Clawback contribution indicators: requirement to adjust aggregate sales values following final judgments annulling individual notifications for non-marketable medications
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the National Health Insurance House's (CNAS) appeal, thereby upholding the lower court's partial annulment of CNAS notifications and orders, which mandated the recalculation of clawback contribution indicators to exclude the value of medications that could not be legally placed on the market. The dispute concerned the validity of individual notifications and presidential orders establishing the total sales values (VTt and VT2011) used as inputs for the quarterly clawback tax under Emergency Ordinance No. 77/2011, with the claimant arguing that these figures remained unchanged despite definitive court judgments annulling similar notifications for other pharmaceutical companies due to the absence of actual market consumption. The Court rejected CNAS's arguments of res judicata and inadmissibility, determining that the orders were actionable administrative operations essential to the legal basis of the tax liability, and held that CNAS was legally obligated to adjust the aggregate indicators based on the opposability of prior final judgments under Article 435 of the Code of Civil Procedure, which required the deduction of non-marketable drug values to ensure the correct application of the contribution formula.
Legislator headnote
AI generatedart. 622 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 493 din C. proc. civ; Clawback contribution indicators: requirement to adjust aggregate sales values following final judgments annulling individual notifications for non-marketable medications: The dispute concerned the validity of individual notifications and presidential orders establishing the total sales values (VTt and VT2011) used as inputs for the quarterly clawback tax under Emergency Ordinance No. 77/2011, with the claimant arguing that these figures remained unchanged despite definitive court judgments annulling similar notifications for other pharmaceutical companies due to the absence of actual market consumption. The Court rejected CNAS's arguments of res judicata and inadmissibility, determining that the orders were actionable administrative operations essential to the legal basis of the tax liability, and held that CNAS was legally obligated to adjust the aggregate indicators based on the opposability of prior final judgments under Article 435 of the Code of Civil Procedure, which required the deduction of non-marketable drug values to ensure the correct application of the contribution formula.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision serves as the procedural basis for the final order to dismiss the appeal as unfounded, where the cited article allows the court to rule directly without annulling the lower court's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.10.2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând:
- anularea notificărilor nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015, prin care reclamantei i s-au comunicat valorile indicilor Vit şi VTt aferenţi trimestrelor I, II şi III 2012, precum şi valorile indicilor VT2011 şi Vi2011 (necesari stabilirii valorii indicelui Vitr);
- anularea Ordinelor Preşedintelui CNAS nr. 119/27.04.2012, 155/23.05.2012, 380/30.07.2012 prin care au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011;
- anularea adresei nr. x/23.09.2015, prin care CNAS a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă;
- obligarea pârâtei să comunice reclamantei valoarea indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, precum şi valoarea indicelui VT2011, ca urmare a scăderii reale şi efective a valorii medicamentelor ce nu au putut fi puse pe piaţă în perioadele relevante, astfel cum s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în cauze având ca obiect anularea notificărilor individuale emise pentru trimestrele IV 2011,1 2012, II 2012, III 2012 şi consumul de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii în trimestrele IV 2011, I 2012, II 2012, III 2012, aferent vânzărilor reclamantei.
1.2. La data de 08.04.2016, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare a acţiunii, prin care a arătat că, în ceea ce priveşte capătul nr. II de cerere, ca urmare a comunicării de către CNAS a documentaţiei administrative ce stă la baza notificărilor, înţelege să solicite anularea Ordinelor Preşedintelui CNAS nr. 119/27.04.2012, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 155/23.05.2012, nr. 380/30.07.2012 şi nr. 736/31.10.2012, prin care au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011.
1.3. Pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru capătul de cerere nr. x al reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la capătul de cerere privind anularea Ordinelor Preşedintelui C.N.A.S. nr. 119/27.04.2012, 380/30.07.2012 şi 736/31.10.2012, prin care au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii cu privire la toate capetele de cerere, acţiunea fiind formulată de către reclamantă cu depăşirea termenului legal de 6 luni instituit pentru promovarea acestui gen de cerere de chemare în judecată.
1.4. Prin încheierea din data de 22.04.2016, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii cererii în anularea ordinelor invocate de către pârâtă.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4189 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată; au fost anulate în parte adresa nr. x/23.09.2015, Ordinul nr. 119/27.04.2012 astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 155/23.05.2012 şi Ordinele nr. 380/30.07.2012 şi 736/31.10.2012, precum şi notificările nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015 şi P/7590/13.08.2015, prin înlăturarea din valoarea vânzărilor totale de medicamente a valorii medicamentelor ce nu a fost puse pe piaţă conform sentinţei civile nr. 1214/03.04.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 şi conform sentinţei civile nr. 1590/14.05.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Bucureşti; a fost obligată pârâta să comunice reclamantei valoarea indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, precum şi valoarea indicelui VT2011 ca urmare a scăderii valorii medicamentelor ce nu au putut fi puse pe piaţă în perioadele relevante, astfel cum s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive şi consumul de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii în trimestrele IV 2011, I-III 2012 aferent vânzărilor reclamantei.
3. Recursul
Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2016 şi a sentinţei nr. 4189 din data de 21 decembrie 2016, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi casarea sentinţei civile, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
3.1. Raportat la încheierea din data de 22.04.2016 pronunţată de instanţa de fond, recurenta a arătat că, prin invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat pentru capătul de cerere nr. x al reclamantei, s-au avut în vedere în primul rând dispoziţiile art. 431 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2783/11.09.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu CNAS şi a anulat notificările referitoare la datele privind consumul înregistrat în trimestrele I, II şi III 2012, respectiv comunicările CNAS transmise prin e-mail în data de 05.05.2012 (trimestrul I 2012) şi 21.05.2012, 23.05.2012, 25.05.2012 (trimestrul I 2012 ajustat) şi respectiv a adreselor CNAS nr. x/31.07.2012 (trimestrul II 2012), nr. CB 381/06.09.2012 (trimestrul I şi II rectificate) şi nr. MS/FD/2438/31.10.2012 (trimestrul III 2012) privind declararea şi plata contribuţiei trimestriale aferente trimestrelor I, II şi III ale anului 2012. Totodată, prima instanţă de judecată a reţinut în principal faptul că notificările comunicate reclamantei referitoare la contribuţia clawback aferentă trim. I, II şi III 2012, s-au raportat la formula de calcul statuată de art. 31 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, or, noul context legal determinat de constatarea neconstituţionalităţii parţiale a textului de lege aplicabil, nu poate fi ignorat, doar pentru că decizia Curţii Constituţionale a fost adoptată ulterior emiterii notificării. In considerarea acestor argumente, instanţa de fond a apreciat ca în sarcina reclamantei a fost stabilită contribuţia trimestriala calculată pe baza unei formule care include taxa pe valoarea adăugată. Împotriva acestei Sentinţe, CNAS a formulat recurs, ICCJ pronunţându-se prin Decizia nr. 2294/03.06.2015 în sensul respingerii ca nefondat a acestui recurs declarat împotriva sentinţei civile nr. 2783/11.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Raportat la aspectele statuate de instanţele de judecată investite cu soluţionarea acestei cauze, in cuprinsul motivării sentinţei civile nr. 2783/11.09.2013 şi în aplicarea prevederilor art. 622 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., rep., cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", CNAS a pus în executare în termen legal dispoziţiile sentinţei civile nr. 2783/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin emiterea unor Notificări privind contribuţia trimestrială datorată de A. S.R.L. aferentă trimestrelor I, II şi III 2012, potrivit celor dispuse de instanţa de judecată. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile exprese ale instanţei de judecată, taxa pe valoarea a fost eliminată din elementele de calcul ce au fost transmise prin Notificările nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015, astfel că CNAS a respectat întru totul soluţia instanţei de fond pronunţată în dosarul cu datele de identificare de mai sus şi a emis notificările mai sus menţionate, comunicând subiectului plătitor al contribuţiei trimestriale indicii consumului de medicamente fără TVA.
Raţiunea pentru care a invocat această excepţie şi pe care instanţa de fond nu a avut-o în vedere, este aceea că, pentru sentinţele mai sus amintite, instanţa a stăruit în cercetarea în detaliu a legalităţii notificărilor contestate, care au vizat calculul taxei claw-back pentru trimestrele I, II şi III 2012. Astfel, în motivarea sentinţelor mai sus menţionate, instanţa a apreciat faptul că notificările contestate vor fi anulate şi se vor emite noi notificări strict cu privire la eliminarea TVA din calculul contribuţiei trimestriale.
Per a contrario, este lesne de înţeles că, vizând doar aspectul mai sus reiterat şi eliminând practic motivul de nelegalitate, restul cuprinsului notificărilor se bucură de prezumţia de legalitate, producând efecte juridice cu respectarea întocmai a legislaţiei în vigoare. De altfel, concluzia de mai sus reiese şi din faptul că în cercetarea fondului şi in cercetarea propriu-zisa a legalităţii notificărilor mai sus menţionate, instanţa de fond avea posibilitatea şi era obligată să constate elementele de nelegalitate ale acestora, în măsura în care acestea existau.
În acest context, se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
3.2. Prin invocarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu privire la capătul de cerere privind anularea Ordinelor Preşedintelui C.N.A.S. prin care au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011, s-a arătat că problema care trebuie supusă analizei controlului judiciar este aceea dacă Ordinele Preşedintelui C.N.A.S. sunt acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinele Preşedintelui C.N.A.S. atacate în speţă nu pot fi calificate drept acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dat fiind faptul că acestea nu sunt susceptibile să producă prin el însele efecte juridice, în sensul de a naşte, modifica şi stinge raporturi juridice. Astfel, Ordinele mai sus amintite nu au un regim juridic specific, ci doar stabilesc, în baza elementelor înregistrate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, valoarea procentului "p" aferent unui anumit trimestru, în baza prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie care nu atrage după sine naşterea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice. Rezulta faptul că ordinele mai sus menţionate se circumscriu operaţiunilor având valoare tehnico-juridică a unui fapt material şi nu a unei manifestări exprese de voinţă din partea autorităţii publice.
3.3. Pe fond, recurenta a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de fond faptul că, din hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, ce privesc alţi contribuabili, rezultă că o serie de notificări individuale transmise în perioada trimestrelor IV 2011 - III 2012 au fost anulate, ceea ce influenţează direct indicii VTt şi VT 2011. Astfel, s-a constatat că unele medicamente incluse în notificările emise de C.N.A.S. nu putea fi puse pe piaţă şi, pe cale de consecinţă, întrucât nu a existat un consum real al acestora în perioada de referinţă, pârâta ar fi trebuit să excludă valoarea acestor medicamente din calculul privind noile valori ale indicilor VTt şi VT2011.
Potrivit dispoziţiilor art. 435 alin. (1) din Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească produce efecte numai între părţi, (inter partes). În acest sens, soluţia oferită de instanţele de judecată cu referire la notificări emise către alţi subiecţi de drept privat (în speţă D.A.P.P.), produce efecte juridice doar faţă de aceştia, cu respectarea întocmai a legislaţiei în vigoare, situaţia juridică a acestora neputând fi extrapolată către situaţia altor entităţi juridice, mai ales că această situaţie vizează valoarea consumului individual de medicamente.
De asemenea, cu privire la contestarea notificărilor din capătul 1 al cererii, ţinând cont de precizările pe care le-a făcut cu privire la autoritatea de lucru judecat, se arată că notificările nr. x/11.08.2015, nr. y/11.08.2015 şi P/7590/13.08.2015 transmise de către CNAS vizează comunicarea valorilor indicilor ViT şi VTt aferente trimestrelor I, II şi III 2012, precum şi valorile indicilor VT2011 şi Vi2011, conţinutul acestora fiind identic, (exceptând prevederea privind eliminarea TVA - ului din calculul contribuţiei trimestriale dispusă de instanţa de judecată) cu cel al comunicărilor CNAS transmise prin e-mail în data de 05.05.2012 (trimestrul I 2012) şi 21.05.2012, 23.05.2012, 25.05.2012 (trimestrul I 2012 ajustat) şi respectiv a adreselor CNAS nr. x/31.07.2012 (trimestrul II 2012), şi CNAS nr. CB 381/06.09.2012 (trimestrul I şi II rectificate) şi x/31.10.2012 (trimestrul III 2012) privind declararea şi plata contribuţiei trimestriale aferente trimestrelor I, II şi III ale anului 2012.
Cu privire la capătul de cerere al reclamantei referitor la obligarea C.N.A.S. la comunicarea către aceasta a valorii indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, precum şi valoarea indicelui VT2011 ca urmare a scăderii reale şi efective a valorii medicamentelor ce nu au putut fi puse pe piaţă în perioadele relevante, astfel cum s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în cauze având ca obiect anularea notificărilor individuale emise pentru trimestrele IV 2011, I 2012, II 2012 şi III 2012, se arată că datele pe care le-a solicitat reclamanta şi pe care instanţa de fond i-a obligat să le comunice acesteia sunt date cuprinse în notificările contestate de aceasta la primul petit al cererii de chemare în judecată.
Totodată, acest consum a fost comunicat deja acesteia în cadrul litigiului care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi ulterior a făcut obiectul Controlului judiciar al Î.C.C.J., astfel că asupra aspectelor puse in discuţie prin prezenta acţiune, instanţele de judecată s-au mai pronunţat.
Se mai arată că veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuţiei trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011, respectiv pentru trimestrul I şi III 2012, constituie venituri la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi sunt folosite pentru medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală şi pentru servicii medicale, potrivit art. 7 din actul normativ mai sus menţionat.
Având în vedere că sumele plătite de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, deci inclusiv de reclamanta din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plăţii pe serviciu medical), în condiţiile neefectuării plăţii ar rezulta o pagubă pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Reclamanta A. S.R.L. ("A."), a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În susţinerea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
4.1. Excepţia autorităţii de lucru judecat
Astfel cum rezultă cu claritate din petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta a cerut, în primul rând, anularea notificărilor nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015, prin care i s-au comunicat valorile indicilor Vit şi VTt aferenţi trimestrelor I, II şi III 2012, precum şi valorile indicilor VT2011 şi Vi2011 (necesari stabilirii valorii indicelui Vitr).
A arătat că, în data de 17.08.2015, a primit din partea CNAS notificările menţionate, prin care au fost comunicate o serie de date pe baza cărora reclamanta ar trebui să stabilească, calculeze, declare şi să achite contribuţia claw-back aferentă trimestrelor I, II şi III ale anului 2012, astfel cum această contribuţie este reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011. Este evident că aceste notificări sunt acte administrative distincte de cele anulate prin sentinţa civilă nr. 2783/25.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 2294/03.06.2015 a recursului formulat de CNAS, respectiv: Notificările electronice emise de CNAS la datele de 05.05.2012, 21.05.2012, 23.05.2012, 25.05.2012 - trimestrul I 2012; Notificării electronice nr. DG/1971/31.07.2012 - trimestrul II 2012; Notificării electronice nr. x/31.10.2012 -trimestrul III 2012.
Prin urmare, în speţă nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză - în special în ceea ce priveşte ultimele două aspecte - pentru a se putea pune problema efectului extinctiv al autorităţii de lucru judecat. În concret, noile acte administrative emise de pârâtă trebuie să îndeplinească, la rândul lor, toate condiţiile de legalitate prevăzute în actele normative ce le reglementează regimul juridic, intimatei fiindu-i deschisă calea acţiunii în contencios administrativ, în vederea cenzurării eventualelor elemente ce atrag nulitatea actelor.
4.2. Excepţia inadmisibilităţii Ordinelor Preşedintelui CNAS
În esenţă, CNAS susţine că ordinele respective nu sunt acte administrative, întrucât nu sunt susceptibile să producă prin ele însele efecte juridice, în sensul de a naşte, modifica şi stinge raporturi juridice. Prin aceste ordine au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II si III 2012, respectiv VT2011, valori care au fost comunicate prin intermediul notificărilor x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015, ordinele nefiind publicate în Monitorul Oficial sau ne site-ul CNAS.
În absenţa acestor ordine şi a efectelor produse de acestea - stabilirea valorii indicilor menţionaţi mai sus - CNAS nu ar avea ce să comunice contribuabililor în vederea stabilirii, de către aceştia, a valorii contribuţiei clawback pentru perioada în cauză. Pe cale de consecinţă, prin acest ordine este îndeplinită o condiţie esenţială pentru naşterea, în sarcina contribuabililor, a obligaţiei de declarare şi de plată a contribuţiei clawback, anume stabilirea valorilor indicilot VTt şi VT2011.
De altfel, în situaţia în care intimata ar fi atacat doar notificările, fără a ataca şi ordinele în discuţie, soluţia conturată de practică ar fi fost aceea a respingerii cererii în ceea ce priveşte valorile indicilor comunicaţi prin notificări, însă stabiliţi de către CNAS prin alte acte, necomunicate destinatarilor, astfel cum este cazul indicilor VTt pentru trimestrele I, II si 1112012. respectiv VT2011.
4.3. Pe fondul cererii
Ordinele Preşedintelui CNAS nr. 119/27.04.2012 astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 155/23.05.2012, nr. 380/30.07.2012 şi nr. 736/31.10.202 sunt nelegale, impunându-se anularea acestora, astfel cum corect a dispus prima instanţă.
Astfel cum rezultă din formula de calcul prevăzută de lege, unele dintre elementele esenţiale pentru calcularea contribuţiei clawback sunt constituite de indicii VTt, respetiv Vitr. Astfel, pe de-o parte, VTt reprezintă practică valoarea totală a vânzărilor realizată în trimestrul de referinţă (deci nu doar a plătitorului de contribuţie, valoarea propriilor vânzări fiind transmisă prin intermediul indicelui Vit), în timp ce Vitr reprezintă un indice legat în acelaşi timp de vânzările individuale ale plătitorului de contribuţie aferente anului 2011, cât şi de vânzările totale aferente aceluiaşi an. Pe cale de consecinţă, în formula de calcul a contribuţiei datorate de A. se regăsesc inclusiv valorile totale ale vânzărilor, valori care, teoretic, ar trebui calculate prin însumarea tuturor valorilor vânzărilor individuale (tuturor indicilor individuali Vit).
Ceea ce constituie, în opinia reclamantei, problema în cazul de faţă este faptul că CNAS a comunicat intimatei practic aceleaşi valori ale indicilor VTt si VT2011 ca cele menţionate în notificările anulate în mod definitiv prin hotărâre judecătorească, singura intervenţie fiind în sensul excluderii TVA-ului. Cu toate acestea, CNAS are deplină cunoştinţă de faptul că extrem de numeroase notificări individuale transmise plătitorilor de contribuţie în perioada trimestrelor IV 2011 - III 2012, notificări cu influenţă directă asupra valorilor indicilor VTt şi VT2011, au fost anulate la rândul lor prin hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti.
Altfel spus, ordinele sunt nelegale, întrucât CNAS nu a scăzut din valoarea acestor indici globali (VTt şi VT2011) valoarea medicamentelor din notificările anulate în mod irevocabil de instanţele judecătoreşti. Astfel, numeroşi deţinători de APP au contestat pe calea contenciosului administrativ legalitatea şi temeinicia notificărilor emise de CNAS în perioada trimestrelor IV 2011 -III 2012. În numeroase cazuri, instanţele au dispus anularea acestor notificări, soluţiile fiind confirmate de către înalta Curte de Casaţie si Justiţie. În majoritatea acestor cazuri, instanţele au constatat că unele medicamente incluse în notificările emise de CNAS nu puteau fi puse pe piaţă. Pe cale de consecinţă, rezultă că nu a putut exista un consum real al acestora în perioada de referinţă. Aşadar, este limpede că CNAS trebuia să excludă valoarea acestor medicamente şi din calculul privind noile valori ale indicilor VTt şi VT2011. Acest lucru rezultă chiar din hotărârile judecătoreşti depuse de CNAS la dosarul cauzei: sentinţa civilă nr. 1319/2014 (dosar x/2012); sentinţa civilă nr. 1214/2013 (dosar x/2012); sentinţa civilă nr. 81/2014 (dosar x/2013). Având în vedere că există numeroase speţe în care instanţele judecătoreşti au anulat notificările emise de CNAS pentru trimestrele IV 2011 - III 2012, rezultă că toate aceste elemente ar fi trebuit să determine scăderea valorii indicilor VTt şi VT2011, or acest lucru nu s-a întâmplat.
În speţă, prin adresa de soluţionare a contestaţiei, CNAS a arătat că, în ceea ce priveşte perioada de referinţă din speţă, valoarea indicilor respectivi ar fi fost stabilită prin Ordinele nr. 119/27.04.2012, 155/23.05.2012 şi 380/30.07.2012. În concluzie, anularea ordinelor amintite şi recalcularea indicilor, astfel încât aceştia să nu mai includă şi valoarea medicamentelor ce au fost introduse în notificări anulate irevocabil de instanţele judecătoreşti, reprezintă o măsură legală şi temeinică a primei instanţe, recursul formulat de CNAS fiind neîntemeiat.
Notificările atacate în prezenta cauză privind contribuţia clawback aferentă trimestrelor I-III 2012 sunt nelegale. CNAS nu a comunicat, cum rezultă din ansamblul dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 citate anterior, consumul de medicamente aferent trimestrelor în discuţie. Astfel, deşi în perioada de referinţă (trimestrele I - III 2012), contribuţia clawback se stabilea în baza unei formule derogatorii, stabilită prin art. 3 indice 1 (introdus prin O.U.G. nr. 110/2011), prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 erau în continuare în vigoare:
"Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii armatoare expirării trimestrului, consumul centralizai de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate."
Pe baza datelor privind consumul şi a indicilor reglementaţi în art. 3l, deţinătorii de APP au obligaţia să stabilească, să declare şi să plătească această contribuţie (art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011). Doar prin comunicarea consumului de medicamente se poate determina cu certitudine corectitudinea datelor privind ceilalţi indici reglementaţi în cuprinsul art. 3 indice 1. În lipsa oricărei justificări a modului de calcul a valorilor comunicate prin notificare, intimata nu poate presupune decât că aceasta se raportează la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la preţul de vânzare A., incluzând astfel şi adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor, elemente de formare a preţului ce nu sunt prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.
Prin urmare, nu se poate susţine că baza de calcul a contribuţiei trimestriale este determinată prin raportare la preţul final al medicamentelor cu care acestea ies din lanţul de comercializare, deşi contribuţia este suportată doar de către deţinătorul de APP care, în majoritatea cazurilor, este chiar primul agent economic din lanţul de distribuţie. Pe cale de consecinţă, valoarea "vânzărilor" determinată de CNAS depăşeşte cu mult valoarea vânzărilor intimatei, baza de calcul devenind supradimensionată şi imprevizibilă, excedând în mod real controlului agentului economic (deţinător de APP), punându-l pe acesta în imposibilitate de a previziona sarcina fiscală ce apasă asupra sa.
Această interpretare şi aplicare a prevederilor Ordonanţei duce la o încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale - art. 56 alin. (2) din Constituţie - în sensul că contribuabilul devine obligat să suporte sarcini fiscale aferente activităţii altor agenţi economici. Pe cale de consecinţă, se impune ca CNAS să comunice consumul de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii în trimestrele IV 2011 şi I, II, III 2012, aferent vânzărilor sale.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta CNAS nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi întâmpinarea a fost comunicată în termenul legal şi a fost citată cu această menţiune.
6. Procedura de soluţionare a recursului
6.1. Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 09 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
În cauză, au mai fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen de judecată a recursului, la data de 09 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6.2. Alte aspecte procesuale
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze a fost introdusă de către A. S.R.L.. La data de 13.12.2016, A. S.R.L. (în calitate de societate absorbită) a fuzionat cu B. S.R.L. (în calitate de societate absorbantă), iar la aceeaşi dată, B. S.R.L. şi-a schimbat denumirea în "A. SRL".
Aşadar, calitatea procesuală activă în prezenta cauză a fost transmisă, ca urmare a absorbţiei, de la A. S.R.L. la B. S.R.L., această din urmă schimbându-şi denumirea în A. S.R.L..
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
7.1. Elemente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă
În fapt, la data de 17.08.2015, reclamanta a primit din partea CNAS notificările nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015, prin care au fost comunicate o serie de date pe baza cărora reclamanta ar trebui să stabilească, calculeze, declare şi să achite contribuţia clawback aferentă trimestrelor I, II şi III ale anului 2012, astfel cum această contribuţie este reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011.
Aceste notificări au fost emise ca urmare a anulării, prin sentinţa civilă nr. 2783/25.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 2294/03.06.2015 a recursului formulat de CNAS, a notificărilor electronice emise de CNAS la datele de 05.05.2012, 21.05.2012, 23.05.2012, 25.05.2012 pentru trimestrul I 2012; notificării electronice nr. DG/1971/31.07.2012 pentru trimestrul II 2012; notificării electronice nr. x/31.10.2012 pentru trimestrul III 2012.
În concret, prin notificările nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015, reclamantei i-au fost comunicate următoarele categorii de informaţii: informaţii având ca obiect valoarea indicelui "VTt" pentru trimestrele I - III 2012; informaţii având ca obiect valoarea indicelui "Vit" pentru trimestrele I - III 2012; informaţii având ca obiect valoarea indicelui "VT2011"; informaţii având ca obiect valoarea indicelui "Vi2011".
Conform celor menţionate de CNAS prin adresa nr. x/23.09.2015, prin Ordinele Preşedintelui CNAS nr. 119/27.04.2012, 155/23.05.2012, 380/30.07.2012 au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011 (acesta din urmă prin Ordinul nr. 119/27.04.2012).
În data de 26.08.2015, reclamanta a expediat către CNAS contestaţia îndreptată împotriva notificărilor amintite, contestaţie prin care au fost solicitate: revocarea notificărilor x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015; revocarea Ordinelor Preşedintelui CNAS prin care au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011; comunicarea valorii corecte indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, precum şi valoarea indicelui VT2011, respectiv a consumul de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii în trimestrele IV 2011,1 2012, II 2012, III 2012, aferent vânzărilor reclamantei.
Prin adresa nr. x/23.09.2015, CNAS a formulat un răspuns la contestaţia înregistrată de reclamantă, prin care a respins solicitările acesteia.
7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă şi a apărărilor formulate de intimata-reclamantă
7.2.1. În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat privind capătul 1 al cererii de chemare în judecată, invocată în faţa instanţei de fond şi respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2016
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată prin prisma pronunţării sentinţei civile nr. 2783/11.09.2013 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2013, având caracter definitiv ca urmare a pronunţării deciziei nr. 2294/2015 de către ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a soluţionat cererea de anulare a notificărilor emise reclamantei referitoare la contribuţia de clawback aferentă trimestrelor I, II şi III ale anului 2012, pârâta arătând că notificările contestate în prezenta cauză au fost emise ca urmare a punerii în executare a sentinţei civile nr. 2783/11.09.2013, astfel încât nu pot fi contestate din nou pentru motive care au fost deja invocate în cadrul primului litigiu.
Obiectul acestui litigiu anterior l-au reprezentat notificările prin care au fost comunicate reclamantei datele necesare în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrelor I, II şi III ale anului 2012.
Instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu CNAS şi a anulat notificările amintite, reţinând în principal faptul că acestea s-au raportat la formula de calcul statuată de art. 3 indice 1 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, text de lege constatat ca fiind parţial neconstituţional, în sarcina reclamantei fiind stabilită contribuţia trimestriala calculată pe baza unei formule care include taxa pe valoarea adăugată.
Pârâta a emis noile notificări, ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv notificările nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015, z/13.08.2015, prin care reclamantei i s-au comunicat valorile indicilor Vit şi VTt aferenţi trimestrelor I, II şi III 2012, precum şi valorile indicilor VT2011 şi Vi2011 (necesari stabilirii valorii indicelui Vitr).
Distinct de chestiunea de fond a cauzei, dacă conţinutul acestor noi notificări este sau nu identic cu cel al notificărilor anterioare şi dacă ar trebui sa fie diferit, se constată că, din punct de vedere formal, acestea sunt acte administrative noi, emise ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actelor anterioare, reprezentând acte distincte de notificările anterioare.
Ca urmare, sub aspectul obiectului şi implicit a cauzei juridice, nu se poate reţine identitatea între cele două litigii, pentru a fi îndeplinite condiţiile prev. de art. 430 din C. proc. civ.
Ceea ce invocă recurenta, raportat la limitele în care a fost cercetată legalitatea notificărilor anterioare (doar sub aspectul includerii TVA) şi limitele în care ar mai putea fi atacate notificările emise ca urmare a punerii în executare a hotârârii judecătoreşti anterioare, reprezintă aspecte care ţin de fondul judecăţii în litigiul de faţă, dar strict formal nu pot îmbrăca forma excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Ca urmare, nu există autoritate de lucru judecat, conform disp. art. 430 alin. (1) C. proc. civ., deoarece obiectul celor două cauze nu este identic, obiectul prezentei cauze fiind valabilitatea notificărilor emise în anul 2015 şi nu a celor deja verificate sub aspectul legalităţii în cadrul primului proces.
În acest context, nu se poate constata incidenţa dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, aspectele tranşate în cadrul litigiului anterior fiind diferite din punct de vedere al obiectului şi al cauzei juridice de cele deduse judecăţii în cauza de faţă.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a respins prima instanţă excepţia invocată, realizând o corectă aplicare a legii.
7.2.2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinelor Preşedintelui C.N.A.S., prin care au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011, excepţie invocată în faţa instanţei de fond şi respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2016
Prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 119/27.04.2012, a fost aprobată valoarea vânzărilor trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul I 2012 (VTt) şi valoarea vânzărilor totale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anul 2011 (VT2011).
Ordinul de mai sus cum a fost modificat prin Ordinul nr. 155/23.05.2012, fiind rectificată valoarea vânzărilor trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul I 2012, ca urmare a unei erori de raportare.
Prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 380/30.07.2012, a fost aprobată valoarea vânzărilor trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul II 2012 (VTt).
Prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 736/31.10.2012, a fost aprobată valoarea vânzărilor trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul III 2012 (VTt).
În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că aceste ordine nu sunt acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dat fiind faptul că acestea nu sunt susceptibile să producă prin el însele efecte juridice, în sensul de a naşte, modifica şi stinge raporturi juridice. Astfel, Ordinele mai sus amintite doar stabilesc, în baza elementelor înregistrate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, valoarea procentului "p" aferent unui anumit trimestru, în baza prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie care nu atrage după sine naşterea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice.
Pe de altă parte, intimata-reclamantă a invocat faptul că acestea sunt acte administrative, deoarece, în absenţa acestor ordine şi a efectelor produse de acestea - stabilirea valorii indicilor menţionaţi mai sus - CNAS nu ar avea ce să comunice contribuabililor în vederea stabilirii, de către aceştia, a valorii contribuţiei clawback pentru perioada în cauză. Pe cale de consecinţă, prin acest ordine este îndeplinită o condiţie esenţială pentru naşterea, în sarcina contribuabililor, a obligaţiei de declarare şi de plată a contribuţiei clawback, anume stabilirea valorilor indicilor VTt şi VT2011.
Înalta Curte constată că, aşa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Instanţa de recurs apreciază că, deşi aceste ordine nu îndeplinesc exigenţele unor acte administrative pentru simplul motiv că nu produc prin ele însele efecte juridice, respectiv nu dau naştere, nu modifică şi nu sting raporturi juridice, nu poate fi ignorat aspectul că prin acestea se stabilesc valorile indicilor VTt, respectiv VT2011, iar pe baza acestor indici se naşte în sarcina contribuabilului posibilitatea de calcul a contribuţiei clawback.
Ca urmare, instanţa de recurs apreciază că aceste funcţiuni le pot califica drept operaţiuni administrative care preced şi pregătesc un act administrativ, apte de a fi contestate împreună cu actul administrativ pe care-l fundamentează, cât timp aceste ordine comunică destinatarilor lor un element din formula de calcul a procentului "p" şi, pe cale de consecinţă, a contribuţiei clawback. Or, conform art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, "instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii."
Cum reclamanta a supus verificării instanţei şi notificările privind P/7498/11.08.2015, P/7497/11.08.2015, P/7590/13.08.2015, prin care i s-au comunicat valorile indicilor Vit şi VTt aferenţi trimestrelor I, II şi III 2012, precum şi valorile indicilor VT2011 şi Vi2011 (necesari stabilirii valorii indicelui Vitr), notificări care reprezintă în mod cert acte administrative, rezultă că era admisibilă cererea de anulare a ordinelor mai sus menţionate, motivul de recurs fiind, astfel, nefondat, prima instanţă realizând o corectă aplicare a legii prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii.
7.2.3. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă prin anularea Ordinelor Preşedintelui C.N.A.S., prin care au fost stabilite valorile indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, respectiv VT2011
În drept, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011: "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, o contribuţie trimestriala calculată conform prezentei ordonanţe de urgenţă ".
Formula de calcul a contribuţiei prevăzută, pentru perioada vizată, de art. 3 indice 1 din ordonanţă este următoarea:
"(1)Începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuţia trimestrială, denumită în continuare Ctd, datorată de fiecare plătitor se calculează astfel:
Ctd =
unde:
Vit = valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;
Vitr = valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;
VTt = valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;
VTtr = valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.
(2)Valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este de 1.425 milioane RON. Această valoare poate fi majorată prin legile bugetare anuale.
(3)Valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (Vitr), se stabileşte de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuţie. Această valoare se calculează prin raportarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie pe anul 2011 la totalul vânzărilor de medicamente, ce se suportă, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente aceluiaşi an, şi înmulţirea rezultatului cu valoarea vânzărilor totale trimestriale de referinţă de 1.425 milioane RON.
(4)Valoarea prevăzută la alin. (3) se comunică de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fiecărui plătitor de contribuţie până la data de 15 martie 2012. Pentru plătitorii de contribuţie care nu au avut vânzări de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii până la 31 decembrie 2011, valoarea vânzărilor individuale trimestriale de referinţă este egală cu zero.
(5)Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3), se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată."
Astfel cum reiese din reglementările sus-citate, unele dintre elementele esenţiale pentru contribuţia claw-back sunt reprezentate de indicii VTt (valoarea toată a vânzărilor în trimestrul de referinţă) şi Vitr (un indice legat de vânzările individuale ale plătitorului de contribuţie cât şi de vânzările totale aferente aceluiaşi an). Prin urmare, în formula de calcul a contribuţiei datorate de A. se regăsesc valorile totale ale vânzărilor, valori care ar trebui calculate prin însumarea tuturor vânzărilor individuale.
Din susţinerile părţilor, care concordă sub acest aspect, reiese că CNAS a comunicat reclamantei aceleaşi valori ale indicilor VTt şi VT2011 ca cele menţionate în notificările anulate în mod definitiv prin hotărâre judecătorească, singura deosebire fiind în sensul excluderii TVA-ului.
De fapt, aceasta este şi esenţa litigiului din cauza de faţă, recurenta-pârâtă susţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 435 alin. (1) din Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească produce efecte numai între părţi, astfel că soluţia oferită de instanţele de judecată cu referire la notificări emise către alţi subiecţi de drept privat (în speţă D.A.P.P.), produc efecte juridice doar faţă de aceştia, cu respectarea întocmai a legislaţiei în vigoare; cu alte cuvinte, anularea parţială a valorii consumului individual aferente unui alt DAPP decât reclamanta nu îi este opozabilă acesteia şi nici celorlalţi DAPP, astfel că nu poate duce la modificarea indicilor VTt.
Pe de altă parte, intimata-reclamantă a arătat că VTt reprezintă valoarea totală a vânzărilor realizată în trimestrul de referinţă (deci nu doar a plătitorului de contribuţie, valoarea propriilor vânzări fiind transmisă prin intermediul indicelui Vit), în timp ce Vitr reprezintă un indice legat în acelaşi timp de vânzările individuale ale plătitorului de contribuţie aferente anului 2011, cât şi de vânzările totale aferente aceluiaşi an. Pe cale de consecinţă, în formula de calcul a contribuţiei datorate de A. se regăsesc inclusiv valorile totale ale vânzărilor, valori care, teoretic, ar trebui calculate prin însumarea tuturor valorilor vânzărilor individuale (tuturor indicilor individuali Vit). În măsura în care aceste valori au fost modificate ca urmare a câştigării unor litigii cu caracter definitiv, intimata-reclamantă a susţinut că se impune modificarea în consecinţă a valorilor VTt şi VT2011, iar nu emiterea unor ordine noi, dar cu conţinut nemodificat.
Înalta Curte, studiind mecanismul instituirii taxei clawback şi conţinutul ordinelor atacate, constată că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a legii în cauza de faţă, validând susţinerile intimatei-reclamante.
Astfel, la dosarul de primă instanţă, au fost făcute dovezi cu privire la împrejurarea că au existat notificări individuale transmise plătitorilor de contribuţie în perioada trimestrelor IV 2011 - III 2012, notificări cu influenţă directă asupra valorilor indicilor VTt şi VT2011, ce au fost anulate la rândul lor prin hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti.
Prima instanţă a avut în vedere sentinţa civilă nr. 1214/03.04.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 şi sentinţa civilă nr. 1590/14.05.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a constatat că unele medicamente incluse în notificările emise de CNAS nu puteau fi puse pe piaţă; pe cale de consecinţă, rezultă că nu a putut exista un consum real al acestora în perioada de referinţă.
Or, punerea în executare a acestor hotărâri judecătoreşti şi opozabilitatea acestora conform art. 435 alin. (2) din C. proc. civ. ("hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară") impuneau necesitatea efectuării de modificări asupra indicilor menţionaţi, modificări care să fie opozabile atât faţă de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă care obţinuseră câştig de cauză în acele litigii, cât şi faţă de ceilalţi deţinători, cât timp valoarea acestor indici se aplica în mod unitar tuturor deţinătorilor.
Altfel spus, ca urmare a acestor decizii, se impunea ca CNAS să procedeze la scăderea din valoarea acestor indici globali (VTt şi VT2011) a valorii medicamentelor din notificările anulate în mod irevocabil de instanţele judecătoreşti.
Or, aşa cum şi susţine de fapt recurenta, aceasta a comunicat intimatei aceleaşi valori ale indicilor VTt si VT2011 ca cele menţionate în notificările anulate în mod definitiv prin hotărâre judecătorească, fără a opera modificări.
Procedând în acest fel, se goleşte de conţinut principiul opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti şi chiar principiul obligativităţii hotărârii judecătoreşti între părţile din proces (435 alin. (1) din C. proc. civ.), deoarece modificarea nu a operat, aşa cum reiese în mod cert, nici faţă de DAPP-urile care obţinuseră anularea notificărilor, cât timp valorile aferente trimestrelor I, II şi III 2012 recomunicate în 2015 ca urmare a anulării notificărilor iniţiale sunt identice cu cele comunicate în 2012.
În concluzie, în mod corect a procedat prima instanţă la anularea ordinelor amintite şi recalcularea indicilor, astfel încât aceştia să nu mai includă şi valoarea medicamentelor din notificările anulate irevocabil de instanţele judecătoreşti.
7.2.4. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă prin anularea Notificărilor
În ce priveşte criticile de nelegalitate a notificărilor nr. x/11.08.2015, y/11.08.2015 şi P/7590/13.08.2015, prima instanţă a respins ca nefondată critica legată de nemotivarea actului administrativ, iar cu privire la celelalte motive, ce vizau încălcarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor şi a mărfurilor, precum şi nerespectarea art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 Protocolul 1 din CEDO, s-a reţinut decăderea reclamantei din dreptul de a le invoca.
Ca urmare, prima instanţă a dispus anularea în parte a actelor administrative contestate exclusiv prin înlăturarea din valoarea vânzărilor totale de medicamente a valorii medicamentelor ce nu a fost puse pe piaţă conform sentinţei civile nr. 1214/03.04.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 şi nr. 1590/14.05.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Bucureşti.
Nelegalitatea notificărilor atacate în prezenta cauză decurge din cele reţinute cu privire la nelegalitatea ordinelor menţionate, fiind o consecinţă firească a anulării ordinelor. În mod similar, obligarea C.N.A.S. la comunicarea către reclamantă a valorii indicilor VTt pentru trimestrele I, II şi III 2012, precum şi valoarea indicelui VT2011 ca urmare a scăderii reale şi efective a valorii medicamentelor ce nu au putut fi puse pe piaţă în perioadele relevante, astfel cum s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în cauze având ca obiect anularea notificărilor individuale emise pentru trimestrele IV 2011, I 2012, II 2012 şi III 2012, decurge în mod logic din considerentele prezentate mai sus. Ca urmare, şi aceste critici de nelegalitate sunt nefondate.
7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2016 şi a sentinţei civile nr. 4189 din 21 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.