde de aprecierea instanţei, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii. Aşadar, oportunitatea constituie o condiţie legală ce trebuie îndeplinită pentru a se putea decide suspendarea. În analiza opotunităţii, instanţa de fond a reţinut că: durata mare de soluţionare a unei cauze nu reprezintă un motiv de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei; oportunitatea dispunerii măsurii suspendării a fost recunoscută chiar de B. la termenul din 05.09.2016; acţiunea B. are caracter subsidiar faţă de acţiunea Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia (AITTV).

Modalitatea în care instanţa de fond a analizat oportunitatea este eronată, niciunul din argumentele instanţei în sprijinul oportunităţii suspendării nefiind valabile.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamanta a apreciat că aceste încălcări sunt subsumate motivului de recurs reglementat de Art. 488 (1) pct. 5 din C. proc. civ.

b) SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. (AITTV) a solicitat prin cererea de recurs, în principal sa se admită recursul astfel cum este formulat, să dispună casarea în tot a încheierii recurate ca fiind netemeinică şi nelegală, precum şi să dispună respingerea cererii de suspendare formulate de A., cu consecinţa repunerii pe rol a cauzei şi respectiv a reluării judecării procesului.

În subsidiar a solicitat să se admită recursul şi să se dispună înlăturarea ca fiind nelegale a tuturor acelor considerente din încheierea recurată din care ar rezulta că cererea de chemare în judecată promovată de B. ar avea ca obiect obligarea Aeroportului Timişoara la recuperarea ajutorului de stat, respectiv că soluţionarea cauzei ar depinde de existenta sau inexistenta dreptului Aeroportului Timişoara de a solicita restituirea de către A. a ajutorului de stat care ar face obiectul cauzei nr. 2275/30/2015* aflată pe rolul Tribunalului Timiş, urmând să le înlocuiască, dacă este cazul, cu propriile considerente care ar susţine soluţia menţinerii suspendării judecării cauzei.

Recurentul-pârât SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. (AITTV) apreciază că argumentele din care rezultă că obiectul acţiunii B., care formează dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, ar consta în obligarea autorităţii Aeroportul International Timişoara Traian Vuia S.A. la a recupera ajutorul de stat acordat nelegal sunt străine de natura cauzei acesta reprezentând un motiv de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Acesta mai susţine că instanţa de fond la argumentarea soluţiei adoptate a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ., aspect care confirmă existenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 108 alin. (3) TFUE şi ale art. 4 C. proc. civ. care atrage aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât apreciază de asemena că instanţa de fond a încălcat şi interpretat greşit prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. referitoare la oportunitatea măsurii privind suspendarea cauzei care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acesta mai arată că în susţinerea aceluiaşi motiv de casare, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 235 C. proc. civ., instanţa fiind reţinută de încheierile interlocutorii pronunţate de-a lungul unei anumite faze procesuale.

În susţinerea criticilor sale, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă A. a depus întâmpinări la cererile de recurs prin care a solicitat să se respingă recursurile ca nefondate şi menţinerea încheierii din 10 decembrie 2018, ca temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând fondul recursurilor, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că pentru a pronunţa soluţia de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată formulată de S.C. B. S.A. are ca obiect obligarea autorităţii Aeroportul International Timişoara Traian Vuia S.A. la recuperarea ajutorul de stat acordat nelegal către A.. Aeroportul International Timişoara Traian Vuia S.A. a îndeplinit totuşi această obligaţie prin introducerea cererii de chemare în judecata care face obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiş.

Aşadar instanţa de fond a avut în vedere că soluţionarea cauzei ce formează obietul dosarului nr. x/2015 depinde de existenta sau inexistenta dreptului Aeroportului Timişoara de a solicita restituirea de către A. a pretinsului ajutor de stat, aspect care face obiectul cauzei nr. 2275/30/2015* a Tribunalului Timiş.

În acest context instanţa de fond a apreciat că trebuie dată prioritate acţiunii directe a Aeroportului Timişoara împotriva A. în fata acţiunii formulate de un terţ prin care se cere Aeroportului Timişoara să întreprin

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi".

Având în vedere acest text legal, instanţa de recurs reţine că suspendare facultativă legală a judecăţii poate interveni atunci când soluţionarea cauzei supuse suspendării depinde de soluţionarea alteia în care se tranşează un drept, ce influenţează soluţia în cauza supusă suspendării, acest drept putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul a cărui suspndare se cere.

În speţă, la stabilirea criteriilor care conduc la suspendarea judecăţii este esenţial ca celălalt litigiu să întrunească două condiţii respectiv, să tranşeze un drept, iar dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.

Or, Înalta Curte în dezacord cu opinia instanţei de fond constată că deşi, între cele două cauze există o legătură privind identitatea de părţi şi situaţia litigioasă a acestora, totuşi litigiul în care s-a dispus suspendarea cauzei, are ca obiect un drept subiectiv al reclamantei S.C. B. S.A.

În dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiş, în cererea de chemare în judecată din acest dosar se solicită de către Aeroportului Timişoara restituirea ajutorului de stat acordat în mod nelegal către A. în temeiul art. 998-999 din vechiul C. civ., care priveşte răspunderea civilă delictuală.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2015, primul petit al cererii are în vedere obligarea pârâtei A. la restituirea ajutorului de stat primit de la Aeroportul Timişoara, iar al doilea petit priveşte obligarea acestei societăţi la plata dobânzilor legale aferente ajutorului de stat.

Temeiul de drept pe care reclamanta S.C. B. S.A. şi-a întemeiază cererea fiind art. 108 (3) din TFUE (fostul Art. 88 (3) din Tratatul CE).

În speţă, S.C. B. S.A. afirmă împotriva pârâţilor un drept subiectiv propriu, derivat direct din dreptul european, drept care îi conferă reclamantei (în calitate de concurent al A.) prerogativa de a constrânge pe A. să restituie către SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A., ajutorul de stat primit nelegal.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a efectuat o interpretare formală a textului de lege prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nu a verificat dacă existenţa sau inexistenţa dreptului ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiş are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării cauzei. Totodată, Înalta Curte nu poate trece şi peste aspectul de oportunitate, în sensul că în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului x/2015 pe lângă faptul că priveşte un drept subiectiv întemeiat pe legislaţia europeană, litigiul se află într-un stadiu avansat de soluţionare.

Astfel, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod greşit susţinerile pârâtei A., referitoare la îndeplinirea condiţiilor suspendării facultative prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în considerarea faptului că cele două dosare au obiecte diferite, întemeiate pe dispoziţii legale diferite.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată şi în rejudecarea cauzei va respinge cererea de suspendare formulată de A. şi va trimite cauza spre continuarea judecăţii la instanţa de fond.

În ceea ce priveşte cererile privind cheltuielile de judecată formulate de recurentul-pârât SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. şi intimata-pârâtă A., Înalta Curte urmează a le respinge, ca inadmisibile, având în vedere că recursurile au privit un incident procedural care nu a condus la finalizarea judecăţii, ci din contră la continuarea judecăţii după suspendarea facultativă.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată."

Or, în cauză litigiul nu este finalizat, instanţa de recurs dispunând doar reluarea judecăţii în cadru procesual stabilit de către instanţa de fond, cadru procesual în care părţile pot solicita acordarea cheltuielilor de judecată existând un temei legal expres în acest sens.

În acest cadru procesual în care s-a soluţionat recursul formulat împotriva unei încheieri interlocutorii, instanţa nu poate acorda cheltuielile de judecată neexistând temei legal pentru o astfel de soluţie, considerente pentru care o astfel de cerere are un caracter inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta S.C. B. S.A. şi pârâtul SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi în rejudecare:

Respinge cererea de suspendare formulată de A..

Trimite cauza spre continuarea judecăţii la instanţa de fond.

Respinge cererile privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată formulate de A. şi SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A., ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2020.