FGA claim dismissed as time-barred: 90-day deadline runs from finality of criminal judgment, not appeal motivation

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 23.05.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 5799/03.05.2017 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite, astfel cum a fost dispus prin decizia penală nr. 810/A/23.06.2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3947 din 23 mai 2017, Curtea a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, în temeiul art. 488 şi urm. C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii acţiunii sale în sensul anulării Deciziei FGA nr. 5799/03.05.2017 şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata tuturor despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată pricinuite atât în fond cât şi în recurs.

A apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi prin depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

După ce a reiterat situaţia de fapt, recurenta a precizat că sentinţa penală nr. 58 din 5 aprilie 2016 a Judecătoriei Ineu pronunţată în Dosarul penal nr. x/2015 a fost desfiinţată prin decizia penală nr. 810 din 23 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, care, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a pronunţat o nouă hotărâre, modificând cele dispuse de prima instanţă.

Astfel, naşterea dreptului său de creanţă a fost concomitentă cu motivarea acestei decizii, acesta fiind momentul de la care au putut fi cu exactitate cunoscute întinderea, cuantumul şi debitorul exact.

Prima instanţă s-a transformat într-un veritabil apărător al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, motivarea sentinţei nereprezentând numai încălcarea unor norme de drept material, ci şi o depăşire a atribuţiilor legale cu care a fost învestită.

Sentinţa penală a Judecătoriei Ineu fusese atacată cu apel atât de inculpat, cât şi de partea responsabilă civilmente, S.C. B. S.R.L., beneficiara poliţei de asigurare RCA încheiate la C., iar ambele apeluri au fost admise.

Astfel, până la comunicarea deciziei penale a Curţii de Apel Timişoara nu se putea cunoaşte cu exactitate nici existenţa şi nici întinderea dreptului său de creanţă.

A solicitat recurenta-reclamantă a se avea în vedere dispoziţiile art. 424 alin. (4) C. proc. pen., care impune imperativ că decizia instanţei de apel se comunică părţilor, precum şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, care impune în mod imperativ că cererea adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor trebuie să fie motivată şi să fie formulată în termen de 90 de zile de la naşterea dreptului de creanţă, creanţă care trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa este legală şi temeinică.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente sau, cu atât mai puţin, depăşirea atribuţiilor legale ale instanţei.

4.1. Reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 5799/03.05.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor i-a respins cererea de plată a sumei de 229.263,49 RON reţinând că a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că,

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

4.2. Nu pot fi avute în vedere aprecierea recurentei, referitoare la faptul că hotărârea Judecătoriei Ineu a fost desfiinţată şi nu poate produce niciun fel de efecte juridice, pentru că opinia recurentei reprezintă o interpretare trunchiată şi eronată a normelor de procedură penală, privind judecata apelului şi soluţiile pe care le poate da instanţa.

Astfel, prin decizia penală nr. 810 din 23 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, se constată că instanţa de apel a desfiinţat sentinţa penală apelată doar în privinţa înlăturării dispoziţiei de obligare a inculpatului D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. Râmnicu Vâlcea la plata către părţile civile a daunelor materiale şi morale şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod eronat susţine recurenta-reclamantă că nu ar fi avut posibilitatea de a înregistra cererea tip de plată prevăzută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, motivat de faptul că nu cunoştea întinderea, cuantumul şi debitorul exact la momentul pronunţării deciziei penale nr. 810 din 23 iunie 2016, ci doar după motivarea acestei hotărâri.

Din dispozitivul deciziei penale nr. 810/2016 a Curţii de Apel Timişoara, rezultă cu claritate că, în privinţa acţiunii civile formulate de A. - care a fost admisă în parte prin sentinţa apelată, în sensul acordării către aceasta a despăgubirilor materiale, în cuantum de 5.218,48 RON, şi a daunelor morale, în cuantum de 50.000 euro, în RON la cursul BNR din ziua plăţii -, instanţa de apel nu a modificat nimic.

De altfel, chiar dacă ar fi modificat cauntumul sumelor acordate prin sentinţa de fond, acest cuantum ar fi fost menţionat explicit în minuta deciziei de apel, minută care se publică imediat după pronunţare pe site-ul instanţei de judecată sau care poate fi comunicată părţii interesate prin grefa instanţei.

4.3. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

Acest termen începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data deschiderii posibilităţii executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.

Astfel, executarea dreptului de creanţă al reclamantei a fost posibilă la rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 58 din 5 aprilie 2016 a Judecătoriei Ineu, adică la momentul pronunţării deciziei penale nr. 810 din 23 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

După pronunţarea acestei decizii penale, reclamanta avea posibilitatea, în temeiul art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, de a obţine copii legalizate ale minutei acestei decizii şi a sentinţei penale de fond pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile.

De altfel, recurenta-reclamantă, deşi a invocat art. 14 din Legea nr. 213/2015, nu a avut în vedere şi dispoziţiile alin. (3) al acestui articol, conform cărora, "În cazul imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. În cerere se va preciza motivul imposibilităţii depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidenţele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment."

În concluzie, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de eroarea de drept în legătură cu existenţa unui termen defipt de legiutor pentru exerciţiul dreptului său la despăgubire.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 3947 din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.