VAT deductibility of pre-investment consulting and capital expenses; technological loss assimilation to taxable supply absent established consumption norms

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 11.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara: anularea Deciziei de impunere nr. x/30.09.2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara - Activitatea de inspecţie fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. F-TM 63/30.09.2016; să se constate că sumele stabilite de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijloci constituită la nivelul regiunii Timişoara - Activitatea de inspecţie fiscală, cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare, prin Decizia de impunere nr. x/30.09.2016, nu sunt datorate, şi să se dispună obligarea celei de a treia pârâte la restituirea acestora.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa nr. 133 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A., astfel cum a fost modificată şi precizată. A anulat în parte Decizia nr. 782/22.05.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi în parte Decizia de impunere nr. x/30.09.2016 emisă de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, în ceea ce priveşte obligaţiile suplimentare în sumă totală de 1.532.856 RON, reprezentând TVA de plată. A respins, ca inadmisibilă, solicitarea de anulare a Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. F - TM 63/30.09.2016.

III Recursul formulat de pârâte

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. În motivarea recursului, a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Referitor la capătul de cerere privind dreptul de deducere a TVA în sumă de 23.202 RON aferent unor operaţiuni de consultanţă juridică, a arătat că, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă achiziţiilor în raport de intenţia persoanelor impozabile de a desfăşura activităţi economice supuse taxei, art. 11 alin. (1) din Codul fiscal consacră, la nivel de lege, principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, al realităţii economice, în baza căruia autorităţile fiscale au dreptul să analizeze orice operaţiune nu numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil; jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie impune obligaţia persoanei care solicită deducerea TVA să demonstreze că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii; principiul prevalentei substanţei asupra formei, instituit de legislaţia comunitară, se aplică în concordanţă cu celelalte principii recunoscute de legislaţia şi jurisprudenţa comunitară, printre care principiul luptei împotriva fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri, din acest motiv legislaţia fiscală condiţionează deductibilitatea TVA a achiziţiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condiţiile de formă, a condiţiei de fond esenţiale ca achiziţiile să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile.

5. Asocierea în participaţiune pentru care s-au contractat serviciile de consultanţă juridică nu s-a mai realizat. Rezultă că studiul şi consultanţa juridică nu au participat la realizarea unei operaţiuni taxabile, invocarea art. 4 din Decizia nr. 10/28.07.2016 emisă de Consiliul de Administraţie al CET Arad, prin care s-a decis continuarea demersurilor legale în vederea realizării unei centrale moderne, nu are relevanţă în cauza dedusă judecăţii, neconstituind o dovada obiectivă şi concludentă a materializării intenţiei declarate de realizare a asocierii în participaţiune în vederea finanţării realizării unei centrale moderne.

6. Natura activităţii autorizate desfăşurate de o societate nu este suficientă pentru a demonstra intenţia de a realiza operaţiuni taxabile, întrucât, într-o atare ipoteza, ar fi suficientă doar îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 146 din Codul fiscal (deţinerea documentului justificativ), de vreme ce are prevăzut în obiectul de activitate desfăşurarea de operaţiuni taxabile din punct de vedere al TVA, ipoteză care ar lipsi de orice efecte juridice dispoziţiile art. 145 alin. (2) teza întâi din Codul fiscal, care condiţionează in mod evident deductibilitatea taxei aferente achiziţiilor de alocarea lor unor destinaţii precise, relevante pentru soluţionarea contestaţiei fiind şi concluziile Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-110/94 (INZO).

7. Referitor la capătul de cerere privind TVA în sumă de 50.432 RON aferent facturilor înregistrate în contul 231 "imobilizări in curs", în perioada 01.01.2011 - 30.11.2015, a arătat că cerinţele art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal trebuie îndeplinite în mod cumulativ, reclamanta nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală documente justificative de natura mijloacelor de proba din care să rezulte modul în care acestea au servit operaţiunilor taxabile sau scutite de T.V.A. cu drept de deducere.

8. Referitor la capătul de cerere privind depăşirea limitelor normelor tehnologice/consumuri proprii la combustibilul tehnologic şi ajustarea TVA aferent depăşirilor la consumul tehnologic cu suma de 338.191 RON, recurenta a indicat prevederile art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, in vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2013, coroborate cu pct. 53 alin. (10) lit. e) şi pct. 53 alin. (11) din Normele metodologice, că, datorită faptului că pentru luna mai 2014 reclamanta nu a prezentat date privind norma de consum, la calculul depăşirii normei de consum organul de control a luat in considerare randamentul mediu prognozat din anul 2014, cu mult mai mare decât cel realizat în luna mai 2014, şi creşterea veniturilor faţă de cele prognozate, constatându-se o creştere a consumului normat cu mult mai mare decât creşterea veniturilor aferente, reclamanta având obligaţia ajustării TVA aferentă depăşirii normelor tehnologice/consumuri proprii.

9. Prevederile legale nu condiţionează regimul TVA aplicabil în cazul pierderilor tehnologice de specificul activităţii economice desfăşurate de o persoană impozabila. Ca urmare, prevederile legale sunt aplicabile oricărei activităţi economice, inclusiv activităţii de producere a energiei termice şi electrice în cogenerare de inalta eficienţă. Ceea ce a reţinut instanţa de fond cu privire la lipsa unei norme proprii de consum tehnologic valabile este în contradicţie cu faptul că însăşi reclamanta a transmis ANRE documentaţia tehnică în vederea stabilirii preţurilor reglementate de aceasta, documentaţie care a avut la bază o normă tehnică de consum în ceea ce priveşte cantitatea de energie termică/electrică produsă, pentru care s-a estimat un anumit consum de energie sub formă de materie primă.

10. Referitor la capătul de cerere privind TVA colectată suplimentar, în sumă de 1.121.031 RON, aferentă depăşirii normei proprii de consum de combustibil aferentă lunilor aprilie, septembrie şi decembrie 2011 şi aprilie şi septembrie 2012, a invocat prevederile art. 128 alin. (4) lit. d) şi alin. (8) lit. a) - c) din Legea nr. 571/2003, explicitate prin pct. 6 alin. (6) din H.G. nr. 44/2004. A arătat că pierderile tehnologice rezultate ca urmare a unui consum efectiv de materii prime, mai mare decât norma de consum stabilită de reclamantă, pentru care nu s-au emis facturi clienţilor, din punct de vedere al TVA reprezintă bunuri constatate lipsă din gestiune asimilate livrărilor cu plată, dacă nu se încadrează în excepţiile prevăzute de lege.

11. În perioada 2011 - 2012, reclamanta a înregistrat pierderi tehnologice rezultate ca urmare a unui consum efectiv de materii prime mai mare decât norma de consum, astfel cum a fost aceasta stabilită în vederea fundamentării prognozelor privind consumul şi producţia anuala comunicate ANRE pentru fundamentarea preţului de producţie a energiei termice, fiind obligată să deţină şi să prezinte organelor de inspecţie fiscală propriile sale norme de consum, documente care trebuie să cuprindă cantităţile tuturor materiilor prime şi materialelor consumabile utilizate în consum şi nu doar a celor principale.

12. Astfel, în considerarea dispoziţiilor exprese ale art. 6 din Codul de procedură fiscală, inspecţia fiscală a avut în vedere norma proprie de consum stabilită de persoana impozabila, care a stat la baza consumurilor prognozate şi transmise anual spre aprobare ANRE, rezultând că petenta a depăşit norma proprie de consum prognozată la combustibilul tehnologic în lunile aprilie, septembrie, decembrie 2011 şi în lunile aprilie şi septembrie 2012.

13. Rezultă că reclamanta, alegând să funcţioneze în regim de condensaţie, a optat pentru o evidentă lipsă de eficienţă, cu consecinţa majorării consumului specific de combustibil. Pe cale de consecinţă, fiind incidente art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, coroborat cu pct. 7 din H.G. nr. 44/2004, |pentru acest capăt de cerere contestaţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

IV Apărările intimatei reclamante

14. Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare. A depus, prin A., desemnată în calitate de administrator judiciar, note scrise prin care, raportat la faptul că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei este definitivă, a solicitat instanţei să constate încetat litigiul, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, iar în subsidiar, în condiţiile în care instanţa va aprecia ca nu sunt incidente aceste dispoziţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

15. Cu titlu prealabil, cu privire la cererea formulată de intimata reclamantă de încetare a litigiului, întrucât prin încheierea civilă nr. 149 din data de 27.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, definitivă la data de 17.08.2018 prin Decizia nr. 432/2018, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă prevăzută de Legea nr. 85/2014, Înalta Curte constată că este nefondată.

16. Dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea insolvenţei nr. 85/2014, potrivit cărora "(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează", nu sunt incidente.

17. Aceste dispoziţii se referă la suspendarea de drept a acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, valorificarea drepturilor acestora efectuându-se numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor, acţiunile judiciare sau extrajudiciare şi executările silite suspendate încetând la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii.

18. În acest sens, este de observat că dispoziţiile Legii nr. 85/2014 prevăd situaţia contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale, prin art. 102, alin. (8)^1, introdus prin O.U.G. nr. 88/2018, în sensul că, până la finalizarea contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ, creanţele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat şi a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă sunt admise la masa credală şi înscrise sub condiţie rezolutorie. De asemenea, dispoziţiile art. 351 din Codul de procedură fiscală, privind soluţionarea căilor de atac în cazul actelor administrative fiscale privind debitorii în insolvenţă, prevăd că, prin derogare de la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emise înainte şi după intrarea în insolvenţă se supun controlului instanţelor specializate de contencios administrativ fiscal".

19. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs care pot fi circumscrise motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, faptul că, deşi se afirmă încălcarea şi aplicarea greşită a legii, sunt reluate în mare parte apărările formulate prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, iar pe de altă parte, faptul că prin motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, susţinerile care vizează netemeinicia hotărârii atacate neconstituind motiv de casare, Înalta Curte constată următoarele:

20. Ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în perioada 30.06.2016 - 29.09.2016 de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara - Activitatea de inspecţie fiscală, au fost emise Raportul de inspecţie fiscală parţială nr. F - TM 63/30.09.2016 şi Decizia de impunere nr. x/30.09.2016.

21. Reclamanta a formulat contestaţie administrativ fiscală, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 782/22.05.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

22. Reclamanta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. a solicitat, prin cererea precizată soluţionată prin sentinţa recurată, anularea Deciziei de impunere nr. x/30.09.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. F-TM 63/30.09.2016, cu privire la TVA în sumă de 3.499 RON, aferentă procentului de 50% din facturile privitoare la vehicule, TVA în sumă de 23.202 RON, aferentă facturilor reprezentând cheltuieli de consultanţă, TVA în sumă de 50.432 RON, aferentă facturilor înregistrate în contul 231 "imobilizări în curs" în perioada 01.01.2011 - 30.11.2015, TVA în sumă de 338.191 RON refuzată la deducere prin ajustarea bazei de impozitare, aferentă unei cantităţi de 13.815 tone de cărbune utilizat la producerea energiei electrice în luna mai 2014, TVA în sumă de 63.531 RON, aferentă facturilor emise de Birou executor judecătoresc B., TVA colectată suplimentar, în sumă de 1.121.031 RON, aferentă depăşirii normei proprii de consum de combustibil aferentă lunilor aprilie, septembrie şi decembrie 2011, aprilie şi septembrie 2012. Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, în ceea ce priveşte obligaţiile suplimentare în sumă totală de 1.532.856 RON, reprezentând TVA de plată.

23. Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată, dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd că "(1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei. (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile", iar dispoziţiile art. 146 alin. (1) lit. a) prevăd condiţiile de exercitare a dreptului de deducere, "(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155".

24. Prevederile Codul fiscal implementează în totalitate mecanismul de deducere a TVA reglementată la nivel comunitar, dreptul de deducere şi condiţiile exercitării acestui drept fiind expres reglementate prin prevederile Directivei (CE) nr. 112 din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.

25. Potrivit acestor dispoziţii, acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiţionată atât de îndeplinirea cerinţelor de fond, cât şi a celor de formă, primele vizează însăşi existenţa dreptului de deducere, iar celelalte condiţiile de exercitare a acestuia.

26. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că dreptul de deducere prevăzut la art. 167 şi următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA şi, în principiu, nu poate fi limitat (în acest sens Hotărârea din 21 martie 2000, Gabalfrisa şi alţii, C-110/98-C-147/98, punctul 43, Hotărârea din 15 decembrie 2005, Centralan Property, C-63/04, punctul 50, Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel şi Recolta Recycling, C-439/04 şi C-440/04, punctul 47).

27. Cu privire la TVA în sumă de 23.202 RON, instanţa de fond a reţinut în mod corect că este deductibilă fiscal, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie.

28. Organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta a înregistrat cheltuieli cu consultanţă juridică şi de specialitate (evaluări) în valoare totală de 119.887 RON, din care TVA în valoare de 23.202 RON, în vederea realizării unei asocieri în participaţiune cu un potenţial investitor, serviciile juridice şi de consultanţă fiind achiziţionate de la C. şi de la D. şi Servicii, însă prestările de servicii pentru care şi-a exercitat dreptul de deducere al TVA nu s-au concretizat în folosul operaţiunilor taxabile, având în vedere că asocierea în participaţiune nu s-a mai realizat.

29. Instanţa de fond a constatat, din probele administrate în cauză, că reclamanta a apelat la serviciile juridice şi de consultanţă achiziţionate de la C. pentru a se verifica o eventuală posibilitate de asociere în participaţiune pentru atragerea mediului privat, operaţiune necesară pentru realizarea obiectivelor de investiţii propuse şi impuse de iminenţa închiderii CET Arad, în anul 2013, din cauza neîndeplinirii condiţiilor de mediu. Raportul finalizat de C. analizează toate procedurile de atragere a mediului privat, de la majorare de capital social la vânzare de acţiuni, parteneriat public privat etc, fiind recomandată asocierea în participaţiune ca fiind cea mai flexibilă şi rapidă procedură de realizare a investiţiei, şi a stat la baza iniţierii demersurilor legale privind achiziţiile publice, pentru desfăşurarea unei licitaţii publice şi selectarea unui ofertant în vederea asocierii în participaţiune cu CET Arad. Raportul realizat de D. si Servicii a avut ca scop evaluarea activelor din patrimoniul CET Arad ce urmau a fi aduse ca aport într-o asociere în participaţiune şi determinarea valorii de investiţie a acestora. Pornind de la aceste Rapoarte, potrivit celor susţinute de reclamantă şi necombătute de pârâte, a fost lansat în mass-media locală şi naţională [Jurnal arădean (03.07.2014) şi Bursa (04.07.2014)] "Anunţul de intenţie privind atragerea mediului privat de către S.C. CET ARAD S.A. pentru retehnologizarea sursei de producere a energiei termice în Municipiul Arad". De asemenea, pe baza acestor Rapoarte au fost iniţiate procedurile de achiziţie publică prin intermediul SEAP, dar, în urma publicării anunţului în SEAP, nu s-a primit nicio ofertă.

30. Având în vedere dispoziţiile art. 145 alin. (1), art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 167 şi 168 din Directiva 2006/112, precum şi interpretarea acestora de către Curtea de Justitie a Uniunii Europene, raportat la probatoriul administrat în cauză, din care rezultă cele reţinute anterior, în mod corect instanţa de fond a constatat deductibilitatea TVA.

31. Reclamanta este o persoană impozabilă care desfăşoară activitate economică. Serviciile juridice şi de consultanţă contractate au fost achiziţionate în vederea încheierii unui contract de asociere în participaţiune pentru atragerea mediului privat, pentru realizarea obiectivelor de investiţii propuse şi impuse de iminenţa închiderii CET Arad în anul 2013 din cauza neîndeplinirii condiţiilor de mediu, corespunzător obiectului de activitate, fiind realizate cu destinaţia utilizării lor în folosul operaţiunilor taxabile, astfel că are dreptul la deducerea TVA-ului achitat pentru aceste cheltuieli efectuate.

32. Faţă de situaţia de fapt, sunt incidente în cauză, de asemenea, dispoziţiile pct. 45 alin. (6) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în vigoare la data operaţiunilor, potrivit cărora "(6) În cazul imobilizărilor în curs de execuţie care nu se mai finalizează, în baza unei decizii de abandonare a executării lucrărilor de investiţii, fiind scoase din evidenţă pe seama conturilor de cheltuieli, persoana impozabilă îşi poate păstra dreptul de deducere exercitat în baza art. 145 alin. (2) din Codul fiscal, indiferent dacă sunt sau nu valorificate prin livrarea imobilizărilor ca atare ori după casare, dacă din circumstanţe care nu depind de voinţa sa persoana impozabilă nu utilizează niciodată aceste bunuri/servicii pentru activitatea sa economică, astfel cum a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-37/95 Statul Belgian împotriva Ghent Coal Terminal NV. Dreptul de deducere poate fi păstrat şi în alte situaţii în care achiziţiile de bunuri/servicii pentru care dreptul de deducere a fost exercitat conform art. 145 alin. (2) din Codul fiscal nu sunt utilizate pentru activitatea economică a persoanei impozabile, din motive obiective, care nu depind de voinţa sa, astfel cum a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-110/94 Intercommunale voor zeewaterontzilting (INZO) împotriva Statului Belgian. (...)".

33. Astfel, faptul că asocierea în participaţiune, proiect pentru care au fost realizate studiile şi evaluările, nu era finalizată la data inspecţiei fiscale, nu atrage după sine anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise, cheltuielile fiind destinate efectuării unei operaţiuni taxabile, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie. Refuzul dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate de persoana impozabilă, în condiţiile şi împrejurările reţinute, încalcă principiul neutralităţii, principiu fundamental al sistemului comun al TVA-ului instituit prin legislaţia Uniunii Europene.

34. Cu privire la susţinerile recurentei referitoare la principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, al realităţii economice, recunoscut şi consacrat de către directivele europene, care impune aprecierea nu numai din punct de vedere juridic, ci şi ţinând seama de fondul economic al operaţiunii, principiul prevalentei substanţei asupra formei, faptul că legislaţia fiscală condiţionează deductibilitatea TVA a achiziţiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condiţiile de formă (persoana impozabilă să deţină factura care sa conţină informaţiile obligatorii prevăzute de lege), a condiţiei de fond esenţiale ca achiziţiile pentru care se solicită deducerea să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat eficienţă acestora, analizând întocmai fondul şi natura economică a operaţiunilor, şi a constatat în mod corect deductibilitatea TVA.

35. Într-adevăr, simpla achiziţie a unui bun sau serviciu nu constituie şi o prezumţie a utilizării în scop economic a bunului sau serviciului achiziţionat, iar legislaţia fiscală condiţionează deductibilitatea TVA a achiziţiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condiţiile de formă, a condiţiei de fond esenţiale ca achiziţiile pentru care se solicită deducerea să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile, neputând fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor pentru operaţiuni care nu au legătură cu activitatea economica a persoanei impozabile, însă instanţa de fond a reţinut în mod corect îndeplinirea condiţiei de formă, pentru motivele anterior arătate.

36. Cu privire la TVA în sumă de 50.432 RON, aferentă facturilor înregistrate în contul 231 "imobilizări în curs", în perioada 01.01.2011 - 30.11.2015, în mod corect, de asemenea, instanţa de fond a constatat corect că este deductibilă fiscal.

37. Organele fiscale au constatat că sumele reprezentând documentaţii tehnice, proiect tehnic măsurători topo şi maşina pneumatică, potrivit facturilor prezentate in Anexa nr. 3 la raportul de inspecţie fiscală, au fost înregistrate în cursul anilor 2011, 2013 şi 2014 şi reprezintă valori care nu au fost înregistrate ulterior pe obiective finalizate (clasa de imobilizări corporale), deşi aceste obiective au fost finalizate, sau unele dintre ele nici nu mai concură la realizarea de operaţiuni taxabile, cum este cazul depozitului de zgură şi cenuşă, că reclamanta nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală documente justificative din care să rezulte modul în care acestea au servit operaţiunilor taxabile sau scutite de TVA cu drept de deducere, astfel ca TVA aferentă acestor obiective de investiţii să fie deductibilă.

38. Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat, însă, că maşina pneumatică a fost recepţionată şi este utilizată în prezent în activitatea societăţii, participând efectiv la realizarea de venituri taxabile, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (factura, procesul-verbal de recepţie ca mijloc fix şi nota contabilă), iar cheltuielile aferente măsurătorilor topo şi proiectului tehnic referitor la supraînălţarea Compartimentului 2 din depozitul de zgură şi cenuşă au concurat la desfăşurarea activităţilor economice taxabile, în momentul angajării lor, fiind absolut necesare pentru continuarea funcţionării societăţii, în condiţiile în care în acest depozit supraînălţat au fost depozitate zgura şi cenuşa rezultate din funcţionarea centralei în sezonul de încălzire 2012-2013, respectiv 2013-2014, supraînălţarea compartimentului nr. 2 al depozitului de zgură şi cenuşă s-a realizat de la cota 114 până la cota 116, faţă de cât era prevăzut iniţial în proiect, respectiv de la cota 114 până la cota 117, considerându-se că spaţiul de depozitare este suficient pentru perioada rămasă de funcţionat pe cărbune, iar reglementările europene au făcut imposibilă producerea de energie prin utilizarea cărbunelui în continuare, fiind obligatorie conversia la funcţionarea pe gaze naturale.

39. Măsurătorile topo au fost efectuate pentru a servi urmăririi în timp a construcţiilor speciale (depozit zgură şi cenuşă), urmând a fi incluse în valoarea de inventar a mijlocului fix odată cu finalizarea lucrărilor de închidere a compartimentului nr. 2 a depozitului de zgură şi cenuşă, până la sfârşitul anului 2016, iar documentaţiile tehnice au servit la dezvoltarea în timp a capacităţii de producţie în cogenerare de înaltă eficienţă a energiei electrice şi termice, urmând ca aceste costuri să fie adăugate la valoarea de intrare a echipamentelor şi utilajelor achiziţionate/modernizate în acest scop.

40. Raportat la această situaţie de fapt, susţinerile recurentei că reclamanta nu a demonstrat cu documente justificative faptul că îndeplineşte toate condiţiile cu caracter cumulativ şi totodată obligatoriu, impuse de legea fiscală, pentru deducerea taxei pe valoarea, sunt nefondate. În mod corect instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 145 alin. (2) din Codul fiscal, având în vedere şi pct. 45 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, anterior menţionate, astfel că susţinerile invocate nu sunt relevante raportat la starea de fapt fiscală de la momentul angajării cheltuielilor, în cadrul activităţii economice desfăşurate, abordarea organelor fiscale fiind excesivă.

41. Neacordarea dreptului de deducere a taxei achitate, în condiţiile menţionate, ar conduce la situaţia în care persoana impozabilă ar fi privată de avantajul fiscal care rezultă din aplicarea regimului de deduceri şi la încălcarea principiului neutralităţii TVA, garantat de dispoziţiile de drept naţional şi comunitar privind sistemul comun al TVA.

42. Cu privire la TVA refuzată la deducere prin ajustarea bazei de impozitare, în sumă de 338.191 RON, aferentă unei cantităţi de 13.815 tone de cărbune utilizat la producerea energiei electrice în luna mai 2014, instanţa de fond a reţinut în mod corect, de asemenea, că este deductibilă fiscal.

43. Organele fiscale au reţinut că reclamanta, în luna mai 2014, a depăşit limitele normelor tehnologice/consumuri proprii la combustibilul tehnologic, în condiţiile în care previzionarea consumului pentru fiecare an a avut la bază normele tehnologice/consumuri proprii, precum şi împrejurarea că, datorită faptului că, pentru luna mai 2014, reclamanta nu a prezentat date privind norma de consum, la calculul depăşirii normei de consum organul de control a luat in considerare randamentul mediu prognozat din anul 2014, rezultând că acest randament a fost cu mult mai mare decât cel realizat în luna mai 2014, lună pentru care reclamanta nu prezintă informaţii cu privire la consumul previzionat potrivit normei de consum, ci doar costurile şi producţiile relizate, randamentul obţinut, de 0.39, fiind semnificativ mai mic decât randamentul mediu anual în 2014, care a fost de 0.54.

44. Echipa de inspecţie fiscală a stabilit consumul şi producţia ce trebuiau realizate potrivit randamentului mediu anual prognozat, astfel că, la un consum de combustibil de 82.019 Mwh, trebuia să existe o producţie de energie de 60.635 Mwh, apreciind faptul că această creştere a producţiei nu a fost proporţională cu cea a costului, existând o depăşire a costurilor din cauza depăşirii normei de consum medie anuală cu 30.269 Mwh, echivalentul a 13.815 tone în valoare de 1.409.130 RON şi TVA aferent în sumă de 338.191 RON. Având în vedere că previzionarea consumului pentru fiecare an a avut la bază normele tehnologice/consumuri proprii, organele de inspecţie fiscală au constatat o depăşire a normei de consum pentru consumul tehnologic în luna mai 2014, 1.409.130 RON x 24 % = 338.191 RON.

45. S-au reţinut prevederile art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2013, coroborate cu pct. 53 alin. (10) lit. e) şi pct. 53 alin. (11) din Normele metodologice pentru aplicarea Codul fiscal. Organele fiscale au solicitat ANRE informaţii cu privire la normele de consum tehnologice prognozate de CET Arad S.A şi transmise anual spre aprobare către aceasta, în vederea fundamentării preţului de producţie al energiei termice. Prin adresa nr. x/17.05.2017, înregistrată la D.G.R.F.P Timişoara sub nr. x/22.05.2017, ANRE a răspuns solicitării.

46. Susţinerile recurentei privind faptul că ceea ce a reţinut instanţa de fond, cu privire la lipsa unei norme proprii de consum tehnologic valabilă, este în totală contradicţie cu faptul că însăşi reclamanta a transmis ANRE documentaţia tehnică în vederea stabilirii preturilor reglementate de aceasta, documentaţie care a avut la bază tocmai o normă tehnică de consum în ceea ce priveşte cantitatea de energie termică/electrică produsă pentru care s-a estimat un anumit consum de energie sub forma de materie primă, că reclamanta a depăşit norma proprie de consum de combustibil fără a indica vreun demers obiectiv care a determinat această situaţie, sunt nefondate.

47. Dispoziţiile art. 148 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd că "Nu se ajustează deducerea iniţială a taxei în cazul: a) bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de persoana impozabilă. (…)", iar potrivit pct. 53 alin. (10) din H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Codul fiscal, "În sensul art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, persoana impozabilă nu are obligaţia ajustării taxei deductibile în cazul bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate in mod corespunzător, în situaţii cum ar fi, de exemplu, următoarele, dar fără a se limita la acestea: (…) e) pierderile tehnologice sau, după caz, alte consumuri proprii, caz în care persoana impozabilă nu are obligaţia ajustării taxei în limitele stabilite potrivit legii ori, în lipsa acestora, în limitele stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de consum. În cazul depăşirii limitelor privind normele tehnologice ori consumurile proprii, se ajustează taxa aferenta depăşirii acestora".

48. Aşadar, nu se ajustează TVA în cazul bunurilor distruse, furate sau pierdute, inclusiv în situaţiile pierderilor tehnologice sau ale altor consumuri proprii, în limitele stabilite potrivit legii ori, în lipsa acestora, în limitele stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de consum. În cazul în care se depăşesc limitelor privind normele tehnologice ori consumurile proprii, se ajustează taxa aferentă depăşirii acestora, prin colectarea TVA.

49. În mod corect instanţa de fond a reţinut că lipseşte situaţia premisă avută în vedere de legiuitor pentru aplicarea dispoziţiilor legale enunţate anterior, în condiţiile în care reclamanta nu avea aprobată pentru luna mai 2014 o normă de consum care, fiind depăşită, să oblige la ajustarea TVA, aspect indicat şi de organul fiscal în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei, în sensul că, întrucât pentru luna mai 2014 petenta nu a prezentat date privind norma de consum, la calculul depăşirii acesteia a luat în considerare randamentul mediu prognozat din anul 2014, randamentul obţinut, de 0,39, fiind semnificativ mai mic decât randamentul mediu anual în 2014, care a fost de 0,54, în raport de care a procedat la ajustarea TVA.

50. Dispoziţiile legale invocate nu devin incidente, în condiţiile în care nu există o normă de consum aprobată, fiind corecte susţinerile instanţei în sensul că este puţin probabil ca reclamanta, dat fiind specificul activităţii desfăşurate (producţie energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă), să-şi normeze consumul, în sensul intenţiei legiuitorului, fiind pertinente apărările acesteia din cuprinsul contestaţiei, privitoare la imposibilitatea determinării consumului de cărbune pentru producerea unui MWh de energie termică, în condiţiile în care intervin mai mulţi factori, unii dintre aceştia imprevizibili, fapt pentru care reclamanta nu putea norma pentru un sezon consumuri tehnologice sau consumuri proprii, fiind în imposibilitatea tehnică de a face acest lucru. Reclamanta avea posibilitatea de a le previziona, pentru fundamentarea preţului către ANRE, însă, în acest caz, se putea face doar o estimare, în care se luau în calcul cât mai multe variabile.

51. Estimările realizate în acest context nu pot fi avute în vedere în sensul invocat de recurentă, privind depăşirea normei proprii de consum tehnologic şi aplicării art. 148 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 şi pct. 53 alin. (10) din H.G. nr. 44/2004, în mod corect fiind reţinută de instanţa de fond ca deductibilă fiscal TVA în sumă de 338.191 RON, aferentă unei cantităţi de 13.815 tone de cărbune utilizat la producerea energiei electrice în luna mai 2014, refuzată la deducere prin ajustarea bazei de impozitare.

52. Este de observat şi explicaţia reclamantei, reţinută de instanţa de fond, privind faptul că nu îi mai era permisă producerea energiei electrice şi energiei termice în cogenerare de înaltă eficientă prin funcţionarea pe bază de cărbune, motiv pentru care a ales să consume, în luna mai 2014, cantitatea de cărbune rămasă pe stoc, pentru producerea exclusivă a energiei electrice, chiar dacă urma să obţină randament foarte scăzut, dar cu maximul de venituri taxabile din această materie primă, astfel că materia primă folosită în luna mai 2014 a fost utilizată pentru obţinerea de venituri taxabile. De asemenea, este relevant şi faptul, reţinut, de asemenea, de instanţă, că organul fiscal a sancţionat, în realitate, lipsa de randament, de eficienţă a activităţii desfăşurate de reclamantă, contrar principiului libertăţii de gestiune a oricărei societăţi.

53. În ceea ce priveşte TVA colectată suplimentar, în sumă de 1.121.031 RON, aferentă depăşirii normei proprii de consum de combustibil aferentă lunilor aprilie, septembrie şi decembrie 2011, aprilie şi septembrie 2012, în mod corect instanţa de fond a constatat că nu este datorată.

54. Organele fiscale au constatat că, în perioada 2011 - 2012, reclamanta a înregistrat pierderi tehnologice rezultate ca urmare a unui consum efectiv de materii prime mai mare decât norma de consum, astfel cum a fost aceasta stabilită de reclamantă în vederea fundamentării prognozelor privind consumul şi producţia anuală comunicate ANRE pentru fundamentarea preţului de producţie a energiei termice. Au calculat depăşirile faţă de norma de consum şi au reţinut că pierderile care depăşesc normele de consum sunt asimilate livrărilor de bunuri, conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. S-a reţinut că pierderile tehnologice rezultate ca urmare a unui consum efectiv de materii prime, mai mare decât norma de consum stabilită de reclamantă, pentru care nu s-au emis facturi clienţilor, reprezintă bunuri constatate lipsă din gestiune asimilate livrărilor cu plată, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, dacă nu se încadrează în excepţiile prevăzute de lege, precum şi faptul că norma de consum pentru producţia realizată de petentă a stat la baza consumurilor prognozate şi transmise anual spre aprobare ANRE.

55. D.G.R.F.P. Timişoara, cu adresa nr. x/10.03.2017, a solicitat ANRE informaţii cu privire la normele de consum tehnologice prognozate de CET Arad S.A şi transmise anual spre aprobare către aceasta, în vederea fundamentării preţului de producţie al energiei termice. Prin adresa nr. x/17.05.2017, ANRE a răspuns solicitării în sensul că, potrivit prevederilor Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 15/2013, "preţul energiei termice stabilit de ANRE nu are în vedere consumul propriu tehnologic al unui anume producător în cogenerare (producere simultană de energie electrică şi termică în acelaşi proces) deoarece stabilirea unei norme de consum pentru consumul tehnologic este incompatibilă cu schema de ajutor de stat aşa cum a fost aprobată de Comisia Europeană prin Decizia C(2009)7085 (ajutor de stat N437/2009-România)".

56. Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 128 alin. (4) lit.

d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare incidentă în cauză, prevăd că "Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni: (…) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c)". Potrivit Normelor de aplicare din H.G. nr. 44/2004, pct. 7), în forma în vigoare pentru anul 2011, "Pierderile tehnologice stabilite potrivit legii sau, după caz, stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de consum nu intră sub incidenţa prevederilor art. 128 alin. (4) lit.

d) din Codul fiscal. Deducerea taxei pentru achiziţiile de bunuri utilizate in activităţi economice care dau naştere la pierderi tehnologice se realizează pe baza prevederilor generale ale art. 145 alin. (2) sau, după caz, ale art. 147 din Codul fiscal. Pierderile care depăşesc normele de consum sunt asimilate livrărilor de bunuri conform art. 128 alin. (4) lit.

d) din Codul fiscal. Atunci când norma de consum este stabilita de persoana impozabila, organul de inspecţie fiscala poate modifica coeficientul stabilit in scopul aplicării art. 128 alin. (4) lit.

d) din Codul fiscal, daca sunt indicii obiective ca pierderea tehnologica a fost supradimensionata", iar în forma în vigoare de la 31.01.2012 "În conformitate cu prevederile art. 145 din Codul fiscal, orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achiziţiilor de bunuri şi servicii în măsura in care face dovada ca acestea sunt utilizate in scopul operaţiunilor sale care dau drept de deducere. Pierderile tehnologice nu intra sub incidenţa prevederilor art. 128 alin. (4) lit.

d) din Codul fiscal in limitele stabilite potrivit legii sau, in lipsa acestora, in limitele stabilite de persoana impozabila in norma proprie de consum, dar pentru a preveni practici abuzive depăşirea acestor norme este asimilata livrării de bunuri conform art. 128 alin. (4) lit.

d) din Codul fiscal. Prin excepţie, în cazul societăţilor de distribuţie a energiei electrice nu intră sub incidenţa prevederilor art. 128 alin. (4) lit.

d) din Codul fiscal cantităţile de energie electrică consumate la nivelul normei proprii de consum tehnologic sau, în lipsa acesteia, la nivelul normei aprobate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru fiecare societate de distribuţie a energiei electrice, care include şi consumul propriu comercial. Deducerea taxei pentru achiziţiile de bunuri/servicii utilizate în activităţi economice care dau naştere la pierderi tehnologice se realizează pe baza prevederilor generale ale art. 145 alin. (2) sau, după caz, ale art. 147 din Codul fiscal". Prin O.G. nr. 15/2012, art. 128 alin. (4) lit.

d) a fost abrogat începând cu 01.01.2013.

57. Având în vedere aceste dispoziţii şi situaţia de fapt concretă, în raport de care existenţa în activitatea economică a reclamantei a unor pierderi tehnologice care au depăşit norma de consum în lunile aprilie, decembrie 2011 şi aprilie 2012, respectiv au condus la o scădere a randamentului pentru lunile septembrie 2011 şi septembrie 2012 (întrucât pentru aceste luni nu s-a prezentat o normă de consum), a fost asimilată livrărilor de bunuri cu plată, în mod corect instanţa de fond a constatat, având în vedere că reclamanta nu are un consum propriu stabilit, în sensul arătat chiar de către organul fiscal în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei (şi anume că norma de consum este formată din consumul net sau util de materiale, pierderi datorate procesului tehnologic, pierderi netehnologice, materiale refolosibile rezultate în procesul tehnologic şi materiale refolosibile rezultate în afara procesul tehnologic, norma proprie de consum reprezintă cantitatea maximă stabilită de materie primă sau material auxiliar, planificată a fi consumată conform tehnologiei adoptate şi utilizată în condiţii concrete de desfăşurare a producţiei, pentru obţinerea unei unităţi de produs finit, în normele proprii de consum fiind prevăzute şi incluse pe lângă consumurile de materii prime ale reţetarului şi pierderile tehnologice aferente desfăşurării normale a procesului tehnologic), că norma de consum prezentată de reclamantă ANRE se referă la o previzionare a veniturilor şi costurilor pentru fundamentarea preţului de piaţă, care nu are legătură cu definiţia economică avută în vedere de legiuitor, în consecinţă nici pierderile tehnologice nu au putut fi determinate ca atare de către organul de control, ci printr-o apreciere proprie asupra lipsei de eficienţă şi randament a societăţii, în condiţiile în care, printr-un consum superior de cărbune, nu s-a obţinut aceeaşi cantitate de energie, precum cea prognozată, mărindu-se artificial costul de producţie realizată, cu implicaţii în rezultatele de performanţă ale societăţii.

58. În raport de adresa nr. x/17.05.2017 a ANRE, conform căreia opţiunea managerului CET Arad de a funcţiona în regim de condensare nu a fost luată pe baza regulilor din piaţa energiei şi a normelor de acordare a ajutorului de stat de cogenerare de înaltă eficienţă, ci din alte considerente economice, asupra cărora ANRE nu se poate pronunţa, organul fiscal a reţinut şi faptul că decizia conducerii operatorului probează că acesta pretinde ca TVA aferent pierderilor tehnologice ca urmare a unui consum efectiv de materii prime, ineficient, aşa cum confirmă ANRE, să nu fie datorată, în condiţiile în care, într-adevăr, norma de consum pentru consumul tehnologic nu stă la baza preţului energiei termice stabilită de ANRE, însă CET Arad, deşi a estimat şi transmis limitele acestor norme de consum către ANRE, în unele luni le-a ignorat complet, în sensul că funcţionarea sa în regim de condensaţie s-a realizat într-un mod lipsit de eficienţă raportat la obiectul său de activitate. Astfel cum instanţa de fond a observat, însă, răspunsul ANRE se referea la consumul cantităţii de cărbune în luna mai a anului 2014, când societatea a ales să funcţioneze în condensare, chiar cu riscul unui randament mai scăzut, decât să abandoneze stocul respectiv, recunoscându-se faptul că este opţiunea managerului societăţii, a conducerii, de a-şi desfăşura activitatea în condiţiile pe care le consideră a fi adecvate, în conformitate cu principiul liberei gestiuni.

59. În mod corect a concluzionat instanţa de fond faptul că împrejurarea că reclamanta, în anumite perioade de funcţionare ale anului, nu poate atinge randamentele estimate sau lucrează la un randament mai scăzut comparativ cu acela din alte luni, din motive obiective, precum raportul dintre energia termică şi cea electrică produsă, funcţionarea la încărcări parţiale, condiţiile meteo etc, nu antrenează aplicarea prevederilor legale invocate de organul fiscal, pierderile tehnologice în cauză neconstituind lipsuri în gestiune asimilate livrărilor de bunuri cu plată.

60. În condiţiile în care nu există o normă de consum stabilită, în sensul de a se putea întocmi o fişă tehnologică în care să se precizeze exact cantitatea de energie consumată sub forma de cărbune necesară producerii unui KWh de energie termică, iar noţiunea de pierderea tehnologică în cadrul producerii de energie termică şi electrică în cogenerare nu există şi nu este normată nici de societate şi nici de autoritatea de reglementare, depăşirea acestei pierderi nu poate fi cuantificată conform pct. (7) din H.G. nr. 44/2004. În consecinţă, nu conduce la aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi a Normelor de aplicare din H.G. nr. 44/2004, pct. 7), în mod corect fiind constatat de instanţa de fond faptul că nu este datorată TVA colectată suplimentar, în sumă de 1.121.031 RON, aferentă depăşirii normei proprii de consum de combustibil aferentă lunilor aprilie, septembrie şi decembrie 2011, aprilie şi septembrie 2012.

61. Faţă de cele reţinute, având în vedere dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ţinând seama, astfel cum s-a reţinut şi anterior, că dreptul de deducere a TVA-ului constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislaţia comunitară în materie de TVA, concluziile instanţei de fond privind TVA colectată suplimentar, în sumă de 1.121.031 RON, sunt corecre.

62. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, în ceea ce priveşte obligaţiile suplimentare în sumă totală de 1.532.856 RON, reprezentând TVA de plată, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

VI Soluţia instanţei de recurs

63. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentele pârâte, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 133 din 22 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.