Prescription of material liability in administrative disciplinary proceedings: start of limitation period upon retirement where damage date is undetermined

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.05.2016 sub nr. x/2016 reclamantul A. în contraditoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE - UM 0251 BUCUREŞTI a solicitat anularea Deciziei de Imputare nr. 39969/10.12.2015 şi a Procesului-verbal nr. x/17.11.2016 cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1558 pronunţată în data de 02.05.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI şi respinge ca atare acţiunea faţă de aceşti pârâţi, a admis acţiunea faţă de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi a anulat Decizia de imputare nr. 39969/10.12.2015 şi Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x din data de 17.11.2015.

Împotriva sentinţei nr. 1558 din data de 02.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti) încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Împotriva recursului promovate de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti), a formulat întâmpinare intimatul - reclamant A., ce a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate.

Recurentul - pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti) a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - reclamant, în cuprinsul căruia menţionează că susţinerile din cuprinsul întâmpinării sunt pur subiective, intimatul interpretând în mod greşit prevederile legale aplicabile situaţiei de fapt, încercând în acest fel să inducă în eroare instanţa de judecată.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţie s-a fixat primul termen de judecată la data de 17 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În cadrul recursului se invocă motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., în sensul existenţei unor motive contradictorii care nu pot justifica soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a deciziei de inspecţie nr. 39969 din 10.12.2015 şi a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x/17. XI.2015.

În cadrul acestui motiv de casare recurentul-pârât invocă următoarele aspecte care privesc considerentele sentinţei atacate.

Primul priveşte greşita stabilire a situaţiei de fapt recurentul-pârât susţinând că prima instanţă a preluat apărările formulate de reclamantul-intimat şi nu ar fi ţinut cont de probele invocate de autoritate pe situaţia de fapt.

Al doilea aspect priveşte aprecierile instanţei cu privire la termenul la care s-a realizat cercetarea administrativă şi respectarea dispoziţiilor art. 24 alin. 1 şi (4) din O.U.G. nr. 121/1998.

Se susţine că în mod greşit prima instanţă a apreciat că a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare în condiţiile în care paguba a fost contestată la data de 11.06.2015 odată cu plata efectivă a sumei, în urma finalizării dosarului penal.

Al treilea aspect priveşte partea din considerente prin care se reţine fapta imputată reclamantului şi se susţine că prima instanţă a reţinut greşit abaterea imputată şi care a constat în faptul că acesta nu ar fi intreprins demersurile necesare în vederea introducerii în gestiune unităţii a bunurilor primite potrivit reglementărilor în vigoare.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea ca legale a actelor contestate.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză neputându-se reţine existenţa unei motivări contradictorii în fapt şi în drept de natură a nu justifica soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor contestate.

Aspectele legate se stabilirea situaţiei de fapt şi incidenţa normelor de drept în raport de momentul de la care a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. 1 şi (4) din O.U.G. nr. 121/1998 nu fondate, Curtea apreciind că aceste aspecte nu pot fi reţinute.

Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi incidenţa art. 24 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 121/1998 în raport de succesiunea cronologică a evenimentelor şi faptul că în speţă nu s-a stabilit cu certitudine momentul la care s-a produs paguba, întrucât nu s-a stabilit data la care cele trei tablouri au dispărut.

În mod corect prima instanţă a apreciat pe situaţia de fond că data de la care începe să curgă termenul de trei ani privind constatarea pagubei este data pensionării reclamantului 1.07.2010, neputându-se stabili cu certitudine dacă la data de 24.03.2011 cele trei tablouri erau dispărute, iar soluţia din dosarul penal nu a stabilit în concret persoana vinovată în sens penal de lipsa celor trei tablouri.

Prima instanţă a înlăturat prin considerente clare apărarea recurentului-pârât în sensul că paguba ar consta în despăgubirile pe care Inspectoratul a fost obligat prin hotărâre judecătorească să le plătească Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Recurentul-pârât a avut preluate 10 tablouri din care au dispărut trei din acestea, iar angajarea răspunderii putea şi trebuia să fie angajată de la data dispariţiei independent de demersurile întreprinse de partea îndreptăţită la despăgubire.

Prima instanţă a analizat situaţia de fapt specifică speţei şi a ţinut cont că nu s-a stabilit cu certitudine data la care au dispărut cele trei tablouri şi în consecinţă data la care a început să curgă termenul de decădere de 3 ani era data pensionării reclamantului - intimat 1.07.2010.

Deoarece reclamantul a fost apreciat de autoritate ca fiind responsabil de producerea pagubei imputate - contravaloarea celor trei tablouri pe motiv că nu şi-ar fi îndeplinit o atribuţie de servici, respectiv faptul că nu a întreprins demersurile necesare introducerii în gestiune a celor 10 tablouri primite de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Iar în raport de momentul pensionării 1.07.2010 de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani acesta era împlinit la data de 17. XI.2015 la care s-a constatat paguba prin procesul-verbal de cercetare administrativă.

Curtea constată că prima instanţa prin considerente clare a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a admis acţiunea - pe considerentul împliniri termenului de prescripţie al răspunderii materiale în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - UM 0251 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1558 din 2 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2020.