Securitate collaborator status for reporting political jokes: scope of "hostile attitudes" and invalidity of duress defense under E.O. 24/2008

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a

VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să decidă asupra calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1580 din 30 martie 2018, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamantul a susţinut că hotărârea atacată este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Dezvoltând primul motiv de casare, recurentul reclamant a arătat că sentinţa criticată cuprinde motive contradictorii şi în acest sens a citat un paragraf din hotărâre, din cuprinsul căruia rezultă că judecătorul fondului a constatat, prin raportare la informaţiile oferite de pârât, că tinerii colegi ce ar fi spus bancuri politice puteau fi identificaţi de către organele abilitate, însă, din cuprinsul notei respective, rezultă că pârâtul nu a urmărit identificarea şi urmărirea acestora de către Securitate, ci oferirea unor informaţii cât mai generale, vagi.

Astfel, pe de o parte, sentinţa atacată arată că "prin raportare la informaţiile oferite de pârât, tinerii colegi ce ar fi spus bancuri politice puteau fi identificaţi de către organele abilitate", iar, pe de altă parte, aceeaşi sentinţă a arătat că "pârâtul nu a urmărit identificarea" celor denunţaţi de către Securitate şi ar fi dat informaţii cu caracter vag.

Or, considerentele anterior citate ale sentinţei atacate au caracter contradictoriu, atât timp cât, din cuprinsul acestora, rezultă atât că notele informative furnizate de intimat permiteau identificarea celor denunţaţi cât şi că, dimpotrivă, acestea nu ar fi permis identificarea personelor care spuneau "bancuri politice".

Dacă Sentinţa atacată ar fi menţinută şi, în consecinţă, ar fi publicată, potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008, în Monitorul Oficial al României şi pe pagina de internet a CNSAS, cetăţenii care ar lectura această sentinţă nu s-ar putea edifica în legătură cu o chestiune esenţială, anume dacă intimatul a oferit sau nu suficiente date pentru identificarea celor care spuneau "bancuri politice".

Faţă de aceasta, recurentul reclamant susţine că este evident caracterul contradictoriu al considerentelor sentinţei atacate, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

Al doilea motiv de casare este grefat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind recurentul reclamant că hotărârea pe care o atacă este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Atât timp cât informaţiile furnizate de intimat Securităţii au atins şi chiar depăşit standardul de claritate care, în multe alte cauze, a permis constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, rezultă că interpretarea primei instanţe potrivit căreia informaţiile ar avea caracter vag este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Deşi informaţiile furnizate de intimat au îndeplinit, în mod vădit, nivelul de claritate impus de prevederile de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, interpretând eronat prevederile amintite, a reţinut că acest nivel nu ar fi îndeplinit.

Mai mult, prima instanţă a considerat, tot eronat, că redactarea notelor informative ale intimatului nu ar fi fost rezultatul voinţei acestuia, ci că acestea ar fi fost scrise la dictarea unui profesor.

Pentru a ajunge la această concluzie, prima instanţă s-a raportat la faptul că, în cuprinsul a trei dintre cele patru note informative analizate, prin care intimatul îi denunţa pe cei care "au spus bancuri politice la adresa preşedintelui R.S.R.", ofiţerii Securităţii au intervenit, înlocuind sintagma "preşedintelui R.S.R." - scrisă de intimat - cu expresia "conducerii de partid şi de stat".

Or atare intervenţii sunt justificate, susţine recurentul reclamant, întrucât atitudinile critice la adresa lui B. erau considerate de Securitate drept "infamii" care nu puteau rămâne consemnate în dosare, astfel că orice referire nefavorabilă care îl viza în mod direct pe dictator era înlocuită cu formularea "conducerii (ori, după caz, conducerea) de partid şi de stat", care nu se referea, în mod direct, la dictator, dar care dovedea exprimarea, de către cei denunţaţi, a unei atitudini potrivnice regimului comunist.

În cauză, victimele denunţurilor erau înregistrate drept persoane ostile regimului comunist, dar documentele arhivate de Securitate nu consemnau explicit faptul că dictatorul, care era însăşi personificarea regimului, era ţinta glumelor unor elevi.

Prin urmare, în mod paradoxal, dar şi vădit contrar prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, interpretând eronat prevederile amintite, a reţinut, în favoarea intimatului, tocmai elementul care conferea o gravitate maximă atitudinilor potrivnice denunţate de intimat anume că acesta scrisese în trei note informative că atitudinile denunţate erau îndreptate împotriva "preşedintelui R.S.R."

Deşi interpretarea corectă, validată de jurisprudenţă, a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este că denunţurile aveau o aptitudine cu atât mai mare de a-i vătăma pe cei denunţaţi, cu cât gravitatea acestora era mai mare, prima instanţă a considerat că tocmai elementul cel mai grav, din perspectiva Securităţii, al acestor denunţuri - faptul că îl vizau personal pe dictator - a fost interpretat de sentinţa atacată ca fiind favorabil intimatului.

De asemenea, concluzia primei instanţe, în sensul că redactarea notelor informative ale intimatului nu ar fi fost rezultatul voinţei acestuia, este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008, dispoziţii ce reglementează o situaţie de excepţie si sunt, în consecinţă, de strictă interpretare si aplicare.

Prevederile art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 stabilesc clar condiţiile ce se cer întrunite pentru ca informaţiile date de o anumită persoană, deşi îndeplinesc cerinţele primei teze a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, să nu conducă la constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

În speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile cumulative prevăzute de situaţia de exonerare mai sus amintită. Informaţiile nu au fost date într-o anchetă şi se referă la cu totul alte persoane decât intimatul. De asemenea, informaţiile sunt date prin note informative furnizate la date diferite, pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relaţii conspirate cu Securitate şi sub acoperirea unui nume conspirativ, situaţie care exclude o anchetă.

Dacă s-ar valida această abordare a sentinţei atacate, ar rezulta că orice alt informator al Securităţii ar putea invoca cu succes faptul că ofiţerii sau rezidenţii Securităţii i-ar fi creat o stare de temere sub imperiul căreia ar fi acceptat să scrie sub dictare sau că s-ar fi simţit obligat să denunţe atitudinile potrivnice regimului manifestate de alte persoane. Este evident că, dacă s-ar valida această abordare a sentinţei atacate, ar rezulta că nu s-ar mai putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii cu privire la nicio persoană. Prin urmare, interpretarea sentinţei atacate este în sensul neaplicării, iar nu al aplicării normei incidente.

În plus, atât timp cât a extins aplicarea prevederilor art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 - ce reglementează o situaţie de excepţie şi sunt, în consecinţă, de strictă interpretare si aplicare la situaţii ce nu sunt prevăzute de art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă a încălcat principiul potrivit căruia, unde legea nu distinge nici interpretul nu poate distinge.

Din aceste motive, hotărârea dată este şi rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage, o dată în plus, incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, recurentul reclamant a arătat că prima instanţă a ţinut seama de vârsta intimatului şi de calitatea sa de elev, la momentul furnizării notelor, aspect ce reflectă încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b) teza a treia din O.U.G. nr. 24/2008. Potrivit acestei prevederi, sunt excluse de la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii persoanele care, la data furnizării informaţiilor, nu împliniseră 16 ani.

Se înţelege că legiuitorul prezumă că, după împlinirea acestei vârste, informatorii puteau şi trebuiau să conştientizeze posibilele consecinţe ale informaţiilor livrate Securităţii. Pentru a răsturna această prezumţie era necesară administrarea de probe concludente prin care să se dovedească eventualele presiuni la care ar fi fost supuşi informatorii. Simpla invocare a tinereţii acestora sau a calităţii de elev ar face ca voinţa clară a legiuitorului, în privinţa limitei de vârstă, să rămână fără niciun efect.

De asemenea, eronată este şi concluzia primei instanţe potrivit căreia intimatul nu ar fi denunţat atitudini potrivnice regimului comunist.

Recurentul reclamant reiterează susţinerile în sensul în care bancurile cu conţinut politic au reprezentat un motiv suficient pentru deschiderea unor dosare de urmărire informativă, aşa cum consemnează Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Bucureşti, 2006, f. x - 385). Cu atât mai mult, regimul comunist îi persecuta pe cei care persiflau figura dictatorului B. întrucât, din perspectiva Securităţii, cele mai grave dintre atitudinile îndreptate împotriva regimului comunist erau cele care îl vizau personal pe B.. Criticile la adresa lui B. erau considerate de Securitate mult prea grave pentru a putea rămâne consemnate în dosare, astfel că orice referire nefavorabilă care îl viza, în mod direct, pe dictator era înlocuită cu formularea "conducerii (sau "conducerea") de partid şi de stat," care nu se referea, în mod direct, la dictator, dar care dovedea exprimarea, de către cei denunţaţi, a unei atitudini potrivnice regimului comunist.

În fine, recurentul a mai arătat că şi jurisprudenţa a considerat suficientă denunţarea ironiilor la adresa regimului comunist pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, astfel că, pentru toate aceste considerente, recurentul reclamant a solicitat casarea sentinţei civile nr. 1580 din 30 martie 2018, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul declarat de reclamantul CNSAS, Înalta Curte constată că este fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că recurentul reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe intimatul pârât A..

În sprijinul acţiunii sale, recurentul reclamant arată că intimatul pârât a fost recrutat de organele fostei Securităţi la data de 04.05.1988, semnând un angajament de colaborare în acest sens.

Pe parcursul colaborării cu Securitatea, intimatul pârât a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum difuzarea de bancuri politice prin care erau denigrate personalităţi din conducerea de partid şi de stat, arătând reclamantul că aceste informaţii se regăsesc în notele informative anexate acţiunii sale.

Soluţionând acţiunea formulată de reclamant, instanţa fondului a apreciat că este neîntemeiată, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În esenţă, curtea de apel a apreciat că informaţiile furnizate de pârât prin notele anexate acţiunii reclamantului nu constituie un denunţ al activităţilor/atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, în ceea ce priveşte sintagma activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, din perspectiva raţiunii şi finalităţii legii, curtea apreciază, în lipsa unei definiţii legale, că trebuie avut în vedere ceea ce autorităţile regimului comunist considerau ca fiind activităţi şi/sau atitudini potrivnice regimului întrucât aprecierea proprie a acestora era cea care declanşa luarea de măsuri împotriva persoanelor vizate de delaţiuni, aceste autorităţi fiind cele care defineau discreţionar atât ceea ce era permis cât şi ceea ce era interzis în societatea românească, fapt caracteristic, de altfel, tuturor regimurilor totalitare.

Însă, faţă de cuprinsul notelor ataşate la dosar, instanţa fondului a constatat că informările au avut un caracter general şi repetitiv, pârâtul urmărind, mai degrabă, să simuleze disponibilitatea de colaborare cu organele Securităţii, iar nu să denunţe, în concret, activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Astfel, este adevărat că, prin raportare la informaţiile oferite de pârât, tinerii colegi ce ar fi spus bancuri politice puteau fi identificaţi de către organele abilitate, însă din cuprinsul notei respective rezultă că pârâtul nu a urmărit identificarea şi urmărirea acestora de către Securitate, ci oferirea unor informaţii cât mai generale, vagi. De altfel, curtea de apel a constatat că notele informative de la dosar fond, datate septembrie - noiembrie 1988, conţin alterări evidente, peste scrisul iniţial fiind aplicate ştergeri şi adăugiri cu specificitate distinctă. Sintagma bancuri politice "la adresa conducerii de partid şi de stat" apare scrisă pe toate cele trei documente cu alte caractere şi cu un alt instrument de scris, aspect ce se coroborează cu cele reliefate de pârât relativ la dictarea notelor de către profesorul său. S-a apreciat de către curte că toate aceste trei note informative se centrează pe perioada imediată recrutării pârâtului, au toate un conţinut identic şi reliefează un comportament de simulare a cooperării.

În acest context, curtea a subliniat că prin prisma vârstei fragede a pârâtului şi a poziţiei sale de elev ce acorda încredere cadrelor didactice care îi coordonau educaţia, susţinerile pârâtului legate de presiunile la care a fost supus pentru semnarea angajamentului sunt reale. Mai mult, faptul că majoritatea notelor informative, 3 din 4, poartă alterări evidente conduce instanţa la concluzia că pârâtul nu a realizat voluntar denunţuri cu privire la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Faţă de aceste considerente, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Astfel cum s-a arătat mai sus, reclamantul a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, considerând că aceasta este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Examinând punctual motivele de casare invocate de recurentul reclamant, Înalta Curte constată nefondată prima critică la adresa legalităţii sentinţei civile atacate, nefiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 488 pct. 6 teza II C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este nelegală hotărârea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru a fi aplicabilă norma juridică citată, în înţelesul celei de a doua teze, este necesar a fi demonstrat faptul că hotărârea criticată cuprinde considerente contradictorii, de natură a face imposibil de verificat şi susţinut raţionamentul pentru care instanţa a pronunţat soluţia criticată.

În acord cu cele subliniate anterior, Înalta Curte apreciază că numai la nivel de aparenţă se poate susţine existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul sentinţei atacate întrucât aprecierea primei instanţe, potrivit căreia "prin raportare la informaţiile oferite de pârât, tinerii colegi ce ar fi spus bancuri politice puteau fi identificaţi de către organele abilitate" nu intră în conflict cu cea de a doua concluzie expusă în acelaşi paragraf al sentinţei, potrivit căreia "din cuprinsul notei respective rezultă că pârâtul nu a urmărit identificarea şi urmărirea acestora de către Securitate, ci oferirea unor informaţii cât mai generale, vagi".

Prin urmare, critica de nelegalitate, grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

În schimb, este întemeiată cea de-a doua critică la adresa legalităţii sentinţei civile recurate, Înalta Curte constatând că hotărârea primei instanţe reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest sens, instanţa de control judiciar observă că recurentul reclamant a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii în persoana intimatului pârât, considerentele sentinţei prin care este infirmată această concluzie reflectând greşita aplicare a acestor dispoziţii.

Deşi recurentul reclamant a probat existenţa angajamentului de colaborare cu Securitatea, asumat de către intimatul reclamant, la data de 4 mai 1988, precum şi punerea în practică a intenţiei de colaborare, concretizată prin notele informative anexate acţiunii, instanţa fondului ajunge la concluzia inexistenţei calităţii de colaborator făcând abstracţie, pe de o parte, de faptul că furnizarea unor informaţii în sensul practicii unor colegi de a colporta bancuri politice la adresa conducerii de stat se încadrează, pe deplin, în ipoteza vizată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, constituind atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar, pe de altă parte, apreciază că a existat o viciere a consimţământului pârâtului.

Astfel cum a arătat recurentul reclamant, legiuitorul a avut în vedere ipoteza constrângerii persoanelor ce au colaborat cu fosta Securitate şi, în acest sens, se arată, în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, că nu este considerată colaborator al Securităţii persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată şi nici persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani.

În lumina acestor dispoziţii legale, este evident că pretinsul ascendent moral exercitat de cadrele didactice asupra intimatului pârât nu poate fi încadrat în categoria constrângerilor de natură a reliefa o veritabilă viciere a consimţământului pârâtului, exprimat cu prilejul asumării angajamentului de colaborare cu Securitatea şi concretizării acestei intenţii prin delaţiunile la adresa conduitei unor colegi.

În egală măsură, nici criteriul vârstei pârâtului în perioada colaborării sale cu Securitatea nu este relevant pentru aprecierea incidenţei dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind de sesizat faptul că, la data semnării angajamentului de colaborare, pârâtul avea împlinită vârsta de 17 ani, iar colaborarea sa cu Securitatea a continuat chiar şi după atingerea vârstei majoratului, ultima notă informativă semnată de pârât datând din 15 martie 1989.

Referitor la inexistenţa calităţii de colaborare, reţinută de către prima instanţă din perspectiva alterării conţinutului notelor informative, Înalta Curte constată că o atare împrejurare este reală şi priveşte cele trei note informative aflate la dosar de fond. În cuprinsul acestor note, intimatul pârât a furnizat informaţii potrivit cărora elevii nominalizaţi în aceste note au spus bancuri politice, rezultând că, la rubrica ce privea subiectul acestor bancuri, au fost operate modificări pentru a ascunde sintagma" preşedintele R.S.R.", aceasta fiind înlocuită cu sintagma" conducerea de partid şi de stat."

În consecinţă, modificările operate asupra scriptului notelor informative nu pot avea finalitatea înlăturării incidenţei dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ci, dimpotrivă, întăresc concluzia la care a ajuns reclamantul cu privire la obiectul şi scopul colaborării, fiind dovedită împrejurarea furnizării informaţiilor care au vizat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv denunţarea celor care bagatelizau conducerea statului totalitar.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că, şi făcând abstracţie de notele depuse la dosar de fond, analizate anterior, concluzia îndeplinirii condiţiilor de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului rezultă din cuprinsul notei informative de la fila x, înscris în care se face referire la faptul că elevii C. şi D. "debitează bancuri cu caracter politic prin conţinutul lor, denigrând personalităţi din cond. de partid şi de stat", notă ce nu mai cuprinde nicio modificare a scrierii pârâtului şi care este suficientă, în aprecierea instanţei de control judiciar, pentru admiterea acţiunii reclamantului.

În fine, Înalta Curte constată că este demonstrată în cauză şi îndeplinirea condiţiei legale conform căreia informaţiile furnizate de colaborator să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, furnizarea acestor informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora ş.a.), vizând îngrădirea următoarelor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel:

- dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă, consacrate în art. 28 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referinţă, potrivit căruia cetăţenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor;

- art. 30 alin. (1) din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referinţă, potrivit căruia libertatea conştiinţei este garantată tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România.

- art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, texte potrivit cărora " (1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. (2) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare: acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel. indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa";

- dreptul la viaţă privată, consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată fondat recursul reclamantului cu consecinţa casării hotărârii atacate, rejudecării cauzei şi admiterii acţiunii reclamantului, aşa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 1580 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Constată calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.