Insurance claim filing deadline as a peremptory term post-bankruptcy

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 31.10.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 9706/10.10.2017 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 65.000 RON prin emiterea unei noi decizii în acest sens. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, şi a cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 809 din 26 februarie 2018, Curtea a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 9706/10.10.2017 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie pentru plata creanţei de asigurări în cuantumul prevăzut în decizia penală nr. 422A/02.05.2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, respingerea în întregime a acţiunii formulate de reclamantă.

A apreciat recurentul-pârât că sentinţa cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, şi, de asemenea, este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A motivat că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat ţinând seama de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2016, care impun depunerea cererii de plată la FGA în termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a falimentului, respectiv de la data naşterii dreptului, termen care este unul de decădere.

Intimata-reclamantă a depus cererea de plată, înregistrată la FGA cu nr. 47293/29.08.2017, la data de 25.08.2017, data poştei, ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 422/A din 02.05.2017, care este data pronunţării aceste hotărâri de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, conform art. 522 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, nu poate fi reţinut argumentul prezentat de instanţa de fond, în sensul că naşterea dreptului de creanţă nu poate fi determinat de momentul pronunţării hotărârii penale.

De asemenea, motivarea primei instanţe, în sensul că hotărârea penală definitivă ar fi trebuit depusă în copie legalizată ataşată la cererea de plată, este neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile explicite ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, potrivit cărora în cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe proprie răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative, declaraţie care este prevăzută la anexa 7 la normă.

A mai susţinut recurentul-pârât că este lipsită de temei motivarea primei instanţe în sensul că nu se poate reţine că refuzul exprimat de pârât este justificat şi proporţional scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015 şi că ar fi vorba despre un refuz nejustificat exprimat cu exces de putere în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

3. Apărările formulate

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs pentru că nu a fost semnată de directorul general al instituţiei recurente, ci numai de consilierul juridic.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa este legală şi temeinică.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal, Directorul General al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Potrivit art. 494 C. proc. civ., "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.".

Astfel, conform art. 196 alin. (2) C. proc. civ., referitor la cuprinsul cererii de chemare în judecată, "(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. În cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.".

De asemenea, potrivit art. 470 alin. (3) referitor la cuprinsul cererii de apel, lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2).

În cauză, se constată că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a complinit lipsa semnăturii directorului general de pe cererea de recurs, prin depunerea unui exemplar al cererii de recurs semnat şi ştampilat.

Nu pot fi avute în vedere susţinerile intimatei-reclamante, în sensul că ar fi fost depusă tardiv o nouă cerere de recurs, având o altă dată de înregistrare la instituţia recurentă, pentru că recurentul-pârât a depus aceeaşi cerere de recurs (identică cererii depuse iniţial) care, însă, a complinit, în condiţiile C. proc. civ., lipsa semnăturii directorului general de pe cererea de formulare a căii de atac.

4.2. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4.2.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu sunt fondate, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare menţionat.

Sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar ipoteza că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii nu poate fi reţinută.

4.2.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiat, din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material incidente.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Apreciază Înalta Curte că în mod eronat a apreciat prima instanţă că reclamanta nu ar fi avut posibilitatea de a înregistra cererea tip de plată prevăzută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, motivat de faptul că simpla depunere a cererii neînsoţite de copia legalizată a hotărârii judecătoreşti definitive ar fi dus la respingerea acesteia.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

Acest termen începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data deschiderii posibilităţii executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.

Executarea dreptului de creanţă al reclamantei a fost posibilă la rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 21 din 1 februarie 2017 a Judecătoriei Topoloveni, adică la momentul pronunţării deciziei penale nr. 422/A din 2 mai 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

După pronunţarea acestei decizii penale, reclamanta putea, în temeiul art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, obţine copii legalizate ale minutei acestei decizii şi a sentinţei penale pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile.

De altfel, mai reţine Înalta Curte că, pentru această situaţie, legiutorul prin art. 14 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 a prevăzut că, "În cazul imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. În cerere se va preciza motivul imposibilităţii depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidenţele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment."

Prin urmare, respingerea cererii reclamantei de despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, impunându-se respingerea acţiunii reclamantei şi menţinerea acesteia.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 809 din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.