Salary equalization upheld: Ministry must issue retroactive salary orders for judges based on 405 RON reference value.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 31.08.2017, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B., C. şi D., judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti,

- în principal, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor individuale de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, prin care să se stabilească că, începând cu data de 09.04.2015 reclamantele beneficiază de un cuantum maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al sporurilor la nivelul maxim pentru funcţiile deţinute de acestea prin raportare la o VRS de 405 aferent familiei ocupaţionale "Justiţie", VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015 cu: anularea în parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016, menţinut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/1.02.2017 (necomunicat reclamantelor) în ceea ce priveşte data de început a aplicării sale efective şi anume 09.04.2015, în loc de 01.08.2016 şi valoarea de referinţă sectorială şi anume 405 la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în loc de 381,823; anularea în parte, în mod corespunzător, a Ordinului colectiv nr. 1490/C/24.05.2017 în privinţa reclamantelor, ordin contestat prin cereri înregistrate la Ministerul Justiţiei, la care au primit răspuns nefavorabil;

- în subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că noţiunea de nivel maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" se referă la nivelul maxim aflat în plată la data de referinţă de 09.04.2015, reclamantele au solicitat includerea în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute a unei valori de referinţă sectorială de 347,10 RON, începând din data de 09.04.2015, valoare ce include doar majorarea de 18% (2%, 5% şi 11%), fără a include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; 381,823 RON, începând cu data de 01.12.2015, valoare ce include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, cu anularea în parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016, menţinut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/1.02.2017 în ceea ce priveşte data de început a aplicării sale efective şi anume 09.04.2015 în loc de 1.08.2016; anularea în parte, în mod corespunzător, a Ordinului colectiv nr. 1490/C/24.05.2017 în privinţa reclamantelor;

- obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale conform celor menţionate la punctul I, sume actualizate cu inflaţia şi cu aplicarea dobânzilor legale de la data scadenţei la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucurreşti.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantele nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamantele au primit indemnizaţia majorată cu valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

A mai susţinut recurentul că în mod eronat instanţa a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale rezultate, această obligaţie incumbând Tribunalului Bucureşti, instanţa în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea intimatele şi care este ordonator terţiar de credite.

3.2. Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretenţiilor formulate de reclamante în ceea ce-l priveşte.

A arătat recurentul că este o instituţie care este finanţată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziţia instanţelor fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Mai mult, Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul Bucureşti, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de instanţă.

Obligaţia instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiţiei, astfel că există posibilitatea ca, deşi va dori să pună în executare dispoziţiile instanţei, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligaţiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin şi a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei, şi de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel Bucureşti.

A mai apreciat recurentul că instanţa de fond a admis în mod nelegal cererea de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată calculat în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON este aplicabil din 01.10.2016.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, considerente care vor analiza ambele recursuri.

4.1. Intimatele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut, şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Concluzia Curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

4.2. Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

4.3. În concluzie, aprecierea recurentului Tribunalul Bucureşti că în mod nelegal a fost admisă cererea intimatelor-reclamante de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reţinută.

De asemenea, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

4.4. Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamante, a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti să achite diferenţele salariale rezultate.

Instanţa a obligat ambii pârâţi la plata drepturilor salariale, însă, din considerentele sentinţei recurate, rezultă că instanţa a reţinut obligaţia pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite ordinele de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016 în favoarea reclamantelor care să cuprindă un cuantum maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al sporurilor la nivelul maxim pentru funcţiile deţinute prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 aplicabilă de la 01.12.2015, pârâtul Tribunalul Bucureşti, urmare a emiterii ordinelor de către pârâtul Ministerul Justiţiei, având obligaţia de a face plata acestor drepturi salariale.

4.5. Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Ministerul Justiţiei şi de Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 45 din 15 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.