Partial suspension of fiscal assessment and inspection report granted for specific profit and dividend tax claims

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Primul ciclu procesual.

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 05.06.2018, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj Napoca, suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/18.04.2017 emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.04.2017, până la soluţionarea acţiunii în fond.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 171 din 12 noiembrie 2018, Curtea a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă.

1.3. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de suspendare.

1.4. Prin Decizia nr. 2591 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţei, reţinând, în esenţă, că prima instanţă nu analizat argumentele reclamantei subsumate condiţiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

2. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea primei instanţe în rejudecare după casare

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 01.07.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 124 din 20 august 2019, instanţa a admis cererea de suspendare şi a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/18.04.2017, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.04.2017, acte emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj, până la soluţionarea acţiunii în fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Cluj, a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca nefondată şi neîntemeiată.

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurenta-pârâtă că instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea, în mare parte, pe susţinerile reclamantei şi pe cele reţinute de instanţa de fond în cuprinsul sentinţei civile nr. 171 din 12 noiembrie 2019 pronunţate la judecarea pe fond a cauzei.

De asemenea, în mod eronat, instanţa a procedat la analizarea cauzei în profunzime, şi nu doar la o simplă pipăire a fondului. Motivele invocate de reclamantă şi reţinute de prima instanţă în susţinerea cazului bine justificat trebuiau a fi apreciate de instanţă ca fiind aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ şi care nu puteau fi analizate în cadrul cererii de suspendare.

Nu există niciun motiv întemeiat şi probat din care să rezulte că decizia contestată nu respectă prevederile legale, actul administrativ fiscal atacat fiind întocmit corect şi legal.

În ceea ce priveştea condiţia pagubei iminente, a arătat recurenta-pârâtă că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate. Simpla menţionare a consecinţelor prejudiciabile nu duce de facto la constatarea existenţei pagubei iminente, deoarece paguba înseamnă o diminuare ilicită a patrimoniului, consecinţă directă a nelegalităţii actului administrativ.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, în parte, însă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

5.1. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

5.2. Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar constată că, în Dosarul nr. x/2018, prin sentinţa nr. 70 din 3 aprilie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, acţiunea reclamantei A. S.R.L. de anulare a actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare şi a anulat parţial Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 900/04.12.2017 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.04.2017 şi a Decizia de impunere xnr. 68/18.04.2017 emise de pârâta Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Cluj, în ceea ce priveşte: -creanţa fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operaţiunile economice desfăşurate de reclamantă cu terţa B. în perioada 29.04.2014-31.12.2014 în limita unei cheltuieli deductibile de 100000 euro/lunar şi creanţa fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operaţiunile economice desfăşurate de reclamantă cu terţa B. în perioada ianuarie- aprilie 2015; -creanţa fiscală constând în impozit pe dividende în cuantum de 104278 RON stabilit ca urmare a operaţiunilor de compensare a creanţei deţinute de reclamantă faţă de terţul C. cu datoria reclamantei către terţa B..

Prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii recurate aceste aspecte şi a suspendat actele atacate fără, însă, a distinge în limita creanţelor în privinţa cărora a fost admisă cererea de anulare.

Contrar alegaţiilor recurentei-pârâte, pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a genera o îndoială în privinţa legalităţii actelor administrativ-fiscale atacate referitor la creanţele menţionate, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că o soluţie de admitere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă un indiciu de nelegalitate aparentă a actului administrativ a cărui suspendare se cere şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5.3. De asemenea, având în vedere faptul că punerea în executare a actelor administrativ-fiscale atacate, aparent nelegale în privinţa creanţelor menţionate, ar putea prejudicia societatea reclamantă, prin perturbarea funcţionării acestuia, Înalta Curte apreciază că şi cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagube iminente, este îndeplinită.

5.4. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, va admite în parte cererea, cu consecinţa suspendării parţiale a executării actelor administrativ-fiscale atacate până la soluţionarea acţiunii în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj împotriva sentinţei nr. 124 din 20 august 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, admite în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. prin Administrator Judiciar Eurexpert IPURL.

Suspendă parţial executarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/18.04.2017 emise în baza Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/18.04.2017, acte emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj-Activitatea de Inspecţie Fiscală în ceea ce priveşte următoarele creanţe fiscale: - creanţa fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operaţiunile economice desfăşurate de reclamantă cu terţa B. în perioada 29.04.2014-31.12.2014 în limita unei cheltuieli deductibile de 100.000 euro/lunar şi creanţa fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operaţiunile economice desfăşurate de reclamantă cu terţa B. în perioada ianuarie- aprilie 2015; - creanţa fiscală constând în impozit pe dividende în cuantum de 104.278 RON stabilit ca urmare a operaţiunilor de compensare a creanţei deţinute de reclamantă faţă de terţul C. cu datoria reclamantei către terţa B., până la soluţionarea acţiunii în fond.

Respinge în rest, ca nefondată, cererea de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.