Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2815/2020 AI generated

Inadmissibility of cancellation complaint for failure to invoke statutory grounds under Art. 503 of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 2815/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the extraordinary appeal (cancellation complaint) filed by the claimant, thereby upholding the finality of the prior appellate decision that had dismissed the claimant's appeal against a procedural dismissal; the claimant prevailed in no respect, and the original procedural bar against the merits of the case remains in force. The dispute arose from the claimant's attempt to challenge a final appellate decision that had dismissed a motion to reinstate a case, which had previously been suspended for failure to clarify the subject of the action despite court orders. The decisive legal basis was Article 503 of the Civil Procedure Code, which strictly limits the grounds for a cancellation complaint to specific procedural errors (such as lack of legal citation, incompetence of the court, material error, or failure to examine certain cassation grounds); because the claimant's submissions consisted of general allegations of abuse, illegal detention, and personal grievances without invoking any of the statutory grounds, the court deemed the appeal inadmissible and nullified it.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 pct. 1 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 148 C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ; Inadmissibility of cancellation complaint for failure to invoke statutory grounds under Art. 503 of the Code of Civil Procedure: Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii căi de atac formulate.

Keywords

AI generated
statutory grounds challenge of cancellation Civil Procedure Code procedural orders ground for detention material error

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea contestată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017, ulterior precizată la termenul de judecată din 18 ianuarie 2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 500.000.000 RON vechi.

Prin încheierea de şedinţă din 26 martie 2018, Curtea a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 242 pct. 1 C. proc. civ., punând în vedere reclamantei să precizeze obiectul acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Galaţi a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanta A. şi a menţinut suspendarea dispusă prin încheierea din data de 26 martie 2018, reţinând că reclamanta nu a dus la îndeplinire obligaţiile ce i-au fost puse în vedere.

1.2. Împotriva încheierii din 23 aprilie 2018 de respingere a cererii de repunere pe rol, reclamanta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului şi repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017

A susţinut recurenta-reclamantă că măsurile dispuse de instanţă în sarcina sa au fost îndeplinite, arătând că a probat încălcarea dreptului său constituţional de acces la actul de justiţie.

În opinia recurentei-reclamante, soluţia de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei şi de menţinere a suspendării dispusă prin încheierea din 26 martie 2018 a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că se impune repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecăţii.

1.3. Prin Decizia nr. 258 din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 aprilie 2018, ca nefondat, reţinând, în esenţă, că respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei a fost legal dispusă de prima instanţă.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

2.1. La data de 13.03.2019, recurenta-reclamantă A. a formulat, în cadrul dosarului de recurs, contestaţia privind tergiversarea procesului.

La termenul acordat la 3 aprilie 2019 pentru soluţionarea contestaţiei privind tergiversarea procesului, Înalta Curte a constatat că la dosarul cauzei s-a înregistrat, la data de 01.04.2019, o cerere prin care recurenta-reclamantă a precizat că formulează cale de atac, intitulată "recurs în anulare", împotriva Deciziei nr. 258 din 23 ianuarie 2019.

Astfel, instanţa a apreciat a fi vorba despre o contestaţie în anulare şi a dispus transmiterea acesteia serviciului registratură în vederea repartizării aleatorii pentru soluţionarea căii de atac.

2.2. În motivarea căii de atac, contestatoarea a apreciat că Decizia nr. 258 din 23 ianuarie 2019 este abuzivă, ilegală, nemotivată şi nejustificată.

În susţinerea afirmaţiilor sale, contestatoarea a arătat că nu au fost luate în considerare susţinerile sale, ci nişte baliverne scrise în întâmpinare, fără niciun act probator. De asemenea, are dreptul constituţional de a cere recurs în anulare, la fel cu toţi infractorii, mai ales că nu cere milostenii şi nici graţieri.

În continuarea afirmaţiilor sale, contestatoarea a apreciat că i-a fost deturnat obiectul dosarului, că dosarul a fost blocat, că de 15 ani nu s-a judecat şi nu îşi poate reactualiza actele proprietăţii sale.

A susţinut că a solicitat numai ce prevede legea şi că demersurile sale sunt legale şi constituţionale.

În cursul soluţionării cauzei, contestatoarea a mai depus note scrise olografe şi înscrisuri pe care le-a apreciat a fi relevante.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii căi de atac formulate.

3.1. Potrivit art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanţei trebuie să cuprindă obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura.

Obiectul prezentei analize îl formează o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Conform acestui articol,

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

3.2. Astfel, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare nu poate analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate decât prin prisma motivelor prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de acest text de lege.

3.3. Or, prin cererea formulată, contestatoarea A. nu a invocat niciuna dintre ipotezele prevăzute de C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că susţinerile formulate în cuprinsul cererii nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile prevăzute de articolul anterior citat.

Contestatoarea se referă la aspecte şi exprimă aprecieri personale, care nu nici pot fi reproduse în cuprinsul prezentei decizii şi care excedează analizei instanţei învestite cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac.

3.4. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va anula contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 258 din 23 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.