Broadcast media sanctions for unverified factual accusations and moderator's failure to demand evidence

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 06.03.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, suspendarea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anularea Deciziei CNA nr. 54/07.02.2017 prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 40.000 RON, pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 40 alin. (1) şi (2), art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu somaţie publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3155 din 13 septembrie 2017, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu consecinţa, în principal, a anulării Deciziei CNA nr. 54/07.02.2017 prin care a fost amendată cu 40.000 RON, iar, în subsidiar, a înlocuirii amenzii cu somaţie publică ori reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

După ce a prezentat situaţia de fapt, şi a enumerat obligaţiile radiodifuzorilor şi a moderatorilor emisiunilor televizate (prevăzute de art. 30, art. 40 alin. (4), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 67 din Decizia nr. 220/2011), şi constatările CNA din decizia atacată, a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond în mod eronat a constatat încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 40 alin. (1) şi (2) şi ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi c) din Decizia nr. 220/2011.

Referitor la aprecierea instanţei că titlurile şi textele afişate pe ecran nu au reflectat în mod fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate pe post, a arătat recurenta că titlurile şi textele respective afişate în timpul emisiunilor informative şi de dezbateri au fost extrase din declaraţiile demnitarilor şi au reflectat fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate pe post.

În opinia sa, titlurile afişate pe burtierele emisiunilor difuzate în data de 18.01.2017 pe postul de televiziune Romania TV corespund faptelor prezentate, informarea cu privire la participarea Preşedintelui României la şedinţa de Guvern fiind corectă şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă.

De asemenea, are aceeaşi opinie şi referitor la constatările membrilor CNA cu privire la titlurile afişate pe parcursul emisiunii "Ora de vârf" de la ora 20:00.

În ceea ce priveşte emisiunea "Ediţie de seară" difuzată la ora 21:00, instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat faptul că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (2) şi art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.

Afirmaţiile invitaţilor emisiunii reprezintă opinii personale ale acestora, referitoare la evenimentul dezbătut în cadrul emisiunii, şi nu acuzaţii, cum în mod greşit a reţinut instanţa.

A precizat recurenta că prima instanţă a încălcat principiul neretroactivităţii legii, pentru că a avut în vedere textul art. 40 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011 astfel cum era în vigoare la data pronunţării hotărârii, astfel cum a fost modificat la data de 26.03.2017, prin art. I pct. 15 din Decizia nr. 63/2017.

Deci, instanţa a apreciat în mod incorect că ar fi avut obligaţia contactării şi invitării persoanelor acuzate să îşi exprime un punct de vedere. Însă, forma art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 în vigoare la data emiterii deciziei contestate recunoştea persoanelor acuzate un drept de a interveni şi a-şi exprima punctul de vedere, drept pe care acestea nu şi l-au exercitat în cadrul emisiunii.

De asemenea, articolul menţionat prevedea obligaţii în sarcina furnizorului de servicii media audiovizuale, moderatorilor, prezentatorilor şi realizatorilor programelor difuzate pe postul de televiziune în ipoteza în care acuzaţiile sunt aduse de aceştia.

Or, în cauză, instanţa a reţinut faptul că acuzaţiile au fost aduse de invitaţii emisiunii, constatând nelegal încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi (2) din Decizia nr. 220/2011, din moment ce postul de televiziune Romania TV sau moderatorul emisiunii nu au făcut niciun fel de acuzaţii la adresa SRI, DNA sa a d-na B.. De asemenea, radiodifuzorului nu îi incumba obligaţia de a solicita punct de vedere persoanelor, legiuitorul reglementând dreptul persoanelor care se simţeau lezate de informaţiile făcute publice de a interveni pe post.

Astfel, prin raportare la aceste aspecte, în exercitarea dreptului la opinie şi la libera exprimare garantat, pe plan intern, de art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi, pe plan internaţional, de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat recurenta că a respectat regulile referitoare la drepturile persoanelor la imagine şi la demnitate, precum şi cele referitoare la dreptul publicului de a primi informaţii corecte şi obiective.

Referitor la capetele susbsidiare, privind înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie şi, respectiv, reducerea cuantumului amenzii la minimul prevăzut de lege, a apreciat recurenta, citând art. 90 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 504/2002, că, raportat la cele arătate, la împrejurările în care a fost "sărvârşită" fapta, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum şi în temeiul principiului gradualităţii aplicării răspunderii contravenţionale, se poate dispune, în eventualitatea în care nu s-ar anula decizia atacată, înlocuirea amenzii cu somaţie publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, respectiv la 10.000 RON.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 54/07.02.2017 a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a fost sancţionată cu amendă de 40.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 40 alin. (1) şi (2), art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În esenţă, în sarcina recurentei-reclamanta s-a reţinut că, prin titlurile difuzate pe burtierele emisiunilor difuzate în cursul zilei de 18.01.2017 pe postul de televiziune Romania TV, "Breaking News" şi "Ora de vârf", a încălcat obligaţia de a informa corect publicul (prin prezentarea unor informaţii incorecte referitoare la opinia Preşedintelui României faţă de legea graţierii şi prin prezentarea unor titluri care nu au reflectat esenţa faptelor şi datelor prezentate).

Referitor la modul de prezentare şi conţinutul emisiunii "Ediţie de seară" din cursul aceleiaşi zile, în cadrul căreia au fost aduse acuzaţii unor persoane şi instituţii publice, de natură a le prejudicia, s-a apreciat că aceasta nu a reflectat în mod corect şi obiectiv faptele şi evenimentele aduse în atenţia publicului iar moderatorul programului nu a solicitat interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare aduse instituţiilor statului şi nici nu a respectat principiul ascultării argumentelor tuturor părţilor, situaţie de natură să afecteze posibilitatea telespectatorilor de a-şi forma în mod liber o opinie cu privire la aspectele aduse în atenţie.

Instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, soluţie împărătăşită de instanţa de control judiciar.

4.2. Prin recurs, recurenta-reclamantă a reluat, în mare, argumentele prezentate în acţiune şi a invocat art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pornind de la normele constituţionale şi cele ale Convenţiei, reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Constituţie, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

În acelaşi sens, art. 10 din CEDO menţionează că exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

De altfel, în jurisprudenţa sa (exempli gratia, Decizia din 8 iulie 1986 pronunţată în Cauza Lingens contra Austriei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că trebuie să se facă distincţie între "faptele" imputate unei persoane care exercită o funcţie publică şi "judecăţile de valoare".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat în mod constant obligaţia jurnaliştilor de a relata faptele în mod exact, cu bună-credinţă, cu respectarea eticii profesionale.

De asemenea, la art. 3 din Legea nr. 504/2002 audiovizualului s-a prevăzut în mod expres faptul că prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului.

4.3. Faptele, având o existenţă obiectivă, sunt supuse probei veridicităţii. În situaţia în care nu se poate proba existenţa lor, subiectul activ este susceptibil de sancţionare. Indubitabil, pentru judecăţile de valoare, nu se poate discuta despre existenţa unui probatoriu. Într-adevăr, instituirea unei astfel de obligaţii ar reprezenta încălcarea prevederilor art. 10 din CEDO.

Or, în cauză, se constată că informaţiile aduse la cunoştinţa publicului pe postul de televiziune Romania TV, analizate prin decizia contestată, reprezintă declaraţii factuale, iar nu opinii, şi că acestea nu au fost verificate în prealabil, ceea ce reprezintă încălcarea dreptului cetăţeanului de a primi informaţii corecte.

Astfel, în mod indiscutabil, unele dintre informaţiile prezentate în titlurile derulate în cadrul emisiunilor analizate nu reflectau realitatea în mod obiectiv şi nici opinia persoanei vizate (aspect recunoscut de recurentă, care a precizat că a înlăturat titlul respectiv), iar alte informaţii vizau acuzaţii formulate de invitaţii emisiunii la adresa unor instituţii şi persoane ale statului trebuiau să aibă la bază dovezi.

Contrar alegaţiilor recurentei vizând o aşa-zisă nerespectare a principiului neretroactivităţii legii, aceste din urmă obligaţii, de a solicita dovezi în dovedirea unor afirmaţii, prevăzute la art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 în vigoare în perioada analizată, au fost corect reţinute de prima instanţă, chiar dacă în considerentele sentinţei recurate a reprodus forma articolului astfel cum a fost modificat.

Potrivit alin. (1) al articolului menţionat, în vigoare în perioada de referinţă,

"Art. 40. - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.".

De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, omis de recurenta-reclamantă a fi avut în vedere,

"(2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.".

Prin urmare, conform dispoziţiilor legale, moderatorul emisiunii avea obligaţia de a solicita ferm interlocutorilor probe referitoare la faptele respective şi de a asculta punctul de vedere al persoanei vizate sau de a preciza faptul că persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere.

Deşi norma legală nu prevedea în sarcina sa obligaţia de contacta şi a invita persoanelor acuzate să îşi exprime un punct de vedere, moderatorul emisiunii avea obligaţia de a adopta o poziţie neutră, lipsită de echivoc (fără a lăsa impresia că este de acord cu acuzaţiile aduse) şi de a cere, în mod legitim, persoanelor care afirmă fapte obiective, să dovedească adevărul acestora, pentru că, în absenţa oricăror dovezi, acestea nu se mai bucură de protecţia art. 10 CEDO invocat de recurenta-reclamantă.

Or, aceste obligaţii nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă care se face vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale menţionate în decizia dedusă judecăţii.

4.4. Revenind la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...). Aşadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că numai prin respectarea îndatoririlor şi responsabilităţilor ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea din 6 februarie 2001, Cauza Tammer c. Estoniei).

4.5. Astfel, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nu se mai impune analizarea susţinerilor recurentei vizând reindividualizarea sancţiunii aplicate.

4.6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 3155 din 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.