Sanction individualization for failure to establish internal limits on account overdraft trading in financial services

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti-SCAF, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ("ASF") anularea Deciziei A.S.F. nr. 3313/05.11.2015 şi anularea deciziei 647/10.03.2016 privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată; revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3313/05.11.2015 constând în sancţionarea cu amendă în cuantum de 5000 RON şi înlocuirea cu măsura avertismentului prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004; revocarea sancţiunii dispuse prin decizia nr. 647/10.03.2016, respectiv menţinerea sancţiunii aplicată prin Decizia 3313/05.11.2015; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate şi suportate de către reclamant în cadrul prezentului litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3982 pronunţată în data de 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, anulând în parte Decizia ASF nr. 3313/05.11.2015 şi reducând cuantumul amenzii aplicate reclamantei de la suma de 5.000 RON la suma de 1.000 RON, înlăturând pentru diferenţă obligaţia reclamantei de plată a sumei de 4.000 RON. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 75 RON cheltuieli de judecată proporţional cererii admise în parte.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 3982 din data de 12 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3.1. Recursul formulat de reclamanta

Prin recursul său, recurenta - reclamantă A. a solicitat anularea în parte a sentinţei, în sensul anulării în totalitate a Deciziei ASF nr. 3313/05.11.2015, anularea deciziei nr. 647/10.03.2016 privind plângerea prealabilă formulată; revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3313/05.11.2015 constând în sancţionarea cu amendă în cuantum de 5000 RON şi înlocuirea cu măsura avertismentului prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004; revocarea sancţiunii dispuse prin decizia nr. 647/10.03.2016, respectiv menţinerea sancţiunii aplicată prin Decizia 3313/05.11.2015; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate şi suportate de către Reclamant în cadrul prezentului litigiu.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

În fapt, în perioada 12.10.2015-14.10.2015 reprezentanţii ASF au efectuat un control inopinat la sediul societăţii B. S.A., iar aceştia au reţinut că, având in vedere faptul ca procedura societăţii privind politica de executare a ordinelor valabila din data de 10.07.2015 nu stabileşte limite privind tranzacţiile care se pot realiza pe descoperit de cont (cu decontarea până în T+2), s-a constatat faptul ca procedura societăţii nu si-a dovedit caracterul adecvat.

Ţinând cont de menţiunile reţinute prin decizia ASF cu numărul 3313/05.11.2015, recurenta a considerat că aceasta este nelegală.

În primul rând, se arată că recurenta nu este şi nu poate fi subiect pasiv al încălcărilor reţinute în motivarea în drept şi în fapt a deciziei de sancţionare. In decizia de sancţionare nu există o descriere în fapt şi în drept a faptei personale pentru care a fost sancţionată.

Potrivit descrierii faptei constatate si sancţionate de Decizia nr. 3313/05.11.2015, este neîndoielnic ca subiectul activ al presupusei contravenţii ar putea fi numai persoana juridica B. S.A., chiar si in cazul in care fapta s-ar dovedi a fi reala; astfel, ţinând cont de acest aspect, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că recurenta deţine vreo culpă.

În concluzie, recurenta nu poate fi sancţionată contravenţional pentru presupuse fapte omisive sau comisive săvârşite de către alt subiect activ, si nu de propria persoana, întrucât prevederile art. 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 se refera in mod clar la obligaţiile S.S.I.F., si nu la obligaţiile personalului însărcinat cu atribuţii de control - de altfel întregul titlu din care articolul face parte TITLUL III - Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită - nestabilind obligaţii specifice reprezentanţilor compartimentului de control intern. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că există vreo culpă în persoana sa, având în vedere faptul că, pe parcursul derulării relaţiilor contractuale cu societatea, a deţinut calitatea de prepus.

Presupusa fapta detaliată prin decizia nr. 3313/05.11.2015 nu există (nu există nicio legătură între presupusa contravenţie si prevederea legala invocată).

Prevederile articolului 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 nu conţin dispoziţii care sa reglementeze măsuri de management al riscului/decontare a tranzacţiilor realizate de către intermediari/clienţi (care ar putea include, eventual, limite de tranzacţionare sau transmitere a ordinelor clienţilor), ci vizează obţinerea celui mai bun rezultat atunci când sunt executate ordinele de tranzacţionare transmise de către clienţi. De altfel, acelaşi Regulament (32/2006) reglementează clar ce trebuie sa conţină politica de executare a ordinelor (prin art. 137 alin. (3), si anume informaţii cu privire la diferitele locuri de tranzacţionare în care S.S.I.F. execută ordinele clienţilor săi; factorii care afectează alegerea locului executării ordinelor; posibilitatea executării ordinelor prin intermediul altei S.S.I.F.

În ceea ce priveşte articolul 137 din Regulamentul ASF 32/2006, consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că aceasta nu are relevanţă. După cum a menţionat şi anterior, recurenta şi-a îndeplinit în totalitate atribuţiile de serviciu, astfel consideră că sancţiunea aplicată nu este temeinică şi legală. După cum se poate observa, o eventuală limită de tranzacţionare sau posibilitatea de a efectua tranzacţii pe descoperire de cont nu reprezintă o cerinţă legală obligatorie referitoare la obiectul politicii/procedurii descrise in mod clar prin articolul 64 lit. g), respectiv articolul 137 al Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006, întrucât măsura/presupusa încălcare se referă in mod clar la decontarea tranzacţiilor, si nu la executarea ordinelor (sau transmiterea acestora spre executare)/obţinerea celui mai bun rezultat pentru clienţi.

Toate prevederile art. 64 lit. g) si ale articolelor subsecvente care detaliază modalitatea de implementare a acestuia, se refera la alegerea locurilor de executare ale ordinelor/tranzacţiilor (trading venues), nu la obligativitatea unor masuri interne/limite pe care societatea le poate impune clienţilor in legătura cu propria politica de management al riscului.

Astfel, contravenţia reţinută - si anume faptul ca politica interna a B. S.A. "nu stabileşte limite privind tranzacţiile care se pot realiza pe descoperit de cont" - nu poate reprezenta în nicio circumstanţă încălcarea art. 64 lit. g) a Regulamentului CNVM nr. 32/2006, articol care se refera in mod clar la alte aspecte ale relaţiei cu clientul decât acordarea unei facilităţi de descoperit de cont (de asemenea aspectul menţionat in decizia de sancţionare neregăsindu-se printre elementele obligatorii sau chiar facultative ale politicii de executare a ordinelor, aşa cum acestea sunt enumerate in cadrul art. 137 al aceleiaşi reglementari). De asemenea, societatea încheie un contract de intermediere cu fiecare client în parte, astfel fiecare client are cunoştinţă despre toate tranzacţiile care sunt efectuate în contul acestora."

Presupusa fapta detaliata prin decizia nr. 3313/05.11.2015 (nu a fost stabilită limite de tranzacţionare/decontare in cadrul procedurilor interne") face obiectul altor reglementari - in speţa ale Depozitarului Central.

B. S.A. are stabilite limite de tranzacţionare globale, in relaţia sa cu Depozitarul Central. Limita de tranzacţionare a B. S.A. este, la data redactării prezentei acţiuni în valoare de 111.217.355,85 RON. Această limită este implementata si tehnic in sistemele pieţei (astfel încât aceasta nu poate fi depăşită nici măcar in mod accidental), astfel încât nu este necesara stabilirea unei noi limite de tranzacţionare in cadrul procedurilor interne.

Datorita sistemului de management al riscului implementat la nivelul infrastructurii pieţei cu privire la tranzacţionare (mai multe nivele de protecţie - începând cu tranzacţii speciale de tip buy-in, sell-out, garanţii constituite la Depozitarul Central, calculul limitei de tranzacţionare fiind realizat in funcţie de capitalurile proprii ale B. S.A.), nu exista riscul ca B. S.A. să nu poată deconta tranzacţiile clienţilor săi. Menţionarea sistemului de management al riscului in politica de executare a ordinelor (reglementare interna specifica, având alt scop si alte prevederi decât cele legate de managementul riscului) ar reprezenta o măsura redundanta, fără nicio finalitate.

Sancţiunea aplicată prin procesul-verbal de control şi anume amenda în valoare de 5000 RON este excesivă şi este rezultatul unei greşite individualizări a faptei din partea reprezentanţilor ASF, preiudiciile create prin aplicarea acestei măsuri sunt mult disproporţionate faţă de fapta avută în vedere în momentul la care s-a aplicat sancţiunea. Raportat la sancţiunea severă şi excesivă care s-a aplicat recurentei, se arată că aplicarea acestei sancţiuni este consecinţa exclusivă a faptului că A.S.F. nu a aplicat absolut deloc criteriile de individualizare a sancţiunii. La individualizarea sancţiunii nu au fost aplicate prevederile art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectiv nu s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita sa.

Astfel, procedura interna a societăţii cu privire la politica de executare a ordinelor a fost notificata ASF la data de 10.07.2015. Anterior transmiterii procedurii, conţinutul acesteia a mai fost verificat (sau ar fi trebuit) de către ASF in cadrul controlului de fond derulat in luna octombrie 2014 (varianta procedurii disponibila pe parcursul anului 2015 prezentând modificări minore fata de varianta precedenta a procedurii).

Ca urmare a notificării si controlului de fond, ASF nu a transmis nicio solicitare de modificare sau orice fel de informaţii cu privire la caracterul neadecvat al procedurii, deşi putea si trebuia sa o facă, in cazul constatării unor aspecte ce ar fi trebuit corectate si actualizate, cel puţin in baza prevederilor art. 2 alin. (1) ale O.U.G. nr. 93/2002 coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1) si (3) ale Regulamentului CNVM nr. 32/2006, precum si in baza art. 151 punctul 4 al Regulamentului de Organizare si Funcţionare al ASF, disponibil in mod public pe site-ul autorităţii.

Astfel, recurenta a fost indusă in eroare de către ASF (prin necomunicarea caracterului neadecvat al procedurii - fapta omisiva) cu ocazia notificării acesteia, pe parcursul desfăşurării monitorizării continue de către autoritate. Conform practicii judiciare, circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului numai în măsura în care acesta le-a cunoscut sau le-a prevăzut. Astfel, era imposibil pentru recurenta să cunoască sau sa prevadă caracterul presupus neadecvat al procedurilor interne, in condiţiile in care nici ASF - instituţie aflata în deplina cunoştinţă de cauza asupra procedurilor sale interne, nu a sesizat acest caracter neadecvat, nici după notificarea acesteia si nici cu ocazia controlului de fond desfăşurat la societate.

Observând conţinutul Deciziei A.S.F. de sancţionare, niciuna dintre aceste circumstanţe/elemente nu au fost menţionate şi prin urmare analizate de către A.S.F. în etapa de aplicare a sancţiunii, deşi toate documentele au fost comunicate A.S.F. de către B. S.A. în corespondenţa purtată, ceea ce echivalează cu o încălcare de către A.S.F a obligaţiei de aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate. Caracterul disproporţionat al sancţiunii este evident. De asemenea, se menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. În acest sens, proporţionalitatea între fapta comisă şi consecinţele comiterii ei este una dintre cerinţele impuse prin jurisprudenţa CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.

În drept, au fost invocate prev. art. 2 alin. (3), art. 22-28 şi dispoziţiile Titlului X din Legea 297/2004 privind piaţa de capital, prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 şi art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

3.2. Recursul formulat de pârâtă

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea in parte a sentinţei in ceea ce priveşte reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei de la suma de 5000 RON la suma de 1000 RON şi, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii introductive formulate de către dna A. şi menţinerea in totalitate prevederile Deciziei A.S.F. nr. 3313/05.11.2015, ca fiind temeinice şi legale.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa a constatat în mod corect faptul că Decizia A.S.F. nr. 3313/05.11.2015 cuprinde aspecte de fapt şi de drept suficiente pentru a determina vinovăţia contravenţională a dnei A., atât cu privire la obligaţiile încălcate, cat şi cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Deşi realizează această analiză obiectivă asupra circumstanţelor de drept şi de fapt care stau la baza Deciziei A.S.F. nr. 3313/05.11.2015, instanţa de fond prezintă o motivaţie contradictorie a sentinţei atunci când apreciază faptul că modul de individualizare a sancţiunii - amendă in cuantum de 5000 de RON - nu reflectă o aplicare judicioasă a criteriilor de individualizare prevăzute la art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, ceea ce se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Această constatare este contradictorie, raportat la constatările anterioare ale instanţei, conform cărora la nivelul societăţii, "nu a fost asigurată o politică adecvată suficientă pentru eliminarea riscurilor aferente situaţiilor prevăzute la pct. 3.3 din regulamentul ASF nr. 32/2006" şi "revenea reclamantei, alături de alte persoane din acelaşi compartiment şi din conducerea executivă a societăţii, obligaţia de serviciu să constate că în legătură cu această obligaţie, nu au fost respectate dispoziţiile art. 137 din regulamentul A.S.F. nr. 32/2006 faţă de stabilirea unor proceduri clare in ceea ce priveşte politica de executare a ordinelor". Mai mult, instanţa a reţinut faptul că "în absenţa adoptării acestor reguli, există riscul destabilizării pieţei de tranzacţionare utilizată, situaţie care poate avea consecinţe directe asupra securităţii acestui tip de tranzacţionare şi erodarea încrederii clienţilor SSIF în această piaţă, neavând relevanţă că, in fapt, astfel de situaţii nu s-au produs efectiv, esenţială fiind evitarea unor riscuri exterioare celor inerente efectuării unor astfel de tranzacţii." Astfel, faţă de aceste considerente, este contradictorie susţinerea instanţei de fond referitor la individualizarea sancţiunii prin prisma faptului că, deşi prin actul de sancţionare s-a subliniat riscul efectuării unor astfel de tranzacţii, totuşi nu a fost evidenţiat un pericol social concret ridicat.

În ceea ce priveşte obligativitatea asigurării de către o societate de servicii de intermediere financiară a unei politici adecvate şi suficiente prin stabilirea de reguli şi proceduri privind politica de executare a ordinelor, este neîndoielnic faptul că pericolul social concret ridicat este reprezentat tocmai de "riscul destabilizării pieţei de tranzacţionare utilizată", astfel cum chiar instanţa de fond a constatat in motivarea aceleiaşi hotărâri. De altfel, instanţa constată că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile de serviciu, dar apreciază că fapta a fost săvârşită prin omisiune, precum şi faptul că nu este vorba despre o persistenţă contravenţională în persoana acesteia. Însă, pericolul social ridicat subzistă în mod clar prin însuşi actul primar al săvârşirii faptei, nu este nevoie de o situaţie de persistenţă faţă de încălcarea legii, mai ales în cadrul contravenţiilor de pericol, pentru care urmarea socialmente periculoasă rezultă chiar din încălcarea normei legale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs revăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material si anume, art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, în ceea ce priveşte individualizarea faptei. Aşa cum se specifică în actul de sancţionare, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 297/2004 cu modificările şi completările ulterioare, la individualizarea sancţiunii s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.

Deoarece s-a reţinut în sarcina reclamantei o singură faptă contravenţională, a fost aplicată amenda in cuantum de 5.000 de RON, cuantum redus spre minimul prevăzut de lege. Conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, sancţiunile posibile in acest caz sunt avertisment sau amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON, pentru persoanele fizice. De altfel, instanţa de fond reţine fără echivoc fapta contravenţională precum si pericolul social al acesteia, dar acordă circumstanţe atenuante intimatei în mod nejustificat, deoarece astfel cum a demonstrat, pericolul social ridicat a existat, iar prin actul de sancţionare s-a realizat o corectă individualizare a faptei. Acest motiv de recurs se fundamentează în mod substanţial pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, astfel cum a fost aprobată şi modificată, conform căruia A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Întâmpinarea depusă de reclamantă faţă de recursul pârâtei

Recurenta A. a formulat întâmpinare faţă de recursul depus de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care a solicitat respingerea acestuia.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod corect ar fi menţionat faptul că reclamanta, în calitate de reprezentant compartiment control intern ar avea calitatea procesuală pasivă. Se arată de către reclamantă că nu este şi nu poate fi subiect pasiv al încălcărilor reţinute în motivarea în drept şi în fapt a deciziei de sancţionare; în decizia de sancţionare nu există o descriere în fapt şi în drept a faptei personale pentru care a fost sancţionată.

Potrivit descrierii faptei constatate si sancţionate de Decizia nr. 3313/05.11.2015, este neîndoielnic ca subiectul activ al presupusei contravenţii ar putea fi numai persoana juridica B. S.A., chiar si in cazul in care fapta s-ar dovedi a fi reala, astfel ţinând cont de acest aspect, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că subsemnata deţin vreo culpă.

Prin apărările formulate, recurenta susţine că societatea B. S.A. poate să îşi desfăşoare activitatea doar prin persoanele fizice, fapt care este adevărat, dar este de menţionat că angajaţii societăţii doar execută ceea ce li se cere şi nu desfăşoară activităţi din propria iniţiativă.

Mai mult decât atât, prin apărările formulate, recurenta susţine faptul că instanţa de fond în mod corect a precizat că descrierea faptelor este corespunzătoare, or fapta nu este suficient prezentată pentru ca reclamanta să deţină calitatea de subiect în ceea ce priveşte presupusa contravenţie.

Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că există vreo culpă în persoana sa, având în vedere faptul că pe parcursul derulării relaţiilor contractuale cu societatea, a deţinut calitatea de prepus. Presupusa fapta detaliată prin decizia nr. 3313/05.11.2015 nu există (nu există nicio legătură între presupusa contravenţie si prevederea legala invocată).

Un alt aspect incorect menţionat de către recurenta-intimată este faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 275 din Legea nr. 297/2004, iar că instanţa de fond în mod greşit a reţinut aplicarea acestei prevederi legale. Având în vedere prevederile legale, instanţa de fond în mod corect a considerat că sancţiunea contravenţională aplicată nu reflectă o aplicare judicioasă a criteriilor de individualizare. Mai mult decât atât, instanţa de fond în mod corect susţine că, faţă de împrejurările de fapt concrete reţinute în privinţa sa, raportat la faptul că nu a fost evidenţiat un pericol social concret, sunt aplicabile prevederile articolului 275 din Legea nr. 297/2004.

Nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., deoarece sentinţa îndeplineşte condiţiile prevăzute prin articolului 425 din C. proc. civ., şi anume hotărârea instanţei este motivată în drept şi în fapt. Astfel, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să conţină, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor şi expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În speţa de faţă instanţa menţionează în mod clar de ce a considerat că ar trebui aplicate prevederile articolului 275 din Legea nr. 297/2004, privind individualizarea sancţiunii contravenţionale.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs invocat de către recurentă şi anume prevederile articolului 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de fond în mod corect a stabilit faptul că sentinţa s-a întemeiat în baza dispoziţiilor speciale prevăzute prin articolul 275 din Legea nr. 297/2004, iar din acest motiv a stabilit faptul că sancţiunea aplicată trebuie individualizată. Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că raportat la fapta comisă, nu există un grad de pericol social concret.

4.2. Întâmpinarea depusă de pârâtă faţă de recursul reclamantei

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare faţă de recursul promovat de către reclamanta A., prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, reluând susţinerile din cererea sa de recurs.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, reclamanta, în calitate de reprezentant compartiment control intern, are calitate procesuală pasivă, având atribuţii de execuţie în cadrul societăţii expres stabilite prin fişa postului.

Chiar dacă legislaţia aplicabilă societăţilor de servicii de investiţii financiare prevede responsabilităţi şi sarcini şi pentru persoana juridică, în speţă B. S.A., entitate care a şi fost sancţionată de către A.S.F. în urma acestui control inopinat, persoana juridică B. S.A. nu poate acţiona, în sine, decât prin persoane fizice, angajaţi ai societăţii care pot fi persoane autorizate de către A.S.F. sau persoane desemnate de către societate să desfăşoare activităţi în acord cu legislaţia aplicabilă societăţii. In cadrul procesului-verbal de control, transmis societăţii şi la care B. S.A., prin reprezentanţii săi, a avut acces, sunt detaliate, cu toate elementele de identificare, toate tranzacţiile, clienţii şi persoanele la care petenta face referire.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut in mod corect faptul că în cadrul deciziei de sancţionare s-a asigurat descrierea corespunzătoare a tuturor faptelor reţinute, cu respectarea protecţiei datelor de identificare ale clienţilor, terţelor părţi sau ale operaţiunilor în sine, incidente în cauză. Procesul-verbal de control este reţinut ca temei al emiterii fiecărei decizii de sancţionare contestate, ca document în care sunt descrise operaţiunile care au condus la individualizarea în cadrul deciziilor de sancţionare a faptelor reţinute în sarcina persoanelor sancţionate.

În acest context, s-a reţinut in mod temeinic incidenţa prevederilor art. 64 lit. g) din Regulamentul nr. 32/2006 în ceea ce priveşte obligaţia SSIF de a întocmi proceduri interne adecvate referitor la reguli şi proceduri privind politica de executare a ordinelor.

Potrivit art. 64 lit. g) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 "S.S.I.F: are obligaţia întocmirii unor proceduri interne, prin care să se asigure o politică adecvată suficientă pentru îndeplinirea de către societate, conducătorii, administratorii, angajaţii şi colaboratorii acesteia a prevederilor Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, care trebuie să cuprindă cel puţin [...] reguli şi proceduri privind politica de executare a ordinelor."

Astfel, în raport de fapta astfel cum a fost constatată, s-a stabilit fără echivoc răspunderea contravenţională a petentei in calitate de reprezentant CCI al societăţii, care are obligaţia de a monitoriza şi de a evalua în mod continuu eficacitatea şi modul adecvat de punere în aplicare a măsurilor şi procedurilor stabilite conform art. 67 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.

Instanţa de fond a constatat faptul că, deşi a fost adoptată o procedură privind politica de executare a ordinelor, totuşi nu a fost asigurată o politică adecvată suficientă pentru a elimina riscurile aferente situaţiilor descrise în Regulamentul A.S.F. nr. 32/2006. In acest context, instanţa a apreciat în mod corect faptul că reclamanta-intimată avea obligaţii in legătură cu managementul riscului, inclusiv cu privire la verificarea adoptării de către societate a unei politici adecvate pentru eliminarea acestor riscuri de tranzacţionare.

Astfel, instanţa a reţinut faptul că revenea reclamantei, alături de alte persoane din acelaşi compartiment şi din conducerea executivă a societăţii, obligaţia de serviciu să constate că în legătură cu această obligaţie, nu au fost respectate dispoziţiile art. 137 din Regulamentul A.S.F. nr. 32/2006 referitoare la obligaţia constituirii compartimentului de control intern in cadrul SSIF, raportat la obligaţia stabilirii unor proceduri clare in ceea ce priveşte politica de executare a ordinelor.

Conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a) şi lit. h) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, reprezentanţii CCI au următoarele atribuţii: să monitorizeze şi să evalueze în mod continuu eficacitatea şi modul adecvat depunere în aplicare a măsurilor şi procedurilor stabilite conform art. 67 alin. (2), precum şi măsurile dispuse pentru rezolvarea oricăror situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor societăţii (deficienţe constatate în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor societăţii); să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii S.S.I.F. şi a procedurilor interne, să ţină evidenţa neregulilor descoperite; să raporteze consiliului de administraţie, conducătorilor şi auditorilor interni situaţiile de încălcare a legislaţiei, a reglementărilor în vigoare sau a procedurilor interne.

Astfel, reprezentantul CCI trebuia să ia în calcul toate indiciile rezonabile şi să demareze o analiză şi verificare a operaţiunilor, iar ulterior sa raporteze conducerii SSIF rezultatele acestei analize, care să permită adoptarea de către aceasta a măsurilor necesare de adecvare a procedurii societăţii privind politica de executare a ordinelor.

În consecinţă, coroborând situaţia de fapt şi de drept astfel cum a fost reliefată prin actul de sancţionare, in mod temeinic, instanţa a constatat faptul că Decizia A.S.F. nr. 3313/05.11.2015 cuprinde aspecte de fapt şi de drept suficiente pentru a determina vinovăţia contravenţională a dnei A. atât cu privire la obligaţiile încălcate cat şi cu privire la încadrarea juridică a faptei.

5. Răspunsurile la întâmpinări

Reclamanta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor aduse de pârâta ASF, reluând susţinerile din cererea sa de recurs.

Pârâta ASF nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi întâmpinarea depusă de reclamantă i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen termen de judecată la data de 10 septembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

7.1. Elemente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă

În fapt, se reţine că, în perioada 12.10.2015-14.10.2015, reprezentanţii ASF au efectuat un control inopinat la sediul societăţii B., persoană juridică română cu sediul social în Cluj- Napoca, iar aceştia au reţinut, în esenţă, următoarele:

"Având în vedere faptul ca procedura societăţii privind politica de executare a ordinelor valabila din data de 10.07.2015 nu stabileşte limite privind tranzacţiile care se pot realiza pe descoperit de cont (cu decontarea pana in T+2), s-a constatat faptul ca procedura societăţii nu si-a dovedit caracterul adecvat."

De asemenea, s-a mai constatat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 64 lit. g) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, fapta constituind contravenţie în conformitate cu prevederile art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările ulterioare.

Astfel, conform prevederilor art. 227, 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, alin. (2) şi alin. (3) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i, art. 274 alin. (1) şi art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, a fost emisă decizia nr. 3313/05.11.2015, prin care a fost aplicată reclamantei o amendă contravenţională în cuantum de 5000 RON, în calitate de reprezentant al Compartimentului de control intern al B. S.A..

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă de către pârâtă prin decizia nr. 647/10.03.2016.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de părţi

7.2.1. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă şi a apărărilor aferente formulate de recurenta-pârâtă

Ca o prima precizare, Înalta Curte constată că deşi reclamanta nu a indicat expres cazurile de casare în care se încadrează recursul său, acestea pot fi încadrate în prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat faptul că nu este şi nu poate fi subiect pasiv al încălcărilor reţinute în motivarea în drept şi în fapt a deciziei de sancţionare.

Reclamanta a susţinut că subiectul activ al contravenţiei putea fi numai persoana juridica B. S.A., reclamanta neavând vreo culpă, cât timp prevederile art. 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 se refera in mod clar la obligaţiile S.S.I.F., nu la obligaţiile personalului însărcinat cu atribuţii de control.

Înalta Curte constată că sunt relevante pentru soluţionarea acestui motiv de casare prevederile art. 67 şi art. 68 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 32/2006:

"Art. 67

(1) S.S.I.F. are obligaţia de a constitui un compartiment de control intern care are ca atribuţie supravegherea respectării de către societate şi personalul acesteia a legislaţiei în vigoare, a reglementărilor entităţilor pieţei de capital şi a procedurilor interne, precum şi minimizarea riscurilor societăţii de neîndeplinire a obligaţiilor.

(2) S.S.I.F. are obligaţia să stabilească, să implementeze şi să menţină politici şi proceduri adecvate menite să detecteze orice risc al societăţii de a nu îşi îndeplini obligaţiile conform prevederilor prezentului regulament, precum şi riscurile asociate, să pună în aplicare măsuri şi proceduri adecvate pentru minimizarea acestor riscuri şi să permită C.N.V.M. să îşi exercite operativ prerogativele.

(3) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (2), S.S.I.F. va lua în considerare natura, dimensiunea şi complexitatea activităţii societăţii, precum şi natura şi gama serviciilor şi activităţilor de investiţii efectuate în cursul desfăşurării activităţii societăţii.

Art. 68

(1) S.S.I.F. trebuie să stabilească şi să menţină în mod permanent şi operativ funcţia de control intern, care se va desfăşura în mod independent şi care va avea următoarele responsabilităţi:

a) să monitorizeze şi să evalueze în mod continuu eficacitatea şi modul adecvat de punere în aplicare a măsurilor şi procedurilor stabilite conform art. 67 alin. (2), precum şi măsurile dispuse pentru rezolvarea oricăror situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor societăţii (deficienţe constatate în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor societăţii)".

De asemenea, sunt esenţiale disp. art. 64 lit. g) din Regulamentul nr. 32/2006, potrivit cărora "S.S.I.F. are obligaţia întocmirii unor proceduri interne, prin care să se asigure o politică adecvată suficientă pentru îndeplinirea de către societate, conducătorii, administratorii, angajaţii şi colaboratorii acesteia a prevederilor Legii nr. 297/2004 şi ale prezentului regulament, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:…g) reguli şi proceduri privind politica de executare a ordinelor".

În fapt, pârâta ASF a efectuat anterior un control administrativ în cadrul căruia a reţinut, printre altele, şi faptul că pentru clienţii C., D. şi E. s-au permis achiziţii de acţiuni fără disponibil în cont la momentul T 0, după momentul la care aceştia deţineau un portofoliu la SSIF, fără însă a fi stabilite limite de către persoana responsabilă cu managementul riscului cu privire la valoarea operaţiunilor care pot fi încheiate pe descoperit de cont, contrar regulii stabilite la pct. 3.3 din Procedura aprobată chiar de SSIF.

Potrivit pct. 3.2 şi 3.3 din procedura privind politica de executare a ordinelor aprobată de CA al societăţii la data de 10.07.2015, "B. S.A. preia şi transmite spre execuţie pieţele menţionate, ordinele clienţilor dacă se respectă condiţiile legate de existenţa valorilor mobiliare în cazul ordinelor de vânzare, respectiv a numerarului în cazul ordinelor de cumpărare, respectiv constituirea marjei iniţiale pentru instrumente financiare derivate/tranzacţiile în marjă.

În cazul conturilor clienţilor care deţine un portofoliu de instrumente financiare în contul deschis la B. S.A., prin excepţie de la regula anterioară, introducerea ordinelor de cumpărare în cadrul sistemului de tranzacţionare(cu excepţia tranzacţionării pe contul de marjă la BVB şi pe piaţa la vedere F.) se poate face pe descoperit de cont(decontarea în T+2), conform limitelor stabilite de persoana responsabilă cu managementul riscului şi/sau conducerea executivă."

Ceea ce a reţinut pârâta ca fiind conţinutul abaterii reclamantei este împrejurarea că, deşi în cauză a fost adoptată o procedură privind politica de executare a ordinelor, inclusiv a acelora de cumpărare, totuşi nu a fost asigurată o politică adecvată suficientă pentru a elimina riscurile aferente situaţiilor descrise de pct. 3.3 din Regulamentul nr. 32/2006 al ASF, în sensul de a fi stabilite în concret limitele de tranzacţionare pe descoperitul de cont, obligaţie care însă revenea persoanelor care aveau atribuţii stabilite în legătură fie cu managementul riscului, fie în legătură cu conducerea executivă a SSIF.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că reclamanta avea obligaţii în legătură cu managementul riscului, faţă de următoarele argumente: era reprezentantul compartimentului de control intern al societăţii; la data efectuării controlului şi aplicării sancţiunii, reclamanta deţinea funcţia de CC2, aferent unui post de execuţie în cadrul Compartimentului de control intern al acestei societăţi; potrivit atribuţiilor funcţionale asumate prin fişa postului, avea atribuţii legate de supravegherea modului de executare a ordinelor clienţilor societăţii şi de transmiterea către autoritatea de reglementare, în prezent pârâta ASF, a documentelor din Anexa 1A a Regulamentului nr. 32/2006.

Nu poate fi reţinută nici critica reclamantei, în sensul că în decizia de sancţionare nu există o descriere în fapt şi în drept a faptei personale pentru care a fost sancţionată, deoarece decizia arată conţinutul abaterii constatate şi persoana responsabilă de aceasta.

Ca urmare, în mod corect s-a statuat faptul că reclamanta avea obligaţia de a verifica adoptarea de către societate a unei politici adecvate suficiente pentru eliminarea riscurilor de tranzacţionare pe descoperitul de cont prin stabilirea concretă, prin propria procedură adoptată astfel, a unei limite de tranzacţionare în această situaţie; motivul de casare astfel formulat, referitor la lipsa calităţii sale de subiect al contravenţiei, este nefondat.

Reclamanta a mai invocat faptul că presupusa fapta detaliată prin atacată nu există (nu există nicio legătură între presupusa contravenţie si prevederea legala invocată).

În esenţă, reclamanta a susţinut că articolul 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 nu conţine dispoziţii care sa reglementeze măsuri de management al riscului/decontare a tranzacţiilor realizate de către intermediari/clienţi (care ar putea include, eventual, limite de tranzacţionare sau transmitere a ordinelor clienţilor); o eventuală limită de tranzacţionare sau posibilitatea de a efectua tranzacţii pe descoperire de cont nu reprezintă o cerinţă legală obligatorie referitoare la obiectul politicii/procedurii descrise in mod clar prin articolul 64 lit. g), respectiv articolul 137 al Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006, întrucât măsura/presupusa încălcare se referă in mod clar la decontarea tranzacţiilor, si nu la executarea ordinelor (sau transmiterea acestora spre executare)/obţinerea celui mai bun rezultat pentru clienţi.

Potrivit disp. art. 137 alin. (1) şi (2) din acelaşi Regulament:

"(1) În cazul în care execută ordinele clienţilor, S.S.I.F. trebuie să ia toate măsurile necesare pentru obţinerea celor mai bune rezultate posibile pentru clienţii săi, luând în considerare preţul, costurile, viteza şi probabilitatea executării şi decontării, volumul, natura tranzacţiei sau orice alte caracteristici relevante pentru executarea ordinului. În situaţia în care clientul transmite o instrucţiune specifică, S.S.I.F. are obligaţia executării ordinului conform acelei instrucţiuni.

(2) În aplicarea alin. (1), S.S.I.F. are obligaţia să întocmească şi să implementeze reguli şi proceduri clare cuprinzând politica de executare a ordinelor, care trebuie să conducă la obţinerea celor mai bune rezultate posibile pentru ordinele clienţilor."

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că aceste dispoziţii legale instituie obligaţia oricărei SSIF de a elabora reguli şi proceduri de executare a ordinelor de tranzacţionare care să conducă la obţinerea celor mai bune rezultate posibile pentru ordinele clienţilor, inclusiv din perspectiva modului concret de finalizare a unor astfel de tranzacţii pe descoperit de cont.

A obţine cele mai bune rezultate pentru ordinele clienţilor presupune păstrarea încrederii acestora în piaţa financiară, prin eliminarea riscurilor de nefinalizare a operaţiunilor din cauza unor erori; astfel, este esenţială evitarea unor riscuri exterioare celor inerente efectuării unor astfel de tranzacţii.

Ca atare, în mod corect a constatat prima instanţă faptul că, deşi a fost adoptată o procedură privind politica de executare a ordinelor, nu a fost asigurată o politică adecvată suficientă pentru a elimina riscurile aferente situaţiilor descrise în Regulamentul A.S.F. nr. 32/2006. In acest context, instanţa a apreciat în mod corect faptul că reclamanta avea obligaţii in legătură cu managementul riscului, inclusiv cu privire la verificarea adoptării de către societate a unei politici adecvate pentru eliminarea acestor riscuri de tranzacţionare.

Recurenta-reclamantă a mai invocat împrejurarea că fapta detaliata prin decizia atacată face obiectul altor reglementari - in speţa ale Depozitarului Central.

Astfel, se arată că B. S.A. are stabilite limite de tranzacţionare globale, in relaţia sa cu Depozitarul Central; această limită este implementata si tehnic in sistemele pieţei (astfel încât aceasta nu poate fi depăşită nici măcar in mod accidental), astfel încât nu era necesara stabilirea unei noi limite de tranzacţionare in cadrul procedurilor interne. Datorita sistemului de management al riscului implementat la nivelul infrastructurii pieţei cu privire la tranzacţionare nu exista riscul ca B. S.A. să nu poată deconta tranzacţiile clienţilor săi. Menţionarea sistemului de management al riscului in politica de executare a ordinelor ar reprezenta o măsura redundanta, fără nicio finalitate.

Cu privire la acest aspect, se constată că fapta pentru care a fost sancţionată reclamanta a fost reprezentată de nestabilirea la nivel intern a limitelor de tranzacţionare pe descoperit de cont, noţiune complet diferită de cea a limitei de tranzacţionare prevăzută de Codul Depozitarului Central.

Prin limita de tranzactionare avută în vedere de acest Cod, se înţelege o masura de management al riscurilor asociate operatiunilor de compensare-decontare, aplicata de catre Depozitarul Central si reprezinta suma maxima in limita careia fiecare dintre participantii la sistemele de tranzactionare poate incheia tranzactii intr-o zi de tranzactionare in conformitate cu prevederile contractelor incheiate cu entitatile care administreaza sistemele de tranzactionare conectate la Depozitarul Central; astfel, nu are în vedere situaţia sancţionată de către pârâtă, care se referă la măsura de management al riscurilor pentru tranzacţiile efectuate pe descoperit de cont.

Recurenta-reclamantă a mai formulat critici referitoare la greşita individualizare a sancţiunii de către pârâtă prin procesul-verbal şi de către instanţă, care a redus amenda, dar a refuzat înlocuirea acesteia cu avertisment.

Aceste critici vor fi evaluate de instanţă împreună cu recursul formulat de către pârâtă, care priveşte exclusiv individualizarea sancţiunii realizată de către prima instanţă prin reducerea amenzii aplicate de către pârâtă.

7.2.2. Analiza motivelor de casare invocate de ambele recurente cu privire la individualizarea sancţiunii

Recurenta-pârâtă a invocat faptul că în mod greşit a procedat prima instanţă la reducerea amenzii aplicate, motivele sale de casare referindu-se atât la motivarea contradictorie a instanţei, cât şi la o greşită aplicare a legii.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că în mod greşit a refuzat prima instanţă înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul, referindu-se la o greşită aplicare a legii, prin nepunerea în practică a criteriilor de individualizare a sancţiunii.

Înalta Curte constată că nu se poate reţine critica reclamantei referitoare la neaplicarea absolută a prev. art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, deoarece, aşa cum se specifică în actul de sancţionare, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 297/2004, la individualizarea sancţiunii s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.

Conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, sancţiunile posibile aplicabile faptei săvârşite de reclamantă erau avertisment sau amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON, pentru persoanele fizice.

Deoarece s-a reţinut în sarcina reclamantei o singură faptă contravenţională, a fost aplicată amenda in cuantum de 5.000 de RON, cuantum redus spre minimul prevăzut de lege şi de 10 ori mai mic decât maximul prevăzut de lege. Ca urmare, nu se poate reţine că nu s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita reclamantei.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte, în sensul că prima instanţă a acordat circumstanţe atenuante reclamantei în mod nejustificat, deoarece pericolul social ridicat a existat, iar prin actul de sancţionare s-a realizat o corectă individualizare a faptei, Înalta Curte nu poate constata că este întemeiat motivul de casare reglementat de prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nefiind incidentă situaţia unei motivări contradictorii. Prima instanţă şi-a expus argumentele raportat la modul de aplicare a legii pe care l-a avut în vedere.

Este, însă, fondat, motivul de casare reglementat de prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prima instanţă apreciind în mod eronat că pârâta a făcut o greşită individualizare a sancţiunii aplicate.

Astfel, pericolul social concret al faptei contravenţionale săvârşite de către reclamantă este ridicat, fiind reprezentat de riscul destabilizării pieţei de tranzacţionare utilizată.

Apoi, nu poate fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantă împrejurarea că fapta a fost săvârşită prin omisiune şi nici împrejurarea că nu a existat o persistenţă contravenţională în persoana acesteia; cum în mod corect a subliniat pârâta, pericolul social ridicat subzistă în mod clar prin însuşi actul primar al săvârşirii faptei, nefiind necesară o situaţie de persistenţă faţă de încălcarea legii, mai ales în cadrul contravenţiilor de pericol, pentru care urmarea socialmente periculoasă rezultă din chiar încălcarea normei legale.

Înalta Curte nu poate reţine nicio nerespectare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. În acest sens, proporţionalitatea între fapta comisă şi consecinţele comiterii ei este respectată tocmai pentru raţiunile mai sus expuse.

Ca urmare, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare reglementat de prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de către recurenta-pârâtă, ceea ce impune casare sentinţei şi respingerea acţiunii în totalitate, ca neîntemeiată.

Pe cale de consecinţă, motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă cu privire la greşita individualizare a sancţiunii prin refuzul de a înlocui amenda cu avertisment sunt nefondate, faţă de toate argumentele mai sus expuse.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta -reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 3982 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de recurenta -reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 3982 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2020.