Reimbursement rejection and pre-financing recovery under EU fund contracts: admissibility of standard information letters and insufficiency of administrative motivation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice, Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - OIPOSDRU-MENCS si Ministerul Fondurilor Europene - MFE pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. x/20.12.2016 privind soluţionarea contestaţiei nr. x/24.10.2016 si x/25.10.2016 si implicit anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale in cadrul obiectului de convergenta înregistrat la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/31.03.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 2496/20.04.2017 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 953 din 5 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele măsuri:

- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în cadrul dosarului nr. x/2016, ca neîntemeiată.

- A respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

- A admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Oiposdru - Mencs şi Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice

- A anulat scrisorile de informare nr. x/10.09.2015, nr. y/20.10.2015, nr. z/25.11.2015, nr. w/07.03.2016 şi scrisoare de respingere nr. x/23.12.2015.

- A obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane la soluţionarea cererilor de rambursare şi de plată în lumina considerentelor prezentei hotărâri.

- A respins cererea în privinţa Scrisorii Standard de informare nr. x/15.09.2014, ca neîntemeiată.

- A respins capătul de cerere având ca obiect emitere proces-verbal de constatare nereguli şi de stabilire a creanţelor bugetare, ca rămas fără obiect.

- A respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în cadrul dosarului conexat nr. x/2017, ca neîntemeiată.

- A admis în parte cererea conexă, ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Oiposdru - Mencs şi Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice

- A anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x/20.12.2016

- A obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane la soluţionarea a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal nr. x/31.03.2016 în lumina considerentelor prezentei hotărâri.

- A respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în cadrul dosarului conexat nr. x/2017, ca neîntemeiată.

- A admis în parte cererea conexă, ce formează obiectul dosarului x/2017 formulată de reclamanta A. şi a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x/13.04.2017.

- A obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de recuperare a prefinanţării nr. x/03.10.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 953 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale -OIPOCU şi Ministerul Fondurilor Europene.

3.1 Recursul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman:

În legătură cu cererea de anulare a titlului de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/31.03.2016 şi a Deciziei nr. x/20.12.2016, recurentul susţine că în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, OIPOSDRU-MENCS a dispus verificarea administrativă a aspectelor menţionate în suspiciunea de neregulă cu nr. x/01.10.2015.

În urma analizării documentelor justificative financiare aferente contractului de finanţare x cu titlul "Dezvoltarea spiritului antreprenorial şi competenţe profesionale sporite pentru studenţii din Regiunea Nord-Vest" SMIS 53195, echipa de control a constatat că s-au luat deja măsurile financiare aferente acestor constatări, invalidându-se de către ofiţerii financiari toate cheltuielile solicitate la rambursare de către beneficiar precum şi necesitatea recuperării prefinanţării acordate beneficiarului în sumă de 108.422,80 Iei, ca urmare a art. 5, punctul B- Recuperarea prefinanţării din contractul de finanţare nr x/19.05.2014.

Nu existau cheltuieli neeligibile rambursate beneficiarului care să necesite recuperarea lor, astfel că prin titlul de creanţă menţionat nu s-au stabilit cheltuieli neeligibile, debitul fiind 0 RON.

În acest context, recurentul susţine că, în cadrul contestatiei formulate de beneficiar, acesta trebuia să prezinte în mod direct criticile aduse acestor constatări nu aspectele legate de procesarea cererilor de rambursare sau aspecte care fac referire în mod indirect la perioada de finalizare a verificărilor.

În considerarea faptului că prin titlul de creanţă, reprezentat de PVC x/31.03.2016, nu s-a stabilit nici o creanţă în sarcina reclamantei, apreciază cu bună credinţă că acest act "nu îi aduce atingere" aşa cum se prevede în art. 41 alin. (1) coroborat cu alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Astfel, obiectul contestaţiei depusă de reclamantă împotriva PVC x/31.03.2016, este lipsit de eficienţă juridică, în considerarea faptului că prin acest titlu de creanţă nu s-a stabilit în sarcina reclamantei niciun debit.

In consecinţă, aprecierea instanţei de fond precum că decizia de soluţionare a contestaţiei despre care face vorbire este nemotivată, consideră că este data fără a se studia starea de fapt şi de drept existentă, atât timp cât decizia nu modifică titlul de creanţă contestat, titlu de creanţă motivat.

Întrucât Decizia de soluţionare a contestaţiei nu modifică titlul de creanţă, aceasta fiind subsecventă titlului, consideră că nu se putea găsi o altă motivare aceleiaşi stări de fapt şi de drept, decât cea prezentată în titlul de creanţă contestat, dar nemodificat prin soluţionarea contestaţiei, fiind evident că actul care putea impune ceva în sarcina reclamantei este titlul de creanţă şi nu decizia de soluţionare a contestaţiei împotriva acestuia.

În opinia recurentei, dacă s-ar da curs hotărârii recurate de a reanaliza contestaţia reclamantei, nu s-ar putea ajunge decât în aceeaşi situaţie de respingere a contestaţiei pentru argumentele din titlul de creanţă, care culmea nu stabileşte nicio sarcină în patrimoniul reclamantei. în consecinţă, cum quod nullum est, non producit effectum, neexistând nici prejudiciu, nici o îngreunare a situaţiei reclamantei.

Privitor la cererea de anularea Deciziei nr. x/13.04.2017 dar si a Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. x/03.10.2016, recurentul a precizat că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea si utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, conceptul de neregulă este definit ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Prin sintagma "prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii", legiuitorul a încadrat pe lângă contractul de finanţare, cererea de finanţare şi celelalte documente producătoare de efecte juridice care se întocmesc cu ocazia implementării proiectelor cu fonduri europene.

Astfel, nerespectarea prevederilor convenţiilor legal făcute între părţile contractante, în cauză cu referire la beneficiar şi finanţator, atrag caracterul de neregulă respectivei acţiuni sau inacţiuni.

Raportat la speţă, nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate prin semnarea contractului de finanţare x, înseamnă o încălcare a principiului forţei obligatorii a acestuia, fapt care activează atât clauzele sancţionatorii din contract cât si prevederile legale care reglementează materia contractului, constituind conform art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011 o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile contractului.

Astfel, prin Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. x/03.10.2016 s-a cuantificat valoarea prefinanţării plătite beneficiarului, care la momentul emiterii deciziei nu era recuperată.

Aspectele prezentate de reclamantă nu au nicio legătură directă cu acest aspect, şi solicită instanţei de recurs să constate că nici reclamanta nu contestă faptul că a primit această sumă şi nici faptul că aceasta sumă nu a fost recuperate până la sfârşitul implementării proiectului.

Motivele legate de neprocesarea cererilor de rambursare şi implicit ne-deducerea acestei prefinanţării din valoarea validată la rambursare, sunt indirecte şi nu pot avea impact asupra creanţei constatate.

Recurentul mai arată că recuperarea acestei sume, nu prejudiciază în niciun fel reclamanta pentru că dacă se va decide declararea ca eligibile a sumelor solicitate la plată prin cererile de rambursare, consecinţa directă va fi faptul că această suma nu va mai fi dedusă din valoarea cererilor.

Se mai reiterează faptul că reclamanta nu-şi neagă obligaţia de a restituii această sumă primită, ci doar o leagă în mod artificial de procesarea cererilor de rambursare.

Reţinerea instanţei de fond precum că Decizia nr. x/13.04.2017 este nesusţinută de cuprinsul însuşi al deciziei, care după prezentarea contestaţiei răspunde punctual la aceasta. Mai mult decât atât, contestaţia reclamantei nu comportă asupra cauzelor deciziei de recuperare a prefinanţării, decizie întocmită după terminarea implementării proiectului, contestatoarea în cadrul contestaţiei sale argumentând cererea sa prin alte aspecte care nu au legătura cu Decizia nr. x/13.04.2017.

Privitor la cererea de anulare a Scrisorilor standard de informare înregistrate x/10.09.2015, x/20.10.2015, x/25.11.2015, x/07.03.2016 şi a Deciziei x/23.12.2015, se precizează că instanţa de fond a trimis în derizoriu efectele încălcării prevederilor contractuale, încălcări care conform O.U.G. nr. 66/2011 art. 2 alin. (1) lit. a) se încadrează în noţiunea de neregulă definită de legiuitor, însuşită de părţile contractului de finanţare prin art. 10 lit. a) din contract.

În acest sens, recurentul învederează că nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate prin semnarea contractului de finanţare x, înseamnă o încălcare a principiului forţei obligatorii a acestuia, fapt care activează atât clauzele sancţionatorii din contract cât si prevederile legale care reglementează materia contractului, constituind conform art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011 o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile contractului.

Referitor la neregulile constate de ofiţerii de control ai OI POSDRU, aşa cum reiese din Procesul-verbal cu nr. x/03.09.2015, reclamanta nu si-a îndeplinit o serie de obligaţii contractuale, refuzând totodată sa semneze procesul-verbal de vizită, anterior amintit. Mai exact, se menţionează că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 6 Drepturile şi obligaţiile părţilor - A. Drepturile şi obligaţiile Beneficiarului alin. (12) (13) (14).

Concret, recurentul arată că documentele financiare originale ale partenerului 1 S.C. B. S.R.L., erau greu identificabile la misiunea de la faţa locului, întrucât nu erau arhivate distinct pe fiecare proiect, fiind îndosariate la comun cu toate celelalte documente ale societăţii, deşi contractul de finanţare prevede la ort. 6 Drepturile şi obligaţiile părţilor - A. Drepturile şi obligaţiile Beneficiarului alin. (13) în mod expres faptul că reclamanta avea obligativitatea asigurării accesului ofiţerilor de control la locurile şi spaţiile unde se implementa proiectul, să pună la dispoziţia acestora atât pe suport optic cât şi hârtie documentele solicitate iar acestea din urmă să fie uşor accesibile şi arhivate corespunzător.

Totodată, în data de 02.09.2015 au fost prezentate documente justificative originale fără ştampila cu menţiunea "Solicitat Rambursare FSE - codul proiectului, în suma de..." precum şi fără semnătură şi ştampila expertului contabil, ceea ce contravine prevederilor legislaţiei europene dar şi prevederilor contractuale pe care reclamanta şi le-a asumat prin semnarea contractului de finanţare. Mai mult, în data de 03.09.2015 documentele justificative originale au fost prezentate cu ştampila cu menţiunea "Solicitat Rambursare FSE - codul proiectului, în suma de..." şi semnate de către expertul contabil a cărui semnătură nu a putut fi identificată deoarece sunt prezente două tipuri de semnătură pe ştampila cu C.".

O altă neregulă identificată la momentul respectiv de ofiţerii de control ai OI POCU consta în faptul că ştampila folosită de expertul contabil, în 2015, era cu viza din 2014, neputându-se stabili dacă în anul 2015 acesta din urmă ar mai fi putut aviza actele necesare implementării proiectului.

O altă critică, invocată în prezentul recurs, se referă la faptul că cererea de chemare în judecată formulată împotriva scrisorilor standard de informare a beneficiarului şi a răspunsurilor primate în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva acestora, este inadmisibilă.

În acest context a fost invocat art. 51 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011, ce reprezintă textul de lege ce stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal promovată pe tărâmul de reglementare oferit de O.U.G. nr. 66/2011. Acest text de lege prevede în mod expres, clar şi fără dubiu că ceea ce se atacă la instanţa de contencios administrativ competentă este decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, decizie emisă de autoritatea publică învestită cu soluţionarea contestaţiei, la care se referă art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, şi care a fost formulată împotriva Scrisorii de informare a beneficiarului cu nr. x/21.01.2016.

Mai mult, potrivit art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 ca normă specială, actele administrative care pot face obiectul dezbaterii în contencios administrativ, sunt strict numite de legiuitor.

Astfel, în opinia recurentului, scrisorile de informare a beneficiarului nu dau naştere, nu modifică sau nu sting raporturi juridice şi nici scopul emiterii acestora nu este executarea sau organizarea executării legii, astfel nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004 şi nu se regăsesc printre documentele expres menţionate de legiuitor în art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 ca având calitatea de titlu de creanţă şi nici nu sunt reţinute de legiuitor între actele care pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ după adoptarea pentru calea contestaţiei administrative conform art. 21 alin. (19) şi art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult chiar, scrisorile de informare a beneficiarului, nu determină întocmirea unui titlu de creanţă, nefiind nici acte anexe sau conexe acestora.

Calificarea dată de reclamantă cererii de chemare în judecată ca fiind guvernată de prevederile Legii nr. 554/2004 respectiv art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1), nu poate fi primită de Curte, întrucât aplicarea art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 se face conform principiul de drept potrivit căruia specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală şi se aplică cu prioritate.

Mai arată recurentul că, pe de o parte, acest text de lege reglementează o procedură administrativă specială de contestare a actului administrativ emis sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011. Este vorba, cu alte cuvinte, de un recurs prealabil cerut de norma specială drept condiţie pentru introducerea acţiunii în justiţie, iar pe de altă parte, Curtea ar trebui să reţină certitudinea faptului că reclamanta în formularea contestaţiei la Scrisoarea de informare a beneficiarului cu nr. x/21.01.2016, a avut în vedere procedura contestaţiei administrative prealabile reglementată de O.U.G. nr. 66/2011. Astfel alăturarea celor două norme O.U.G. nr. 66/2011 şi Legea nr. 554/2001, una specială şi alta generală, nu face decât să sublinieze principiul mai sus indicat, specialia generalibus derogant.

În continuare, recurentul face o paralelă cu actele administrative fiscale şi procedura de emitere reglementată de art. 218 alin 2 Codul de procedură fiscală, având în vedere că ambele acte normative au în vedere stabilirea şi încasarea creanţelor fiscale.

Prin urmare, atunci când alege să parcurgă procedura administrativă reglementată de art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, procedură ce se finalizează printr-o decizie care soluţionează fondul contestaţiei, acţiunea în justiţie în faţa instanţei de contencios administrativ fiscal se îndreaptă numai împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, instanţa fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal în măsura în care autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.

Aşadar, recurentul concluzionează că reclamanta nu are deschisă calea acţiunii în contencios administrativ fiscal îndreptată direct împotriva actelor administrativ fiscale a căror anulare a pretins-o prin contestaţia administrativă, respectiv împotriva Scrisorilor de informare a beneficiarului.

Titlul de creanţă este analizat de către instanţa de contencios administrativ, însă numai în situaţia în care se solicită şi anularea deciziei prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva titlului de creanţă, având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care sunt în sensul că instanţa este competentă a analiza şi a se pronunţa şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Recurentul reaminteşte că potrivit prevederilor imperative ale art. 21 alin. (19) şi alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 ca normă specială, actele administrative care pot face obiectul dezbaterii în contencios administrativ, sunt strict numite de legiuitor, nu cuprind şi scrisorile de informare a beneficiarilor, întrucât acestea nu dau naştere, nu modifică sau nu sting raporturi juridice şi nici scopul emiterii acestora nu este executarea sau organizarea executării legii, astfel nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004 şi nu se regăsesc printre documentele expres menţionate de legiuitor în art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 ca având calitatea de titlu de creanţă.

Astfel, atât procedura prealabilă reglementată de art. 7 alin. (1) din legea nr. 554/2004 neparcursă de reclamantă cât şi recursul prealabil prevăzut de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 reprezintă condiţii de exerciţiu a acţiunii în contencios administrativ, cu toate acestea inadmisibilitatea de ordine publică invocată prin prezenta, îşi are sorgintea în prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 care fixează obiectul acţiunii în contencios vizând un act administrativ fiscal emis sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011 (similar art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală O.G. nr. 92/2003).

Jurisprudenţa constantă a instanţelor administrative şi a ICCJ-SCAF este în sensul inadmisibilităţii acţiunilor în contencios vizând însuşi actul administrativ fiscal emis, iar nu decizia dată în soluţionarea contestaţiei administrative/fiscale prealabile.

Dacă s-ar admite opinia instanţei de fond, precum că scrisorile standard "reprezintă acte administrative individuale care sunt supuse procedurii de contestare de drept comun, prevăzută de Legea 554/2004 ", acţiunea ar fi inadmisibilă deoarece plângerea formulată împotriva răspunsului la contestaţia formulată de reclamantă - cu eficienţa juridică a răspunsului la plângerea prealabilă, nu este permisă de legiuitor, iar instanţa nu ar avea cum să aprecieze în mod direct asupra scrisorii standard de informare pentru că această cale nu-i este deschisă prin legea specială, derogatorie de la lex generalibus Legea nr. 554/2004.

In atare situaţie, conform principiului una electa una via (fiind evident că reclamanta a ales calea prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011), este vorba de o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile vizând obiectul acţiunii în contencios, reglementată printr-o normă specială, a cărei nerespectare conduce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Sub un ultim aspect, recurentul arată că întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor invocate în cauză, reiterează excepţia tardivităţii acţiunii în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere prevederile cadrului general al modului de soluţionare a litigiilor în contencios administrativ, respectiv art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale dispoziţiilor art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011 ca normă specială, recurentul susţine că pentru contestarea titlurilor executorii aşa cum sunt ele prevăzute în cuprinsul art. 43 există un termen de 30 zile de la data când beneficiarul a luat la cunoştinţă despre acestea.

După cum se poate constata, cererea de chemare în judecată în dosarul nr. x/2016, s-a depus la data de 02.09.2016, reper temporar care plasează reclamanta cu mult în afara oricărui termen care ar putea să-i dea dreptul să formuleze o contestaţie privind scrisorilor de informare a beneficiarului, fiind decăzută din termenul de contestare, fată de data emiterii şi aducerii la cunoştinţă a Scrisorilor standard de informare înregistrate.

Mai mult, se arată că din cererea de chemare în judecată, reclamanta nu prezintă niciun aspect, care să se poată încadra în prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, întrucât pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz", deşi nu s-au prezentat acele "motive temeinice" despre care face vorbire legiuitorul, reclamanta a depăşit şi termenul de maxim de un an de depunere a cererii de chemare în judecată. Termenul de 6 luni prevăzut în art. 11 alin. (1) Legea nr. 554/2004 pentru introducerea prezentei acţiuni, coroborat cu prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (5) "termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere", acţiunea nefiind depusă în termen, este tardivă.

Se mai susţine că deşi reclamanta a respectat dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ, contestând legalitatea scrisorilor de informare, răspunsul la plângerea prealabila - adică răspunsul prin care s-a soluţionat contestaţia la scrisoarea de informare a beneficiarului - având un caracter accesoriu în raport cu actul astfel contestat, în condiţiile în care ceea ce o vatămă pe reclamanta este scrisoarea de informare a beneficiarului, iar nu soluţia de respingere a contestaţiei sale împotriva acesteia.

Astfel, contestaţia depusă fiind respinsă şi nemodificându-se actul contestat, argumentarea contestaţiei neschimbând cu nimic situaţia de fapt şi de drept cuprinsă în actul contestat, consideră că motivarea actului administrativ personal constând în scrisoarea de informare a beneficiarului, este aceeaşi cu a răspunsul la contestaţie.

Având în vedere că soluţionarea contestaţiilor în cauză, păstrează soluţia neeligibilităţii sumelor neargumentate solicitate, instanţa de fond pentru lipsa motivării în drept a actului, putea dispune anularea actului respectiv şi eventual refacerea sa.

Faptul că actul prin soluţia recursul administrativ este inform, nu face decât să atragă anularea acestuia. Cu atât mai mult cu cât soluţionarea contestaţie este subsecventă actului administrativ contestat. In speţă, consideră că instanţa de fond încalcă prevederile art. 20 C. proc. civ., nerespectând principiul de drept conform căruia accesorium sequitur principale, nu invers, anularea actului accesoriu pentru motive de netransparenţă, neputând atrage anularea actului principal.

A motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea şi aprecierea legalităţii sale, iar importanţa acestei exigenţe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum şi de interesele pe care destinatarii actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicaţii şi deci motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt şi de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speţa de faţă a motivelor pentru care autoritatea emitentă a ajuns la concluzia necesităţii constatării încetării de î drept a mandatului de primar, cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, respectiv completă, precisă şi circumstanţială.

3.2 Recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice:

Recurentul susţine că hotărârea este nelegală din perspectiva dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând considerentele hotărârii, cu privire excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului - pârât, se constată că sentinţa nu îndeplineşte exigenţele anterior menţionate, întrucât judecătorul fondului nu a expus în mod clar şi logic argumentele care au fondat soluţia de respingere a excepţiei.

În susţinerea acestei excepţii, recurentul a invocat împrejurarea că Organismul Intermediar acţionează în baza Acordului de delegare de funcţii încheiat cu Autoritatea de management, nu poate conduce la concluzia că ambele entităţi au calitatea de autorităţi emitente ale celor două acte administrative.

În sensul celor de mai sus, este şi jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu titlu de exemplu Decizia nr. 3830 din 27.11.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 (anexată, în fotocopie, prezentei), în considerentele căreia s-a reţinut "prin delegarea competenţei, autoritatea publică dobândeşte o capacitate administrativă proprie, astfel că în exercitarea atribuţiilor astfel dobândite autoritatea publică nu se înfăţişează ca un simplu mandatar."

Astfel, în cauză, conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, raporturile juridice s-au creat între reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

De asemenea, trebuie reţinut că recurentul - intimat Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane nu a emis niciun act a cărui anulare să se solicite în prezenta cauză.

Prin urmare, solicită să se constate că intimata - reclamanta s-a îndreptat în mod greşit prin acţiunea formulată împotriva Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este admisibilă în prezenta cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare, împotriva ambelor recursuri, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

Ca un prim aspect, intimata a invocat excepţia nulităţii recursurilor pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, cele doua recurente trebuiau să-şi exprime criticile de nelegalitate faţă de hotărârea atacată în raport cu aceste motive, nefiind suficientă şi nici necesară o relatare a faptelor procesului şi nici a stării de fapt, deoarece recursul nu are caracter devolutiv şi nu vizează situaţia de fapt.

Analizând cererile de recurs formulata de AM si OI, se observa ca recurentele fac trimiteri izolate la motivele de casare de la pct. 6 si 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fara sa indice însa normele de drept material încălcate de instanţa de fond si fara sa aducă critici efective, rezumându-se să preia cuvânt cu cuvânt susţinerile efectuate în fond, ce ţin de temeinicie, iar nu de nelegalitate.

In ceea ce priveşte recursul formulat de AM, care critica soluţia pronunţată asupra calităţii sale procesuale pasive, se arată că AM şi-a delegat atribuţiile către OI, inclusiv atribuţiile de emitere, întocmire, semnare acte administrative insa AM rămâne responsabila pentru îndeplinirea obligaţiilor delegate de către OI. La dosarul cauzei este depus un extras din Acord de delegare funcţii. In acest sens este art. 31 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 457/20081 care prevede ca - "autorităţile de management rămân responsabile pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor delegate". Însăşi AM in întâmpinarea depusa la fond, la pag. 5 afirma ca "actele administrative sunt (...) emise in numele si pe seama acesteia de către OIPOSDRU MENCS".

Intimata susţine că nu a solicitat doar anularea actelor administrative, ci si plata sumelor nealocate ca urmare a respingerii CR si C. pen., or în art. D alin. (3) din contractul de finanţare se prevede expres obligaţia de plata a sumelor în sarcina AM.

Referitor la recursul formulat de OI, precizează că P-V are o înrâurire directa asupra tuturor C. pen. si CR respinse. OI nu a validat nicio plata ca urmare a formulării Sesizării de neregula. C. pen. şi CR care însumează aproximativ 900.000 RON au fost respinse in bloc pe motiv ca exista o Sesizare de neregula, iar contestaţiile formulate împotriva soluţiilor de respingere a acestor cereri au fost suspendate pana la soluţionarea Sesizării de neregula. Din aceste considerente, interesul in anularea P-V este unul născut, actual, personal si legitim in sensul art. 33 C. proc. civ.

Se mai subliniază că, asa cum rezulta din actele administrative în cauza, rezulta lesne ca OI nu a intrat pe fondul contestaţiei, respingând contestaţia ca lipsita de interes. Acesta este si motivul pentru care instanţa de fond a reţinut ca exista interes si a obligat OI sa analizeze contestaţia pe fondul ei.

În legătură cu scrisorie de informare, intimata susţine că recurentul nu poate invoca direct în recurs inadmisibilitatea acţiunii împotriva acestor acte, iar în al doilea rând, sunt acte administrative, îndeplinind cerinţele Legii 554/2004. Prin aceste acte au fost respinse CR si C. pen., iar împotriva acestor acte administrative a parcurs procedura prealabila, respectiv a formulat contestaţii în termenul de 5 zile lucrătoare prevăzut chiar în actele administrative şi în Instrucţiunea Nr. 103/18.03.2015.

Este neîntemeiată susţinerea pârtii adverse cum ca acţiunea ar trebui respinsa ca lipsita de obiect întrucât adresele prin care a fost informată despre suspendarea soluţionării contestaţiilor la SSIB nu au cum sa fie calificate ca o soluţionare a contestaţiilor. Este de acord ca adresele prin care i s-a comunicat măsura suspendării nu echivalează cu soluţionarea contestaţiei, motiv pentru care nici nu le-a contestat. Insa, intimata nu poate aştepta sine die ca OI sa procedeze la soluţionarea cererilor sale, si ulterior sa invoce tardivitatea, aşa cum de altfel, a procedat. Intimata are atât dreptul cat si obligaţia sa sesizeze instanţa de contencios in termen de 6 luni de la data la care OI trebuia sa reia procedura de soluţionare a plângerilor prealabile si a făcut in termen acest lucru.

Se mai arată că excepţia tardivităţii formulării cererilor de chemare in judecata aferenta dosarului nr. x/2016 a fost soluţionată de instanţa de fond prin încheierea din data de 20.11.2017, încheiere care nu a fost atacata cu recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 Excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimata reclamantă:

Pe calea întâmpinării, intimata reclamantă a invocat excepţia nulităţii ambelor recursuri, pe considerentul că acestea nu indică nicio critică ce ar putea fi încadrată în motivele de casare prevăzute la art. 488, apreciind că cele doua recurente trebuiau să-şi exprime criticile de nelegalitate faţă de hotărârea atacată în raport cu aceste motive, nefiind suficientă şi nici necesară o relatare a faptelor procesului şi nici a stării de fapt, deoarece recursul nu are caracter devolutiv şi nu vizează situaţia de fapt.

Verificând cele două recursuri declarate, din această perspectivă, se observă că recurentele au pus în discuţia instanţei de control judiciar modalitatea în care textele de lege incidente în cauză au fost interpretate şi aplicate, ceea ce face ca sentinţa atacată să poată fi cenzurată prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de casare care, de atltfel, a şi fost invocat în cuprinsul memoriilor de recurs.

Mai mult, criticile recurentului pârât Ministerul Educaţiei Naţionale, referitoare la nepronunţarea asupra unor excepţii invocate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aşadar, excepţia de nulitate a recursurilor nu poate fi primită, având în vedere că recurentele au invocat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare ale art. 488 C. proc. civ. şi vor fi analizate în cele ce urmează.

1.2 Recursul recurentului pârât Ministerul Educaţiei Naţionale:

1. Prima critică invocată se referă la modalitatea în care prima instanţă a soluţionat cererea de anulare a titlului de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/31.03.2016 şi a Deciziei nr. x/20.12.2016.

Pe scurt, în opinia recurentei, atâta vreme cât prin aceste acte administrative nu s-a stabilit niciun debit, intimata reclamantă nu are interes să le conteste, iar obiectul contestaţiei este lipsit de eficienţă juridică.

Înalta Curte observă că anterior întocmirii procesului-verbal menţionat mai sus, autoritatea i-a respins intimatei reclamante toate cererile de rambursare formulate în cadrul proiectului finanţat, pe baza unor suspiciuni de neregulă, ce au fost verificate şi consemnate prin actul administrativ amintit.

Aşadar, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/31.03.2016, autoritatea a materializat neregulile constatate în cadrul proiectului, iar împrejurarea că nu a fost consemnat şi un debit, se datorează faptului că partea nu a încasat nicio sumă de bani din finanţarea stabilită conform contractului, tocmai ca urmare a suspiciunilor de neregulă ce au fost confirmate prin emiterea acestui act administrativ.

Ca atare, este evident că folosul practic al intimatei reclamante de a contesta procesul-verbal constă în dovedirea inexistenţei neregulii stabilite în sarcina sa şi care ar conduce la infirmarea soluţiei de respingere a cererilor de rambursare, de asemenea contestate, dar şi la infirmarea deciziei de recuperare prefinanţării ce s-a dispus ulterior.

Astfel, în mod legal contestaţia formulată a vizat aspecte referitoare inclusiv la motivul pentru care au fost respinse solicitările de rambursare, având în vedere că argumentele pentru care au fost respinse respectivele cereri şi cele pentru care a fost emis procesul-verbal contestat au fost comune, respectiv existenţa unei nereguli în cadrul procedurii de finanţare.

În acest context, autoritatea investită cu soluţionarea contestaţiei împotriva procesului-verbal de nereguli era obligată să procedeze la analiza acesteia şi la emiterea unui răspuns motivat al criticilor procedurale şi substanţiale formulate de parte, iar nu să se limiteze la a constata că aceasta este lipsită de eficienţă în lipsa stabilirii unui debit.

Este de observat că drepturile intimatei reclamantei fuseseră negate anterior prin respingerea cererilor de rambursare pentru o suspiciune de neregulă care s-a confirmat doar cu ocazia întocmirii procesului-verbal contestat, iar respingerea contestaţiei administrative pe motiv că nu ar exista interes sau eficienţă juridică în lipsa constatării unui debit, reprezintă o veritabilă piedică formală în dobândirea şi justificarea unor drepturi legitime.

Pe cale de consecinţă, în acord cu statuările primei instanţe, respingerea contestaţiei administrative pe unicul considerent că "este lipsită de eficienţă juridică", fără o minimă motivare şi analiză a criticilor formulate împotriva modalităţii de reţinere a neregulii, reprezintă o împiedicare a accesului la justiţie ce a fost legal sancţionată.

Argumentele recurentului în sensul că trebuiau contestate doar reţinerile referitoare la faptul "nu există cheltuieli neeligibile, ce necesită recuperare, cu excepţia prefinanţării...", reprezintă o limitare nejustificată a accesului părţii la contestarea actelor considerate vătămătoare şi care nu pot fi confirmate de instanţă.

Din perspectiva autorităţii, împrejurarea că în urma emiterii procesului-verbal de nereguli, cererile de rambursare rămân soluţionate în sensul respingerii şi, mai mult, se recuperează şi prefinanţarea, nu reprezintă o soluţie vătămătoare pentru parte, care să-i deschidă acesteia calea contestaţiei administrative şi ulterior cea judiciară. Or, o atare abordare nu poate fi primită pentru că încalcă drepturile elementare şi fundamentale ale unui contencios de plină jurisdicţie garantat de Constituţia României.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, recurentul a mai afirmat că, întrucât Decizia de soluţionare a contestaţiei nu modifică titlul de creanţă, aceasta fiind subsecventă titlului, consideră că nu se putea găsi o altă motivare aceleiaşi stări de fapt şi de drept, decât cea prezentată în titlul de creanţă contestat.

Şi această abordare va fi sancţionată de instanţa de control judiciar, întrucât prin decizia de soluţionare a contestaţiei administative, autoritatea nu este chemată să reia actul atacat, ci să răspundă motivelor invocate de parte, ţinând cont de faptul că motivarea reprezintă o condiţie de legalitate a întregii proceduri administrative, iar lipsa acesteia conduce la anularea actelor emise cu nerespectarea acestei cerinţe.

2. Un alt aspect criticat în cererea de recurs este cel referitor la modul de soluţionare a cererii de anulare a deciziei de recuperare a prefinanţării.

În legătură cu acest motiv, recurentul aduce argumente strict legate de faptul că în cadrul proiectului s-a săvârşit o neregulă, iar neregula conduce la recuperarea prefinanţării achitate anterior începerii activităţilor specifice.

Însă recurentul omite să sublinieze faptul că neregula pe care o invocă a fost stabilită prin procesul-verbal amintit mai sus, iar acesta nu a fost supus procedurii de contestare administrativă sau judiciară, întrucât intimatei reclamantei i-a fost negat dreptul de contestare, cu justificarea că nu este eficientă juridic.

Aşadar, prin jocul nesoluţionării contestaţiei administrative împotriva procesului-verbal de nereguli, pe motiv că nu se stabileşte niciun debit, iar ulterior prin invocarea acestei nereguli ca temei pentru susţinerea recuperării finanţării, autoritatea a expus partea la îngrădirea posibilităţii de a-şi valorifica drepturile sale legitime şi de acces la instanţă.

Or, această abordare a fost legal sancţionată de prima instanţă prin măsurile dispuse, Înalta Curte neputând reţine argumentele recurentului ca justificare pentru admiterea prezentului demers judiciar.

Este adevărat că intimata reclamantă nu contestă primirea sumei cu titlu de prefinanţare, însă contestă stabilirea unei nereguli în sarcina sa, iar decizia de recuperare este strâns legată de actul administrativ cu acest titlu, a cărui anulare, ar conduce firesc şi la legalitatea încasării sumei cu titlu de prefinanţare, deci la anularea măsurii de recuperare a acesteia.

Ca atare, decizia de prefinanţare nu este legată "artificial" de cererile de rambursare şi de procesul-verbal de nereguli, aşa cum a susţinut recurentul, ci este o consecinţă firească a măsurilor adoptate de autoritate în cadrul proiectului, pe care partea este îndreptăţită să le conteste.

3. Motivul de recurs referitor la scrisorile standard de informare este de asemenea nefondat.

La fel ca în situaţia deciziei de prefinanţare, recurentul impută primei instanţe modul superficial în care a analizat neregula stabilită în cadrul proiectului, susţinând că reclamanta nu si-a îndeplinit o serie de obligaţii contractuale, ceea ce a condus la respingerea cererilor de rambursare.

Ceea ce omite însă recurentul să precizeze este faptul că împotriva scrisorilor standard de informare, intimata reclamantă a formulat contestaţii administrative, a căror analiză a fost suspendată până la soluţionarea sesizării aflate în verificare la Serviciul Juridic Constatare şi Stabilire Nereguli.

În considerarea celor de mai sus, se observă că cererile de rambursare din cadrul proiectului nu au fost analizate decât formal şi au fost respinse în considerarea unei nereguli ce nu a fost verificată nici pe cale administrativă, nici judiciară.

Ca atare, nu pot fi primite argumentele recurentului, ce repun în discuţie legalitatea constatării neregulii, în condiţiile în care chiar acesta a recunoscut cu ocazia soluţionării contestaţiei administrative la scrisorile standard de informare că nu poate fi analizată în contextul procedural amintit.

Tot în legătură cu scrisorile standard de informare, recurentul a susţinut că acţiunea împotriva acestora este inadmisibilă, întrucât pe de o parte nu sunt acte administrative în sensul art. 2 din Legea 554/2004, iar pe de altă parte acţiunea poate fi îndreptată doar împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Aşa cum legal a reţinut şi prima instanţă, scrisorile standard de informare ce fac obiectul prezentei acţiuni reprezintă acte administrative individuale care sunt supuse procedurii de contestare de drept comun, prevăzută de Legea 554/2004. Că este aşa o dovedeşte împrejurarea esenţială că acestea au dat naştere unei situaţii juridice noi, fiind soluţionate cererile de rambursare în cadrul procedurii, prin respingerea acestora, fiind, în mod evident, cauzată o vătămare părţii, ce poate fi valorificată pe calea disp. Lg. 554/2004. De asemenea, partea a parcurs procedura prealabilă statuată de art. 7 din acelaşi act normativ, însă controlul de legalitate al instanţei vizează actul administrativ atacat, iar nu soluţia din contestaţia administrativă, aşa cum se întâmplă în procedurile speciale enunţate de recurent, cum ar fi art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 sau art. 218 din Codul de procedură fiscală.

Prevederile O.U.G. nr. 66/2011 nu stabiesc o procedura specială de contestare a scrisorilor standard de informare, care să deroge de la regulile de drept comun aminitite mai sus, fiind cert că art. 51 se referă la acţiunea împotriva deciziei emise în cadrul soluţionării contestaţiei administrative împotriva procesului-verbal de stabilire a neregulilor. Aşadar, fiind norme de strictă interpretare, ele nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele pentru care au fost emise de legiuitor.

Ca atare, neavând o procedură specială de contestare, actele administrative emise ca urmare a soluţionării cererilor de rambursare se contestă pe calea dreptului comun conform disp. Lg. 554/2004, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.

4. Un ultim motiv de recurs se circumscrie criticii potrivit căreia prima instanţă nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiilor procesuale invocate pe calea întâmpinării, respectiv inadmisibilitatea acţiunii împotriva scrisorilor standard de informare şi tardivitatea cererii de chemare în judecată.

Contrar opiniei recurentului, Înalta Curte observă că, prin încheierea de şedinţă din data de 20.11 2017 aflată la fia 189 vol. I dosar fond, prima instanţă a soluţionat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii împotriva scrisorilor standard de informare, dar şi excepţia tardivităţii acţiunii atât în privinţa scrisorilor standard, cât şi împotriva procesului-verbal de stabilire nereguli.

Argumentele privind tardivitatea nu pot fi primite atâta vreme cât, prima instanţă a observat, în mod just, că procedura de soluţionare a contestaţiilor administrative a fost suspendată până la soluţionarea suspiciunii de neregulă, ori în aceste condiţii potrivit art. 11 alin. (2)1 din Legea 554/2004, termenul de 6 luni pentru formularea cererii de chemare în judecată curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluţionare.

A mai susţinut recurenta că, de vreme ce contestaţia depusă este respinsă şi nu se modifică actul contestat, argumentarea contestaţiei neschimbând cu nimic situaţia de fapt şi de drept cuprinsă în actul contestat, consideră că motivarea actului administrativ personal constând în scrisoarea de informare a beneficiarului, este aceeaşi cu a răspunsul la contestaţie. În fapt, recurentul încearcă să demonstreze că nemotivarea soluţiei contestaţiei administrative nu putea atrage anularea actului principal, a cărei motivare poate suplini actul subsecvent, respectiv decizia de soluţionare a contestaţiei.

Aceste susţineri sunt lipsite de acurateţe juridică, mai ales în condiţiile în care prima instanţă a reţinut că, în realitate, autoritatea nu a analizat cererile de rambursare formulate de intimata reclamantă întrucât acestea au fost respinse formal în temeiul suspiciunii de neregulă, iar soluţionarea contestaţiei administrative a fost suspendată. Ca atare, partea şi-a văzut închise toate modalităţile de a-şi expune opinia şi apărările atât în faţa administraţiei cât şi a instanţei, ceea ce a făcut ca procedura desfăşurată în faţa autorităţii, în ansamblul său să fie viciată.

Reţinând că nici una dintre criticile formulate de recurent în cadrul memoriului său de recurs nu pot fi primite în scopul reformării hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat prezentul recurs.

1.3 Recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene:

S-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât a fost greşit soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că prin petitul cererii de chemare în judecată, intimata reclamantă a solicitat şi plata sumelor de bani aferente cererilor de rambursare formulate. Or, aşa cum legal a stabilit şi prima instanţă potrivit art. D alin. (3) din contractul de finanţare, obligaţia de plată îi revine Autorităţii de management, respectiv Ministerului Fondurilor Europene, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Prin urmare, alegaţiile acestuia în sensul că nu a emis niciun act a cărui anulare se solicită, dar şi faptul că raporturile juridice conform contractului s-au născut între reclamantă şi pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, nu pot fi primite în considerarea celor expuse mai sus.

Nici critica conform căreia respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este o soluţie viciată din perspectiva nemotivării acesteia, nu este fondată, având în vedere că în hotărârea atacată au fost expuse argumentele pentru care a fost înlăturată această apărare a părţii, aşa cum rezultă din considerentele afat la finalul filei 8 din sentinţă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004, va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca fiind legală.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale -OIPOCU şi Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 953 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.