Retroactive judicial salary adjustments: sectorial reference value non-application and loss of subject matter due to post-filing ministerial recalculation order

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.06.2017, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei,

I. In principal, obligarea pârâtului să emită, pe numele reclamanţilor, dispoziţii de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiţiei nr. 219/C din 01.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de I decembrie 2015, printre altele, şi personalului prevăzut în Anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

I.1. Obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii.

II. În subsidiar, obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare pentru reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei Deta, care să prevadă:

a) de la data de 09.04.2015 şi până la data de 31.07.2016, o indemnizaţie de încadrare calculată în raport de valoarea de referinţă sectorială de 381,823 RON, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, şi personalului prevăzut în Anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;

b) de la data de 01.08.2016 şi până la data de 30.09.2016, o indemnizaţie de încadrare calculată în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, şi personalului prevăzut în Anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015. precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

II. 1. Obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut efectiv dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiţiei nr. 219/C din 01.02.2017, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, respectiv de 405 RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda lega/â penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 5036 din 19 decembrie 2017, Curtea a admis acţiunea, a obligat pârâtul să emită ordine de încadrare pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, până la 01.10.2016.

A obligat pârâtul la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanţii nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamanţii au primit indemnizaţia majorată cu valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

A mai susţinut recurentul că în mod eronat instanţa a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale rezultate, această obligaţie incumbând Tribunalului Timiş, instanţa în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea intimaţii şi care este ordonator terţiar de credite.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în parte, capătul de cerere formulat de reclamanţi vizând emiterea ordinelor de salarizare urmând a fi respins ca rămas fără obiect.

4.1. În raport cu susţinerile părţilor şi cu probele administrate la dosar, reţine Înalta Curte că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018 .

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

4.2. Înalta Curte constată că, prin ordinul menţionat, s-a dispus recalcularea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.

4.3. Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite ordinul de stabilire a drepturilor salariale, l-a obligat şi la plata diferenţelor salariale.

Recurentul a criticat acest aspect, însă, instanţa de recurs constată că prima instanţă a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale reţinându-se caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere faţă de capătul principal (vizând emiterea ordinului de salarizare), prin prisma faptului că Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite şi emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanţă faptul că reclamanţii sunt judecători în cadrul Tribunalului Timiş.

4.4. Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect emiterea ordinelor de salarizare, ca rămas fără obiect, urmând a menţine restul dispoziţiilor instanţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 5036 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge capătul de cerere vizând emiterea ordinelor de salarizare ca rămasă fără obiect.

Menţine dispoziţiile primei instanţe vizând plata drepturilor salariale pretinse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.