RCA insurance claim against insolvent insurer: 90-day statutory deadline as forfeiture term rather than limitation period

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 10.11.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 9840 din 11.10.2017 emise de pârât şi obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să analizeze pe fond cererea de plată nr. x/25.01.2017, înregistrată la pârât în data de 14.02.2017.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1444 din 27 martie 2018, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 9840 din 11.10.2017 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 cu privire la termenul de 90 de zile, pe care l-a apreciat a fi un termen de decădere, deşi legiuitorul nu a precizat aceasta în conţinutul legii.

Termenele de decădere nu pot fi instituite, fiind nulă clauza prin care se stabileşte un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau sâvârşirea actului de către persoana interesată (art. 2546 C. civ.).

În măsura în care natura termenului, ca fiind de decădere, nu rezultă expres din conţinutul normei legale, urmează a fi aplicate regulile de la prescripţia extinctivă, conform art. 2547 C. civ.

De asemenea, se află în interiorul termenului de prescripţie prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015.

A mai susţinut recurenta că intimatul FGA nu a analizat niciuna dintre circumstanţele în care s-a produs evenimentul, pe teritoriul altui stat, şi nici specificitatea producerii evenimentului, care a condus la avarierea unui bun proprietate a unei persoane juridice străine pentru care a suportat contravaloarea costului privind reparaţia.

În cazul concret dedus judecăţii, persoana juridică franceză păgubită a fost în imposibilitatea respectării termenului de 90 de zile, care potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 se calculează de la data naşterii dreptului de creanţă, iar nu de la data producerii accidentului. Păgubitul nu a avut informaţiile necesare legate de autoritatea căreia ar trebui să i se adreseze pentru a-şi recupera paguba de la asigurătorul RCA, în condiţiile în care împotriva acestuia a fost declanşată procedura insolvenţei iar intimatul FGA a afişat pe pagina sa de internet că nu deschide dosare de daună.

Astfel, suma de 5.964 euro a fost reţinută de păgubita societate franceză din prestaţiile efectuate de A. acestui client, ajungându-se la situaţia de fapt ca A. să fie cea care a înregistrat cererea de despăgubire apreciată ca tardiv formulată.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 9840/11.10.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor prin care i-a fost respinsă cererea de plată nr. x/25.01.2017 ca tardiv formulată.

Prima instanţă a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.

4.2. Nu pot fi reţinute argumentele recurentei-reclamante, privind faptul că, la data de 29.02.2016, reprezentanţii societăţii de asigurare aflate în faliment nu au mai deschis dosar de daună iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu ar fi transmis nicio informare către asiguraţii RCA pentru a avea posibilitatea rezilierii poliţei RCA.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu avea nicio obligaţie de informare/îndrumare a asiguraţilor societăţii de asigurare aflate în faliment, cu atât mai mult cu cât informaţiile publicate pe site-ul instituţiei au redat precis drepturile creditorilor de asigurare şi termenele de exercitare a acestor, drepturi care, de altfel, erau reglementate cu claritate în chiar cuprinsul actelor normative invocate în cuprinsul acţiunii de către reclamantă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

4.3. Contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, referitoare la natura juridică a termenului prevăzut de lege, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripţie.

Acest termen de 90 de zile începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

În cazul reclamantei, având în vedere data producerii incidentului, 19.02.2016, anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului S.C. B. S.A., 28.04.2016, termenul a început să curgă de la data deschiderii procedurii falimentului, 28.04.2016, şi s-a încheiat la data de 28.07.2016.

4.4. Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care ar fi îndreptăţit.

Chiar recurenta invocă dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(3) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente, cu modificările ulterioare, potrivit cărora, "(...) în cazul prejudiciului produs unui cetăţean al unui stat membru prin utilizarea unui vehicul staţionat în mod obişnuit pe teritoriul României (...) dacă nu există birou naţional responsabil pe teritoriul statului traversat şi pe care s-a produs incidentul, se vor aplica prevederile prezentei norme sau ale legislaţiei statului în care îşi are sediul asigurătorul emitent al poliţei de asigurare RCA."

Deci, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de specificitatea producerii evenimentului (pe teritoriul unui alt stat membru) în legătură cu existenţa unui termen defipt de legiutor pentru exerciţiul dreptului la despăgubire, de vreme ce erau aplicabile dispoziţiile legale anterior citate.

De altfel, chiar având în vedere circumstanţele şi locul producerii evenimentului, după cum a constatat instanţa de fond şi în raport cu data efectuării plăţii către societatea franceză, 15.09.2016, cererea de plată expediată la 31.01.2017 a fost formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile.

Pentru realizarea drepturilor privind despăgubirile, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Prin urmare, respingerea cererii recurentei-reclamante de despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

4.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1444 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.