Territorial jurisdiction for union-led labor disputes: competence based on union seat rather than member domiciles

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 13.03.2019, reclamantul Sindicatul Politiştilor Europeni Europol în numele si pentru membrii săi A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat anularea Ordinului nr. II/5856/01.05.2016, Dispoziţia nr. 222126/27.06.2016, Ordinul nr. II/5926/01.05.2016, Dispoziţia nr. 221933/10.05.2016, Ordinul nr. II/5200/15.04.2016, Dispoziţia nr. 221899/10.05.2016, Ordinul nr. II/805/25.01.2017, Dispoziţia nr. 221765/09.03.2017, Ordinul nr. II/1160/03.02.2017 şi Dispoziţia nr. 221756/06.03.2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2523 din 19 august 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă s-a declinat competenta soluţionării cauzei in favoarea Tribunalului Timis.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, in cauză, competenţa este atrasă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 5543/2004, respectiv instanţa de la domiciliul reclamanţilor - persoane fizice.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 264 din data de 15 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de Sindicatul Politiştilor Europeni Europol, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General Pentru Imigrări, în favoarea Tribunalului Ilfov.

S-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de casaţie şi justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Timiş a constatat că, în condiţiile in care organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, adică de reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului (potrivit art. 10 alin. (3) reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său) şi nu de domiciliile membrilor de sindicat pentru care acesta a acţionat în justiţie.

S-a reţinut şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţia atunci când a pronunţat decizia nr. 1/2013, ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea privind recalcularea salariului de bază şi a sporurilor de care beneficiază reclamanţii -membri de sindicat - la nivelul gradului profesional de subinspector de politie, ţinând cont de vechimea in specialitatea studiilor absolvite.

Înalta Curte constată că acţiunea a fost formulată de Sindicatul Politiştilor Europeni Europol, în numele membrilor săi de sindicat.

Instanţele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului, dând interpretări diferite calităţii procesuale a sindicatului, respectiv de reclamant sau de reprezentant al reclamantului.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 1 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Având în vedere numărul mare de conflicte de competenţă cu care a fost sesizată instanţa supremă, asupra acestei probleme de drept, la data de 22 mai 2017, în şedinţa de unificare a practicii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cu titlu de principiu că, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare de la acea dată, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului.

Această soluţie a fost ulterior consacrată legislativ prin Legea nr. 212/2018, în sensul introducerii alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, sindicatul acţionează în numele membrilor săi, menţionaţi în tabelul anexat cererii, în baza unei împuterniciri din partea acestora, organizaţia fiind reprezentantul acestora în faţa instanţei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, astfel că va stabili competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, niciunul dintre reclamanţi ne domiciliind în raza teritorială Tribunalului Ilfov.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa precizează aceasta se referă strict la interpretarea art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv a unei norme de competenţă reglementată de codul muncii şi la recunoaşterea calităţii procesuale active a organizaţiei sindicale.

Argumentele deciziei pronunţate în interesul legii se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoaşterea legitimităţii procesuale a organizaţiei de sindicat, chiar în lipsa unui mandat expres şi, pe cale de consecinţa, stabilirea competenţei, în această ipoteză, la sediul sindicatului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Politiştilor Europeni Europol în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.