Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2684/2020 AI generated

Occupational disease declaration annulled, reallocated to former employer; appeals rejected

Case Number Decizia nr. 2684/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) dismissed as unfounded the appeals filed by the county public health directorate and the former employer against the Court of Appeal's judgment, thereby upholding in full the lower court's decision, which had annulled the occupational disease declaration documents and the expert committee's decision and ordered the defendants to pay 8,500 RON in litigation costs. The dispute arose from a worker's challenge to the classification of his occupational disease (lumbar spondylarthrosis/discopathy) as declared at his most recent employer rather than at the previous one where medical evidence from 2007 showed the condition had manifested and where he had been repeatedly hospitalized. The Court held that under Article 162 of Government Decision No. 1425/2006, occupational disease cases are declared at the last employer where the disease's risk factors existed, and that the previous employer, through its occupational medicine physician, had knowledge of the employee's medical condition and failed to take legally required measures to identify and report the disease under Articles 6 and 7 of Law No. 319/2006 and Article 150 of the same government decision; the disease could not have developed within weeks of changing employers, and the two-year reporting window from the end of occupational exposure had not expired.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 33 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 319/2006, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din L.554/2004; Occupational disease declaration annulled, reallocated to former employer; appeals rejected: The dispute arose from a worker's challenge to the classification of his occupational disease (lumbar spondylarthrosis/discopathy) as declared at his most recent employer rather than at the previous one where medical evidence from 2007 showed the condition had manifested and where he had been repeatedly hospitalized. The Court held that under Article 162 of Government Decision No. 1425/2006, occupational disease cases are declared at the last employer where the disease's risk factors existed, and that the previous employer, through its occupational medicine physician, had knowledge of the employee's medical condition and failed to take legally required measures to identify and report the disease under Articles 6 and 7 of Law No. 319/2006 and Article 150 of the same government decision; the disease could not have developed within weeks of changing employers, and the two-year reporting window from the end of occupational exposure had not expired.

Keywords

AI generated
occupational disease medical evidence challenge of administrative decisions public health sick leave occupational disability benefits

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
solicită admiterea recursului si in principal, casarea sentinţei recurate ca nelegala cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 si al art.
art. 33 C. proc. civ
247 si art. 33 C. proc. civ.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
Hotărârea recurată a fost pronunţata cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material, motiv de recurs încadrat in dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 7 din Legea nr. 319/2006
6 şi art. 7 din Legea nr.
art. 496 C. proc. civ
Basis for the dismissal of the appeals as unfounded.
art. 20 din L.554/2004
Legal basis for the procedure relating to appeals in administrative disputes.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Basis for the dismissal of the appeals as unfounded.

art. 20 din L.554/2004

Legal basis for the procedure relating to appeals in administrative disputes.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bihor la 24 februarie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a judeţului Bihor, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Comisia de Experţi de Medicina Muncii, ITM Bihor, S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A., anularea hotărârii nr. x/24.08.2015, adoptată de către Comisia de Experţi de Medicina Muncii, prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantului formulată împotriva procesului-verbal de constatare a bolii profesionale nr. x/27.05.2012; anularea procesului-verbal nr. x/27.05.2015 privind constatarea cazului de boala profesională emis de Direcţia de Sănătate Publica a Judeţului Bihor, precum si a hotărârii de validare a acestuia, având în vedere că boala profesională a fost declanşată la C. (locul de muncă anterior) din anul 2007.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 197 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor.

Pe fond, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii: Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Bihor, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Comisia de Experţi de Medicina Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Bihor, S.C. B. S.R.L., şi S.C. C. S.A.

A anulat Hotărârea nr. x/24.08.2015 adoptată de Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi procesul-verbal nr. x/27.05.2015 emis de Direcţia de Sănătate Publica a Judeţului Bihor, precum si hotărârea de validare a acestuia, având în vedere că boala profesională s-a declanşat la S.C. C. S.A. din anul 2007.

Totodată, a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 8.500 RON cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 197 din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a Judeţului Bihor şi S.C. C. S.A.

3.1. Direcţia de Sănătate Publică Bihor solicită admiterea recursului şi pe cale de consecinţă modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de domnul A. faţă de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, având în vedere următoarele motive:

Curtea de Apel Oradea a admis în mod greşit acţiunea formulată de reclamantul A. întrucât, în data de 23.12.2014 este comunicată instituţiei Fişa de Semnalizare BP1 emisă de secţia Clinică de Medicina Muncii Cluj Napoca prin care i se semnalizează un nou caz de boală profesională pentru lucrătorul A..

Pe cale de consecinţă prin adresa nr. x/05.01.2015, DSP Bihor solicită Inspectoratului Teritorial de Muncă transmiterea rutei profesionale a lucrătorului A., întrucât datele din cartea de muncă erau parţiale - până în 2011 şi nu cuprindea perioada 2011-2014.

La data de 30.01.2015, DSP Bihor, ITM Bihor şi în prezenţa reprezentanţilor C. Suplacu de Barcău şi S.C. B. precum şi a domnului A. s-a procedat la cercetarea cazului de îmbolnăvire profesională.

Întrunirea acestora a fost impetuos necesară întrucât în perioada 01.11.2004 - 01.11.2014 reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă la S.C. C. S.A., iar din data de 01.11.2014 întreaga secţie de mentenanţă degazolinare D. a fost preluată de către S.C. B. S.R.L..

În urma cercetării cazului şi a studierii tuturor înscrisurilor existente la dosar, s-a apreciat faptul că întrucât afecţiunea pe care a dezvoltat-o lucrătorul A. -spondilartroză lombară discopatie L4-L5 este o afecţiune care apare prin expunerea organismului la suprasolicitări ale coloanei vertebrale timp îndelungat, iar primele acte medicale care atestau afecţiunea datează din 2007, boala profesională s-a produs la S.C. C. S.A., activitatea prestată la S.C. B. S.R.L. fiind doar de 1 lună şi 10 zile.

S-a încheiat astfel Procesul Verbal de cercetare a cazului de boală profesională nr. 33 cu declararea cazului de îmbolnăvire profesională cu diagnosticul identificat mai sus la S.C. C. S.A..

Managerul S.C. C. S.A., domnul director E. a refuzat în mod nejustificat semnarea procesului vebal nr. 33/30.01.2015, motiv pentru care în conformitate cu prevederile OGR nr. 2/2001, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor nr. x/06.02.2015 a fost sancţionat cu avertisment.

In data de 06.02.2015 s-a prezentat la sediul DSP Bihor domnul director E. în vederea semnării procesului-verbal nr. x, ocazie cu care s-a completat şi formularul BP2 de declarare a cazului, potrivit prevederilor HGR nr. 1425/2006.

Prin adresa nr. x/29.02.2015, DSP Bihor solicită angajatorului S.C. B. S.R.L. schimbarea locului de muncă pentru domnul A. cu un altul unde să nu se regăsească noxele care i-au produs îmbolnăvirea.

Prin adresa nr. x/03.03.2015 înregistrată în cadrul DSP Bihor sub nr. x/05.03.2015, S.C. B. comunică faptul că "începând cu data de 16.02.2015, dl A. ocupă funcţia de Şef Formaţie industrie petrolieră, cod COR 132223, post pentru care îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor de serviciu nu implică suprasolicitarea coloanei vertebrale a lucrătorului în procesul muncii prin ridicarea de greutăţi şi mişcări forţate."

Urmare a formulării contestaţiei de către C. Oradea, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti solicită instituţiei recurente copia dosarului de cercetare a bolii profesionale a domnului A., cu precizarea că "până la obţinerea acestor clarificări, persoanele respective nu pot fi înregistrate în baza de date, şi ca urmare serviciile medicale prestate pentru acestea nu pot fi decontate".

Totodată prin adresa nr. x/20.03.2015 înregistrată în cadrul DSP Bihor sub nr. x/20.03.2015 - Comisia de Experţi de Medicina Muncii constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice solicită trimiterea unei copii a dosarului de cercetare a bolii profesionale în cazul domnului A. însoţită de opisul aferent şi semnătură în conformitate cu originalul.

Pe cale de consecinţă, DSP Bihor a adus la cunoştinţa reclamantului toate aceste aspecte prin intermediul firmei de avocatură Societatea Civilă de Avocaţi F., G. " Cluj - adresa nr. x/02.04.2015.

Prin Hotărârea Comisiei de Experţi de Medicina Muncii nr. x/14.05.2015, Comisia de Experţi de Medicina Muncii a hotărât:"în conformitate cu prevederile art. 162 din H.G. nr. 1425/2006, toate cazurile de boli profesionale se declară la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective, evidenţiaţi prin documente oficiale de la direcţia de sănătate publică... In consecinţă, cazul va fi declarat la S.C. B.. DSP Bihor va duce la îndeplinire prezenta hotărâre prin anularea PV 33/2015 şi BP2 aferent şi eliberarea unei noi fişe BP2, în baza unui proces-verbal semnat de S.C. B.."

Pe cale de consecinţă şi în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (2) din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, DSP Bihor a anulat procesul-verbal nr. x/30.01.2015 şi fişa BP2 aferentă, întocmind procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională nr. x/27.05.2015, precum şi fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2 NR. 94/27.05.2015.

Direcţia de Sănătate Publică Bihor a procedat la cercetarea cazului de boală profesională în strictă concordanţă cu prevederile H.G.R. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 întrucât prin Hotărârea nr. x/14.05.2015, Comisia de Experţi de Medicina Muncii a decis faptul că boala profesională în cazul lucrătorului A. se va declara la ultimul angajator, respectiv la S.C. B. S.R.L., DSP Bihor nu a făcut altceva decât să pună în aplicare această decizie prin întocmirea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională nr. x/27.05.2015 şi a fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2 NR. 94/27.05.2015, motiv pentru care apreciem că nu se poate reţine sub niciun aspect culpa instituţiei noastre şi nici obligarea la plata cheltuielilor de judecată, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Mai mult decât atât, aşa cum rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, DSP Bihor a solicitat noului angajator, respectiv S.C. B. S.R.L. luarea tuturor măsurilor tehnico-organizatorice în cazul lucrătorului A., astfel încât starea de sănătate a acestuia să nu fie agravată de activităţile prestate.

Având în vedere aspectele inserate mai sus şi în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, solicită admiterea prezentului recurs şi pe cale de consecinţă modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant faţă de Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

3.2. C. S.A. solicită admiterea recursului si in principal, casarea sentinţei recurate ca nelegala cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 si al art. 498 alin, 2 teza intai C. proc. civ. iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate si modificarea in întregime a acesteia ca nelegala

Invoca excepţia lipsei de interes a cererii de chemare in judecata raportat la prevederile art. 247 si art. 33 C. proc. civ. .

Intimatul reclamant nu justifica niciun interes in exercitarea prezentei acţiuni. Asa cum rezulta din înscrisurile existente la dosarul cauzei, prin adresa nr. x/29.02.2015 DSP Bihor a solicitat S.C. B. S.R.L. schimbarea locului de munca pentru domnul A. cu un altul unde sa nu se regăsească noxele care se presupune ca ar fi cauzat afecţiunea acestuia. Prin adresa nr. x/03.03.2015 înregistrata la DSP Bihor, S.C. B. S.R.L. comunica faptul ca " începând cu data de 16.02.2015, dl A. ocupa funcţia de sef formative petroliera, cod COR 132223, post pentru care îndeplinirea atribuţiilor si responsabilităţilor de serviciu nu implica suprasolicitarea coloanei vertebrale a lucratorului in procesul muncii,,.

In plus concluziile raportului de expertiza medico-legala stipulează ca " numitul A. isi poate desfăşura activitatea cu respectarea unor restricţii impuse de medicina muncii, respectiv munca la sol cu evitarea suprasolicitării fizice, intemperii..." si " spondilartroza lombara este o boala cronica, a cărei simptomatologie poate fi controlata daca se respecta recomandările medicale de specialitate"

Având in vedere cele sus menţionate, apreciază ca nu exista niciun interes in promovarea prezentei acţiuni, cată vreme intimatului reclamant i-a fost modificat locul de munca comform recomandărilor medicale, neavand nicio relevanta daca boala profesionala s-a declanşat la H. S.A., C. sau B. S.R.L..

Hotărârea recurată a fost pronunţata cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material, motiv de recurs încadrat in dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivarea instanţei de fond, care au dus la concluzia ca boala profesionala trebuie înregistrata la C. consta in: "din actele acestui dosar medical rezulta ca exista o scrisoare medicala din noiembrie 2007 unde se precizează diagnosticul de hernie lombara, discopatie si spondiloza urmata de un buletin de rezonanta magnetica nucleara din 22.12.2007 care confirma diagnosticul de hernie lombara. " Arata instanţa ca potrivit art. 162 din H.G. nr. 1425/2006, toate cazurile de boli profesionale se declara la ultimul angajator unde exista factorii de risc ai boiii profesionale respective..."

Aceste motivaţii sunt in contradicţie cu normele care reglementează modalitatea de înregistrare a bolii profesionale. Astfel, intimatul -reclamant a fost salariatul său abia din februarie 2008.

Casa de Asigurări si Sănătate Bihor a depus situaţia concediilor medicale de care a beneficiat dl A., iar conform anexei 1-2 se arata ca acesta a beneficiat in perioada 2006-2008 de un număr de 9 concedii medicale, iar la angajator este specificata societatea H. S.A. si nicidecum recurenta.

Daca ne raportam la motivarea instanţei in sensul ca boala profesionala trebuie localizata la ultimul angajator la care aceasta boala s-a manifestat, rezulta indubitabil ca boala profesionala ar fi trebuit localizata la H. S.A., având in vedere actele medicale si concediile medicale care demonstrează existenta bolii la acea dată.

Cat timp reclamatul a fost salariatul unităţii recurente nu a fost semnalata de niciun medic suspiciunea vreunei boli profesionale a reclamatului, in plus nici acesta nu a informat si nu a prezentat medicului de medicina a muncii din unitate documente medicale care sa ateste ca reclamantul ar suferi de afecţiuni care s-ar încadra în categoria bolilor profesionale,

Abia ulterior, după ce au încetat raporturile de munca, având loc un transfer de întreprindere către o alta societate iar aceasta a preluat si întreg personalul existent, reclamantul a fost diagnosticat cu "spondilartoza lombara; discopoîie L4-LS profesionala prin manipulare de greutăţi", iar medicul specialist a procedat la completarea formularului BP1.

Potrivit art. 151 din H.G. nr. 1425/2006 după primirea fisei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul autorităţii de sănătate publica judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesionala, cauzele îmbolnăvirii profesionale. Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea declară cazul de îmbolnăvire profesională, completând fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, denumită în continuare fişa de declarare 8P2, care trebuie să aibă ştampila direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi trebuie să cuprindă data declarării, prevăzută în anexa nr. 21.

Potrivit art. 162 din aceiaşi act normativ, toate cazurile de boli profesionale se declară la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul si unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective evidenţiaţi prin documente oficiale de la direcţia de sănătate publică.

Astfel, in mod eronat a fost emis Procesul Verbal nr. x/30.01.2015 si declarata boala profesionala la C., având in vedere ca la data respectiva recurenta nu mai avea calitatea de angajator.

Din declaraţia medicului de medicina muncii data in fata instanţei de fond si din istoricul stării de sănătate la locul de munca (C. SA- dosar instanţa), document eliberat de medicul de medicina muncii a societăţii recurente, rezulta ca in perioada in care sl-a desfăşurat activitatea in cadrul C. intimatul reclamant nu a pus la dispoziţia medicului de medicina muncii documente medicale privind afecţiuni ale coloanei lombare deşi a solicitat "sa aducă rezultatele diagnosticelor si tratamentelor medicale efectuate prin alte servicii de specialitate", medicul de medicina muncii a intrat in posesia acestora abia in luna ianuarie 2015, după transferul salariatului ia S.C. B. S.R.L..

La examenul medical de angajare la S.C. B. S.R.L. nu s-a constatat prezenta unei suferinţe de cauza profesionala dobândita de intimatul reclamant la C. S.A., iar rezultatul fisei de aptitudine care a încheiat examenul ia angajarea in munca Ia S.C. B. S.R.L., eliberata in temeiul art. 17 din H.G. nr. 335/2007 putea fi contestat de intimatuî-reclamant, conform art. 30 din acelsi act normativ, daca acesta nu era de acord cu concluzia formulata, lucru care nu s-a Întâmplat.

Având in vedere faptul ca la momentul la care reclamantul a fost diagnosticat cu "Spondilartrita lombara; Discopatie L4-L5 profesionala prin manipulare de greutăţi" era angajat al S.C. B. S.R.L., rezulta faptul ca in mod temeinic si legal comisia de experţi a înregistrat cazul de boala profesionala la S.C. B. S.R.L., acesta fiind locul de munca ai reclamantului la momentul semnalizării bolii, iar H. S.A. a fost locul de munca ia data manifestării bolii.

Instanţa de fond în mod incorect a statuat ca boala profesionala a intimatului- reclamant a survenit in cadrul recurentei.

Reclamantul A. a fost salariatul său si a îndeplinit funcţia de lacatus mecanic din februarie 2008 si pana la data de 01.11.2014, data de la care acesta a devenit salariatul firmei S.C. B. S.R.L..

In calitate de salariat, anual avea obligaţia efectuării controlului medical periodic, control care se efectua în cadrul Clinicii de Medicina Muncii Petromed, prin intermediul căreia recurenta asigura salariaţilor sai accesul la medicina muncii, control anual care avea ca finalitate eliberarea Fisei de aptitudine a salariatului cu avizul medical si eventualele recomandări ale medicului, in funcţie de depistarea sau declararea anumitor afecţiuni.

Salariatul a efectuat anual aceste controale medicale periodice, singura afecţiune declarata si constatata la aceste controale anuale a fost cea oftalmologica care a necesitat corecţie optica, fapt pentru care in Fisa de aptitudine nr. 693 din 05.06.2014 a primit avizul de "apt condiţionat" cu recomandarea de corecţie optica.

Reclamantul nu a acuzat niciodată, atât timp cat a fost salariatul său, nici măcar la controalele anuale periodice, afecţiuni de natura celei cu care a fost diagnosticat.

Mai mult, in perioada in care acesta si-a desfăşurat activitatea in cadrul C., reclamantul nu a prezentat medicului de medicina muncii niciun document medical care sa ateste afecţiunea medicala cu care a fost diagosticat după incetarea raporturilor de munca cu subscrisa. Niciodată salariatul nu a anunţat medicului de medicina muncii ca a fost internat in vreo unitate medicala si nici nu a acuzat simptomatologia acestei afecţiuni. Nu a existat emisa de către niciun medic o fisa de semnalare a bolii profesionale conform H.G. nr. 1425/2006.

Pe parcursul derulării raporturilor de munca, reclamantul nu s-a aflat in incapacitate temporara de munca si nici nu prezentat angajatorului certificate de concediu medical pentru afecţiunea de "spondilartoza lombara; discopatie L4-L5 profesionala prin manipulare de greutăţi" CI pentru alte afecţiuni.

Casa de Asigurări si Sănătate Bihor cunoştea si avea evidenta concediilor medicale de care a beneficiat dl A., iar conform anexei 1-2 se arata ca acesta a beneficiat in perioada 2006-2008 de un număr de 9 concedii medicale iar la angajator este specificata societatea H. S.A. si nicidecum C. .

Toate documentele medicale deţinute de către A. au fost prezentate medicului de medicina muncii abia in luna ianuarie 2015, perioada in care acesta nu mai era angajatul C. S.A.. Nici in cadrul documentelor medicale emise in 2007, 2008, 2014 nu exista întocmita, de niciunul din medicii care a consultat reclamantul, fisa BPI ceea ce atesta ca boala nu putea fi considerata boala profesionala.

Pe cale de consecinţa, susţinerea ca boala profesionala cu care a fost diagnosticat s-ar fi declanşat in cadrul recurentei este neintemeiata si contrazisa si de toate certificatele medicale pentru incapacitate de munca din perioada in care a fost salariatul intimatei precum si fisele de aptitudine încheiate.

C. si-a îndeplinit obligaţiile privind organizarea activităţilor de prevenire si protecţie orevzute de H.G. nr. 1425/2006, a realizat masuriie de sănătate si securitate în munca in conformitate cu prevederile Legii 319/2006 si a Codului Muncii. Organizarea posturilor de lucru in cadrul societăţii s-a făcut astfel incat manipularea manuala a materialelor sa fie cat mai sigura si cu risc cat mat mic posibil pentru sănătate.

Totodată, in cadrul companiei s-au evaluat condiţiile de sănătate si securitate in munca iar in urma evaluării riscurilor de accidentare şi îmboinăvire profesională s-au luat măsuri eficiente de prevenire prin eliminarea sau cel puţin reducerea la minim a riscurilor asociate manipulării manuale a maselor, elaborandu-se instrucţiuni proprii obligatorii de securitatea muncii pentru activitatea de manipulare, transport prin purtare si cu mijloace nemecanizate si depozitarea maselor care prezintă riscuri pentru lucratori.

Totodată au fost asigurate echipamente de manipulare a maselor ceea ce înseamnă ca salariaţii, inclusiv reclamantul A. nu au fost obligaţi la efort fizic intens si nici nu au manipulat manual greutăţi.

În prezenta cauza, nu s-a dovedit existenta unui factor nociv, direct si efectiv la locul de munca si nici suprasolicitarea reclamantului in timpul procesului de munca care sa conducă automat la constatarea ca afecţiunea cu care a fost diagnosticat reclamantul este o boala profesionaia. Aceste argumente la care se adaugă si singularitatea cazului de boala profesionaia din unitate nu pot conduce decât la concluzia car in mod greşit si injust s-a confirmat caracterul profesional al bolit semnalate.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Direcţia de Sănătate Publică Bihor, formulează întâmpinare la recursul formulat de către C. S.A. solicitând respingerea lui, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în cadrul recursului propriu.

4.2. C. S.A. formulează întâmpinare fata de recursul formulat de către Direcţia de Sănătate Publica Bihor, solicitând, la rândul ei, respingerea acestuia ca nefondat, arătând că procesul-verbal nr. x/27.05.2015 este temeinic si legal şi că boala profesionala a reclamantului nu a survenit in cadrul intimatei.

4.3. Intimatul A. a depus întâmpinare solicitând, în principal, constatarea nulităţii celor două recursuri, pentru neindicarea prevederilor de drept material pretins a fi încălcate respectiv pentru neindicarea motivelor de casare iar în subsidiar, respingerea lor, ca nefondate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ce priveşte excepţia lipsei de interes invocată de recurenta C. S.A., ea va fi analizată în cadrul criticilor din recurs iar nu ca excepţie procesuală.

Nu se poate susţine că reclamantul, angajat al C. S.A. pe postul de lăcătuş mecanic până în 01.11.2014 iar ulterior reîncadrat la B. S.R.L. pe postul de şef formativă petrolieră, nu justifică un interes în anularea actelor contestate, specificul muncii sale modificându-se ca urmare a reîncadrării sale de către noul angajator.

Omisiunea recurentei de a proceda la îndeplinirea unor atribuţii, conform art. 40 alin. (2) Codul muncii, îi deschide reclamantului calea unei acţiuni în justiţie pentru apărarea dreptului său subiectiv pretins încălcat, de constatare a cazului de boală la angajatorul unde se susţine că s-a declanşat această afecţiune.

Faţă de motivarea cererilor de recurs, Înalta Curte reţine că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

În doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Referitor la criticile recurentelor în ceea ce priveşte aplicarea greşită normelor de drept material de către instanţa de fond (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) aceasta a reţinut că afecţiunea pe care a dezvoltat-o reclamantul A., fost salariat al C. S.A. pana la data de 01.11.2014 - spondilartroză lombară, discopatie L4-L5 - este o afecţiune care apare prin expunerea organismului la suprasolicitări ale coloanei vertebrale timp îndelungat, iar primele acte medicale care atestă afecţiunea datează din 2007, pe parcursul activităţii reclamantului acest diagnostic fiind confirmat de 15 ori.

Mai reţine instanţa de fond că angajatorul nu a întreprins măsurile prevăzute de lege ca, prin medicul de medicina muncii, să asigure identificarea şi semnalarea bolii profesionale de care suferă reclamantul.

Documentele de la dosarul medical şi concluziile expertizelor medicale, respectiv în sănătate şi securitate în muncă dispuse în cauză, dovedesc că sunt incidente prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 319/2006 a sănătăţii şi securităţii în muncă, care stipulează că răspunderea pentru neglijenţa medicală a medicului de medicina muncii îi revine angajatorului, în speţă, C., care deşi cunoştea prin medicul de medicina muncii afecţiunile medicale de care suferea reclamantul, nu a luat măsurile care se impuneau pentru întocmirea fişei BP1 de semnalare a cazului de boală profesională.

Corect reţine instanţa de fond că reclamantul a dobândit afecţiunea de care suferă în timpul activităţii desfăşurate la C. S.A., perioadă în care a fost internat de multiple ori cu această problemă medicală .

Cu aplicarea art. 160 din H.G. nr. 1425/2006 potrivit căruia, în cazul bolilor profesionale, semnalarea şi declararea se fac într-un interval de maximum 2 ani de la încetarea expunerii profesionale considerate cauză a îmbolnăvirii, reţine instanţa de fond că ultimul angajator unde există factorii de risc ai bolii profesionale este angajatorul C..

Coroborând judicios probatoriul administrat în cauză, judecătorul fondului a stabilit că susţinerile medicului de medicina muncii I.., angajat de C. S.A. inclusiv în perioada în care reclamantul a desfăşurat activitate pentru acest angajator, privitoare la neconoaşterea existenţei bolii de care suferea reclamantul şi imposibilitatea completării fişei BP1 anterior transferului reclamantului la B. nu sunt confirmate de multitudinea de acte medicale (internări, concedii medicale etc.) existente inclusiv la dosarul medical al angajatului C..

Nu era cu putinţă ca declanşarea bolii profesionale a acestuia să aibă loc în decursul a câteva săptămâni de la momentul schimbării angajatorului, cum susţine recurenta şi, având în vedere că nu trecuseră 2 ani de la data expunerii reclamantului intimat la noxele profesionale din cadrul locului de muncă la C. S.A., în mod corect boala profesională a fost declarată la acest loc de muncă.

De asemenea, teza potrivit căreia declararea bolii profesionale trebuia făcută la angajatorul care i-a precedat C., H. S.A., nu poate fi reţinută ea nefiind, de altfel, supusă prezentei judecăţi .

Astfel, conform Raportului de expertiză medico-legală efectuat de Institutul de Medicină Legală Bihor, a reclamantul prezenta afecţiuni ale coloanei lombare constând în hernie lombară încă din anul 2007, care se puteau datora inclusiv stresului mecanic cauzat de suprasolicitări articulare repetate şi anomalii de statică şi mecanică vertebrală.

Raportul de expertiză în sănătate şi securitate în muncă completat a stabilit că diagnosticul de spondiloză/spondilartroză şi discopatie lombară, datând din 27.02.2007, confirmat ulterior de 15 ori, nu a generat o reacţie din partea angajatorului în sensul luării măsurilor prevăzute de lege, ca prin medicul de medicina muncii să asigure identificarea şi semnalarea bolii profesionale de care suferă reclamantul A., conform prevederilor art. 150 din H.G. nr. 1425/2006.

Susţinerile recurentei conform cărora nu exista la dosarul medical al reclamantului copia concediilor medicale care să ateste diagnosticul de spondiloză lombară sunt contrazise de fişa sintetică cu privire la toate certificatele de concediu medical.

Or, chiar în codurile de diagnostic care reies din fişa sintetică depusă de recurentă pentru perioada 02.07.2008-31.10.2014, este prezentat codul de diagnostic nr. 651 - aferent unor "afecţiuni ale coloanei lombare,,.

Aceste certificate de concediu medical, depuse de către angajat la sediul angajatorului, au fost vizate de recurenta pârâta C. S.A., fiind imposibilă altfel decontarea acestora la plata indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate astfel că, în mod corect afirmă intimatul reclamant că nu se poate susţine de către recurenta C. S.A. că nu avea cunoştinţă de existenţa afecţiunilor medicale de care acesta suferea.

Fişa de întreprindere din luna mai 2009 completată de medicul de medicina muncii I., care specifică la rubrica antecedente medicale coxartroză primitivă incipientă, diagnostic stabilit prin scrisoarea medicală/biletul de externare din iulie 2008, fişa de examen medical din 27.05.2013 semnată inclusiv de medicul de medicina muncii I., care consemnează diagnosticul de lombosciatică, fişa de identificare a factorilor de risc profesional datată din 27.05.2013 şi completată de C. S.A. care consemnează ca factori de risc: muncă în condiţii de izolare, muncă la înălţime, pe sol, în mişcare şi în aer liber, poziţie preponderent ortostatică, aplecată, mixtă şi nefiziologică, efort fizic mediu şi manipulare a maselor prin ridicare, coborâre, împingere,purtare şi deplasare, fişa denumită Istoricul bolii, completată de medicul de întreprindere o dată cu transferul reclamantului de la C., unde se consemnează investigaţiile medicale din 2007 care confirmă diagnosticul de nevralgie lombară, spondiloză lombară, discartroză, internarea medicală din 2008, pentru recuperare medicală pentru afecţiuni ale coloanei lombare -lomboradiculită, coxartroză şi diagnosticul medical din 2014 - spondiloză, conduc la aceeaşi concluzie, a cunoaşterii de către recurentă a situaţiei medicale a reclamantului.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, partea nu contestă starea de fapt reţinută de către instanţă, optând ea însăşi, iniţial, pentru declararea cazului de boală profesională la C. S.A., ci invocă doar lipsa culpei sale în emiterea celui de-ai doilea proces-verbal de declarare a bolii profesionale, cu nr. x/27.05.2015 şi fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2 nr. 94/27.05.2015, ca urmare a Hotărârii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii n. x/14.05.2015.

6. Temeiurile de drept ale soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., art. 20 din L.554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a Judeţului Bihor şi S.C. C. S.A. împotriva sentinţei nr. 197/CA/2018 - P.I. din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a Judeţului Bihor şi S.C. C. S.A. împotriva sentinţei nr. 197/CA/2018 - P.I. din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2020.