Judicial standing and mootness of appellate challenge to judicial salary recalculation orders superseded by subsequent ministerial directives.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, au solicitat revocarea parţială a Ordinului nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiţiei, în ceea ce le priveşte pe fiecare şi emiterea de noi ordine de salarizare, individuale prin care:

- să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON;

- să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 şi până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015;

- să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare, începând cu 09.04.2015, ţinând cont de faptul că reclamanţii deţin titlul de doctor în drept, astfel cum rezultă din actele ataşate şi din sentinţa civilă nr. 1020/09.11.2016 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2016, îndreptată prin încheierea din data de 09.01.2017 şi menţinută în apel de Curtea de Apel Ploieşti.

De asemenea, au mai solicitat repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2370 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti.

A fost anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare ale reclamantelor cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referinţă sectoriale de 445,5 RON.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea de noi ordine individuale pe numele reclamantelor, privind stabilirea drepturilor salariale ale acestora pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi pentru perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti la plata diferenţelor salariale rezultate din recalcularea drepturilor reclamantelor potrivit prezentei hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016.

A fost respinsă în rest cererea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2370 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut recurentul-pârât că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018, intimatelor-reclamante li s-au stabilit indemnizaţiile de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară se stabileşte începând cu data de 9 aprilie 2015 prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015 prin raporatre la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unor noi ordine privind stabilirea drepturilor salariale astfel cum au solicitat reclamantele.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2 Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, invocând motivul de casare privind greşita interpretare/aplicare a legii.

Astfel, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, şi a prezentării cadrului legislativ reglementat de Legea nr. 304/2004, cu privire la competenţele Ministerului Justiţiei şi ale tribunalelor, recurentul-pârât a apreciat că judecătorul fondului, în mod greşit, a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti la plata către reclamant a drepturilor salariale astfel cum s-a solicitat.

În acest sens, a susţinut că Tribunalul Bucureşti, în calitatea pe care o are de ordonator terţiar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligaţia sa, care este subseventă emiterii ordinelor de salarizare şi a deschiderii de credite bugetare, devenind imposibil de executat, în condiţiile în care Ministerul Justiţiei, având atât calitatea de ordonator principal de credite cât şi de emitent al ordinelor de salarizare, astfel că trebuie îndeplinite mai întâi aceste obligaţii.

În fine, s-a arătat că, în mod eronat, prima instanţă a dispus calcularea indemnizaţiei reclamantei în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, în condiţiile în care, prin raportare la OMJ nr. 1490/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017 şi la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, la acea dată nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, expunând cu privire la acest aspect aceleaşi argumente ca şi recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la cererile de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 21 mai 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a depus la dosar precizări prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, având în vedere emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 şi nr. 90/C/2019, pe care le-a ataşat, în copie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt lipsite de interes, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, au solicitat revocarea parţială a Ordinului nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiţiei, în ceea ce le priveşte pe fiecare, şi emiterea de noi ordine de salarizare, individuale, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, precum şi obligarea pârâtilor la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale reţinute şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plăţii efective, acţiune care a fost admisă, în parte de către instanţa de fond.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.(...)"

Totodată, prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiţiei s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-28.

Art. 2 Plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Bucureşti şi tribunalelor din circumscripţia acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţele publice. (...)"

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut, prin precizările formulate, că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019, acţiunea reclamantei a rămas fără obiect, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege, obiectul acţiunii existând atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond.

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019 nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei interesului în susţinerea recursurilor, având în vedere că la acest moment prin OMJ nr. 2066/C/2018 a fost satisfăcută pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, iar achitarea drepturilor salariale a început conform eşalonării prin O.U.G. nr. 3/2019.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Aşadar, prin interes se înţelege folosul practic imediat pe care urmăreşte a-l obţine o persoană prin iniţierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acţiunii, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Or, în speţa de faţă, recurenţii nu mai justifică un folos practic, legitim, şi actual în obţinerea unei soluţii de admitere a recursurilor formulate.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiţiei a Ordinului nr. 90/C/2019 (în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018), prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28 (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 2), pentru perioada 01.01.2018-30.06.20.2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, reclamanţii aflându-se, în anexele menţionate, la poziţiile nr. 8659-665, respectiv 1678-1684 şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referinţă mai mare decât cea solicitată prin acţiune şi acordată prin sentinţa recurată, interesul pârâtului Ministerul Justiţiei în susţinerea prezentului demers judiciar nemaiexistând atât timp cât anterior exercitării căii de atac aceasta a emis ordinele de salarizare.

Totodată, Înalta Curte constată că nici interesul pârâtului Tribunalul Bucureşti în susţinerea recursului de faţă nu mai subzistă în condiţiile în care s-a început achitarea drepturilor băneşti, conform eşalonării prin O.U.G. nr. 3/2019.

Aşa fiind, Înalta Curte, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condiţiile legale astfel cum au fost analizate anterior, urmează să respingă, ca atare, prezenta cale de atac exercitată de pârâti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2370 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interese.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.