ANI incompatibility report upheld for simultaneous public functions during suspension; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 13.08.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 176/2010, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea Raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate B., nr. x, şi care a fost comunicat prin poştă persoanei evaluate reclamante la data de 29.07.2015.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2971 pronunţată în data de 10.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a calificat excepţiile invocate de reclamant ca fiind apărări de fond, respingând acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 2971 din data de 10.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2,4,6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în fond admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x/27.07.2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin recursul său recurentul a susţinut în esenţă că, lipsa unicităţii completului, a motivului de casare prevăzut în art. 488 (1) pct. 2 Noul C. proc. civ.

La pronunţarea sentinţei recurate nu s-a administrat nicio probă, fiind al treilea judecător numit în cauza, care a pronunţat sentinţa după amânarea de pronunţare, aspect ce rezultă din dosarul instanţei de fond şi din portalul instanţei ce însă nu prevede numele judecătorilor numiţi si înlocuiţi din dosarul în care s-a pronunţat hotărârea criticată.

Instanţa de fond a respins toate excepţiile invocate de reclamant (excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a inspectorului de integritate, excepţia prescrierii generale a dreptului la acţiune în raport de termenul de 3 ani prevăzut în art. 2517 şi, faţă de data sesizării către Agenţie, excepţia prescrierii speciale a dreptului la acţiune în conformitate cu art. 11 teza 2 cu referire la art. 12 din Legea nr. 176/2010, excepţia lipsei de interes actual, excepţia de nulitate absolută a raportului de evaluare în condiţiile lipsei unui drept real la apărare în condiţiile art. 6 din CEDO), care au fost calificate a fi apărări de judecătorul fondului, apărări pe care acesta le-a respins fără să se refere punctual la acestea şi a respins şi acţiunea ca nefondată, apreciind că deţinerea celor două funcţii, chiar daca din una este suspendat în condiţiile legii prin decizie publicata în Monitorul oficial a primului ministru, deşi nu sunt exercitate, fiind încălcate deciziile Curţii constituţionale, a legislaţiei comunitare, a jurisprudenţei ÎCCJ, motiv de casare prevăzut în art. 488 alin. 8 N. C. proc. civ., dar si a art. 488 alin. 1 punct 6 legat de omisiunile de prezentare de contraargumente la motivaţiile reclamantului.

S-a susţinut prin sentinţa recurată că Decizia nr. 449/2015 a Curţii Constituţională nu se aplică pentru că apreciază că prevalentă şi prioritară este Decizia ÎCCJ nr. 1557/19.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Prin sentinţa motivată nu se indică criticile şi argumentele reclamantului, nu exista o contraargumentare clară ţintă la argumentul punctual al reclamantului potrivit căruia o sesizare din 26.05.2011 făcuta de persoane către Agenţie care îl privea pe reclamant i-a fost făcuta cunoscuta acestuia pe 17.02.2015, la aproximativ 4 ani de zile de la sesizarea Agenţiei, interval de timp prin care se încalcă termenul general de prescripţie de 3 ani, de la data faptelor la care se refera Decizia nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale, art. 2517 din C. civ., dar şi principiile activităţii Agenţiei, care impun celeritate şi termenele de soluţionare ale unei cercetări disciplinare rezonabile, în condiţiile art. 6 din CEDO având în vedere şi miza acestei evaluări ce s-a realizat de Agenţie.

Legea aplicabila în cauza în cazul oricărui tip de răspundere este cea de la data faptelor daca între timp nu a apărut o lege mai favorabilă persoanei evaluate (art. 15 alin. 2 din Constituţie, art. 6,7 din CEDO).

Consideră recurentul că se impunea a se înlătura orice dispoziţie care permite cenzurarea fără limită în timp pe cale incidentala a excepţiei de nelegalitate a actelor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, reţinând ca aceste dispoziţii dacă nu sunt analizate aşa cum sunt prevăzute în considerentele Deciziei nr. 449/2015, încalcă principiile constituţionale şi comunitare, mai ales că argumentele CEDO sunt perfect valabile din cauza Brumărescu c.Romania par. 62, având în vedere similitudinea de efecte juridice intre hotărârea judecătorească definitivă şi actul administrativ irevocabil.

Nu se contraargumentează în sentinţa recurată de judecătorul fondului cu referire la apărarea reclamantului legat de termenul de prescripţie speciala a dreptului la acţiune prev. de art. 11 teza a-II a din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 12 din Legea nr. 176/2010, în condiţiile în care aceste articole sunt prevăzute în raportul de evaluare a cărui anulare a solicitat-o.

Sentinţa motivata încalcă prevederile si raţionamentul de la art. 18 alin. 2 din Legea nr. 544/2004 legat de judecarea în acelaşi registru şi în baza aceloraşi principii ale operaţiunilor administrative care stau la baza unui act de răspundere disciplinara in situaţia de fata sa judece legalitatea raportului de evaluare întocmit de Agenţie, ce se comunica organului disciplinar in condiţiile art. 21 şi 26 din Legea nr. 176/2010, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din noul C. proc. civ.

Astfel, actul administrativ preparatoriu întocmit în baza art. 18 alin. 2 din Legea nr. 544/2004 şi în baza Legii nr. 176/2010 de Agenţie are acelaşi regim, ca şi actul de răspundere disciplinară.

De altfel, nici legat de motivaţia existentei nelegalităţii raportului emis de Agenţie care retine greşit o alta stare de fapt raportată la data, funcţii deţinute de reclamant ce se răsfrânge in intervalul în care s-ar fi aflat în incompatibilitate nu este verificat.

Judecătorul fondului încalcă prevederile specialităţii şi a pronunţat o hotărâre prin care critică nelegalitatea şi lipsa de temeinicie a deciziei Curţii Constituţionale 449/2015, obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial, depăşindu-şi competenta ce îi este atribuita prin lege, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 N. C. proc. civ., în condiţiile în care judecătorul fondului aplica legea şi deciziile Curţii Constituţionale şi nu face un control al considerentelor unei decizii ale Curţii Constituţionale, obligatorii la acest moment, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 (4) din noul C. proc. civ.

Mai arată recurentul că este evidentă lipsa de previzibilitate, precizie a Legii nr. 176/2010, a art. 18 alin. 2 din Legea nr. 544/2004 dar şi a Legii nr. 47/1992, în condiţiile în care instanţa de judecata nu respecta cele din considerentele unei decizii ale Curţii Constituţionale, încălcându-se art. 6,7 din CEDO, legislaţia în domeniu si jurisprudenta ICCJ legata de condiţia exercitării simultane a doua funcţii apreciate a fii incompatibile (art. 25, 26 din Legea nr. 176/2010 şi Legea nr. 161/2003) şi nu doar a deţinerii a doua funcţii de către judecătorul fondului.

Se invocă şi modificările operate în anul 2017 la legislaţia în domeniu, în domeniul incompatibilităţilor, inclusiv cele ale secţiei de contencios administrative din 31.05.2017 pe tema condiţiei exercitării simultane a doua funcţii incompatibile şi nu a deţinerii a două funcţii ce susţin punctele de vedere exprimate prin motivele din contestaţie şi din prezentul memoriu de recurs formulat de reclamant (a se vedea PV de unificare a jurisprudenţei din 22.05.2010 a ÎCCJ-SCAF).

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate, ca legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant A. a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, în cuprinsul căruia solicită a fi înlăturate argumentele din întâmpinare, ce sunt o reiterare a argumentelor judecăţii fondului din sentinţa recurată, ce nu ţin cont nici de temeiurile de drept în vigoare la momentul aşa-ziselor acuzaţii de incompatibilitate şi nici de evoluţia legislaţiei, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a ÎCCJ, a jurisprudenţei ICCJ pe problemele la are se referă criticile legate de raportul de evaluare al Agenţiei cât şi cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţie s-a fixat primul termen de judecată la data de 17 martie 2020, apoi la data de 29 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Motivul prev. de art. 488 pct. 2 C. proc. civ. - când hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Înalta Curte constată că nu este întemeiat acest motiv de recurs deoarece chiar dacă după repunerea pe rol a cauzei prin încheierea din data de 23.06.2016, cauza a fost preluată de un alt judecător, acesta a reluat dezbaterile, a încuviinţat probe reclamantei, a constatat terminată cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul pe excepţiile invocate şi pe fondul cauzei.

Nu a fost dovedit că a fost schimbată compunerea completului de judecată prin încălcarea legii sau a repartizării aleatorii. De altfel, nici reclamantul nu a solicitat pentru vreun motiv recuzarea completului de judecată, considerând că acesta a fost legal investit.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. - când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, este neîntemeiat.

Consideră recurentul că instanţa de fond în mod nelegal şi nepermis face un control a considerentelor unei decizii a Curţii Constituţionale cu referire la Decizia nr. 449/2015. Or, se constată că instanţa de fond a arătat doar că Decizia Curţii Constituţionale nr. 449/2015 nu este incidentă în cauză, recurentul fiind nemulţumit de modul de interpretare a instanţei de fond asupra excepţiei prescripţiei, motiv care se încadrează în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. rap. la pct. 6 C. proc. civ.. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, recurentul-reclamant a deţinut: în perioada 12.09.2006 - 29.01.2014 funcţia de consilier de soluţionare a contestaţiilor la CNSC; în perioada 23.02.2010 - 06.01.2011 funcţia de consilier la cabinet demnitar secretar general; în perioada 06.01.2011-17.01.2013 funcţia de director general al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public privat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare:

Art. 11:

"(1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât si în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Prin Decizia Primului ministru nr. 118 din 02.03.2010 s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu a recurentului, iar prin Decizia Primului ministru nr. 4 din 13.01.2011 s-a constatat suspendarea la cerere a raportului de serviciu pe o perioadă de 3 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 94* din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la data deţinerii funcţiilor şi la momentul emiterii raportului de evaluare):

"(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum si cu funcţiile de demnitate publică.

(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice:"

Calitatea de funcţionar public încetează în condiţiile art. 97 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

a) de drept;

b) prin acordul părţilor, consemnat în scris;

c) prin eliberare din funcţia publică;

d) prin destituire din funcţia publică;

e) prin demisie.

În speţă, recurentul-reclamant a deţinut funcţia publică de consilier de soluţionare a contestaţiilor la CNSC în perioada 12.09.2006 -29.01.2014, iar faptul că începând cu data de 13.01.2011 şi-a suspendat, la cerere raportul de serviciu pe o perioadă de 3 ani, nu echivalează cu pierderea/încetarea calităţii de funcţionar public şi de titular al funcţiei publice de execuţie, astfel încât, în mod legal şi temeinic a fost constatată incompatibilitatea în raport de funcţia de director general al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public privat din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Starea de incompatibilitate prevăzută de art. 94* alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 intervine ca urmare a deţinerii simultane a calităţii de funcţionar public si a altei funcţii în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice chiar dacă cele două funcţii nu sunt exercitate în fapt simultan ca urmare a faptului că din funcţia publică s-a solicitat suspendarea raporturilor de serviciu la cerere, suspendarea din funcţie nu echivalează cu încetarea funcţiei publice (Decizia ICCJ nr. 6998/21.10.2013 şi Decizia nr. 268/27.01.2015).

În mod corect instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a reţinut că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13.01.2011 (data suspendării la cerere a raporturilor de serviciu) - 17.01.2013 (data eliberării din funcţia de director general al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public privat în cadrul Secretariatului General al Guvernului).

În această perioadă acesta a deţinut simultan funcţia publică de consilier de soluţionare a contestaţiilor la CNSC şi cea de director general al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public privat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Pentru existenţa stării de incompatibilitate nu are nicio relevanţă dacă funcţiile au fost exercitate efectiv întrucât art. 94 din Legea nr. 161/2003 (în vigoare în acea perioadă) sancţiona simpla deţinere simultană a două sau mai multe funcţii publice.

În cererea de recurs, reclamantul fără a se prezenta într-un mod sintetic, logic, solicită în cadrul fiecărui motiv de recurs contraargumente sau mai multe argumente referitoare la termenul de prescripţie specială a dreptului la acţiune prevăzut de art. 11 teza a II-a rap.la art. 12 din Legea nr. 176/2010.

Se reţine că pârâta ANI a fost sesizată legal la data de 26.05.2011, pe durata exercitării mandatului sau a deţinerii funcţiilor, raportul de evaluare a fost emis la data de 27.05.2015, termenul de 3 ani de la data eliberării din funcţie, destituirii din funcţia sau demnitatea publică sau a încetării mandatului a fost respectat.

Referitor la art. 25 din Legea nr. 176/2010 prin introducerea alin. (5) ce a operat prin Legea nr. 54/2019, în conformitate cu care răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară în această materie poate fi angajată doar în condiţiile în care nu este depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii faptelor.

Înalta Curte consideră că susţinerea recurentului în sensul că înlăturarea răspunderii disciplinare ca urmare a intervenirii prescripţiei ar avea drept consecinţă lipsa de interes în menţinerea raportului contestat nu este fondată, întrucât o eventuală imposibilitate de punere în executare a unui act administrativ nu se poate constitui într-un motiv de nulitate intrinsecă a acestuia.

Mai mult, Înalta Curte reţine că, ulterior emiterii Deciziei nr. 449/2015, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 456/2018, a arătat: "79. Or, C. civ., care cuprinde Cartea a VI-a "Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor" şi care este reglementarea comună în materie de prescripţie extinctivă, la art. 2.500 alin. (1), prevede că dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termenul general de prescripţie de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen [art. 2.517 din C. civ..], în timp ce textul criticat se referă la faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ce se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor. Însă, prescripţia extinctivă este definită ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege.

Ca atare, nu se prescrie fapta, ci dreptul material la acţiune, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar, corelativ, se înlătură şi răspunderea juridică - civilă, administrativă sau penală, după caz, ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv dacă Agenţia Naţională de Integritate nu a îndeplinit niciun act de întrerupere a prescripţiei, potrivit legii, răspunderea juridică nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie. Dacă, în schimb, conform art. 2.537 din C. civ., prescripţia se întrerupe printr-un act al autorităţii îndrituite prin lege în acest sens, devin aplicabile prevederile art. 2541 din C. civ. cu privire la efectele întreruperii prescripţiei."

Aceste statuări referitoare la incidenţa, nu doar a termenelor de prescripţie, ci a întregii instituţii a prescripţiei extinctive, inclusiv a prevederilor legale referitoare la întreruperea sau suspendarea termenelor în discuţie sunt reiterate identic şi în cuprinsul par. 33,34 din Decizia nr. 682/2018 a instanţei de contencios constituţional, fiind pe deplin valabile şi în prezenta speţă, în care declanşarea procedurii de evaluare a avut loc înlăuntru termenului general de prescripţie de 3 ani.

De altfel, chiar şi modificarea adusă prin Legea nr. 54/2019 face referire la termenul general de prescripţie, fără vreo derogare de la prevederile C. civ. care stipulează cazurile de întrerupere şi suspendare ale termenului respectiv (această împrejurare existând şi pentru situaţiile în care prescripţia a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958).

Cât priveşte efectele suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal este în sensul că respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor specifice funcţiei publice din care a intervenit suspendarea este în continuare o obligaţie activă care produce efecte juridice specifice în cazul nerespectării (e.g. Decizia nr. 6998/2013, Decizia nr. 268/2015, Decizia nr. 2686/2015). Motivarea acestei orientări jurisprudenţiale consolidate este aceea că incompatibilitatea se analizează în raport de deţinerea, iar nu de exercitarea efectivă a funcţiei publice, iar suspendarea din funcţie presupune păstrarea/deţinerea funcţiei publice.

În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate, precizie a Legii nr. 176/2010, a art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, a Legii nr. 47/1992 - sunt aspecte care ar putea fi analizate pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, pe care însă recurentul-reclamant nu a invocat-o.

Aspectele privind lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului raportului de evaluare şi nulitatea raportului de evaluare ca urmare a lipsei raportului de repartizare aleatorie, au fost dezlegate de instanţa de fond în mod corect, iar recurenta nu a adus argumente contrare, exceptând durata mare de soluţionare de la sesizarea ANI şi până la emiterea raportului de evaluare - dar care se încadrează în prevederile legale arătate mai sus.

Nu prezintă relevanţă nici împrejurarea că recurentul-reclamant nu mai deţinea o funcţie publică în momentul emiterii raportului de evaluare, această împrejurare excede analizei legalităţii raportului de evaluare deoarece ne-am raporta la elemente ulterioare şi exterioare momentului emiterii sale.

Temeiul legal al soluţiei adoptate la instanţa de recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prev. art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2971 din 10 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2020.