Tax assessment quashed for lack of reasoned judgment; remanded for retrial after appeal upheld.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.01.2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC "A." S.R.L., prin administratorul statutar B. şi administratorul judiciar "C." IPURL, a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 510/31.07.2014, Deciziei de impunere nr. x/27.03.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/27.03.2014, anularea măsurii suspendării contestaţiei formulate pentru suma de 3.016.943 RON cu titlu de impozit pe profit şi accesorii şi de 172.381 RON impozit pe profit, accesorii şi TVA, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 79/F-CONT din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva deciziei nr. 510/31.07.2014, a Deciziei de impunere nr. x/27.03.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/27.03.2014, emise de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

A fost anulată în parte Decizia nr. 510/31.07.2014, Decizia de impunere nr. x/27.03.2014 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.03.2014 pentru sumele de 5407 RON, impozit suplimentar, 3789 RON accesorii, 8908 RON impozit pe profit, 571 RON impozit suplimentar, 615 RON accesorii, 14886 RON impozit pe profit suplimentar şi 54103 RON TVA, cu majorările aferente.

A fost menţinută măsura suspendării pentru sumele de 3016943 RON, 567795 RON, 929333 RON, 989697 RON şi 530118 RON.

S-a încuviinţat onorariul definitiv pentru expert D. pentru suma de 830 RON cu obligaţia reclamantei de a-l achita.

A fost obligată pârâta să plătească reclamatei cheltuieli de judecată în sumă de 890 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 79/F-CONT din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinţei recurate în sensul respingerii în totalitate a contestaţiei formulate.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut că sunt nelegale şi netemeinice considerentele sentinţei recurate.

Astfel, a apreciat că expertiza dispusă în cauză pe baza căreia instanţa de fond îşi întemeiază soluţia nu lămureşte şi nu aduce contraargumente la reţinerile organului de control exprimate prin actele administrativ fiscale, făcând doar simple afirmaţii fără a face o analiză concretă cu trimitere la actele contabile, recurenta formulând critici cu privire la sumele pe care instanţa le-a anulat ca urmare a concluziilor expertizei.

Cu privire la accesoriile în sumă de 6947 RON (penalităţi de întârzire de 1336 RON şi dobânzi de întârzire 5611 RON), a susţinut că reţinerile din expertiză sunt eronate, întrucât organul fiscal a procedat la colectarea veniturilor până la facturarea de către reclamantă a lucrărilor finalizate de către beneficiarul Primăria Râmnicu Vâlcea, iar expertul contabil deşi a fost de acord cu aceste accesorii stabilite de intimată, care sunt generate de obligaţia de plată principală - impozit pe profit - nu a recunoscut această obligaţie principală de plată.

Recurenta-pârâtă a mai considerat că impozitul pe venit suplimentar în sumă de 571 RON şi accesorii în sumă de 615 RON sunt temeinice şi legale, având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, respectiv lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, cât şi explicaţiile scrise date în data de 19.11.2013 de către E., în calitate de împuternicit, şi de doamna F..

În fine, a criticat recurenta faptul că deşi în expertiza contabilă nu se fac aprecieri referitor la sumele de 5407 RON reprezentând impozit pe profit şi 54103 RON TVA, expertul a concluzionat că nu se poate pronunţa asupra acestora, instanţa anulându-le fără a avea un argument obiectiv.

În concluzie, a considerat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază pentru a concluziona că sumele respective nu sunt datorate, instanţa nefăcând o analiză obiectivă a susţinerilor părţilor.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-reclamante şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta SC "A." S.R.L., prin administratorul statutar B. şi administratorul judiciar "C." IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, anularea Deciziei nr. 510/31.07.2014, a Deciziei de impunere nr. x/27.03.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/27.03.2014 şi anularea măsurii suspendării contestaţiei formulate pentru suma de 3.016.943 RON cu titlu de impozit pe profit şi accesorii şi de 172.381 RON impozit pe profit, accesorii şi TVA.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond, după redarea motivelor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată şi expunerea situaţiei de fapt astfel cum rezultă din actele fiscale contestate, prima instanţă a admis, în parte, acţiunea reclamantei cu motivarea că "Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că materialele specificate în bonuri de consum reprezintă cheltuieli suplimentare efectuate la Grădiniţa nr. 2 Ostroveni şi că pârâta era îndreptăţită să calculeze doar accesorii de 6.947 RON. Impozitul pe venitul suplimentar în sumă de 571 RON nu se justifică şi nici accesoriile în sumă de 615 RON; sumele reprezentând impozit pe profit suplimentar de 14. 886 RON şi TVA în sumă de 54.103 RON, cu majorările aferente nu se justifică şi impozitul pe profit în sumă de 5.407 RON calculat suplimentar şi accesoriile aferente de 3789 RON nu sunt întemeiate şi nu trebuiau calculate de către inspecţia fiscală".

Aşa fiind, Înalta Curte constată că din considerentele sentinţei recurate nu rezultă raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată, instanţa întemeindu-şi soluţia exclusiv pe o parte din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel cum s-a interpretat atât în doctrina, precum şi în jurisprudenţa naţională, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanţei, astfel că ea se va referi la toate aceste aspecte, fără a însemna însă că instanţa trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-au formulat, instanţa putând să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

Prin urmare, instanţa va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la susţinerile părţilor ori la probele administrate, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei în discuţie, a căror încălcare atrage desfiinţarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

De asemenea, nici motivarea sumară a hotărârii nu corespunde exigenţelor textului enunţat pentru că lipsa de consistenţă a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar şi, totodată, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare clare, concise, lipsite de contradicţii, bazate pe incontestabilitate, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

În fine, reţine Înalta Curte că respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunţarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă, astfel cum s-a reţinut anterior.

În consecinţă, având în vedere că motivarea sentinţei primei instanţe care constă în preluarea unor concluzii din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză nu satisface exigenţele dispoziţiilor legale, astfel cum au fost expuse anterior, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă, cu ocazia rejudecării cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei nr. 79/F-CONT din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.