Inadmissibility of appeal filed in error against administrative decision mandating recours under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra apelului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, la data de 20.05.2016, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 280/06.04.2016 emise de pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 1721 din 14 decembrie 2016, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi calitatea pârâtului de autoritate publică centrală.

1.2. Soluţia primei instanţe

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 21.12.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa nr. 78 din 11 aprilie 2017, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat apel, întemeiat pe art. 470-481 C. proc. civ., solicitând admiterea apelului, completarea probelor în sensul emiterii unor adrese către Şcoala de Aplicaţie Chitila şi Şcoala de Aplicaţie Buzău, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi, pe fond, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării Hotărârii nr. 280/2016 şi constatarea stării de discriminare.

A susţinut apelantul că motivarea hotărârii nu este în concordanţă cu probele administrate, referindu-se la criterii generale prevăzute de O.U.G. nr. 137/2000. A solicitat anularea hotărârii emise de CNCD şi să se constate că a fost discriminat ca urmare a aplicării selective a dispoziţiilor legale privind plata soldei de conducere în comparaţie cu cei încadraţi în condiţii identice cărora le este plătită această soldă.

3. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de control judiciar

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu apelul de faţă, Înalta Curte reţine următoarele.

4.1. Demersul judiciar dedus judecăţii are ca obiect anularea Hotărârii nr. 280/06.04.2016 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, încadrându-se litigiilor specifice materiei contenciosului administrativ.

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, lege specială în materie, stabileşte, derogând de la norma generală procedural civilă, că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în prima instanţă calea de atac a recursului declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Prin sentinţa ce face obiectul prezentei căi de atac, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată, în cuprinsul dispozitivului hotărârii fiind menţionată în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calea de atac a recursului ce poate fi exercitată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Deşi corect indicată în cuprinsul sentinţei atacate, calea de atac legală a recursului, reclamantul a înţeles să declare apel în cauză.

4.2. Astfel, Înalta Curte apreciază că, prioritar, se cere a fi analizată admisibilitatea căii de atac declanşate, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., privind principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Instanţa de control judiciar reţine, totodată, considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 19 din 24 octombrie 2016 pronunţate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.".

În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., în care legiuitorul vorbeşte expres despre recalificarea căii de atac s-au reţinut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

4.3. Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanţei supreme.

Raportat la considerentele şi la dispozitivul deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menţionat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul, în condiţiile în care în hotărârea Curţii de Apel Ploieşti s-a menţionat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

4.4. În consecinţă, urmează a se da eficienţă dispoziţiilor legale relevante în rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat şi a respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în litigiu.

Examinând conţinutul cererii de apel formulate de reclamant, se constată că reclamantul a invocat temeiul legal al apelului, art. 470-art. 481 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea apelului.

De asemenea, din dezvoltarea criticilor aduse rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4.5. Prin urmare, în raport cu cele statuate prin Decizia nr. 19/2016, care a stabilit că este absolut necesar ca cererea să cuprindă suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge apelul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 78 din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.