Constitutionality of res judicata's effect on public information access under Law 544/2001

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin sentinţa civilă nr. 888 din 09.09.2019, Tribunalul Dâmboviţa a disjuns cererea înregistrată sub nr. x/2019, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, de cererea îndreptată de acelaşi reclamant împotriva pârâtului Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, urmând a se forma un nou dosar având acelaşi obiect precum cel din cauza 2596/120/2019, părţi fiind reclamantul A. şi pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, cu respectarea principiului continuităţii prevăzut de art. 19 noul C. proc. civ.

Prin aceeaşi sentinţă, în vederea soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, în dosarul nou format ca urmare a disjungerii, în temeiul art. 204 şi art. 254-258 C. proc. civ., a admis proba cu înscrisuri, la solicitarea reclamantului, urmând a se înainta Serviciului de Telecomunicaţii Speciale o adresă prin care să se solicite comunicarea de relaţii.

Totodată, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în cauza x/2017, raportat la cauza de faţă, cu nr. x/2019, având ca părţi reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca intervenind autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în cauza x/2017.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea sentinţei nr. 888/09.09.2019 a Tribunalului Dâmboviţa, în sensul de a obliga autoritatea publica, respectiv Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, sa-i comunice informaţia publica pe care i-a solicitat-o şi anume conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate prin numărul naţional de urgenta 112 în intervalul orar 18:45-23:00 în data de 19.08.2016 de către salariaţii autorităţii publice Serviciul Judeţean de Ambulanta Dâmboviţa cu salariaţii autorităţii publice Spitalul Orăşenesc Găeşti, recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2019.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 15.01.2020, în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti, recurentul-reclamant A. a invocat, în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea 544/2001, raportat la prevederile art. 31 din Constituţia României, atunci când printr-o hotărâre judecătoreasca, data în temeiul acestuia, este îngrădit accesul persoanei la o informaţie publica pe considerentul existentei autorităţii lucrului judecat reglementat prin prevederile art. 430 din C. proc. civ. provenit dintr-o hotărâre judecătoreasca anterioara, data tot în temeiul acestui text de lege, prin care a fost îngrădit şi prin aceasta accesul persoanei la aceeaşi informaţie publica pe considerentul nedovedirii interesului în obţinerea aceleiaşi informaţii publice.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din data de 12 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din data de 12 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul constatării ca fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că, în cauză sunt îndeplinite cele patru condiţii prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, respectiv excepţia este ridicată de recurent în faţa unei instanţe de judecată, excepţia vizează neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, excepţia nu are ac obiect prevederi declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât art. 22 din Legea nr. 544/2001 constituie norma legală prin care este definită chiar competenţa instanţelor de judecată de a judeca plângerile şi recursurile de care se face vorbire în acesta doar în privinţa existenţei încălcării drepturilor cetăţeanului numai din Legea nr. 544/2001.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 29 din Legea nr. 47/1992.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că încheierea recurată este temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin întâmpinare, întrucât, deşi cererea de recurs nu cuprinde o aserţiune expresă referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunţate de curtea de apel, recurentul-reclamant a formulat contraargumente de ordin critic faţă de considerentele încheierii atacate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a interpretat condiţiile legale de admisibilitate a cererii de sesizării Curţii Constituţionale, invocând ca temei de drept art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţii care reglementează condiţiile de sesizare a instanţei de contencios constituţional, precum şi calea de atac împotriva încheierii prin care această cerere este respinsă ca inadmisibilă.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurentul-reclamant, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat neconstituţionalitatea art. 22 din Legea nr. 544/2001 potrivit cu care:

"(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.

(5) Atât plângerea, cât şi recursul se judecă în instanţă, în procedură de urgenţă, şi sunt scutite de taxă de timbru.

Totodată, art. 31 din Constituţie, în raport cu care s-a invocat neconstituţionalitatea art. 22 din Legea nr. 544/2001, prevede:

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului,

- activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare,

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,

- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deşi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001, care constituie temeiul de drept atât al acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, cât şi al cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în care s-a pronunţat hotărârea în raport cu care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat în prezentul dosar, a fost invocată la cererea recurentului-reclamant în faţa Curţii de Apel Ploieşti, iar, anterior, nu s-a pronunţat o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate de petentă ca fiind neconforme cu legea fundamentală, în cauză nu este îndeplinită cerinţa ca excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, deşi a invocat formal neconstituţionalitatea prevederilor art. 22 din Legea 544/2001, raportat la prevederile art. 31 din Constituţia României, în motivarea excepţiei, recurentul-reclamant a criticat în realitate raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond fiind nemulţumit de faptul că Tribunalul a apreciat că prevederile Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, ceea ce invocă recurentul este îngrădirea accesului său la informaţie publică pe considerentul reţinerii de către instanţa de fond a existenţei autorităţii de lucru judecat reglementată de art. 430 C. proc. civ., ca urmare a existenţei unei hotărâri judecătoreşti anterioare dată în soluţionarea unei cereri ce avut ca temei de drept tot art. 22 din Legea nr. 544/2001, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Or, efectuarea controlului de legalitate asupra raţionamentului juridic al instanţei de fond nu este atributul Curţii Constituţionale, ci al instanţei de control judiciar, considerent pentru care, apreciind că în cauză nu se invocă în fapt neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, ci neconstituţionalitatea raţionamentului instanţei de fond, Înalta Curte, în acord cu opinia curţii de apel, constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum este motivată de recurentul-reclamant, este inadmisibilă, în cuprinsul cererii neformulând veritabile critici de neconstituţionalitate.

Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului constituţional, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra soluţionării cauzei.

În acest sens, aminteşte Înalta Curte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României, iar potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Totodată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se formulează de o parte din proces în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea litigiului, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 neoferind într-adevăr instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Aşadar, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, iar analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată având ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Aşa fiind, având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul a invocat neconstituţionalitatea raţionamentului juridic al instanţei de fond raportat la prevederile art. 31 din Constituţia României, iar nu neconstituţionalitatea art. 22 din Legea 544/2001, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 februarie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.