RCA compensation ratio upheld; police inspectorate's damage claim rejected and subsidiary claim inadmissible

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 11.10.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Fondul de Garantare a Asiguraţilor, A. şi S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtului FGA la plata valorii integrale a prejudiciului produs, respectiv 8.128,24 RON, sau, în subsidiar, obligarea pârâtului A. la plata sumei de 4.316,24 RON.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 995 din 21 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului A. la plata sumei de 4.316,24 RON şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

A respins, în rest, cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând în fond, admiterea cererii introductive de instanţă, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant critică sentinţa de fond care a reţinut că "acordul specialistului FGA în evaluarea daunelor cu privire la necesitatea reparaţiilor nu poate determina acordarea unei sume mai mari, limitele în care pot fi acordate despăgubirile fiind stabilite prin Norma ASF".

În acest sens, recurentul-reclamant arată că reprezentantul pârâtului a confirmat situaţiile de plată, reparaţiile necesare a fi efectuate şi chiar suplimentarea dosarului RCA.

Astfel, instanţa de fond a aplicat în mod greşit disp. art. 51 alin. (11) din Norma ASF nr. 23/2014, conform căreia:

"în cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligaţia de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, alocarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum şi modul de calcul al acesteia", obligaţie ce nu a fost îndeplinită.

Mai arată recurentul-reclamant că au fost eludate şi disp. art. 2 din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "fondul, ca schimb de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător", deoarece intimatul-pârât nu are convenţii de colaborare cu unităţile reparatoare şi, prin urmare, acesta nu recunoaşte valoarea juridică a documentelor/datelor ce provin de la aceste unităţi.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, intimatul-pârât avea obligaţia să efectueze plăţile potrivit dispoziţiilor legale, potrivit celor pe care le-a confirmat iniţial şi la valoarea reală a pagubei şi nu la 46,89% din totalul prejudiciului.

Recurentul-reclamant invocă faptul că sentinţa atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece a fost indicată vătămarea produsă prin necomunicarea de către Fond a unei valori maxime de despăgubirii, ca fiind prejudiciul produs prin determinarea unei valori limitate de despăgubire în valoare de 3.812 RON, în loc de 8.128,24 RON.

O ultimă critică se referă la admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului A. la plata sumei de 4.316,24 RON, deoarece în situaţia în care s-ar constata că Fondul poate acorda numai despăgubiri parţiale, pârâtul este singura persoană obligată de lege să achite diferenţa de prejudiciu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cele reţinute de prima instanţă, în sensul că "reclamantul nu a invocat vreo vătămare produsă prin necomunicarea de către FGA a unei valori maxime a despăgubirii" nu reprezintă motive străine de natura cauzei, avându-se în vedere că în cuprinsul cererii introductive, contrar celor arătate de recurentul-reclamant, nu este precizată existenţa vreunei vătămări strict legată de necomunicarea unei valori maxime a despăgubirii.

Chiar şi în ipoteza în care recurentul-reclamant ar fi arătat expres existenţa vreunei vătămări, aceasta nu înseamnă că prejudiciul a şi fost dovedit, nefiind suficientă doar invocarea în cuprinsul acţiunii.

2. Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate ce privesc inexistenţa unei înştiinţări prealabile a recurentului-reclamant care să conţină suma maximă a despăgubirii ce urma să fie acordată sunt nefondate, deoarece neîndeplinirea obligaţiei nu este sancţionată cu anularea actului administrativ şi acordarea sumei maxime solicitate.

Este nefondată astfel şi critica privitoare la împrejurarea neluării în considerare a acordului specialistului, dat anterior emiterii deciziei pentru aceleaşi considerente expuse mai sus.

Este adevărat că potrivit disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, dar aceste dispoziţii legale se interpretează coroborat cu cele privitoare la modul în care se calculează cuantumul despăgubirilor.

În speţă, procentul de 46,89% din totalul prejudiciului a rezultat din coroborarea disp. art. 51 alin. (1), (3) şi (9) din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv să nu depăşească cuantumul pagubei (8.128,24 RON), să nu depăşească valoarea vehiculului la data producerii evenimentului (4.956 RON, valoarea medie pe piaţă conform sistemului C.), să nu depăşească limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA (1 milion euro); iar dauna totală este atunci când cuantumul pagubei depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

În concret, valoarea maximă a despăgubirii este de 3.812 RON, adică 4.956 RON (valoarea de piaţă) + 0,75 = 3.812 RON.

Recurentul-reclamant nu a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de fond din această perspectivă, astfel că dispoziţia instanţei este definitivă.

Cu privire la critica adusă soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului A. la plata diferenţei de 4.316,24 RON, Înalta Curte apreciază că este nefondată, faţă de obiectul acţiunii în contencios administrativ, anularea deciziei administrative şi în raport de disp. art. 1, 8, 16 şi 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Recurentul-reclamant are posibilitatea să solicite în faţa unei instanţe de drept comun obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre suma solicitată şi cea acordată în procedura administrativă, fără să i se încalce dreptul de acces la o instanţă.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov împotriva sentinţei nr. 995 din 21 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.