EU-funded public procurement violation: statutory minimum offer deadline reduction and 5% financial correction despite absence of proven actual budget damage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017, reclamanta Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene şi cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, în temeiul art. 11, art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 194 din C. proc. civ., a solicitat: suspendarea executării actului administrativ reprezentând titlul de creanţă intitulat Raport de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016 emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi a Deciziei nr. 74166/30.08.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către instituţia sa împotriva Raportului de neconformitate mai sus amintit, până la soluţionarea definitivă a cauzei; anularea Deciziei nr. 74166/30.08.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de instituţia reclamantă împotriva Raportului de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016 emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial, anularea Raportului de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016 emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

1.1. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4990 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

1.2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4990 din 18 decembrie 2017 a formulat recurs reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că, prin decizia nr. 74166/30.08.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrativă formulată de recurentă, a fost respinsă contestaţia, fără să fie analizate criticile invocate de reclamantă, reprezentanţii intimatei limitându-se să preia motivarea din Nota de constatare contestată, acest aspect echivalând, în opinia recurentei, cu o nemotivare a deciziei.

Pe fondul cauzei, se critică faptul că, în mod eronat şi prin aplicarea greşită a textelor de lege incidente, instanţa de fond ar fi reţinut că autoritatea de management a răspuns punctual criticilor formulate de reclamantă pe calea contestaţiei, respectiv că, raportat la criticile cuprinse în contestaţia administrativă, decizia contestată ar cuprinde argumentele în baza cărora s-a adoptat soluţia de respingere a căii de atac administrative. De asemenea, recurentul susţine că, deşi a procedat la interpretarea art. 50 indice 1 din O.U.G. nr. 34/2006, instanţa nu a putut acoperi nemotivarea, sub acest aspect, a Deciziei nr. 74166/30.08.2016 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei cu privire la dispoziţiile legale în discuţie iar, prin considerentele reţinute în conţinutul deciziei atacate, se infirmă practic aspectele care au stat la baza emiterii titlului de creanţă intitulat Raport de neconformitate.

Tot în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond, în mod greşit, ar fi exclus aplicabilitatea prevederilor art. 50 indice 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, în cuprinsul cărora legiuitorul a reglementat expres faptul că "modificarea/completarea criteriilor de calificare şi selecţie, în condiţiile prevăzute la art. 179 alin. (4), se face în mod obligatoriu prin publicarea unei erate şi cu prelungirea perioadei necesare elaborării candidaturilor/ofertelor", că norma legală instituie condiţionarea publicării tuturor informaţiilor din anunţul de intenţie de "măsura în care acestea sunt cunoscute la data anunţului de intenţie", or proiectul nu era integral conturat la momentul exprimării intenţiei de achiziţie de către autoritatea contractantă, iar operaţiunile ulterioare de completare cu informaţii nu au modificat/alterat sub nicio formă criteriile de calificare şi de selecţie, în sensul reglementat de lege (art. 50*1 din O.U.G. nr. 34/2006).

Pe de altă parte, susţine recurentul, acceptarea de către ANRMAP a publicării anunţului de participare, confirmă faptul că I.G.S.U, ca autoritate contractantă, în mod justificat, a redus termenul cuprins între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în JOUE şi data-limită de depunere a ofertelor; ca atare, în opinia recurentei, autoritatea contractantă a respectat legislaţia şi reglementările în domeniul achiziţiilor publice în vigoare la data transmiterii spre publicare a anunţului de intenţie cât şi a anunţului de participare, fapt confirmat şi de către ANRMAP, singura instituţie la nivel naţional cu rol în reglementarea şi monitorizarea achiziţiilor publice, prin acceptarea anunţurilor(de intenţie şi de participare), cât şi de UCVAP, organ responsabil pentru îndeplinirea funcţiei de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin raportul emis de observatorul desemnat.

O altă critică vizează faptul că, în mod greşit, echipa de control ar fi reţinut neregula constatată printr-o interpretare eronată a noţiunii de "neregulă", aşa cum acesta este definită în mod expres, atât de legislaţia comunitară aplicabilă în materie, respectiv Regulamentul nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului CE nr. 1260/1999, cât şi de legislaţia naţională, respectiv de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Susţine recurentul că echipa de control nu ar fi dovedit în niciun mod prejudiciul creat de beneficiar bugetului Uniunii Europene prin suspiciunea care a vizat neasigurarea de către autoritatea contractantă a timpului necesar operatorilor economici pentru pregătirea ofertelor.

Ultima critică ce face obiectul recursului vizează cuantumul corecţiei aplicate, susţinând recurentul că nu ar rezulta din expunerea de motive a stării de fapt, de ce măsura administrativă de corecţie bugetară este necesară, adecvată, corespunzătoare scopului urmărit şi de ce gradul de colectare stabilit în nota de constatare a fost stabilit la respectiv 5% din cuantum, câtă vreme legiuitorul, în anexa din H.G. nr. 519/2014 la pct. 3, stabileşte o proporţionalitate de 5% (corecţia financiară/reducerea procentuală care poate fi între 2% şi 5%, în cazul în care natura şi gravitatea consecinţelor abaterii nu justifică o corecţie financiară/reducere procentuală de 5%), 10% sau 25%.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare pe calea căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în întregime a hotărârii primei instanţe. Susţine intimatul faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze în mod imperativ dreptul oricărui operator economic interesat de a avea la dispoziţie "un interval de timp adecvat şi suficient", un timp rezonabil pentru obţinerea informaţiilor complete şi relevante pentru elaborarea ofertelor, corelativ cu obligaţia autorităţii contractante de a respecta perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunţurilor de participare sau data transmiterii invitaţiilor de participare şi, pe de altă parte, data limită pentru depunerea ofertelor/candidaturilor care, în cauza de faţă, a fost încălcată de reclamant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

1.3. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de beneficiar şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/18.12.2015, Cod SMIS 59855, privind implementarea proiectului "Răspunsul eficient salvează vieţi".

În vederea aducerii la îndeplinire a proiectului menţionat, autoritatea contractantă (Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă) a iniţiat procesul de atribuire a acordului cadru nr. 47632/04.08.2015-echipamente de intervenţii la inundaţii: lot x ambarcaţiune de salvare din aluminiu cu motor", utilizând procedura de licitaţie deschisă şi stabilind termenul limită de depunere a ofertelor data de 11.06.2015. Procedura a fost iniţiată prin publicarea în SEAP a anunţului de intenţie nr. x/14.03.2015, anunţul fiind publicat şi în JOUE cu nr. JO/S93928/18.03.2015, ulterior, acest anunţ a fost modificat prin trei anunţuri tip erată succesive, în zilele de 01.04.2015, 10.04.2015 şi 29.04.2015, modificările introduse vizând denumirea contractului, descriere si cantitati bunuri, eliminarea unui produs, modificarea valorii loturilor 1,2, descriere si valoare loturi

În exercitarea atribuţiilor de control, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, în speţă Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, a procedat la verificarea corectitudinii procedurii de achiziţie. În urma finalizării activităţii de control, a fost întocmit Raportul de Neconformitate nr. x/19.07.2016, în cuprinsul căruia s-a reţinut existenţa unor abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice şi, în conformitate cu pct. 3 din Anexa la H.G. nr. 519/2015, s-a aplicat o reducere procentuală de 5% din valoarea Acordului Cadru, respectiv din valoarea de 7.176.000 RON fara TVA.

Concret, în sarcina autorităţii contractante, s-a reţinut că a încălcat dispoziţiile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că autoritatea contractantă a modificat anunţul de participare succesiv prin 3 erate, iar schimbările au avut ca obiect modificarea descrierii bunurilor ce urmează a fi achiziţionate, a cantităţilor aferente acestora, a valorii estimate precum si reducerea numărului operatorilor economici cu care autoritatea contractantă urma a încheia acordul-cadru; în acest mod, între publicarea ultimei erate si anunţul de participare au fost numai 17 zile iar in aceste condiţii, operatorii economici nu au avut timp sa obţină de la furnizori/producători preţuri competitive.

Împotriva Raportului de Neconformitate, autoritatea contractantă a formulat contestaţie administrativă, aceasta fiind soluţionată prin decizia nr. 74166/30.08.2016 în sensul respingerii ca neîntemeiată a căii de atac administrative. În aceste condiţii, reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ.

Examinând hotărârea curţii de apel prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât prima instanţă a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată, ceea ce face ca recursul îndreptat împotriva sentinţei să fie nefondat.

Având în vedere conţinutul criticilor ce fac obiectul celor două motive de casare invocate de către recurentă, se impune analiza cu prioritate a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, invocat de către titulara căii de atac, în cadrul primei critici. În legătură cu acest motiv de recurs, se constată de la început faptul că recurentul a invocat aproape formal situaţia de casare de la punctul 6, fără să dezvolte ulterior argumentele ce ar susţine-o, limitându-se doar la a critica soluţia primei instanţe sub aspectul că ar fi reţinut în mod eronat împrejurarea că decizia de soluţionare a contestaţiei administrative ar cuprinde argumentele în baza cărora s-a adoptat soluţia de respingere a căii de atac administrative ca neîntemeiată.

Trebuie precizat mai întâi faptul că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat susţineri de maximă generalitate, cu caracter pur formal; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanţă sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) şi să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Cu toate acestea, recurentul face, practic, trimitere doar la modalitatea de soluţionare a raportului juridic dedus judecăţii, declarându-şi dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată, prin care a fost menţinută soluţia dată în contestaţia administrativă şi au fost înlăturate, motivat şi justificat, susţinerile părţii în sensul că decizia de soluţionare a contestaţiei sale ar fi nemotivată. Simpla nemulţumire a recurentei faţă de soluţia instanţei de fond nu poate atrage incidenţa în cauză a motivului de casare vizând nemotivarea sau motivarea deficitară a hotărârii, chiar dacă instanţa de contencios administrativ a completat cu argumentele sale motivarea deciziei dată în contestaţia administrativă, neputând fi admis că oarecare deficienţe în argumentaţia organului fiscal ar putea atrage casarea pentru nemotivare a hotărârii instanţei de contencios administrativ care a menţinut decizia acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în întregul său, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

În continuare, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici din perspectiva unei pretinse aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă.

Prima critică invocată în cadrul acestui motiv de recurs se referă la faptul că, în mod eronat şi prin aplicarea greşită a textelor de lege incidente, susţine recurenta, instanţa de fond ar fi reţinut că autoritatea de management a răspuns punctual criticilor formulate de reclamantă pe calea contestaţiei, respectiv că, raportat la criticile cuprinse în contestaţia administrativă, decizia contestată ar cuprinde argumentele în baza cărora s-a adoptat soluţia de respingere a căii de atac administrative.

Critica este nefondată, întrucât, din analiza conţinutului Deciziei nr. 74166/30.08.2016 pronunţată în cadrul contestaţiei administrative, se observă ca aceasta cuprinde motivele de fapt si de drept care au stat la baza soluţiei de respingere a căii de atac administrativă, răspunzându-se criticilor recurentului-reclamant.

Pe de altă parte, susţinerea acestuia în sensul că o eventuală motivare deficitară a deciziei ar fi de natură să îi producă o vătămare, nu poate fi reţinută, atâta vreme cât a avut posibilitatea de a supune efectiv nemulţumirile sale în legătură cu respectiva decizie, analizei instanţei de contencios administrativ, iar susţinerile sale în legătură cu pretinsa nemotivare a deciziei au caracter general, fără a indica exact şi a dovedi ca atare care sunt acele critici pe care organul administrativ nu le-ar fi analizat şi în ce constă pretinsa vătămare care i-ar fi fost produsă în acest mod.

Nu este lipsit de semnificaţie nici faptul că, deşi în cuprinsul cererii introductive de instanţă, se invocă o serie de argumente care se subsumează aceleiaşi critici de nemotivare a actului contestat, unele dintre acestea (de exemplu, susţinerea cu privire la lipsa din cuprinsul deciziei a unei argumentaţii care să susţină existenţa impactului financiar al neregulilor şi nerespectarea principiului proporţionalităţii în stabilirea valorii corecţiei financiare) nu au fost menţionate şi în cuprinsul contestaţiei administrative, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu poate fi invocată lipsa motivării sub acest aspect.

Tot în cadrul aceluiaşi motiv de casare, titularul căii de atac invocă şi faptul că instanţa de fond, în mod greşit, ar fi exclus aplicabilitatea prevederilor art. 50 indice 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006 susţinere, de asemenea, lipsită de suport real. Astfel, aşa cum a reţinut în mod corect judecătorul fondului, reducerea termenului minim la 36 de zile, prevăzută de art. 75 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru situaţia publicării unui anunţ de intenţie, este permisă doar în cazul în care anunţul de intenţie a conţinut toate informaţiile care sunt prevăzute pentru anunţul de participare, în măsura în care acestea sunt cunoscute la data publicării anunţului de intenţie, şi a fost transmis spre publicare cu cel mult 12 luni şi cu cel puţin 52 de zile înainte de data transmiterii spre publicare a anunţului de participare. Este indubitabil că solicitarea ca informaţiile din anunţul de intenţie să se regăsească integral şi în cadrul anunţului de participare, are ca scop respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică.

Câtă vreme recurentul nu a probat nici în faţa organului de control şi a instanţei de contencios administrativ, dar nici în faza de judecată a prezentului recurs intervenirea unor împrejurări obiective şi neprevizibile, ulterioare anunţului de intenţie care să împiedice previzionarea formei anunţului de participare, sus-numitul nu trebuia să se limiteze la îndeplinirea obligaţiei de a transmite anunţul de intenţie doar la nivel formal ci şi cu respectarea obligaţiei ca anunţul de intenţie să aibă toate informaţiile care sunt prevăzute în cadrul anunţului de participare. Ca atare, câtă vreme nu a fost respectat termenul minim stabilit de art. 75, între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în JOUE şi data-limită de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă avea obligaţia prelungirii datei-limită de depunere a ofertelor.

În contextul expus, apare ca fiind lipsită de eficienţă şi susţinerea recurentului în sensul că acceptarea de către ANRMAP şi UCVAP a publicării anunţului de participare ar fi o garanţie a respectării legalităţii şi a faptului că I.G.S.U, ca autoritate contractantă, în mod justificat, ar fi redus termenul cuprins între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în JOUE şi data-limită de depunere a ofertelor. Raţionamentul instanţei de fond în sensul că autoritatea de management, în ipoteza în care constată că s-au încălcat dispoziţiile naţionale sau contractuale incidente in materia achiziţiilor publice, nu are obligaţia de a raporta aceste constatări către cele două instituţii evocate, ci, dimpotrivă, îi incumba obligaţia legala de a stabili corecţii financiare, este unul corect.

Aceasta deoarece, potrivit art. 29 din H.G. nr. 398/2015, astfel cum a fost modificat de pct. 19 al art. I din H.G nr. 904/2016 "în cazul în care autoritatea de management constată că au existat încălcări ale legislaţiei europene sau naţionale privind achiziţiile publice, aceasta stabileşte şi aplică reduceri procentuale/corecţii financiare, fără a fi condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.", astfel că, în exercitarea acestor atribuţii, autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de cele două instituţii. Mai mult decât atât, faţă de dispoziţiile contractului de finanţare nr. x/18.12.2014, care nu prevăd clauze de excludere a răspunderii beneficiarului în cazul în care UCVAP nu constată neregulile descoperite ulterior de autoritatea de management, subzistă răspunderea reclamantului pentru constarea unor astfel de nereguli în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică.

Nefondată apare ca fiind şi critica vizând pretinsa interpretare eronată a noţiunii de "neregulă" de către instanţa de fond, susţinând recurentul că echipa de control nu ar fi dovedit în niciun mod prejudiciul creat de beneficiar bugetului Uniunii Europene prin suspiciunea care a vizat neasigurarea de către autoritatea contractantă a timpului necesar operatorilor economici pentru pregătirea ofertelor.

Este conturat şi unanim admis în jurisprudenţa europeană că neregula înseamnă orice încălcare a dreptului Uniunii Europene sau a dreptului naţional în legătură cu aplicarea sa, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor structurale şi de investiţii europene (ESI), care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului UE prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii

În legislaţia naţională, noţiunea de neregulă este detaliată la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente încheiate legal în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

În consecinţă, afirmaţia recurentei-reclamante în sensul că autoritatea pârâtă nu avea temei legal pentru a dispune aplicarea de corecţii, e lipsită de suport real, neregula constând tocmai în acţiunea beneficiarului de a încălca dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice în ceea ce priveşte atribuirea acordului cadru nr. 47632/04.08.2015, prin nerespectarea de către acesta, în cadrul procedurii de atribuire a acestui contract de achiziţie publică, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanţa de fond nu ar fi avut în vedere faptul că echipa de control nu a verificat şi nu a demonstrat în niciun fel condiţia prejudicierii efective sau crearea premiselor iminente de prejudiciere a fondurilor europene, printr-o sumă plătită necuvenit, un astfel de impact financiar neexistând.

Înalta Curte apreciază că şi această critică este nefondată pentru următoarele argumente:

Potrivit articolul 6 din O.U.G. nr. 66/2011:,,(1) Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli. (2) Excluderea integrală sau parţială de la plată, în situaţia prevăzută la alin. (1), se aplică în mod corespunzător şi în cazul cererilor de plată a drepturilor beneficiarilor instrumentelor de finanţare a politicii agricole comune şi a politicii comune pentru pescuit. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în conformitate cu prevederile anexei care face parte integrată din prezenta ordonanţă de urgenţă, în situaţia în care constată abateri de la aplicarea prevederilor reglementărilor naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice. (4)În aplicarea prevederilor alin. (1), autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri din sumele solicitate la rambursare/plata reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor de rezultat/obiectivelor/proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării prin contracte/acorduri/decizii ordine de finanţare nerambursabilă ori prin alte tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel. (5) Reducerile prevăzute la alin. (4) se efectuează în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor de rezultat/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.".

Din economia acestui text de lege rezultă fără putere de tăgadă faptul că dovada existenţei unei nereguli nu este condiţionată de proba unui prejudiciu efectiv. Producerea însăşi a unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate, inclusiv a unei abateri care nu are un impact financiar precis, este de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii ori conduce la retragerea sprijinului financiar obţinut, fără să fie necesară dovada unui prejudiciu concret asupra bugetului UE şi sub acest aspect, raţionamentul primei instanţe este corect şi argumentat pe dispoziţii legale.

Ultima critică reclamă pretins greşita apreciere de către instanţă a încălcării principiului proporţionalităţii, în opinia recurentei-reclamante, cuantumul corecţiei de 5% este nejustificat şi încalcă acest principiu.

Critica este, de asemenea nefondată, câtă vreme corecţia prevăzută de lege în cazul unei astfel de nereguli este de 25%, iar organul de control a optat spre reducerea ei pană la 5%, nefăcându-se în niciun fel dovada unui motiv justificat pentru ca o asemenea diminuare să tindă spre maximul prevăzut de lege.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În raport de motivele invocate, întrucât recursul nu atrage incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei civile nr. 4990 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.