Guarantee Fund Ordered to Rule on Compensation Claim Within 30 Days; Appeal Rejected for Unfounded Delay

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii, respectiv a unui act administrativ prin care să soluţioneze cererea sa de despăgubire formulată la data de 11.05.2017.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 236 din 25 ianuarie 2018, instanţa a admis acţiunea, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, cererea de despăgubire înregistrată de reclamantul A. şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, sau, pe fond, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul că nu este asigurător şi că nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nefiind succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment.

După ce a citat textul normelor pe care le apreciază a fi relevante, art. 15 alin. (1), art. 16, art. 17 şi art. 13 alin. (3)-(5) din Legea nr. 213/2015, a precizat recurentul că, la data pronunţării sentinţei primei instanţe, cererea de plată nr. x/15.05.2017 se afla în curs de soluţionare în procedura administrativă necontencioasă reglementată de Legea nr. 213/2015, procedură care prevede soluţionarea cererilor după criteriul ordinii de înregistrare a cererii de plată şi gradul de complexitate al dosarului de daună.

A susţinut recurentul că nu a exprimat faţă de cererea reclamantului un refuz nejustificat de a o soluţiona, nefiind îndeplinite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 şi de Norma ASF nr. 16/2015 presupune o succesiune de operaţiuni administrative a căror îndeplinire nu este compatibilă, de principiu, cu un termen de soluţionare de 30 de zile.

Având în vedere că legea menţionată nu prevede un termen de soluţionare a cererilor, nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor de plată depuse de petenţi şi ignorarea criteriului privind analizarea şi verificarea dosarului de daună formulat prin depunerea la FGA a cererii de plată ar avea drept consecinţă, pe de o parte, neîndeplinirea atribuţiilor sale şi aplicarea unui tratament discriminatoriu faţă de petenţii care nu au chemat în judecată instituţia cu o astfel de acţiune.

A solicitat ca, în cazul respingerii excepţiei inadmisibilităţii, să se aibă în vedere argumentele prezentate pentru considerarea netemeiniciei acţiunii.

3. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Verificând criticile aduse sentinţei recurate din perspectiva motivului de casare regăsit în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raţionamentul logico-juridic ce a condus la pronunţarea soluţiei criticate, argumentele părţilor litigante fiind grupate de către judecătorul fondului într-o manieră recognoscibilă, pentru a răspunde cererilor şi apărărilor formulate.

În privinţa hotărârii recurate în cauză, motivarea permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.

De altfel, recurentul-pârât a invocat formal motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., fără a preciza în niciun fel care ipoteză a acestuia ar fi aplicabilă în privinţa hotărârii recurate.

4.2. De asemenea, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond aplicând şi interpretând corect dispoziţiile de drept material.

4.2.1. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii, Înalta Curte constată că recurentul nu a motivat-o în niciun fel.

De altfel, pe acest aspect, instanţa de fond a reţinut corect că obiectul acţiunii priveşte nesoluţionarea unei cereri în termen, care, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilată unui act administrativ.

4.2.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor susţine, în esenţă, citând dispoziţiile Legii nr. 213/2015, că nu are un termen prevăzut, impus de legiuitor, în care sa soluţioneze cererea intimatului-reclamant.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării contestaţiei, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri are semnificaţia faptului de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Se constată că intimatul-reclamant A. a formulat cerere de despăgubire întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 213/2015, cererea fiind adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, recurent-pârât în cauză.

Cererea a fost depusă urmare a falimentului asigurătorului B. S.A., iar potrivit disp. art. 14 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, decizia comisiei speciale poate fi contestată în termen de 10 zile la comunicare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Aşadar, deşi prima instanţă a reţinut că termenul de 30 de zile nu ar fi aplicabil în procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015, Înalta Curte apreciază că legiuitorul a înţeles să supună regulilor şi principiilor contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 cererile formulate de solicitanţi, precum şi deciziile autorităţii administrative.

În cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziţie remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu disp. art. 8, 11 şi 18 din Legea contenciosului administrativ.

4.2.3. Prin motivele de casare, recurentul-pârât a mai susţinut că nu se poate aplica acest interval de timp, în raport cu numărul mare de cereri ce trebuie soluţionate şi, prin urmare, având în vedere şi complexitatea procedurii administrative, cererile se soluţionează prin aplicarea unui criteriu obiectiv, ordinea cronologică a depunerii.

Înalta Curte apreciază că atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii urmează a fi analizată prin prisma criteriilor unui termen rezonabil, privit ca o garanţie a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Or, în cauză nu a fost respectată nici instituţia termenului rezonabil, intimatului-reclamant nefiindu-i soluţionată cererea înregistrată la data de 15.05.2017 nici până astăzi, 25.06.2020, când s-a pronunţat prezenta decizie.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, neindentificându-se motive de casare ale hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 236 din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.