Building tax annulment appeal blocked by unnotified change of procedural domicile validating service at old address

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta comuna Brazi prin Primar, anularea Dispoziţiei emise de Primăria comunei Brazi prin Primar în data de 09.09.2014, a Deciziilor de impunere nr. x/03.03.2014 şi nr. y/03.12.2013, precum şi a Somaţiei şi a Titlului executoriu nr. x/03.03.2014 privind creanţele datorate bugetului local.

Totodată, a solicitat recalcularea sumei datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010-2014, conform art. 253 din Codul fiscal şi Normelor metodologice de aplicare a acestui text de lege, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, şi, pe cale de consecinţă, restituirea sumei de 1.064.412,00 RON, reprezentând sumă plătită în mod nedatorat în plus faţă de suma datorată cu titlu de impozit pe clădiri către bugetul local pentru clădirile proprietatea societăţii situate pe raza comunei Brazi, judeţul Prahova, în incinta fostului combinat Petrobrazi.

Prin sentinţa civilă nr. 2796 din 29.10.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale cu privire la capătul de cerere în anularea somaţiei şi a titlului executoriu nr. x/03.03.2014, declinând competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Prin încheierea din 10 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului doi de cerere, astfel cum a fost formulat şi precizat, sub aspectul solicitărilor de recalculare a sumei datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010-2013, conform art. 253 din Codul fiscal şi Normelor metodologice de aplicare a acestui text de lege, respectiv de restituire a sumei de 1.017.280 RON, compusă din sumele de 988.189 RON ce apare menţionată în situaţia rolului fiscal la 15.03.2013 şi 29.091 RON menţionată în decizia de impunere nr. x/13.03.2013.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiilor de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la Hotărârile nr. 60/2010, nr. 68/2011, nr. 2/2013, nr. 59/2013 ale Consiliului Local Brazi.

2.2 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4225 din 28 decembrie 2016, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantă, a anulat, în parte, Dispoziţia nr. 05/09.09.2014 emisă în soluţionarea contestaţiei, respectiv în ceea ce priveşte soluţia referitoare la deciziile de impunere, a anulat în tot Decizia de impunere nr. x/03.12.2013, a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x/03.03.2014, respectiv pentru suma totală de 193.085,66 RON, menţinând acest act administrativ fiscal în limita unui impozit pe clădiri aferent anului 2014 de 851,34 RON.

Totodată, a respins, ca inadmisibil, capătul 2 de cerere, astfel cum a fost formulat şi precizat, sub aspectul solicitărilor de recalculare a sumei datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010 - 2013, conform art. 253 din Codul fiscal şi Normelor metodologice de aplicare a art. 253 din Codul fiscal, respectiv de restituire a sumei de 1.017.280 RON compusă din sumele de 988.189 RON ce apare menţionată în situaţia rolului fiscal la 15.03.2013 şi 29.091 RON menţionată în decizia de impunere nr. x/13.03.2013.

De asemenea, a respins, ca inadmisibile, excepţiile de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la Hotărârile nr. 60/2010, nr. 68/2011, nr. 2/2013, nr. 59/2013 ale Consiliului Local Brazi.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins cererea pârâtei de acordare de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii expert şi expert consilier, luând act că reclamanta înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 4225 din data de 28.12.2016 şi încheierii de şedinţă din data de 10.12.2015 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună admiterea recursului, casarea în parte în ce priveşte:

- capătul 2 al cererii de chemare în judecată pentru care instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2015, respectiv să se dispună recalcularea sumei datorata de recurenta-reclamanta cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010-2014 conform Art. 253 din Codul fiscal si Normelor metodologice de aplicare a art. 253 din Codul fiscal, si, in consecinţa in temeiul art. 1341 C. civ. si art. 117 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală, să se dispună restituirea sumei de 1.064.412 RON suma platita in mod nedatorat, in plus fata de suma de datorata cu titlu de impozit pe clădiri către bugetul local pentru clădirea proprietatea reclamantei, situate pe raza comunei Brazi, judeţul Prahova, in incinta fostului combinat Petrobrazi.

- admiterea excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate de către instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2015, si sa se constate nelegalitatea Hotărârilor Consiliului Local Brazi Nr. 60/2010; Nr. 68/2011; Nr. 2/2013 si Nr. 59/2013.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 4225/28.12.2016 a declarat recurs şi pârâta Comuna Brazi, solicitând admiterea lui, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

3.3. Prin Decizia nr. 2714 din 22 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2015 şi sentinţei nr. 4225 din 28 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, a admis recursul formulat de pârâta Comuna Brazi prin Primar împotriva sentinţei nr. 4225 din 28 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

3.4. Împotriva acestei decizii societatea A. S.A a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea acesteia, s-a susţinut că procedura de citare cu recurenta A. S.A a fost viciată în cadrul etapei procesuale a recursului, având în vedere că instanţa de control judiciar, în mod eronat, a comunicat la data de 6.03.2019 actele de procedură la fostul sediu social al societăţii cât şi la sediul procesual ales având în vedere că dispoziţiile C. proc. civ. stabilesc în mod expres, imperativ şi clar locul unde trebuie făcută citarea în cazul unei persoane juridice.

3.5. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispoziţiile art. 503-508 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 1-4 C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 503 din C. proc. civ., temeiul de drept al contestaţiei de faţă, "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Înalta Curte reţine că, din tehnica de redactare a art. 503 alin. (1) C. proc. civ., folosită de legiuitor, rezultă cu îndestulătoare evidenţă faptul că această cale extraordinară de atac se poate exercita cu succes în cazul în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru ziua când s-a judecat pricina.

Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, de reformare, pentru a se asigura stabilitatea circuitului juridic, aceasta devine admisibilă doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii nereglementate expres de lege.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ., oricare parte din proces, persoană fizica sau juridică ori entitate fără personalitate juridică, are dreptul să îşi aleagă un domiciliu sau un sediu procesual pentru comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură pe parcursul litigiului.

Astfel, dacă partea şi-a ales, în condiţiile legii, un domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură, instanţa va dispune citarea părţii exclusiv la acest domiciliu.

Art. 172 C. proc. civ. prevede că, "dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locui unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. în cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În speţă, în faţa instanţei de recurs societatea a fost citată la sediul indicat prin cererea de recurs precum şi la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul Bucureşti, str. x.

Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că, recurenta până la momentul soluţionării recursului a încunoştinţat instanţa de vreo eventuală schimbare de sediu sau domiciliu ales.

Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea contestatoarei în sensul că procedura de citare în etapa procesuală a recursului a fost viciată.

Potrivit art. 172 C. proc. civ., schimbarea locului citării unei părţi în cursul procesului decurgând, spre exemplu, din mutarea acesteia la o altă adresă, trebuie adusă la cunoştinţa instanţei prin cerere scrisă depusă la dosar, precum şi părţii adverse, prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va ataşa la dosar.

Sancţiunea care intervine în cazul în care partea omite să facă o atare încunoştinţare este aceea că procedura de citare se va considera legal îndeplinită la adresa unde partea a fost citată pe parcursul procesului.

Prin urmare, atât partea, cât şi apărătorul acesteia, aveau obligaţia de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, având în vedere că aveau cunoştinţă de existenţa acestui demers judiciar. Înalta Curte constată că, în cauză, contestatoarea se prevalează de propria culpă pentru a invoca un viciu de procedură care să ducă la anularea hotărârii atacate (imputând o pretinsă neglijenţă a instanţei care nu a citat-op pentru termenul la care a fost soluţionat recursul la adresa sediului său din Bucureşti, str. x Clădirea 1 8C1), în condiţiile în care nu a încunoştinţat instanţa despre schimbarea sediului.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.A. împotriva Deciziei nr. 2714 din 22 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 ianuarie 2020.