Annulment of maritime pilot license suspension due to prior invalidation of the underlying contraventional report
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's judgment, and ordered the annulment of the administrative decision suspending the claimant's maritime pilot license for six months, thereby ruling in favor of the claimant. The dispute arose from a challenge to an administrative sanction imposed by the Romanian Naval Authority following a port collision, where the Authority had suspended the claimant's license as a complementary measure based on a specific contraventional report. The decisive legal basis was the principle that a complementary administrative sanction loses its legal foundation if the underlying contraventional basis is invalidated; the Court held that since the initial contraventional report had been definitively annulled by prior judicial decisions, the subsequent suspension order lacked a valid legal basis under the relevant transport regulations and was therefore null and void.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 C. proc. civ; Annulment of maritime pilot license suspension due to prior invalidation of the underlying contraventional report: În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că un prim aspect de nelegalitate al deciziei contestate în reprezintă faptul că decizia ca act administrativ vizează aplicarea unei sancţiuni complementare, fiind emisă în temeiul art. 21 din Ordinul 1252/2014 care la alin. (2) prevede suspendarea brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor de confirmare sau de recunoaştere pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale sau penale la regimul transporturilor navale şi al activităţilor desfăşurate în porturi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, înregistrată sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu Autoritatea Navală Română a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 1265/12.11. 2015.
Prin sentinţa civilă nr. 690/CA din 25.05.2016 Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.07.2016, sub acelaşi număr.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 14/CA din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 14/CA din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Deciziei nr. 1265 din 12.11.2015 emisă de Autoritatea Navală Română.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că un prim aspect de nelegalitate al deciziei contestate în reprezintă faptul că decizia ca act administrativ vizează aplicarea unei sancţiuni complementare, fiind emisă în temeiul art. 21 din Ordinul 1252/2014 care la alin. (2) prevede suspendarea brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor de confirmare sau de recunoaştere pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale sau penale la regimul transporturilor navale şi al activităţilor desfăşurate în porturi.
Or, cum fapta contravenţională nu mai subzistă întrucât procesul-verbal de contravenţie nr. x/06.11.2015 seria x/2015 emis de Autoritatea Navală Română a fost anulat prin sentinţa nr. 1106 din 26.04.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2016, nu mai există temeiul legal al deciziei de suspendare, aceasta fiind lovită de nulitate.
A mai susţinut că un alt aspect de nelegalitate îl reprezintă faptul că sancţiunea prevăzută de art. 21 alin. (3) din Ordinul nr. 1252/2014, respectiv sancţiunea complementară de suspendare a documentelor personalului navigant pentru o perioadă de la o lună la 12 luni, contravine art. 2 din O.G. nr. 2/2001, care stabileşte rangul actelor normative prin care se pot stabili sancţiuni, astfel că, în opinia sa, instanţa trebuie să dea eficienţă actului juridic cu forţă superioară - O.G. nr. 2/2001 - si să anuleze decizia emisă în baza unui act de o forţă juridică inferioară - Ordinul nr. 1252/2014.
Aşadar, decizia trebuie să fie o consecinţă a unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a constatat fapta contravenţională, ca o măsură complementară, iar nu o nouă sancţionare, întrucât nu se pot aplica două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
În fine, a considerat recurentul-reclamant că Decizia nr. 1265/12.11.2015 este lovită de nulitate, întrucât încalcă prevederile art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 876/2004, care prevede că sancţiunile complementare, dacă este cazul, se aplică prin acelaşi proces-verbal de contravenţie prin care se aplică şi sancţiunea principală, iar prin procesul-verbal nr. x/26.11.2015 nu s-a aplicat vreo sancţiune complementară, în cazul în care ar fi fost aplicată sancţiunea suspendării brevetului prin procesul-verbal de contravenţie menţionat, prin formularea plângerii împotriva acestuia, era suspendată executarea inclusiv a sancţiunii contravenţionale, astfel că nu ar mai fi încetat raportul de muncă al recurentului cu societatea la care era încadrat.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Autoritatea Navală Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.
Astfel, a apreciat intimata-pârâtă că din probatoriul administrat în cauză, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că niciuna din susţinerile reclamantului nu relevă nelegalitatea măsurii de suspendare a brevetului, neinvocându-se aspecte de natură a-l exonera pe acesta de răspunderea generată de nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în Decizia nr. 1265/12.11.2015, care este fundamentată atât pe răspunderea contravenţională a reclamantului pentru nerespectarea Regulamentului portuar, cât şi pe propunerea agentului constatator din cadrul Căpităniei Portului Constanţa cuprinsă în Raportul ANR nr. x/09.11.2015, fiind grefată pe îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor pe timpul serviciului de pilotaj la bordul navei.
Cu privire la motivul de nelegalitate a Deciziei nr. 1265/2015 susţinut de recurent cu privire la anularea procesului-verbal de contravenţie nr. x/06.11.2015, intimata-pârâtă a arătat că a criticat în apel hotărârea Judecătoriei Constanţa, întrucât, în opinia sa, soluţia a fost dată printr-o greşită interpretare a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente.
5. Răspuns la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă, reiterând, în esenţă, susţinerile din memoriul de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La data de 25 ianuarie 2019, recurentul-reclamant a depus la dosar decizia nr. x/2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins apelul formulat de intimata Autoritatea Navală Română împotriva sentinţei nr. 3365/27.03.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa, prin care a fost anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x/06.11.2015.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. în contradictoriu cu Autoritatea Navală Română a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 1265/12/11. 2015 emisă de Autoritatea Navală Română, urmare a evenimentului din data de 01.11.2015, constând în coliziunea între B. sub pavilion Turcia, pilotată de A. şi C. sub pavilion Malta, în timpul unei manevre de intrare în portul Constanţa.
Astfel, prin decizia nr. 1265/12.11.2015 emisă de directorul general al Autorităţii Navale Române (în continuare ANR) s-a dispus suspendarea pentru o perioadă de 6 luni a brevetului de pilot maritim I nr. 29910 deţinut de A., având în vedere evenimentul de navigaţie sus-menţionat.
Prin procesul-verbal de contravenţie nr. x/06.11.2015 întocmit de Autoritatea Navală Română-Căpitănia Zonală Constanţa s-a dispus sancţionarea lui A. cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 de RON pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 3 lit. f) din H.G. nr. 576/2007, reţinându-se nerespectarea, la data de 01.11.2015, la bordul B., a regulamentului portuar prin încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (4) şi art. 131 alin. (1), în sensul că nu a furnizat toate informaţiile şi nu a avertizat comandantul B.-pavilion Turcia asupra riscurilor ce pot apărea în timpul efectuării manevrei de ieşire a navei din Portul Constanţa, având drept consecinţă producerea unei coliziuni cu C.-pavilion Turcia.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor din Regulamentul portuar al porturilor maritime româneşti aflate în administraţia CNAPM Constanţa, s-au reţinut prevederile art. 130 alin. (3) şi (4) ("nava aflată în manevră va fi în permanentă legătură cu VTS sau, după caz, cu Autoritatea Navală Română informând asupra începerii, condiţiilor de derulare şi finalizării manevrei, precum şi asupra producerii oricărui eveniment în timpul manevrei; comandantul navei şi pilotul sunt obligaţi să îşi furnizeze reciproc toate informaţiile în vederea efectuării în siguranţă a manevrei"), respectiv cele ale art. 131 alin. (1) şi (4) ("pilotul este obligat ca pe tot timpul desfăşurării manevrei să asiste comandantul navei şi să-l avertizeze asupra riscurilor ce pot apare dacă constată că drumul pe care se deplasează nava poate pune în pericol infrastructura şi suprastructura portuară, alte nave, mediul înconjurător sau ar putea conduce la încălcarea regulilor de navigaţie şi siguranţă din zona respectivă; pilotul nu este răspunzător de incidentele sau accidentele produse în timpul manevrei, cu excepţia cazurilor în care acestea s-au produs ca urmare a informaţiilor incomplete sau incorecte pe care le-a furnizat comandantului navei.").
Înalta Curte reţine că potrivit art. 21 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 1252/2014 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate:
"(1) Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare.
(2) Brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele de confirmare sau de recunoaştere pot fi suspendate pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale ori penale la regimul transporturilor navale şi al activităţilor desfăşurate în porturi sau pentru falsificarea documentelor emise de ANR, în scopul efectuării unor atribuţii la bordul navelor."
Decizia nr. 1265/12.11.2015 prin care s-a dispus suspendarea pentru o perioadă de 6 luni a brevetului de pilot maritim I nr. 29910 deţinut de A., a fost fundamentată pe răspunderea contravenţională a reclamantului A., constatată şi sancţionată prin procesul-verbal de contravenţie nr. x/06.11.2015, fiind o măsură subsecventă.
Prin sentinţa nr. 3365/27.03.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. x/2015 s-a admis în parte acţiunea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Navală Română şi a fost anulat procesul-verbal de contravenţie nr. x/06.11.2015 întocmit de intimată.
Prin decizia nr. 2020/27.11.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018 s-a respins apelul formulat de intimata Autoritatea Navală Română împotriva sentinţei nr. 3365/27.03.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa, sentinţa nr. 3365/2018 rămânând astfel definitivă.
Aşa fiind, constatând că răspunderea contravenţională a recurentului-reclamant nu mai subzistă, măsura subsecventă este lipsită de fundament juridic, astfel că se impune anularea Deciziei nr. 1265/12.11.2015 privind suspendarea brevetului de pilot maritim al recurentului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea şi va anula Decizia nr. 1265/12.11.2015 emisă de Autoritatea Navală Română.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 14/CA din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite acţiunea.
Anulează Decizia nr. 1265/12.11.2015.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.