Administrative contract refusal: lack of object and one-year prescription for subsidiary damages claims under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtul să încheie contractul pentru organizarea participării agenţilor economici la Târgul Internaţional ISH 2013 Frankfurt, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 11004/20.06.2014 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, apreciind îndeplinite condiţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.07.2014 sub nr. dosar x/2014

La termenul de judecată din data de 29.10.2014 Curtea a constatat conexarea la prezenta cauză a dosarului cu nr. x/2014, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 07.05.2014, şi care are un obiect parţial identic cu prezenta cauză, respectiv obligarea pârâtului la încheierea contractului pentru organizarea participării la Târgul internaţional ISH 2013 Frankfurt din perioada 12-16.03.2013, cu consecinţa obligării pârâtului la achitarea sumei totale de 675.499,22 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu organizarea acestui eveniment; obligarea pârâtului la încheierea contractului pentru organizarea participării la Misiunea Economică din Marea Britanie, Londra, din perioada 04-08.03.2013, cu consecinţa obligării pârâtului la achitarea sumei totale de 69.709,95 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu organizarea acestui eveniment; obligarea la daune interese aferente, la dobânda legală şi la daune morale, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civila nr. 3513 din 18.12.2014 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtul Ministerul Economiei şi a respins ca inadmisibilă acţiunea conexă formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei.

Împotriva sentinţei civilei nr. 3513 din 18.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 2670/19.10.2016 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3513 din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cererea a fost înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.02.2017 sub număr dosar x/2014

Prin sentinţa civilă nr. 1450 din 21 aprilie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins capetele 1 si 2 din cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, ca lipsite de obiect şi interes şi a respins capetele 3-5 de cerere, ca prescrise.

Împotriva sentinţei civile nr. 1450 din 21 aprilie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă în raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. faptul că soluţia de respingere a acţiunii pe excepţiile invocate respectiv excepţia lipsei de interes pe capetele principale ale art. 1 şi 2 şi excepţia prescripţiei pe capetele de acţiune privind daunele solicitate este dată printr-o motivare nelegală, contradictorie şi străină de natura cauzei.

Se arată că prima instanţă nu a analizat corect obiectul acţiunii astfel cum a fost formulate, iar considerentele nu susţin în totalitate soluţia asupra excepţiilor dispusă prin sentinţa atacată.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a legi de către prima instanţă pentru ambele excepţii admise în raport de acţiune astfel cum a fost formulată.

Faţă de excepţia lipsei de interes şi obiect admise în raport de capetele de acţiune 1 şi 2 având ca obiect obligaţia autorităţii pârâte la semnarea contractelor conform înţelegerii părţilor din 18.02.2013, respectiv 28.02.2013, recurenta-reclamantă invocă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 1186 din C. civ.

Aceasta deoarece consideră reclamanta interesul ca fals practic al cererii principale exista la data formulării acţiunii şi el trebuia raportat la momentul 18.02.2013, respectiv 28.02.2013 când erau îndeplinite toate condiţiile legale pentru încheierea contractelor solicitate având în vedere înţelegerea părţilor.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă prin admiterea excepţiei lipsei de interes şi de obiect nu a sancţionat refuzul nejustificat şi nelegal al autorităţii pârâte de a semna contractul şi de a -şi onora obligaţiile de plată faţă de serviciile prestate de societatea reclamantă.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei capetelor de acţiune 3-5 având ca obiect plata daunelor solicitate recurenta-reclamantă invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. 2 coroborat cu dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că în mod nelegal prima instanţă a apreciat ca prescrise capetele de acţiune având ca obiect obligarea autorităţii pârâte la plata daunelor materiale şi morale cauzate de refuzul autorităţii de a încheia contractele solicitate şi de îndeplinire a obligaţiilor de plată a serviciilor prestate de reclamantă, în cauză fiind interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile at. 18(4) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă arată faptul că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii care nu erau incidente în ceea ce priveşte cererea de daune materiale şi morale solicitate. Aceasta deoarece cererea de despăgubiri a fost formulată odată cu acţiunea principală şi nu ulterior în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a dispoziţiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Se apreciază că termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 deoarece cererea de despăgubiri a fost formulată odată cu cererea principală şi nu ulterior, iar referirile primei instanţe cu privire la termenul de prescripţie de trei ani nu sunt incidente cauzei având în vedere dispoziţiile normei speciale, respectiv dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Se solicită de reclamanta-recurentă admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reţine existenţa unei motivări contradictorii sau străine de natura cauzei.

Prima instanţă şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia dispusă asupra acţiunilor comune formulate de reclamantă, motivarea respectând dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi fiind posibil a fi exercitat controlul de legalitate prin intermediul recursului declarat.

Atât soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes şi de obiect pe capătul de acţiune principale având ca obiect obligarea autorităţii pârâte la includerea unor contracte administrative pentru plata unor servicii prestate de reclamantă cu ocazia desfăşurării unor târguri internaţionale din Frankfurt din perioada 12-16.03.2013, respectiv din Marea Britanie - Londra din perioada 4-8 august 2013 cât şi soluţia respingerii ca prescrise a cererilor de daune au fost motivate de prima instanţă având în vedere pe de-o parte situaţia de fapt şi pe de altă parte de decizia de casare prin care s-a apreciat ca admisibilă acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Prima instanţă era obligată să verifice plecând de la premisa stabilită prin decizia de casare în sensul admisibilităţii acţiunii, dacă subzistă pentru reclamantă interesul în formularea acţiunii ca o condiţie de exercitare a oricărei acţiuni civile şi în principal dacă acţiunile conexe au obiect în raport de situaţia de fapt şi de dispoziţiile aplicabile respectiv art. 1 alin. 1 şi art. 18 alin. 3 şi (4) din Legea nr. 554/2004.

Iar pe cererea de daune materiale şi morale solicitate pe capetele nr. 3-5 din acţiunile conexe, instanţa de fond era obligată să se pronunţe dacă au fost formulate în termen.

Acesta deoarece cererea de daune formulată în condiţiile Legi nr. 554/2004 are întotdeauna caracter subsidiar cererii principale în anularea actului administrativ sau în prezenta cauză în contestarea pretinsului refuz nejustificat de închiriere a unui contract administrativ.

În consecinţă în prezenta cauză cererea de daune a fost formulată în raport de obiectul cererilor principale întemeiat pe dispoziţiile art. 18 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 554/2004, reclamanta solicitând obligarea de către instanţă a autorităţii pârâte de a încheia un contract administrativ la care reclamanta apreciază că era îndreptată pentru plata unor servicii prestate în martie 2013 şi plata unor despăgubiri materiale şi morale în baza art. 18 alin. 4 lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Iar prima instanţă a analizat în principal în raport de aceste dispoziţii dacă cererile de daune sunt formulate în termen sau dacă sunt prescrise.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, Curtea apreciind că soluţia recurată pronunţată prin admiterea excepţiilor lipsei de interes şi de obiect şi respectiv excepţia prescripţiei pe capetele 3-5 de cerere este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes şi de obiect a acţiunii pe capetele nr. 1 şi 2 Curtea apreciază că prima instanţă a constatat corect pe situaţia de fapt că în cauză nu mai subzistă interesul ca fals practic pentru reclamanta-recurentă şi acţiunea este lipsită de obiect în raport de dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece în raport de pretinsul refuz nejustificat contestat respectiv refuzul autorităţii pârâte de a încheia contractele administrative cu privire la cele două evenimente din februarie- martie 2013, în cauză nu mai pot fi aplicate dispoziţiilor art. 18 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 554/2004 .

În mod corect a constatat că obiectul celor două contracte administrative pretins a fi încheiate de autoritate prin intermediul instituţiei nu mai există şi nu poate fi determinat, neputându-se a fi analizate pe fond îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 18 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În lipsa obiectului şi a interesului concret şi actual al reclamantei acestea reprezentând condiţii de exercitare a acţiunii de fond nu poate fi analizat ipotetic un pretins drept vătămat al reclamantei cauzat de pretinsul refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a încheia contractele solicitate. În lipsa încheierii contractelor în cauză nu poate exista o răspundere contractuală ci doar o răspundere delictuală, în măsura îndeplinirii condiţiilor legale.

Dar această verificare excede obiectului prezentei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 cererile principale formulate în prezenta cauză fiind lipsite de interes şi de obiect.

În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei capetelor nr. 3-5 ale cererii având ca obiect obligarea autorităţii pârâte la plata despăgubirilor materiale şi morale, Curtea apreciază că prima instanţă a apreciat şi a aplicat corect dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte termenul de prescripţie de 1 an prevăzut pentru formularea cererilor de despăgubiri.

Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile pe excepţia prescripţiei cererilor de despăgubiri dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) coroborat cu dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 ca normă cu caracter special şi nu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

Referirile primei instanţe cu privire la incidenţa despăgubirilor normei generale nu sunt aplicabile cauzei dar acestea nu sunt de natură a infirma legalitatea soluţionării cererilor de despăgubiri pe excepţia prescripţiei. Aceasta deoarece despăgubirile pot fi solicitate şi acordate de instanţa de contencios administrativ numai în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 sau în baza art. 19 alin. 1 şi (2) din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 11 alin. -1 constituie regula în ceea ce priveşte termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în anulare acest termen aplicabil şi în cazul acţiunii de faţă care priveşte refuzul nejustificat de încheiere a unui contract administrativ. În cauză acţiunile au fost formulate cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care este un termen de decădere.

Prima instanţă a aplicat corect şi coroborat dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 şi aceasta a fost determinată de obiectul acţiunilor. Prin aceste cereri reclamanta a contestat pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale vizând încheierea unor contracte administrative şi suplinirea consimţământului autorităţii pârâte. Iar cererea de acordare a daunelor materiale şi morale nu poate fi soluţionată în subsidiar dacă nu a fost respectat termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sau termenul de decădere de 1 an pentru motive temeinice prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Iar aplicarea art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 care priveşte situaţia în care dispoziţiile au fost solicitate ulterior acţiunii în anulare a fost avut în vedere de prima instanţă doar sub aspectul termenului de decădere de 1 an de la data când persoana vătămată - reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Aceasta deoarece prin cererile conexe au fost încheierea contractelor administrative şi plata daunelor materiale şi morale, iar ambele cereri sub aspectul termenului de prescripţie 6 luni şi de decădere de 1 an au fost depuse tardiv la 26.03.2014 şi respectiv 7.05.2014 raportat de data desfăşurării celor două evenimente martie 2013 respectiv august 2013 şi data procesului-verbal de negociere dintre părţi încheiat anterior celor două evenimente la 18.02.2013.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-407 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1450 din 21 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2020.