Bailiff's challenge to disciplinary exclusion deemed inadmissible for lack of legal interest after irrevocable loss of status.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Procedura derulată. Cererea de chemare în judecată.

1.1. Prin Hotărârea nr. 12 din 12 iulie 2006, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea disciplinară exercitată de Ministerul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc A. pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 44 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/2000, fiind aplicată sancţiunea excluderii din profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie executorul judecătoresc A., contestaţie care a fost soluţionată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România prin Hotărârea nr. 15/6.10.2006, prin care s-a admis contestaţia şi s-a constatat ca fiind întemeiată excepţia de nelegalitate a compunerii completului de judecată la nivelul Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România a reţinut că executorul judecătoresc B., membru al Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost sancţionat disciplinar, hotărârea de sancţionare fiindu-i comunicată celui sancţionat la data de 31.05.2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei arătându-se că prin hotărârea nr. 9/11.05.2006 a Congresului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, s-a stabilit că executorii judecătoreşti împotriva cărora s-a dispus sancţiunea amenzii pot îndeplini în continuare funcţii la nivel de cameră, deci şi funcţia de membru al Consiliului de Disciplină, iar executorul judecătoresc B. fusese sancţionat numai cu amendă la data la care a făcut parte din completul care a pronunţat hotărârea nr. 12/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

1.2. Prin decizia civilă nr. 1198/13.12.2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2006, a fost admis recursul Ministerului Justiţiei, a fost casată Hotărârea nr. 15/6.10.2006 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, fiind trimisă cauza la aceeaşi comisie, pentru judecarea fondului cauzei.

1.3. Împotriva deciziei menţionate a formulat recurs reclamantul A. iar prin decizia civilă nr. 2133/27.2008, pronunţată în dosar nr. x/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat, a casat decizia nr. 1198/2007 a Curţii de Apel Timişoara şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea deciziei, se arată că prin soluţionarea cauzei în complet de 3 judecători, cu menţiunea irevocabilă, instanţa 1-a privat pe reclamantul A. de un grad de jurisdicţie. Se mai reţine că, deşi a fost casată o hotărâre a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ, instanţa a soluţionat pricina fără ca această instituţie să fie citată în cauză.

1.4. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2006.

Ulterior, prin încheierea nr. 3882/04.11.2008, pronunţată în dosar nr. x/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de petentul A. şi a dispus strămutarea judecăţii cauzei de la Curtea de Apel Timişoara la Curtea de Apel Oradea.

1.5. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub nr. x/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 23/CA/09.02.2009, Curtea de Apel Oradea a admis contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimaţii A., Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, a anulat Hotărârea nr. 15/2006 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi a trimis cauza la Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pentru judecarea fondului cauzei.

1.6. Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea recursului, recurentul A. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3,7,8,9 din C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut în esenţă că în mod greşit Curtea de Apel Oradea a respins excepţia de necompetenţă a instanţei de contencios administrativ.

Recurentul mai critică soluţia instanţei şi pentru respingerea probei cu martori pe care a solicitat-o şi pe care instanţa a apreciat-o ca fiind neconcludentă cauzei.

De asemenea, recurentul consideră că instanţa, în mod greşit, a apreciat că hotărârea de sancţionare a executorului judecătoresc B. nu era definitivă la data de 12 iulie 2006, când acesta a făcut parte din completul care a pronunţat hotărârea nr. 11/12.07.2006.

1.7. Prin decizia civilă nr. 2011/21.04.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008 a fost respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 23/CA/09.02.2009 a Curţii de Apel Oradea, ca fiind inadmisibil, reţinând în esenţă că sentinţa civilă nr. 23 din 9 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal este irevocabilă, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000.

1.8. Prin Hotărârea nr. 5/01.06.2012, emisă în dosar nr. x/2010, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România a respins contestaţia formulată de contestatorul A. şi a menţinut în tot Hotărârea nr. 12/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2006, ca fiind temeinică şi legală.

1.9. Împotriva Hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină nr. 5/01.06.2012 a formulat contestaţie reclamantul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 10.07.2013 sub număr x/2013.

În motivarea contestaţiei se arată că, în fapt, Ministerul Justiţiei a promovat o acţiune disciplinară împotriva sa, în urma controlului profesional exercitat la biroul său de executor judecătoresc, ocazie cu care a constatat existenţa unor elemente de nelegalitate în legătură cu modul de instrumentare a dosarelor nr. x/2006 şi nr. y/2006

Prin încheierea civilă nr. 9962/bis/24.10.2013 completul de recurs a trimis cererea promovată şi completată de reclamantul A. la un complet de primă instanţă la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub acelaşi număr de dosar, ca acţiune în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 462/26.11.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantul A. împotriva Hotărârii nr. 5/01.06.2012 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, în favoarea Curţii de Apel Oradea.

1.10. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 22.01.2014 sub număr de dosar x/2014

Prin sentinţa civilă nr. 44/CA/03.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2014 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe. A fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantul A. împotriva Hotărârii nr. 5/01.06.2012 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, în favoarea Curţii de Apel Timişoara. A fost constatat conflictul negativ de competenţă şi a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului.

1.11. Prin decizia civilă nr. 2051/02.05.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că este lipsită de relevanţă strămutarea dispusă într-un ciclu diferit al aceleiaşi acţiuni disciplinare întrucât cele două hotărâri ale Comisiei Superioare de disciplină sunt acte administrativ - jurisdicţionale distincte care au dat naştere unor procese judiciare de sine stătătoare. În plus, ÎCCJ a reţinut că nu se poate aprecia, în afara unei noi cereri de strămutare, că situaţia de fapt avută în vedere în anul 2008 există şi în anul 2014.

1.12. Cauza a fost restituită şi reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 12.01.2018.

Prin Notele Scrise depuse la dosar la data de 14.02.2018, pârâta Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara solicitând să se constate că potrivit dispoziţiilor art. 48, alin. l din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti titularul acţiunii disciplinare nu poate fi decât Ministrul Justiţiei sau Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti astfel că în prezentul dosar calitate procesual pasivă nu poate avea decât Ministerul Justiţiei, acesta fiind titularul acţiunii disciplinare în urma cărei reclamantul a fost sancţionat.

Se arată că în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 60 si 67 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 astfel că în lumina acestor prevederi legale se impune admiterea excepţiei invocate şi respingerea contestaţiei faţă de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Pârâţii au invocat mai multe excepţii, respectiv pârâta UNEJ-Comisia Superioară de Disciplină a invocat excepţia lipsei calităţi procesuale pasive atât a Comisiei cât şi a UNEJ, susţinând că un organism jurisdicţional nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, pârâta CEJ Timişoara de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, susţinând că doar titularul acţiunii disciplinare, respectiv Ministerul Justiţiei ar avea calitate procesuală pasivă.

De asemenea, atât pârâta CEJ Timişoara cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei au invocat excepţia lipsei de interes, arătând că acesta a fost exclus din profesia de executor judecătoresc în urma unei alte acţiuni disciplinare îndreptate împotriva sa, prin Ordinul MJ nr. 1241/C/20.04.2008, la baza ordinului fiind Hotărârea nr. 11/12.07.2006 a CEJ Timişoara - Consiliul de disciplină, confirmată prin decizia civilă nr. 1197/13.12.2007 a Curţii de Apel Timişoara, legalitatea ordinului MJ menţionat fiind confirmată de ÎCCJ prin decizia nr. 1831/31.03.2009 pronunţată în dosarul nr. x/2008.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 96 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele UNEJ-Comisia Superioară de Disciplină, respectiv a CEJ Timişoara.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor hotărârii, Curtea de Apel Timişoara a analizat excepţia lipsei de interes invocată atât de pârâta CEJ Timişoara cât şi de pârâtul Ministerul Justiţiei .

A apreciat, în esenţă, instanţa că interesul acţiunii reclamantului subzistă independent de împrejurarea aplicării altor sancţiuni anterioare, în actul sancţionator supus analizei de faţă făcându-se aprecieri cu privire la activitatea profesională a reclamantului desfăşurată în alte dosare execuţionale decât cele vizate de litigiul anterior.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului său, recurentul reclamant susţine că în mod greşit a soluţionat excepţia prescripţiei faptelor ce constituie abatere disciplinară, nefiind posibilă sancţionarea pentru o abatere disciplinară săvârşită în urmă cu 12 ani, în condiţiile în care o atare perioadă de timp conduce la intervenţia prescripţiei speciale şi în cazul răspunderii penale.

În al doilea rând, recurentul reclamant susţine că prima instanţă nu a făcut altceva decât şi-a însuşit poziţia procesuală a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ, fără să facă niciun fel de referire la motivele pe care reclamantul le-a invocat în apărare şi fără a expune o analiză proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante.

Procedând în acest mod, prima instanţă l-a privat pe reclamant de un grad de jurisdicţie, fiind, totodată, imposibil controlul judiciar asupra temeiniciei hotărârii, astfel cum s-a arătat şi în cuprinsul deciziei ICCJ nr. 2011/30.05.2017.

În continuare, recurentul reclamant susţine că hotărârea atacată este nelegală, validând practic concluziile celor două organe jurisdicţionale fără ca aceste concluzii să aibă suport în probatoriul administrat în cauză, aspect ce atrage nelegala sancţionare disciplinară a reclamantului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce le priveşte, arătând, în esenţă, că numai ministrul justiţiei sau Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti au calitatea de titular al acţiunii disciplinare şi, prin urmare, numai aceştia pot sta în judecată în contestaţiile formulate împotriva actelor de sancţionare disciplinară a executorilor judecătoreşti.

Recurentul reclamant a invocat excepţia de necompetenţă atât a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie SCAF cât şi a Curţii de Apel Timişoara SCAF, în raport de dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 503/2019.

De asemenea, în şedinţa publică din 25 iunie 2020 Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele arătate în practicaua prezentei decizii.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Prealabil analizei recursului declarat în cauză de reclamant şi a motivului de casare invocat din oficiu, Înalta Curte constată că problema calităţii procesuale pasive a intimaţilor a format obiectul analizei primei instanţe iar modalitatea de dezlegare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a celor două pârâte nu face obiectul unui recurs împotriva hotărârii.

Prin urmare, cât timp calitatea de parte în etapa controlului judiciar aparţine părţilor între care s-a purtat litigiul finalizat prin hotărârea atacată, nu se poate reţine inexistenţa acestei calităţi în recurs, în ceea ce le priveşte pe intimatele pârâte Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei atât a instanţei de fond cât şi a instanţei de recurs, Înalta Curte s-a pronunţat, în şedinţa publică din 25 iunie 2020 asupra excepţiei necompetenţei materiale şi funcţionale a instanţei de control judiciar, reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 97 C. proc. civ. că este competenţă ÎCCJ SCAF să soluţioneze recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 96 din 18 aprilie 2018, din moment ce aceasta este pronunţată de o secţie de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Decizia nr. 503/2019 a Curţii Constituţionale nu are relevanţă pentru determinarea competenţei de soluţionare a căii de atac a recursului, cât timp o atare competenţă se determină prin raportare la hotărârea atacată, putând fi valorificată exclusiv în privinţa competenţei materiale şi funcţionale a instanţelor de fond.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a invocat excepţia şi în privinţa acestei instanţe, însă, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Astfel cum rezultă din cuprinsul Deciziei de recurs în interesul legii nr. 17/2018 necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, astfel că şi excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei curţii de apel poate fi invocată numai în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Valorificarea, în recurs, a critici privitoare la necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică a instanţei de fond nu se realizează în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de control judiciar fiind îndrituită să examineze o atare excepţie numai dacă ea a fost invocată în faţa primei instanţe iar partea nemulţumită de modalitatea de soluţionare a acesteia declară recurs în acest sens.

Altfel spus, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs, nici de către parte şi nici chiar de instanţa de recurs, ca motiv de casare de ordine publică, context în care Înalta Curte nu se poate învesti legal cu excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În continuare, Înalta Curte va examina recursul de faţă din perspectiva motivului de casare de ordine publică, invocat din oficiu, analiză ce este prioritară dezlegării motivelor de casare invocate de recurentul reclamant, din moment ce aceasta poartă asupra unei excepţii dirimante, a cărei admitere are, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., consecinţa respingerii acţiunii reclamantului fără a mai fi cercetată pe fond.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în faţa primei instanţe a fost ridicată excepţia lipsei de interes a acţiunii reclamantului, motivată prin aceea că reclamantul nu mai are calitatea de executor judecătoresc, fiind exclus din profesie în baza unei alte acţiuni disciplinare, ordinul de încetare a calităţii de executor fiind definitiv.

Deşi instanţa fondului admite că o soluţie în prezenta cauză, chiar favorabilă reclamantului nu îi poate aduce un folos practic, procedează totuşi la respingerea excepţiei lipsei de interes, apreciind că o astfel de condiţie trebuie să existe la data formulării cererii de chemare în judecată, şi, în raport de o atare apreciere, consideră că reclamantul justifica interesul formulării acţiunii, la data învestirii instanţei.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că acţiunea promovată de recurentul reclamant împotriva hotărârii nr. 5/01.06.2012 a UNEJ, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 10 iulie 2013, nu îndeplinea nici la data învestirii instanţei de fond condiţia interesului legitim.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate şi calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes.

Interesul, potrivit dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Din cuprinsul modalităţii de redactare a dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ., rezultă faptul că aceste condiţii de exercitare a acţiunii civile trebuie îndeplinite nu numai la data exercitării acţiunii civile ci pe toată durata de soluţionare a procesului, semnificativă fiind sintagma "orice cerere poate fi formulată şi susţinută", astfel că în prezenţa constatării faptului că una sau mai multe din condiţiile de exercitare a acţiunii civile nu mai este îndeplinită în cauză, se impune respingerea acţiunii civile în consecinţă.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că recurentului reclamant i-a încetat calitatea de executor judecătoresc în urma aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din profesie.

În acest sens, este de observat că Hotărârea nr. 11/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost luată măsura excluderii recurentului reclamant din profesie, a devenit definitivă prin efectul deciziei civile nr. 1197/13.12.2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara-SCAF, fiind emis ulterior Ordinul ministrului justiţiei nr. 1241/C/29.04.2008, prin care îi încetează recurentului reclamant calitatea de executor judecătoresc.

Aşadar, la data învestirii instanţei cu prezenta contestaţie formulată împotriva hotărârii Hotărârea nr. 12/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost luată măsura excluderii recurentului reclamant din profesie pentru alte abateri disciplinare, recurentul reclamant pierduse calitatea de executor judecătoresc.

În mod greşit apreciază prima instanţă că momentul în raport de care se apreciază interesul promovării prezentei acţiuni este data pronunţării hotărârii nr. 12/12.07.2006 (iar la acea dată nu îi încetase calitatea de executor judecătoresc) fiind de sesizat faptul că nu la acea dată a învestit reclamantul instanţa de contencios administrativ cu contestaţia sa ci la data de 10 iulie 2013.

În atare context, este evident că soluţionarea pe fond a prezentei acţiuni nu îi poate produce recurentului reclamant niciun folos practic, întrucât consecinţa legală, urmărită prin declanşarea prezentului litigiu, nu poate fi alta decât înlăturarea sancţiunii disciplinare aplicate prin hotărârea contestată, or, chiar şi într-o atare ipoteză hotărârea judecătorească nu ar produce niciun efect în privinţa recurentului reclamant, nefiind posibilă reintegrarea sa în corpul executorilor judecătoreşti în condiţiile în care a fost exclus din profesie în baza altei sancţiuni.

Faptul că în actul sancţionator contestat în cauza de faţă se fac aprecieri cu privire la activitatea profesională a reclamantului nu constituie, cum greşit apreciază prima instanţă, un argument pentru a demonstra îndeplinită condiţia interesului întrucât prin contestaţia sa reclamantul nu urmăreşte dezbaterea conduitei profesionale ci anularea unei sancţiuni disciplinare, soluţie care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu îi poate profita în niciun mod reclamantului.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată incidente dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. în privinţa hotărârii atacate, instanţa fondului soluţionând acţiunea reclamantului fără a observa că nu este îndeplinită una din condiţiile fundamentale prevăzute de lege pentru exercitarea acţiunii civile şi anume aceea a interesului legitim.

O astfel de constatare face inutilă examinarea criticilor formulate de recurentul reclamant în calea de atac, acestea vizând fondul litigios, a cărui cercetare nu este posibilă în contextul neîndeplinirii tuturor condiţiilor de exercitare a acţiunii civile.

În consecinţă, recursul urmează a fi admis pentru motivul de casare invocat din oficiu şi, în rejudecare acţiunea reclamantului va fi respinsă ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 96 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea ca lipsită de interes.

Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.