Magistrate seniority calculation: exclusion of part-time work periods under "normal working hours" clause

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la nr. x/2017, astfel cum a fost completată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba şi a solicitat următoarele: anularea parţială a Ordinului nr. 2203/C/31.08.2017 privind stabilirea indemnizaţiei de încadrare lunară; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare şi reîncadrare corespunzătoare, în sensul recunoaşterii perioadei cuprinsă între 15.03.2006 - 15.01.2009, respectiv 02.02.2009 - 31.09.2010, drept vechime integrală în muncă; obligarea pârâţilor Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba la acordarea, cu titlu de despăgubiri materiale, a sumelor echivalente, constând în diferenţă spor de vechime în muncă efectiv plătit şi cel datorat ca urmare a constatării perioadelor sus menţionate ca vechime integrală în muncă şi ca urmare a reîncadrării corespunzătoare, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 1325 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis in parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia. A anulat in parte Ordinul MJ nr. 2203/C/31.08.2017, în ceea ce priveste poziţia din anexă referitoare la reclamant. A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin prin care să dispună reîncadrarea reclamantului şi recalcularea drepturilor salariale ale acestuia, retroactiv, cu începere din data de 01.07.2017, cu luarea în considerare a perioadelor 15.03.2006 - 15.01.2009 şi 02.02.2009 - 31.09.2010 ca reprezentând vechime integrală în muncă. A obligat pârâtul Tribunalul Alba la plata către reclamant, după emiterea ordinului, a diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate pentru perioada 01.07.2017 - zi, actualizate cu inflaţia, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei diferenţe, calculate de la data scadentei fiecărei diferenţe lunare până la plata efectivă şi integrală a acestora. A respins acţiunea privind emiterea ordinului de către Ministerul Justiţiei şi privind plata diferenţelor salariale pentru perioada anterioară datei de 01.07.2017, ca inadmisibilă (lipsa unei cereri administrative de emitere ordin). A respins acţiunea împotriva pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.

III Recursul formulat de pârât

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. În motivarea recursului, recurentul a arătat că în primul rând, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 489/13.03.2018, pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2017, cu acelaşi obiect, respectiv recunoaşterea perioadelor de 15.03.2006 - 15.01.2009 şi 2.02.2009 - 31.09.2010 drept vechime în muncă, cu aceleaşi părţi, instanţa a respins acţiunea reclamantului, invocă autoritatea de lucru judecat provizorie, cu consecinţa suspendării judecăţii prezentului recurs până la soluţionarea dosarului nr. x/2017

5. A arătat că prima instanţă a reţinut în mod corect că stabilirea vechimii în muncă de care beneficiază magistraţii se face în temeiul art. 41din O.U.G. nr. 27/2006, text a cărui aplicare a fost prelungită indirect prin intermediul legilor succesive anuale de salarizare, şi care prevede că sporul cuvenit se calculează "corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru".

6. În continuare, însă, instanţa de fond a apreciat că interpretarea dată de Ministerului Justiţiei noţiunii de "program normal de lucru" este eronată, Consideră nelegală această concluzie a instanţei, sintagma "timp efectiv lucrat în program normal de lucru" a fost folosită şi în Legea nr. 50/1996 şi în O.G. nr. 8/2007. La intrarea în vigoare a prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 a avut loc o primă reîncadrare, sporul pentru vechimea în muncă prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 fiind inclus în indemnizaţia de încadrare brută lunară, cu păstrarea, însă, a nivelului de salarizare şi a modului de calcul. Ulterior, a avut loc o nouă reîncadrare în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010, însă prin legile anuale de salarizare s-a prevăzut, începând cu anul 2011, că nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele noului act normativ, ci se păstrează indemnizaţiile avute în anii anteriori.

7. Ţinând cont că reclamantul a fost numit în funcţie în anul 2014, drepturile salariale cuvenite i-au fost stabilite la nivelul de salarizare în plată pentru funcţii similare, potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea sporului de vechime, respectiv a modului de calcul a vechimii în muncă, astfel cum prevedea art. 41din O.U.G. nr. 27/2006.

8. În ceea ce priveşte sintagma "program normal de muncă", arată că prevederile art. 112 Codul Muncii sunt clare şi neinterpretabile, în sensul că, "pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână", aceasta fiind regula, singura excepţie prevăzută de lege fiind cea de la alin. (2) al aceluiaşi articol, unde se prevede că "în cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână". Având în vedere că programul normal de muncă este cel prevăzut de art. 112 alin. (1) Codul Muncii, se înţelege că orice durată de timp de muncă mai mică decât cea normală intră sub incidenţa unui alt tip de contract de muncă, şi anume cel cu timp parţial, caz neprevăzut de O.U.G. nr. 27/2006. Dispoziţiile art. 41din O.U.G. nr. 27/2006 au avut în vedere programul normal de muncă, aşa cum este definit de Codul Muncii la art. 112 alin. (1), iar dacă era vorba şi de un alt tip de contract, cu timp parţial de exemplu, s-ar fi prevăzut în mod expres.

9. Prin urmare, având în vedere că, în ceea ce priveşte acordarea sporului de vechime în muncă, există prevederi legale exprese, respectiv numai în condiţiile unui timp efectiv lucrat în program normal de muncă, consideraţiile primei instanţe privind sintagma "program normal de muncă" sunt neîntemeiate.

IV Întâmpinarea formulată de intimatul reclamant

10. Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât interpretarea recurentului cu privire la nereglementarea acordării sporului pentru vechime în muncă pentru situaţia în care contractul de muncă a fost încheiat cu durată parţială a timpului de muncă nu poate fi primită, dispoziţia cuprinsă în alin. (2) al art. 106 din Legea nr. 53/2003 nu este incidenţă în speţă, atât timp cât noţiunea de "vechime în muncă", reglementată de art. 16 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 reprezintă o instituţie distinctă de dreptul salarial ce poate fi acordat în baza acesteia (respectiv sporul pentru vechime în muncă).

11. Pe cale de consecinţă, nu poate fi interpretat alin. (2) al art. 106 din Legea nr. 53/2003, referitor la modul de acordare a drepturilor salariale, de o manieră prin care să se restrângă nepermis înţelesul noţiunii de "vechime în muncă". Vechimea în muncă reprezintă totalitatea perioadelor în care o persoană a desfăşurat activităţi în temeiul unui contract individual de munca, indiferent de timpul de lucru menţionat în fiecare contract de muncă, leguitorul nu a distins între contractul individual de muncă cu normă întreagă şi cel cu timp parţial.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

12. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

13. Prin Hotărârea nr. 881 din 03 iulie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantul A. a fost numit în funcţia de judecător stagiar la Judecătoria Alba Iulia, începând cu data de 15 iulie 2014, iar la data de 15 ianuarie 2016, prin Decretul nr. 88 al Preşedintelui României, a fost numit în funcţia de judecător definitiv la aceeaşi instanţă, începând cu data de 19 ianuarie 2016.

14. Anterior acestei perioade, în perioada 18.07.2005 - 15.03.2006, reclamantul a fost angajat cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu timp integral de 8 ore/zi; în perioada 15.03.2006 - 15.01.2009 a fost angajat cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu timp parţial de 2 ore/zi; în perioada 02.02.2009 - 30.06.2009 a fost angajat cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu timp parţial de 2 ore/zi; în perioada 01.07.2009 - 31.09.2010 a fost angajat cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată; în perioada 01.10.2010 - 01.03.2011 a fost angajat cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu timp integral de 8 ore/zi; în perioada 08.10.2012 - 14.07.2014 a deţinut calitatea de auditor de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

15. Reclamantul A. a solicitat recunoaşterea perioadei cuprinsă între 15.03.2006 - 15.01.2009, respectiv 02.02.2009 - 31.09.2010, drept vechime integrală în muncă. Având în vedere perioadele anterior menţionate, reclamantul a invocat faptul că vechimea în muncă totală, raportat la prevederile art. 16 din Legea nr. 53/2003, era de 8 ani şi 2 zile la data de 14.07.2014, data încadrării în funcţia de judecător stagiar, faptul că, în ceea ce priveşte vechimea in muncă, leguitorul nu a distins între contractul individual de muncă cu normă întreagă şi cel cu timp parţial, salariatul încadrat cu fracţiune de normă se bucură de aceleaşi drepturi ca şi salariatul încadrat cu normă întreagă.

16. În apărare, pârâtul a arătat că drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite la nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare, potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, în anul 2014. A arătat că Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut că personalul se reîncadrează corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010, pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că, începând cu 1 ianuarie 2011, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade aşa cum au fost prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010, în raport de funcţia, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010; prin acelaşi act normativ s-a prevăzut că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii nr. 284/2010, dispoziţii menţinute şi în următorii ani, prin legi anuale de salarizare, inclusiv în anul 2014.

17. A menţionat că, înainte de apariţia Legii nr. 284/2010, drepturile salariale au fost calculate în temeiul Legii nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010, în sensul că la indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31 decembrie 2009 s-au adăugat sporurile, printre care şi sporul de vechime în muncă şi majorările prevăzute în nota la Anexa VI/1 la Legea cadru nr. 330/2009, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa VI la această lege. Până la data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 330/2009, sporul pentru vechimea în muncă, inclus în indemnizaţia de încadrare brută lunară, era prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din justiţie.

18. Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru reclamant, prin care să dispună reîncadrarea reclamantului şi recalcularea drepturilor salariale ale acestuia, retroactiv, cu începere din data de 01.07.2017, cu luarea in considerare a perioadelor 15.03.2006 - 15.01.2009 şi 02.02.2009 - 31.09.2010 ca reprezentând vechime integrală în muncă.

19. Înalta Curte reţine că cererea de suspendare a judecăţii prezentului recurs până la soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Alba, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 489/13.03.2018, este nefondată.

20. Împotriva acestei sentinţe s-a formulat apel, iar judecata acestuia a fost suspendată, de Curtea de Apel Alba Iulia, prin încheierea din 31.01.2019, în baza art. 413 pct. 1) raportat la art. 138 pct. 6) C. proc. civ., până la solutionarea prezentului recurs.

21. Art. 413 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi", iar art. 138 alin. (6) C. proc. civ. prevede, cu privire la excepţia de litispendenţă, faptul că, atunci "Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului".

22. Dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. prevăd, aşadar, că instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. Suspendarea judecăţii presupune ca judecata de a cărei dezlegare se invocă faptul că ar depinde soluţionarea cauzei să fie în curs de desfăşurare, adică să fie o judecată pendinte. Nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. pentru suspendarea judecăţii prezentului recurs, solicitată de recurent, câtă vreme, pe de o parte, cauza de care ar depinde judecata nu se află în curs de desfăşurare, ci este suspendată, la rândul ei, iar pe de altă, aceasta este suspendată de curtea de apel, în temeiul art. 138 alin. (6) C. proc. civ., chiar pentru soluţionarea prezentului recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

23. În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat provizorie, invocată de recurent, dispoziţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. reglementează în sensul "Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie". Autoritatea de lucru judecat provizorie funcţionează până la expirarea termenului de apel sau recurs, sau până la data la care calea de atac este respinsă, moment la care se definitivează, iar în cazul în care calea de atac este admisă, autoritatea de lucru judecat provizorie se desfiinţează cu efect retroactiv pentru partea din hotărâre care a fost reformată în căile de atac.

24. Efectul autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 C. proc. civ., priveşte, însă, hotărârile judecătoreşti definitive, neputând fi opusă, cu efect de autoritate de lucru judecat, o hotărâre nedefinitivă, al cărei efect poate fi desfiinţat, cu efect retroactiv, ca urmare a admiterii căii de atac. Pe de altă parte, astfel cum s-a reţinut, judecata căii de atac a apelului împotriva sentinţei a cărei autoritate de lucru judecat provizorie se invocă a fost suspendată, în baza art. 138 alin. (6) C. proc. civ., de curtea de apel, în temeiul art. 138 alin. (6) C. proc. civ., chiar pentru soluţionarea prezentului recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

25. Motivul de casare referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41din O.U.G. nr. 27/2006 este nefondat. Susţinerile recurentului pârât sunt nefondate.

26. Sunt corecte considerentele instanţei referitoare la faptul că intepretarea dată de pârât sintagmei "program normal de muncă" este eronată. Contrar susţinerilor recurentului, există contracte cu normă întreagă şi contracte cu normă partială, ambele cu "program normal de muncă". Dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii precizează că "Salariatul cu fracţiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil", referindu-se, astfel, la numărul de "ore normale de lucru", atât pentru salariatul cu "normă întreagă", cât şi pentru salariatul cu "fracţiune de normă".

27. Dispoziţiile art. 41din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei prevăd că "(1) Pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: de la 3 la 5 ani - 5%; de la 5 la 10 ani - 10%; de la 10 la 15 ani - 15%; de la 15 la 20 ani - 20%; peste 20 ani - 25%. (2) Sporul de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă şi se ia în calcul la acordarea, recalcularea şi actualizarea pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale, precum şi a oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale".

28. Art. 41din O.U.G. nr. 27/2006, referitor la sporul de vechime, a fost introdus prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 169 din 9 martie 2007, în procedura de adoptare a acesteia, motivele avute în vedere fiind "cererile adresate CNCD, cât şi procesele în care Ministerul Justiţiei este condamnat la plata acestui spor şi pentru viitor". Dispoziţiile art. 41din O.U.G. nr. 27/2006 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată prin Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată, la rândul său, prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

29. Sintagma "corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru" din art. 41din O.U.G. nr. 27/2006 se referă la timpul efectiv lucrat raportat la care se calculează drepturile salariale, drepturi salariale care se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, şi nu la vechimea în muncă, în raport de care se acordă sporul de vechime, spor calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.

30. Sporul de vechime în muncă se acordă raportat la vechimea în muncă, astfel cum este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

31. Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, "Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă".

32. Vechimea în muncă este perioada în care salariatul a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă. Vechimea în muncă se raportează la totalitatea perioadelor în care o persoana a desfăşurat o activitate în temeiul unui contract individual de muncă, se calculează în raport de întreaga perioadă de timp lucrată în temeiul unor asemenea contracte, şi nu în raport de timpul efectiv lucrat.

33. Dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Codul muncii precizează că "Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile". Drepturile salariale, potrivit art. 106 alin. (2) din Codul muncii, "se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru".

34. În ceea ce priveşte vechimea in muncă, salariaţii beneficiază de aceeaşi vechime în muncă, în raport atât de munca prestată în temeiul unui contract cu normă întreagă, cât şi de munca prestată în temeiul unui contract cu normă parţială. Sporul de vechime în muncă, procentul care se aplică la indemnizaţia de încadrare, se acordă în funcţie de vechimea în muncă, stabilită în raport de întreaga perioadă de timp lucrată în temeiul unui contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu normă parţială.

35. Pe cale de consecinţă, la stabilirea vechimii în muncă nu se ţine cont de tipul contractului de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, durata timpului de muncă nu influenţează calculul vechimii în muncă, vechimea în muncă pentru un salariat cu timp parţial se calculează în acelaşi mod ca pentru un salariat cu normă întreagă.

36. Recurentul pârât are obligaţia de a lua în calcul la stabilirea vechimii în muncă întreaga perioadă lucrată anterior, şi nu să condiţioneze acordarea procentului corespunzător sporului de vechime de contractele de muncă cu normă întreagă, vechimea în muncă referindu-se la toate perioadele în care salariatul a avut contract de muncă, drepturile salariale fiind cele care se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

37. Pentru aceste motive, în condiţiile în care durata timpului de muncă nu influenţează calculul vechimii în muncă, care priveşte toate perioadele în care reclamantul a avut contract de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, sentinţa recurată este legală, în mod corect instanţa de fond a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin prin care să dispună reîncadrarea reclamantului şi recalcularea drepturilor salariale ale acestuia, retroactiv, cu începere din data de 01.07.2017, cu luarea în considerare a perioadelor 15.03.2006 - 15.01.2009 şi 02.02.2009 - 31.09.2010 ca reprezentând vechime integrală în muncă.

VI Soluţia instanţei de recurs

38. Pentru aceste considerente, nefiind întemeiată cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurentul pârât şi nefiind incident motivul de casare invocat de recurentul pârât, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii, iar în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1325 din 21 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.